Sari la continut

De șase ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

Bișnița din anii 90. De la faimoșii blugi „Pyramid", din Turcia, la mărfurile aduse cu trenul din Ungaria

bazar

Foto: Getty Images

În anii '90 bișnița era în floare. Apăruseră consignațiile și boutique-urile unde erau atârnate „turcisme" de toate felurile. De la faimoșii blugi „Pyramid" la alte mărci renumite și contrafăcute, tricouri, cămăși și geci, care de care mai ochioase.

Totuși, prin 1994, piața era deja suprasaturată de acest tip de marfă, consignațiile invadaseră multe dintre fostele spații comerciale dinainte de revoluție, comerțul bazându-se în principal pe vânzarea acestor mărfuri aduse de diverse persoane cu sarsanalele. Agențiile de turism organizau tot felul de excursii de acest gen, autocarele revenind de la Istanbul burdușite cu haine, aur și încălțăminte. La schimb, plecau din țară cu rulmenți, fiind „cerere" mare, din ce auzisem atunci.

Se impunea descoperirea altor „teritorii de cucerit", alte piețe, cu alte mărfuri.

Agențiile de turism s-au reorientat și au început să organizeze excursii la Budapesta, unde exista un bazar care arăta ca un talcioc. Aici, se vindeau tot felul de produse, de la lenjerie intimă la televizoarele japoneze „Funai", asamblate chiar acolo, în Ungaria. Piața, plină de tarabe, abunda de mărfuri chinezești de o calitate relativ superioară celei din România, dar și poloneze, care reprezentau o noutate și aveau succes la vânzare. Vânzătorii comercianți erau unguri, chinezi, polonezi. Mulți plecau la cumpărături la Budapesta pe cont propriu, singuri sau în grupuri formate, luând bilete dus-întors la trenul București-Budapesta, locul la întoarcere era obligatoriu să-l cumperi din Gara Keleti.

Când ajungeai în Budapesta, în momentul când trenul intra în gară, prima grijă era să-ți asiguri un loc cât mai în față la coada care se forma la casa de schimb valutar, pentru a schimba leii în forinți. Aproape că mulți săreau din tren înainte de garare, disperați să rezolve problema, ca apoi cu tramvaiul să ajungă la bazar, să-și încarce papornițele chinezești de rafie. Un acar rătăcit pe peron, asistând la spectacolul oferit de cei care săreau din tren, oftând, scăpa printre buze „romàn...".

Trenul era plin de români din toate părțile care veneau să cumpere, mai ales pe comandă, pur și simplu de toate: încălțăminte, îmbrăcăminte, prosoape, televizoare, uscătoare de păr. Stresul era la întoarcere, fiindcă la frontieră nu știai pe unde să îți mai ascunzi produsele, pentru a nu fi vămuite. Unii se îmbrăcau cu 5-6 perechi de pantaloni, 6-7 tricouri, arătau ca mascota de la Michelin. Transpirați și îngrijorați, îi așteptau pe grănicerii maghiari, pe vameși, apoi răsuflau ușurați sau nu, după controlul de frontieră. Produsele electronice trebuiau declarate din start, acestea erau supuse taxelor vamale. Unii care cumpărau un singur televizor sau VCR, că tot erau la modă, mai eludau plata prin diverse negocieri.

Trenul spre București pleca din Budapesta după-amiaza, deci practic aveai câteva ore la dispoziție pentru cumpărături, nu era deloc ușor după o noapte aproape nedormită să te învârți printre tarabe, cu lista de comenzi în mână, să te orientezi și să cumperi și mărfuri vandabile rapid, care să aducă și profit maxim. Cu un prosop înfășurat de gât, aproape înnegrit de transpirație și praf, după câteva ore de alergătură prin „târg", cu două papornițe doldora, un român urca în tramvaiul care mergea spre gară. O imagine numai bună pentru localnicii din tramvai, care-l priveau nedumeriți. În toaleta din Gara Keleti, puteai să lingi pe jos de curat ce era, mirosind a produse de curățenie de calitate. Aici îți făceai igiena după mai bine de 24 de ore de la ultimul duș, te împrospătai pe cât posibil, pregătindu-te pentru drumul de întoarcere. Mâncai ceva și te urcai în tren, pe locul cumpărat de dimineață, după ce te asigurai că ai destui forinți pentru bazar.

Când ajungeai în sfârșit acasă, după ce te remontai, trebuia să împrăștii marfa cât mai repede, pentru a-ți recupera „investiția" și a obține profitul așteptat. Stabileai prețurile și dădeai sfoară-n țară că ai anumite mărfuri. Trimiteai chiar „mostre" în colectivități mari, însărcinai persoane în schimbul unor avantaje, pentru a te ajuta la vânzare. Adunai noi comenzi pentru o altă „călătorie de afaceri".

Cam așa funcționa comerțul atunci și cei care au investit banii câștigați, s-au „privatizat", așa cum se spunea atunci, unii reușind și extinzându-și business-ul, alții mai puțin spre deloc. 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm