Mesaj pentru cei/cele în cauză: Comisia pentru învățământ din Senat, Guvernul român.
În loc să deschidă cultura națională spre lume, „gate-keeper”-ii o închid pe baricadele unui naționalism difuz, uneori cu damf politicianist. Celebrul măr al discordiei privind managementul instituțiilor de spectacol (despre care am scris aici) a provocat încrâncenări, otrăviri, bucăți înghițite din el și repede scuipate în tusea neînțelegerii, în nervozitatea neacceptării unor schimbări.
Uneori, timpul o ia înainte. Când realizăm – dacă? – acest lucru, ar fi bine să înțelegem că statuia noastră stă pe un soclu de gips.
Nu pare ciudat că aceste două domenii foarte sensibile ale arhitecturii societății, ale națiunii – Cultura și Educația – sunt zguduite acum de seismul „Opriți timpul”?
Educația. Nu cred că vă interesează cele de mai jos, doamnelor și domnilor membri ai Comisiei pentru învățământ din Senat. Îmi fac, însă, datoria de profesor să vi le comunic. Citiți, vă rog, acestea ca și cum ar fi un blam pentru dumneavoastră. Dacă vreți, UN VOT DE BLAM, căci sunteți mai obișnuiți cu limbajul voturilor decât cu al profesiei. Faceți totul (mai țineți minte expresia, nu?, „să facem totul”) pentru ca limbajul voturilor, otrăvit de comanda de partid sau de propria limitare profesională, să fie lingua franca a decidenților.
Ezitările domnului ministru, ca să nu zic mai aspru, tendința de a nu propune hotărât acele măsuri de redresare a sistemului, ci, mai degrabă, de cârpire a lui, lasă loc bun pentru afirmarea nesmintită a celor care nu mai urmăresc demult ca Educația să fie o prioritate, ci numai un teren electoral. Cu costurile decontabile de generațiile viitoare.
Lucrez cu peste o sută de studenți și studente la cursurile și seminarele din acest semestru, la facultatea mea. Nu vin toți, desigur. Ca și în alte facultăți și universități, numărul celor care chiar vor să își facă studiile, admițând că ele se fac astfel încât ei/ele să înțeleagă, să le placă, este relativ mic. Nu am date statistice, recoltez și eu din sfera publică comentariile colegilor, ale studenților, ale asociațiilor lor, ale structurilor Ministerului educației, ale sindicatelor din învățământ. Și ale dumneavoastră, firește. În fiecare săptămână, la fiecare curs și seminar trebuie să surmontez această neîncredere, distanțare morală a studențimii față de seriozitatea curriculară a universității în raport cu realitatea. În plus: trebuie să surmontez efectele a ceea ce faceți prin deciziile privind universitatea, doctoratele. Mă distanțez, eu și alții, față de imixtiunile neavenite, modificările aiuritoare pe care Comisia pentru învățământ de la Senat, condusă de celebra, de acum, doamnă Terminator a eforturilor de reformă în sistemul educațional, le produce pe fast forward. Ca și cum, întoarsă cu cheița, păpușa mecanică execută neabătut aceleași mișcări.
Dumneavoastră rezolvați repede. Scurt. Cum s-a văzut și la Senat, și la Deputați, mai înainte. Ați aprobat o serie de modificări prin care ne întoarcem mai înapoi, acolo unde nu e nevoie nici de competiție, nici de seriozitate, ci de complicitatea mediocră, populistă a unor politicieni pentru care Spiru Haret e ca fantoma tatălui lui Hamlet: apare, cere să nu fie uitat și vrea răzbunare, dar „Hamlet”, fiul, lipsește din „scenă”. Ezitările domnului ministru, ca să nu zic mai aspru, tendința de a nu propune hotărât acele măsuri de redresare a sistemului, ci, mai degrabă, de cârpire a lui, lasă loc bun pentru afirmarea nesmintită a celor care nu mai urmăresc demult ca Educația să fie o prioritate, ci numai un teren electoral. Cu costurile decontabile de generațiile viitoare. Blamez activitatea dumneavoastră prin care întăriți ideea că reforma, schimbarea sunt de formă în România. Nici nu vreți să vă gândiți că se poate altfel, în beneficiul elevilor, al studenților. Voci autentice ale Școlii, voci critice spun că faceți greșit ceea ce faceți. Nu vă interesează. În buncărul Parlamentului român legiferați o Școală pe principiul: „Opriți timpul!”. Căci timpul vă depășește. Blam.
Cultura. Nu cred că vă interesează cele de mai jos, domnule prim-ministru. Citiți, vă rog, acestea ca și cum ar fi un blam pentru dumneavoastră. Îmi fac datoria de om de cultură să vi le comunic. Istoria demisiei/demiterii domnului Vlad Alexandrescu, în contextul-ambuscadă de la Oprea Națională din București (ONB) e caz de manual. Domnul Vlad Alexandrescu este un om de cultură remarcabil, încrezător în civilizația dialogului, cu îndrăzneli ministeriale care au creat frisoane și deranjamente. Știu din proprie experiență cum e cu „colectivul” dintr-o instituție de spectacol care, la un moment dat, într-un context de schimbare, NU VREA acea schimbare. Când eu am indicat schimbarea, ministrul meu de atunci m-a oprit, s-a dus și a vorbit șapte ore cu salariații, și n-a mai fost nicio schimbare. Ca și cum locul de muncă devine buncărul salarial care permite „rezistența prin cultură” de tip sindical, iar guvernul, în fața mineriadei culturale, cedează.
Mi se pare îngrijorător că premierul cere demisia unui ministru într-o situație de criză a unei instituții de spectacol ajunsă aici nu din vina ministrului. Mi se pare absurd ca președintele României să mai răsucească și el cuțitul în rană, tocmai el, primar al Capitalei Culturale Europene în Sibiul din 2007.
Domnul Alexandrescu a gestionat prost situația de la ONB. Cineva, dacă, l-a sfătuit aiurea. Reacția, între alții, a directorului general al Teatrului Național din București și președinte al UNITER, domnul Ion Caramitru, este semnificativă pentru cum partizanii schimbării în anii ’90 devin gardienii templului într-o lume care s-a schimbat. O lume care nu exclude lumea veche, dar care e firesc să facă loc lumii noi. Cu drepturi egale. Înverșunarea domnului Caramitru, coalizarea Senatului UNITER, îmi spune că aici e vorba de ceva care zguduie un establishment în cultură, dar și de câteva principii care ar trebui să suporte interogații acum.
Mi s-a părut îngrijorător faptul că, dacă un ministru nu a gestionat bine o situație de criză – rezultat al unor acumulări negative din ani mulți -, a trebuit să mai vină vicepremierul să pună gaz peste foc. Mi se pare îngrijorător că premierul cere demisia unui ministru într-o situație de criză a unei instituții de spectacol ajunsă aici nu din vina ministrului.
Foto: Liviu Florin Albei/Inquam Photos
Mi se pare absurd ca președintele României să mai răsucească și el cuțitul în rană, tocmai el, primar al Capitalei Culturale Europene în Sibiul din 2007. Suspectez că domnul președinte ar ști ceva despre domeniul Culturii.
La ONB anularea unor spectacole, ocuparea sălii de către salariați sunt fapte ilegale. Justificările domnului Tiberiu Soare, acțiunile indoor și outdoor de acolo arată „rezistența prin cultură” a salariaților care doresc ca timpul să stea în loc, indică procesul prin care locul de muncă devine baricada în fața schimbării.
Mie mi se pare limpede că Ministerul Culturii, așa cum este el configurat acum, ar trebui să fie destructurat în entități suprasectoriale care să reflecte, competent și profesional, o realitate vie a culturii naționale care să pună patrimoniul, cultura tradițională în acord cu lumea de azi, care să pună în centru artele vii și industriile culturale. Și iată și exemplul de acum servit de Primăria generală. Nu înființarea unui teatru pentru copii și tineret „Stela Popescu” indică ce înseamnă cultura vie. Nefericita decizie a Consiliului general arată că sindromul „Opriți timpul” face ravagii. Noi încă gândim că trebuie să educăm copiii în muzeu, în acord cu „știm noi ” ce le trebuie ca să fie cum „trebuie”. Faptul că teatrele „Ion Creangă” și „Excelsior” există în București a fost considerat insuficient: ne trebuie unul muzical, desigur, de revistă folclorică pentru copii.
Ca și în cazul Opera, care a generat reacția dură a UNITER și a domnului Ion Caramitru, și în cazul noului teatru bucureștean funcționează o idee „organică” : numai noi, „bătrânii”, știm ce vor tinerii și vom accepta schimbarea care e în acord cu ideile noastre despre cultură. Cultura vie nu ține cont, însă, de asta, artiștii, interpreții, indiferent de vârstă, de școli artistice, dacă au ceva valoros de oferit, își îndeplinesc menirea. Dar când devin „gate-keeper”-ii Culturii naționale, lucrurile arată altfel. Oculta „tradiționalismului” neaoș răzbate, din păcate, cu forță ca pentru a răspunde angoaselor, temerilor, în contextul european de acum, provocate de ‘invazia” emigranților, atacurile teroriste. În plus, situația veniturilor salariale a artiștilor și interpreților, nu intră încă în discuție. Ca și statutul acestora și al administrației culturale. Oare de ce? În loc să deschidă cultura națională spre lume, „gate-keeper”-ii o închid pe baricadele unui naționalism difuz, uneori cu damf politicianist. Celebrul măr al discordiei privind managementul instituțiilor de spectacol (despre care am scris aici) a provocat încrâncenări, otrăviri, bucăți înghițite din el și repede scuipate în tusea neînțelegerii, în nervozitatea neacceptării unor schimbări. Uneori, timpul o ia înainte. Când realizăm – dacă? – acest lucru, ar fi bine să înțelegem că statuia noastră stă pe un soclu de gips.
Nu pare ciudat că aceste două domenii foarte sensibile ale arhitecturii societății, ale națiunii – Cultura și Educația – sunt zguduite acum de seismul „Opriți timpul”?
TEXT PUBLICAT PE BLOGUL AUTORULUI
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Ofac din postura cuiva din afara fenomenului,dar ca si consumator de educatie si cultura,deci actor important in aceasta piesa.
Si ,voi incepe asa dle. profesor:
Mi-ati cistigat respectul total in vara fierbbinte a anului 2012 cind ati dovedit un caracter de-o tarie comparabila cu a granitului,pt ca in acel an tulbure cin mizerabila intelectualitate romana a stat ascunsa prin te miri unde ,devenind complice cu unul din cei mai toxici romani VICTOR PONTA,un uzurpator ,un hot precum cei din Codrii Vlasiei ,la drumul mare,furind munca intelectuala a unui domn,cam prea nevricos pt a reactiona.
Ati fost pt mine un erou atunci si recunosc,in micimea mea sufleteasca ca v-am invidiat ,dar asta este soarta noastra a ,ANONIMILOR VENETIENI'.
In ce priveste interventiile Doamnei Andronescu,din punctul meu de vedere ,ASASINUL' invatamintului romanesc,care doamna cu un cinism incredibil danseaza pe acest cadavru,care este invatamintul din Romania,impartasesc pina la ultima virgula tot ce ati spus,punctind asa:
1.-As modifica din temelii modul de salarizare plecind de la un lucru simplu:la acelasi numar de ore,aceiasi materie predata aceiasi plata,ca predai de 40 de ani sau de 2 zile,BONUSURILE SALARIALE INSA AR TREBUII INTRODUSE INTR-O GRILA DE PERFORMANTA.Actualul sistem de salarizare incurajeaza trintorii ,lichele,fiind de inspiratie bolsevic sindicalista,si asta incheiprimul subiect
2.-Pe subiectul ce tine de baletul operei,aici va spun din start,eu daca as fi fost in postura dl. ministru,dupa o informare corecta,din care rezulta ca,culmea obrazniciei si a tupeului,ANGAJATI FAC SI DESFAC,EI PUN DIERECTORI ETC. i-as fi dat pe toti,da pe toti afara.
Indivizii care nu inteleg ca in capitalism cel care da ,BANUL COMANDA SI RASPUNDE,TRAIND INTR-UN SOCIALISM DEVREME CE RESPIRA MIESME STALINISTE,trebuie adusi in sec 21.
Asa ca ii reprosez dl ministru,slabiciunea' lipsa de fermintate si faptul ca a confundat pozitia de ministru cu una de ,lider de cenaclu'.Liberalismul nu inseamna haos sindicalist,inseamna lege,disciplina si respectarea ierarhiilor si a valorilor.
Adica nulitatile din balet sunt ofensate de cistigurile unui talent urias inclus in circuitul universal al baletulu???? Adica sa dam la toti sa ajunga,sa nivelam sa fim toti la fel?
Sigur aici pe acest subiect m-am despartit de dv,nuantele au o tuse relativ groasa,fara a pretinde ca detin adevarul absolut.
Inchei dorindu-va sarbatori asa cum va doriti dv.
Ce s-a întâmplat acum la ONB, s-a petrecut mai an la Filarmonica București când extraordinarul dirijor Cristian Mandeal a fost insultat și silit să plece la presiunea sindicatului, când Andrei Șerban a plecat de la conducerea TNB la îndemnul artiștilor "încremeniți în proiect", când Horia Roman Patapievici a fost alungat de la conducerea ICR de către niște derbedei de politicieni...
Ministrul culturii Vlad Alexandrescu poate a greșit în situația punctuală pentru care a fost demis, dar a făcut atât de multe lucruri bune în scurtul timp pe care l-a avut la dispoziție, a dat dovadă de curaj, de hărnicie, de pasiune pentru rezolvarea unor situații de care miniștrii care l-au precedat nici nu s-au atins, încât mi se pare o eroare grosolană faptul că a fost îndepărtat.
Și din partea primului ministru, și din partea președintelui țării...