Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Bunica n-a vrut să meargă la spital

UPU Iași

Foto: Liviu Chirică/ Inquam Photos

Bunica n-a vrut să meargă la spital. A ajuns să nu mai poată face niciun pas prin casă singură, îi paralizaseră o mână și-un picior, dar nu voia să plece. Dacă merg la spital, mor, zicea. Încrâncenarea ei mă îndurera. Și ce-ai să faci? o întrebam, epuizată de zilele în care o-ngrijeam și nopțile în care învățam pentru facultate. Uite, mă așez așa în pat și-aștept moartea. Am dus-o la spital, contrar voinței ei, cu câteva zile înainte să dau examen la Litere. Plecam de-acasă și nu mai avea cine sta cu ea toată ziua, s-o ajute s-ajungă la baie, să se-mbrace, să mănânce... Două săptămâni mai târziu s-a stins la spital. S-ar fi bucurat poate să știe c-am luat examenul. Azi, mă-ntreb, ce folos? Ce folos c-am învățat aici, am muncit aici, am combătut, am scris, am vorbit eu și câți ca mine? 

Într-o zi vom ajunge într-un spital în care 95 la sută dintre bolnavii de COVID internați la ATI mor, în ciuda tuturor eforturilor doctorilor, asistentelor, personalului sanitar. Speranța că am avea o șansă aici e o naivitate. Medicina a evoluat, dar speranța de viață într-un spital, pe care o cunoștea Bunica de acum o sută de ani, nu. Dacă ești vârstnic sau grav bolnav, în România, nu poți miza pe-o îngrijire demnă într-un spital de stat. Iar dacă îngerul te-alege în fărâmele alea de procent al supraviețuitorilor, tot se găsesc niște draci ca să-ți aprindă aici infernul.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Servus!

    N-o să scriu argumentat, bine? sper.
    Am experiențe de pacient în unitățile de cazare spitalicești, neplăcute, cu excepții excepționale..
    Mulțumesc! pentru toate eforturile făcute, tuturor ce-au avut de-a face cu ale mele spitalizări,.
    -------------------------------------------------------------------------------------
    Am planul A; ș-am și planul OleAndru:
    -Nu-n-tr-un spital voi muri!

    cele bune,
    purice narcis-teofil

    *Onorată redacţie: nu-i dați voie ăstui comentariu, de nu corespunde respirării societății.
    • Like 0
  • Dând de-o parte nosocomialele și restul belelelor din sistemul sanitar mioritic, pentru un foarte bătrân stresul spitalului poate fi criminal, este și o vorbă, „Vrei să omori un bătrân?!, ia-l din casa lui!”.
    • Like 0
  • Foarte trist, dar cumva adevarat. Tata a murit la spital, a contractat Clostridium Difficile, avea 90 de ani si Alzheimer, asa ca nu putut spune ca se simtea probabil rau. A fost veteran de razboi, dar internarea in spital cred ca l-a dat gata.
    • Like 0
  • Din pacate sunt 2 aspecte pe care asi vrea sa le semnalez,fiind la o varsta si situatie nedicala care ma indreptatesc sa o fac:spitalele de stat sunt la nivelul statutului Romaniei printre statele europene,cu precizarea ca in niciunul din ele contribuie la finantarea sistemului medical cu taxe si impozite numai cca.34% din populatia adulta,dar beneficiza 100%!Si mai se si fura destul de zdravan!Si totusi,probabil datorita dedicarii unei mari parti a personalului medical Romania se situeaza ca numar de decese/mil.de locuitori sub Belgia,SUA,Spania,Italia,UK,Olanda,Cehia tari cu doare medicala net superioara si cu personal medical mult mai numeros,inclusiv cu multi români,bine platit si competent,asa ca nu e corect ca o situatie personala sa fie generalizata,tipic romanesc!
    • Like 1
vezi toate comentariile
Subiecte din acest articol
Îți recomandăm

Maria Drăghici

Maria Drăghici n-a împlinit nici doi ani și are deja trei operații pe cord deschis. Culmea, e un copil vesel, care știe să se bucure de fiecare moment și, mai mult decât orice altceva, e un copil iubit. De fratele ei și de părinții ei, care, de la nașterea copilei, trăiesc cu ochii deschiși un coșmar adevărat.

Citește mai mult

Eco-creatorii de energie

Mă bucur să descopăr astfel de inițiative care ne dovedesc încă o dată că educația și formarea cetățenilor de mâine este un efort comun al familiei, al școlii, al ONG-urilor și al companiilor private responsabile. Semințele plantate acum ne vor arăta probabil peste 10-20 de ani dacă țara asta va fi mai bună și mai curată.

Citește mai mult
Citește în continuare pe republica.ro