
Înainte să plece de la guvernare, Viorica Dăncilă a numit în funcții importante oameni apropiați de personaje precum Rovana Plumb și Gabriel Oprea. Aceștia se vor dovedi o provocare pentru guvernul Orban, a spus jurnalistul Cristian Tudor Popescu, într-o intervenție telefonică la Digi24.
„Ce mă preocupă, în clipa de față este să știu cum poate statul să dea afară pe cei numiți de stat. Dăncilă i-a numit pe niște indivizi ai Rovanei Plumb și Oprea, i-a numit la Oficiul Spălării Banilor și la Departamentul pentru Luptă Antifraudă. Cel de la Spălarea Banilor e pensionar, cu pensie din aceea specială, uriașă. De asemenea, împreună cu domnul Cuc, doamna Dăncilă a schimbat întregul Consiliu de Administrație de la CNAIR, numind niște inși, la fel, trepăduși ai lui Cuc pe 4 ani și câte și câte or mai fi de astfel de numiri făcute în ultimele două săptămâni, până ieri, în ultima secundă, cât a fost Dăncilă în situația de a semna”, a spus jurnalistul.
„Aceasta e, de fapt, prima problemă a guvernului: prioritatea guvernului e să rezolve cu acești indivizi, pentru că altfel, nimic din ce a promis, nu poate fi pus în aplicare. Cum să lucreze noii miniștri cu toți acești indivizi plantați acolo, ca niște mine antipersonal, de către Dăncilă?”, s-a întrebat Cristian Tudor Popescu.
Acesta a subliniat că guvernul PNL va trebui să ia o serie de măsuri în interesul cetățenilor și că oamenii vor să vadă bună-credință din partea celor care îi conduc.
„Tema principală acum, după ce reușește să scape de acești sabotori, aceștia vor fi niște sabotori în punctele respective, prima grijă trebuie să fie luarea de masuri cât mai apropiate de cetățean, până la reformă, până la anticipate, chiar. Pentru că, dacă se vor face anticipate, ar trebui ca PNL să nu uite că rezultatul anticipatelor va depinde de performanța guvernării PNL pe o perioadă de 6 luni, pentru că trebui să treacă cel puțin 6 luni până la anticipate. Să știți că oamenii nu se așteaptă la minuni. Oamenii vor să vadă buna-credință și buna intenție în ceea ce fac guvernanții: să sesizeze schimbarea de la stilul ăsta șobolănesc, al tuturor pesediștilor aflați la putere, la o atitudine transparentă, sinceră, apropiată de cetățeni: asta putem face, asta, deocamdată, nu putem face. În primul rând: pregătiri de iarnă, deszăpezire, lucruri practice”, a explicat Cristian Tudor Popescu la Digi24.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Si -am strigat cat am putut :
Sus Cutare !Jos Cutare !?
Si cu Asta ce am facut ?
Am dorit , cu mic , cu mare
Si -am luptat cum am stiut
S-avem o noua guvernare ?
Si cu asta ce-am facut ?
Ca mai bine sa ne fie.
Ne-a crescut salariul brut ,
Dar traim in saracie ?
Si cu asta ce-am facut ?
Ia coruptia amploare ,
Cum nicicand nu s-a vazut ,
Scoatem totul la vanzare ?
Si cu asta ce-am facut ?
Pentru a castiga o paine ,
Multi o iau de la-nceput,
Ratacesc prin tari straine ?
Si cu asta ce-am facut ?
Traversam ani grei cu crize ,
Leul iar a decazut ,
Cresc intruna taxe-accize ?
Si cu asta ce-am facut ?
Totul este ca-nainte ,
De belele n-am trecut ,
Se trag sforile , se minte ,
Si cu asta ce-am facut ?
Se urzesc pe-ascuns vendete,
Cum nicicand nu s-a vazut ,
Tara-i plina de vedete ,
Si cu asta ce-am facut ?
Pleaca-ai nostri , vin ai nostri !
E sloganul cunoscut :
Iarasi am votat ca prostii ,
Si cu asta ce-am facut ?
CONSTANTIN TANASE
Ps. - Atentionare pt cititorii Republica.ro = Orice similitudine intre politicienii anului 2019 versus anul 1945 --- este absolut corecta !
Era vorba, să propună un specialist în transporturi ca și comisar european. A propus pe nevasta lui Crin și pe politrucul Siegfried.