Foto: Profimedia Images
După recenta catastrofă feroviară din Grecia, un mesaj anume m-a impresionat și m-a pus pe gânduri. Într-o declarație publică, Uniunea Jurnaliştilor din Atena și-a cerut scuze pentru că nu a acoperit în mod corespunzător avertismentele feroviarilor și a promis că își va schimba atitudinea în viitor. Ideea unei abordări similare, referitoare la integrarea României în Uniunea Europeană, m-a provocat să scriu acest material. Ce ziceți despre o discuţie directă despre presa afacerilor europene din România? Un ton schimbat al narativei de astăzi poate să fie influențat de faimosul citat al lui Kennedy, din discursul său de învestitură din 1961. „Nu întreba ce poate face ţara pentru tine, ci întreabă-te ce poţi face tu pentru ţara ta” – i-a provocat atunci pe americani să fie mândri de munca pentru ţara şi comunitatea lor.
UE a reprezentat o evoluţie pentru România. Evoluţia a fost în realitate chiar condiţia aderării la Uniunea Europeană. Am auzit deseori referirea la Europa ca la „lumina călăuzitoare” dintr-o prea lungă şi prea întunecată tranziţie. Evoluţia rămâne, de altfel, (din fericire), condiţia statutului de membru.
UE este parte a evoluţiilor interne, în acele domenii de competenţă exclusivă a Uniunii sau partajată cu statele membre. E mai mult decât verificabil clişeul: „Europa nu mai este politică externă, ci parte a celei interne”.
Când vorbim de UE avem doi piloni fundamentali, cel al fondurilor europene, dar și cel - în special - al politicilor europene. Deși nu pare spectaculos, în fond legislația și regulile sunt tehnice, aici o țară demonstrează maturitatea. Mulţi spun că, de fapt, Bruxelles-ul este doar locul dezbaterilor tehnice, al „micilor bătălii”. Peste 75% din legislaţia aplicată în ţările membre îşi are originea la Bruxelles. Această legislaţie nu priveşte în mod necesar securitatea naţională, politica externă, apărarea („marile bătălii”). Are a face mai degrabă cu consumatorul şi cu pieţele, cu calitatea aerului, cu apa, cu mâncarea. Uniunea Europeană nu înseamnă aşadar doar „temele mari” ale politicii externe. Bruxelles este locul de desfăşurare a unei laborioase activităţi tehnice, prin care aleşi şi funcţionari naţionali sau europeni încearcă fără „glorie mediatică” să contribuie prin legislaţie şi politici la ameliorarea vieţii noastre şi a familiilor noastre.
Aşa-numitele „standarde europene” nu au apărut din senin. Ele sunt rodul unor negocieri care durează uneori ani de zile doar la nivelul experţilor tehnici, până la adoptarea lor de către nivelul politic. Uneori ele iau forma „celui mai mic numitor comun” european, alteori ele duc înainte proiectul european prin mai multă „integrare” în variile domenii sectoriale. Merită atenţie şi această Europă a noastră, a temelor „mărunte”, ale cărei decizii se adresează mai degrabă cotidianului cetăţeanului decât treburilor de stat.
În Bruxelles există peste 3.000 de federaţii industriale europene care îşi promovează interesele. Aproximativ 20.000 de experți lucrează în birourile europene ale acestor structuri asociative. Deși a aderat la Uniunea Europeană de peste 16 ani, România are încă o prezenţă modestă în aceste organizaţii. Maxim 200 de români sunt angajaţi de secretariatele de la Bruxelles, cu o cotă de sub 1% din totalul celor implicați. Dacă vizualizăm pozițiile de conducere, se observă prezența unor românii chiar și în vârful ierarhiei, dar numărul directorilor este din nou modest, sub cifra de 50. La nivel european există însă și ceva schimbat în ultimii trei ani. Dacă analizăm actuala societate europeană, observăm un fenomen nou, care trebuie ascultat și înțeles. Pe fondul crizei pandemice, tot mai mulți – și în special tineri – vor să dezvolte real proiectul european. Este precum o Mișcare Constructivă Europeană. Se doresc analize clare despre oportunitățile proiectului comun european, se dorește viziune. Nu sunt nici federaliştii, şi nici interguvernamentaliştii, ci sunt europenii sinceri şi realişti…
În Bruxelles există peste 3.000 de federaţii industriale europene care îşi promovează interesele. Aproximativ 20.000 de experți lucrează în birourile europene ale acestor structuri asociative. Deși a aderat la Uniunea Europeană de peste 16 ani, România are încă o prezenţă modestă în aceste organizaţii.
Chiar şi la nivelul presei europene există multe abordări la firul ierbii, pornite din orașe și regiuni, care doresc să explice cetățenilor cum se poate construi Europa pentru noi toți. Această presă își redactează conținutul acum și în limba engleză, încercând să fie o alternativă la presă anglo-saxonă, de multe ori cinică la adresa proiectului european.
Dinspre mediile intelectuale europene deja s-au lansat idei mai curajoase de reașezare a fundamentelor Uniunii Europene, de diminuare și eliminare a euroscepticismului radical. Dorim o Mișcare Constructivă Europeană, ca o formă de „clusterizare” a realiştilor europeni, a presei europene, dar și a partidelor politice europene și a sectorului de afaceri, să poată fi coagulatorul actualei dezbateri europene.
Întorcându-ne acum la România. Există necesitatea unei fluidizări a informației credibile, echidistante și vizibile prin crearea unui corp de presă românesc cu expertiză în politicile sectoriale. Acești ziariști pot să prezinte, la zi, pe înțelesul cetățenilor, noțiunile tehnice europene și să anticipeze chiar impactul sectorial asupra României. De asemenea, printr-o presă de calitate, se pot da mesajele structurate ale României, atât instituţionale, cât și din segmentul privat, către spațiul internațional.
Pare puțin utopic, dar există exemple din realitatea contemporană care confirmă fezabilitatea acestor afirmații.
Să luăm un „jargon de Bruxelles” – Alianţa Bateriilor Europene. Printr-o abordare de presă putem înțelege mult mai ușor care este situaţia actuală, referindu-ne la autonomia strategică europeană și la abordarea „Made in EU”, dar și la direcția de înverzire a continentului materializată și printr-o politică agresivă de a trece la mașinile electrice în UE. Aici apar numeroase politici sectoriale, ușor de descifrat dacă înțelegem instituțiile europene, fie din segmentul energetic, transport sau mediu, sau ne referim la extragerea resurselor naturale necesare producției de baterii. Contextualizăm totul la politica de industrializare a UE, dar și la competiția cu alte continente precum Statele Unite ale Americii sau China. Iar partea cea mai interesantă este, desigur, cum țările membre UE joacă în această piesă europeană cu multe variabile. Spun asta pentru că, pe lângă analiza resurselor naturale, mai există și oportunitatea de a deschide fabrici noi, modernizate, și de a pregăti o resursă umană specializată.
Acesta este proiectul european, acces la piața internă și la oportunitățile de a dezvolta proiecte împreună, pe picior de egalitate, toate cele 27 de state.
Ceea ce am prezentat este ceva tehnic, dar de impact pentru țară și societate. Cu siguranță o presă responsabilă poate să meargă în direcția acestor investigații contructive. Avem sute de astfel de dosare.
Întrebarea care se conturează în mintea managerilor de presă este însă cum monetizăm un astfel de mecanism de presă românească. Cine finanţează? Desigur, nu este un răspuns evident, dar există modele de business în această direcție. Dar despre acest subiect, în materialele viitoare…
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
P.S. A fost o perioada cand calatoream mult si ma intalneam destul de des cu angajatii ai aparatului de stat care pareau ca cele mai importante aspecte al delegatiei erau cu cata diurna au ramas, preturile la promotii si cate mese au fost platite de gazde si mai putin de ce au fost trimisi acolo.