Foto: Un lucrător comunal dezleagă mâinile unui bărbat ucis de ruși în localitatea Bucha (Bucea). Președintele Volodimir Zelenski a numit drept „genocid” uciderea civililor în Bucha (Profimedia Images)
Masacrele comise de soldații ruși la Bucha și în alte localități din Ucraina repun în cauză toată umanitatea noastră.
Au trecut aproape optzeci de ani de la ultimele crime de război, dar aceste opt decenii au fost presărate de nenumărate orori comise în Europa, la marginea ei sau în afara ei. Crimele comise de regimurile staliniste sau de cele occidentale în fostele colonii, masacrele din Rwanda sau Bosnia și, iată, cruzimea barbară a armatei rusești din aceste zile ne dau de înțeles că progresul moral al societăților este o iluzie.
Dacă ultimele decenii au fost un moment important de dezvoltare economică și tehnologică în istoria omenirii, suntem nevoiți să admitem că aceasta nu a fost însoțită de o evoluție similară în respectarea demnității umane și în evitarea suferințelor extreme provocate în numele și sub comanda unor scelerați. Înființarea unor instanțe internaționale (CPI, TPI) a însemnat un mare pas înainte în judecarea criminalilor de război, dar capacitatea lor de a face față sălbăticiei și numărului crimelor împotriva populațiilor civile rămâne foarte limitată. Ceea ce vedem azi în Bucha, Irpin, Mariupol și alte locuri ale cruzimii extreme sunt fapte comise de oameni simpli împotriva altor oameni simpli, cu diferența că unora li s-a dat o armă și un ordin cu care să ucidă, să tortureze sau să violeze.
Unde e granița dintre capacitatea de a provoca suferință extremă și refuzul de a face? S-a mutat această graniță în ultimele decenii astfel încât oamenii sunt mai puțini capabili de a tortura și a ucide decât au fost acum o sută de ani? A învățat omenirea ceva din crimele în masă, holocaust și genocidele acestor ultime decenii? Pare greu de crezut.
Ce îl poate face pe un om să provoace suferință sau să omoare un alt om, nevinovat și lipsit de apărare? Un ordin? Dar atunci unde e discernământul lui, unde e judecata lui morală? O convingere? Dar ce convingere e deasupra lipsirii de viață a semenilor? Un crez, o credință, o lașitate, o nebunie? Poate câte ceva din toate. Cât de feriți suntem noi, ca societate, și fiecare dintre noi, de căderea în barbarie? Cât de mulți dintre noi ar fi gata să ia viața unor civili dacă li s-ar da o armă și li s-ar spune că acei civili ne sunt inferiori, sunt periculoși sau nedemni să trăiască?
Cred că avem în modul cel mai urgent și mai grav nevoie de educație socială și etică. Lăsăm prea ușor să treacă printre noi liniile de fractură ale urii, intoleranței sau ale tututor delirurilor identitare cu risc criminogen. Recunoaștem încă prea puțin deplina demnitate a oricărei ființe umane ca ființă umană (și nu ca alb, creștin, român etc.). De aceea, trebuie să fim deosebit de vigilenți la toate sursele de propagare a urii și violenței din societate. Căci ceea ce azi este discriminare, înjurătură, calomnie, atac verbal la persoană, mâine, într-o zi, pe neașteptate, devine glonț, cuțit sau viol.
Nu avem voie să obosim etic, mai ales în epoci de restriște ca acum.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.