Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Cadoul de Crăciun

Tren -

Foto: Guliver/ Getty Images

La 5 ani am avut dovada absolută că Moș Crăciun există. Într-o seară de decembrie, într-un tren personal înghețat care străbătea Bărăganul, am văzut pe bancheta așezată în diagonală o fetiță cu un ursuleț mare de pluș. În vagonul cu lumină murdară și banchete din imitație de piele maro, ursulețul pufos cu ochi strălucitori avea ceva irezistibil și m-am imaginat o secundă ținându-l în brațe și lipindu-mi obrazul de capul său moale. N-am scos o vorbă, dar tata mi-a citit gândurile și mi-a spus: „Ce-ar fi dacă ți-ar aduce și ție Moșul unul la fel?” Un astfel de gând nici nu-mi trecuse prin minte. I-am răspuns că nu știu dacă o să poată Moșul să facă asta, dar că eu o să fiu mulțumită cu orice mi-ar aduce. Tata a zâmbit și a spus doar atât: „Vedem”.

La început nu am îndrăznit să sper, dar în zilele următoare gândul la acel ursuleț devenise atât de puternic încât începusem să cred din ce în ce mai tare că îl voi găsi în dimineața de Crăciun sub brad. Înainte de Crăciun, în timp ce stăteam în bucătărie - singura cameră încălzită, cu mama și fratele meu pe atunci foarte mic, am spus că eu știu ce voi primi: un ursuleț pufos. Am văzut-o pe mama cum se crispează și încearcă să îmi tempereze avântul: „Ei, poate nu o să reușească să îți aducă chiar asta. Poate îți aduce altceva la fel de frumos”. I-am tăiat-o scurt, deși îndoiala îmi intrase în suflet. „El e Moșul, o să poată”. 

Iar a doua zi aveam să văd că avusesem dreptate. Lângă molidul împodobit de cu seară, am îmbrățișat jucăria cu ochi strălucitori și am strălucit și eu un pic. Am știut atunci, fără niciun strop de ezitare, că magia există. Cum altfel ai putea să primești ceea ce măcar, cel puțin la început, nu îndrăznești să îți dorești?

***

Câțiva ani mai târziu, când simțeam deja că povestea cu Moșul nu prea ține, fratele meu cel mic a venit la mine m-a luat de mână și m-a dus să îmi arate ceva: în spatele unui raft din șifonier, mama ascunsese două fulare. Era înainte de Moș Nicolae și am închis ușa și l-am convins să nu spunem nimic - aveam să descoperim că erau același două fulare pe care le-am găsit apoi în ghete. După această întâmplare, am luat hotărârea fermă să spulber orice iluzie și să risipesc cu totul mitul lui Moș Crăciun. 

Așa că, în noaptea de Ajun, doar m-am prefăcut că adorm. Cu ochii închiși, i-am auzit pe mama și pe tata scotocind prin rafturi după cadouri. Am auzit pași, foșnete, șoapte și pot să jur că cel puțin unul dintre ei a mâncat o bomboană de pom. În acea noapte, cu mintea și sufletul treze, am simțit atâta grijă din partea lor și atâta complicitate în grija pentru noi, încât nici nu mi-a mai părut rău că Moș Crăciun nu există. Poate că pierdusem magia, dar am știut că aveam dragostea.

***

Peste ani, când tata nu mai era, am vorbit cu mama despre ursulețul de pluș și acea întâlnire din tren. Am aflat că fetița cu ursulețul de pluș și familia ei erau din Ploiești, iar atunci când a văzut reacția mea tatăl meu a intrat în vorbă cu tatăl fetiței. Omul, care nu ne cunoștea, i-a povestit că a luat ursulețul de la el din oraș și, tot stând de vorbă, s-au hotărât amândoi să îmi facă o bucurie. Fără să știe nimic unul despre celălalt, au schimbat numerele de telefon fix, iar tata a îndrăznit să spună cuvintele cu valoare de promisiune. Cine a trăit anii ‘80, în care nu se găsea nici de mâncare, știe cât de mult se hazarda orice om simplu care ar fi îndrăznit să îi spună copilului său că va primi, la o anumită dată, o jucărie. Darămite o anume jucărie, care se găsise la un moment dat într-un alt oraș.

Eu nici măcar nu-mi mai aminteam să-i fi văzut pe cei doi tătici vorbind, nici vorbă să am habar despre aventura din spatele drumului ursulețului spre apartamentul nostru din București. Evident că jucăria nu se mai găsea. Dar tata l-a rugat pe omul nostru să mai încerce, iar el nu a renunțat și a continuat să o caute. Cu mintea de acum, mă gândesc că trebuie să își fi folosit rețeaua de cunoștințe, atât de prețioasă în acele vremuri, doar pentru a bucura un copil străin. Nu pentru a-l ajuta, pentru că știa că ar fi supraviețuit foarte bine fără acea jucărie, ci doar pentru a-l face să zâmbească.

Înainte de Crăciun, tata a luat trenul personal spre Ploiești. S-a întors acasă noaptea târziu, aducând cu el mai mult decât o jucărie. A adus dragostea și magia întruchipate.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Emoționantă mărturie a recunoștinței față de părinți, aici față de tatăl acum dispărut, niciodată uitat. Ce sacrificii implica cea mai naturală bucurie a Sărbătorilor!
    • Like 0
  • Ada check icon
    Da, multumim ! Superba ! Ce nu au facut parintii pt noi ?
    Si pt asta le multumim !
    • Like 0
  • Istorisirea e pilduitoare: dragostea părintească învinge totul. Este, totodată, o frumoasă pledoarie pentru familia românească supraviețuitoare în totalitarism. Se pare că lipsurile de odinioară ne solidariza exemplar. Astăzi paradigma socială s-a schimbat în mai rău: egoismul a căpătat aripi vulturești, patriotismul a căzut în desuetudine, trecutul e șters cu înverșunare de tot mai mulți dintre noi în dauna prezentului și îndeosebi a viitorului... Vă mulțumesc, doamnă Raluca Ion! Urmașii dv. au ce învăța din astfel de întîmplări trăite.
    • Like 2
  • Cea mai frumoasă poveste de Crăciun pentru părinți :) Mulțumim mult pentru ea.
    • Like 2
  • Toate lucrurile bune se întîmplă doar cu voia noastră.Asta înseamnă doar suflet nimic altceva.Mina de la mina plus implicare pot preveni multe dar atunci de ce mai avem guvern parlament vot......
    • Like 3
  • Splendida poveste! Doar cine a trait in comunism stie ce efort a facut acel tata pentru copilul lui! Deci da, Mos Craciun exista! (Atunci niste oameni rai :) il chemau Mos Gerila).
    • Like 2


Îți recomandăm

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon  BT Business Talks - Corina Cojocaru, CEO BT Pensii

Într-un nou episod din BT Business Talks, podcastul economic și financiar al Băncii Transilvania, am stat de vorbă cu Corina Cojocaru, CEO BT Pensii, despre sustenabilitatea sistemului public, importanța pilonului III și deciziile care ne pot defini calitatea vieții… peste zeci de ani.

Citește mai mult