Foto: Guliver Getty Images
În luna în care românii sărbătoresc Dragobetele, am primit nenumărate întrebări cu privire la „cadoul potrivit” pentru persoana dragă. Ce ar fi bine să-i ofer pentru a marca „ziua iubirii”? Ceva ce să nu fie nici prea ieftin și nici prea scump. Ceva ce să fie valoros, dar, în același timp, și autentic. Astfel, m-am decis să scriu acest text pentru toți cei care nu trec indiferenți pe lângă această sărbătoare.
Relațiile nu au nevoie de mulți bani, și nici de vacanțe luxoase. Au însă nevoie de implicarea noastră conștientă, asumată și ceva deschidere pentru a face lucruri curajoase.
Potrivit mai multor studii de specialitate, un cadou potrivit în luna februarie rămâne clasicul „Triplu A”: exprimarea aprecierii, afecțiunii și admirației.
Știți cu siguranță despre ce vorbesc – despre acele situații care implică verbalizarea unui compliment, un mulțumesc rostit la momentul potrivit sau o atingere tandră. Gesturile nu trebuie să fie extravagante și nici dramatice, este suficient să avem o intenție pozitivă, să îndrăznim să o verbalizăm, folosind un ton cald, și exprimând o privire blândă.
Atunci când vă încurajez să oferiți darul aprecierii, nu mă refer doar la faptul că postările de pe facebook spun că așa trebuie, ci pornesc de la premisa că aceste aprecieri au un efect remarcabil asupra relației de cuplu. Sunt convins că noi toți suntem însetați după apreciere și recunoștință, dar suntem ușor stângaci când vine vorba de exprimarea acesteia. Este esențial să ne cultivăm libertatea de a observa și de aprecia în mod sistematic gesturile pozitive mai mici sau mai mari ale partenerului.
Nu mai este cazul să luăm gesturile celuilalt drept ceva ce ni se cuvine, ci să îndrăznim a mulțumi, a scrie câte un bilețel de recunoștință sau a face vizibil ceea ce trăim în interior. Și nu mă refer nici la a ține scorul faptelor bune. Oamenii înțelepți nu fac asta. Dar în mod cert este indicat ca partenerii să vadă valoarea în persoana celuilalt și astfel să favorizeze încrederea. Doar cel ce nu este curios nu găsește nimic de apreciat la celălalt.
Încă din momentul nașterii, afecțiunea părinților ne ajută să ne adaptăm în lume. În relațiile noastre adulte afecțiunea partenerului nu doar că favorizează o relaxare a sistemul nervos, dar reprezintă și cea mai bună modalitate de a cultiva siguranța relațională și de a ne simți iubiți. A ține de mână persoana dragă, a fi darnici la capitolul îmbrățișări și a oferi câte un sărut rapid sunt printre cele mai accesibile forme de afecțiune. Interesant este că în majoritatea cuplurilor aceste daruri sunt ușor de exprimat la început, dar pe măsură ce trece timpul devenim tot mai reținuți cu ele.
Darul admirației este cel mai greu de oferit. Mulți clienți în terapie îmi spun că este un clișeu să pună în cuvinte ceea ce admiră și că deja le cer prea mult. Interesant este că acelor parteneri care cred în puterea relațiilor efectiv nu le pasă de gura lumii și nici nu se sperie de clișee. Când îi spun persoanei de lângă mine nu doar că o iubesc, dar că o și admir și că sunt mândru de ceea ce face, contribui la cultivarea încrederii, a respectului și a unei percepții reciproce pozitive. Admirația nu are nimic de-a face cu gelozia.
Gelozia adesea blochează sentimentele pozitive. Dar admirația ne stârnește pofta de a sărbători persoana celui admirat, ne face să ne simțim inspirați și partea cea mai bună este că suntem încântați de alegerea făcută. Admirația este genul de situație în care toată lumea câștigă.
Dacă ne gândim la zilele obișnuite ale unei săptămâni de lucru putem observa cât este de tentant să ne concentrăm pe a vâna greșelile în care se implică persoana iubită și a-i neglija cu bună știință plusurile și calitățile. Însă este tare nedrept față de relație, față de celălalt și față de noi înșine. Identificăm eșecul celuilalt cu viteza luminii, și ne-am obișnuit să-i ignorăm succesul de parcă ar fi vorba despre cei mai mari adversari. Suntem muți când vine vorba de apreciere și admirație, dar devenim brusc vocali când avem de aplicat o critică.
Astfel, încetul cu încetul mai trece câte o zi în care ne reprimăm afecțiunea și compasiunea față de partener, iar după un an, de Dragobete, ne întrebăm – „Ce mai este și cu acest rebut de sărbătoare? De ce să-i vorbesc „ca la carte”? Nu suntem noi obișnuiți cu astfel de comportament!”
Eu cred că a venim momentul să ne schimbăm tiparele obișnuit de relaționare și să ne comportăm ca și cum relațiile ar conta cu adevărat. Trebuie să ne oprim din a observa toate defectele ființei de lângă noi și să-i vedem calitățile și reușitele. Să îndrăznim a verbaliza – „Te rog!”; „Mulțumesc”; „Apreciez mult că ai făcut asta!” și poate chiar de Dragobete să reîncepem a spune „Te iubesc!”.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.