În ultimele zile, atenția Americii este fixată pe două mari subiecte: situația explozivă creată de Corea de Nord, unde se coagulează riscul unei confruntări militare și protestele de la universitatea Berkeley din California, mișcări studențești care sunt de cea mai mare intensitate, nemaipetrecute de la cele din anii '60.
Mai întâi, în luna februarie a acestui an, studenții de stânga de la Berkeley au provocat incidente violente, inclusiv incendieri cu cocktailuri Molotov, pentru a împiedica o conferință a ziaristului Milo Yiannoupoulos. Studenții au ieșit victorioși, conferința jurnalistului de orientare politică de dreapta a fost anulată.
Proteste similare au avut loc la alte universități din țară, unde s-a instaurat o cenzură neoficială a studenților, adepții conceptului de „spațiu de siguranță", care refuză accesul la opinie al celor care nu împărtășesc ideologia lor de tip stânga radicală. Profesori au fost concediați, publicațiile din campus sunt strict puricate pentru a elimina orice opinie diferită, vorbitorii sunt selectați.
Decanii și corpul profesoral intimidați au cedat în fața studenților violenți, care au ajuns să facă legea în universitate.
De data aceasta este vorba de invitarea pentru o conferință a unei ziariste, Ann Coulter, cunoscută pentru ideile ei conservatoare, antisocialiste și antiliberale (în sensul american al cuvântului liberal, adică extremă stângă, intransigentă cu alte păreri, înclinată spre anarhism, adepta justiției sociale, a egalizării veniturilor, a multiculturalismului și a corectitudinii politice). Personalitatea doamnei Coulter este provocatoare și cuvântările ei nu sunt lipsite de stridențe. Mulți conservatori de tip clasic o detestă. Dar ea este inteligentă, vorbește argumentat și este căutată de publicații și televiziuni pentru originalitatea ideilor ei și poziția ideologică constantă. Invitația a fost făcută de un grup de studenți autodeclarat nepolitic, cu numele Puntea SUA.
Conferința Annei Coulter a fost programată și anulată de câteva ori, iar forțele de ordine din orașul Berkeley au anunțat că nu vor reuși să mențină ordinea, dacă evenimentul va avea loc. Până atunci, manifestațiile se țin lanț, sunt zilnic conflicte de stradă soldate cu răniri și arestări.
- Colegiul din orașul Berkeley, care este situat pe malul estic al golfului San Francisco, a fost înființat în secolul XVIII și a primit numele preotului și filozofului englez George Berkeley. El a devenit prima filială a Universității statului California, care are astăzi peste 20 de campusuri în orașe mari (Sacramento, Los Angeles, San Diego, Fresno) sau mici (San Bernardino, Sonoma, Monterey Bay și altele).
- Universitatea are un trecut faimos și absolvenți de mare reputație, unii câștigători ai premiilor Nobel, Pulitzer sau Emmy.
- La Berkeley s-au descoperit sau inventat detectorul de minciuni (John Augustus Larson 1921), vitamina E (Gladys Emerson 1925), ciclotronul (Ernest O. Lawrence 1934), mouse-ul de computer (Doug Engelbart 1952), substanțele chimice cancerigene (Bruce Ames 1973), imunoterapia în cancer (James P. Allison 1992), metoda de editare genetică CRISPR (Jennifer Doudna 2000) și aici au lucrat J. Robert Oppenheimer (inventatorul bombei atomice) și Edward Teller (părintele bombei cu hidrogen).
- Universitatea mai este cunoscută și pentru intensul activism studențesc, dedicat diferitelor cauze, dintre care domină în ultima vreme liberalismul agresiv, intolerant și neconstituțional. De la manifestațiile istorice pentru drepturile civile și libertatea cuvântului, ținute în faimoasa Sproul Plaza din campusul Berkeley, s-a ajuns azi la violențele necontrolate ale celor care se declară azi antifasciști (brigăzile AntiFa), dar folosesc aceleași metode de intimidare și anihilare a opoziției pe care le foloseau în anii '30 batalioanele de asalt care au consolidat dictatura lui Adolf Hitler.
Campania de alegeri prezidențiale din anul 2016 a fost mai intensă, mai dură și mai plină de surprize decât orice altă campanie electorală din istoria Americii. În plus, victoria puțin anticipată a lui Donald Trump a creat reacții adverse puternice, a mobilizat media, politicieni și activiști împotriva noului președinte ales și a scindat națiunea, creând o falie politică de dezbinare care nu arată semne de vindecare.
Mai mult ca în alte state, opoziția antiTrump din California a atins forme paroxistice și bizare. O mișcare populară care pledează pentru ieșirea Californiei din uniunea statelor americane, mișcare botezată CalExit sau Yes California Independence Campaign, a avut, în scurta ei existență, un succes mai mare decât s-ar fi putut aștepta. Un sondaj făcut de universitatea Berkeley, în martie 2017, pe 1.000 de subiecți, a raportat procentul de 38% în favoarea separării. Alte două sondaje, tot din 2017, au dat 18% și 27% de susținători.
Mișcarea a fost aprobată de autoritățile californiene pentru activitate politică și mitinguri, dar se îndreaptă spre uitare, după ce liderul ei, Luis Martinelli, a abandonat ideea și a ales - ca formă de protest - să se stabilească în Rusia.
Guvernul statului California, dominat de democrați, a angajat firma de avocați condusă de Eric Holder pentru consultanță în problema strategiilor de folosit împotriva guvernului federal al președintelui Trump. Holder, un apropiat al lui Barack Obama și care este cunoscut pentru ideologia radicală și partizanatul politic liberal, a fost procurorul general al națiunii în perioada 2009-2015. Conducătorii politici ai Californiei folosesc banii contribuabililor pentru a plăti serviciile unei firme declarat ostile guvernului SUA. Și asta în situația în care statul California a acumulat datorii de peste 265 de miliarde de dolari (raportate în 2011).
În California sunt circa 3 milioane de imigranți ilegali, dintre care peste 80% sunt hispanici. Cei care muncesc constituie 10% din forța de muncă a statului, dar marea majoritate nu plătesc taxe și contribuabilii acoperă cheltuielile de educație, cele medicale și cele ale forțelor de ordine. Fiecare familie din stat plătește în jur de 2.500 de dolari pe an pentru a acoperi costul imigrației californiene clandestine.
Autoritățile federale de imigrație sunt împiedicate de autoritățile statului să depisteze și să deporteze ilegalii, chiar dacă aceștia au comis delicte, violențe sau crime. Aceasta este politica orașelor sanctuar, care oferă protecție imigranților ilegali, dar dezavantajează și expune la risc pe cetățenii legali.
În Israelul antic, șase cetăți-orașe menționate în Vechiul Testament (Golan, Ramoth, Bosor, Kedesh, Schechem și Hebron) aveau rolul de a da adăpost celor urmăriți de apropiații unor victime, care căutau uciderea pentru răzbunare, deși cei în cauză nu făptuiseră o crimă și omorul fusese neintenționat sau accidental. Termenul de sanctuar, derivat din latinul sanctus, se referă la inviolabilitatea locurilor sfinte (templu, altar), asupra cărora se răsfrânge puterea protectoare a entității divine. Acest exemplu a fost folosit de cei care au creat refugii pentru imigranții ilegali din Statele Unite, începând cu anii ’70. Dar, în timp ce anticele orașe sanctuar aveau o justificare morală, protejând nevinovații până la pronunțarea judecății, noile sanctuare sunt forme mai mult sau mai puțin deghizate de opoziție față de codul juridic și față de constituție. Ele sunt imorale în concepție și antiamericane prin acțiuni.
Mai multe orașe americane au instituit politica de „protecție a imigranților ilegali“, creând regimul de teritoriu-sanctuar, în care acțiunea autorităților federale este împiedicată. Aceasta se face prin ordine și regulamente scrise din partea autorităților de stat sau de oraș, sau – în cele mai multe cazuri – prin aplicarea unei strategii tacite de boicotare a agențiilor federale, chiar în cazul unor străini cu condamnări. În orașele sanctuar, străinii primesc carnete de conducere, sunt îndrumați la birourile de asistență socială, sunt ajutați să treacă prin hățișul legislativ și nu sunt raportați departamentului de imigrație. În anul 2013 erau peste o sută de astfel de orașe, azi au trecut de două sute.
Încă din campania electorală, Trump a formulat clar ideea de a stopa imigrația ilegală, de a sprijini pe cea legală, de a consolida granița de sud, de a verifica amănunțit pe cei care primesc dreptul de ședere pe teritoriul Statelor Unite și de a desființa orașele-sanctuar.
La începutul acestor acțiuni, programul președintelui se lovește de opoziția unor judecători care îl blocheză și a guvernului californian care amenință că va înlocui orașele-sanctuar cu noua entitate, aceea de stat-sanctuar. Xavier Becerra, procurorul general al statului, a făcut o declarație televizată săptămâna trecută, în care a contestat dreptul guvernului federal de a dicta unui stat cum trebuie să procedeze și a afirmat că statul California este gata să lupte cu guvernul federal.
Majoritatea celebrităților hollywodiene au activat pentru susținerea candidaturii doamnei Clinton. Prin inițiativele lor au fost colectați și donați campaniei peste 40 de milioane de dolari. După alegeri, actori ca Meryl Streep, Rosie O'Donnell, Ashley Judd, Alec Baldwin și regizorul Michael Moore continuă să țină cuvântări anti Trump și să recruteze membri pentru mișcarea #resist.
Într-unul din violentele ei discursuri, Ashley Judd a spus că alegerea lui Donald Trump a fost pentru ea mai rea decât experiențele din copilărie, când a fost violată.
Ea l-a comparat pe Trump cu Adolf Hitler și a făcut afirmații foarte licențioase despre relația dintre el și fata lui Ivanka.
Kathy Perry a îndemnat deschis la revoltă, actorul Michael Shannon l-a atacat violent pe noul președinte, Robert DeNiro a afirmat că dorește să-i tragă un pumn în nas lui Donald Trump, iar regizorul Rob Reiner a spus că președintele trebuie pus sub acuzare pentru motivul că este un imbecil (moron).
Mai mulți actori și oameni de presă celebri au făcut promisiunea că se vor expatria dacă alegerile vor fi câștigate de Trump. La mai bine de patru luni distanță nu auzim nimic despre celebrități care și-ar fi respectat promisiunile.
Tot în ajutorul acestei mișcări de contestare a rezultatelor din alegeri vin organizațiile MoveOn.org, NeverTrump, Liga pentru drepturile civile din America (ACLU), organizația Planificarea Familiei și numeroase organizații de studenți.
Printre scopurile declarate de aceste grupuri sunt punerea sub acuzare a președintelui ales, influențarea politicienilor în direcția sabotării guvernului federal, intimidarea celor din media care sunt de partea guvernului și „pedepsirea" celor care au contribuit la succesul lui Trump. O primă victorie a lor este reorientarea spre stânga a televiziunii FoxNews, cu distanțarea ei de linia conservatoare și prorepublicană și cu forțarea concedierii celui mai marcant membru al ei, comentatorul de opinie Bill O'Reilly.
- California este cel mai mare stat american, cu o suprafață de 423.970 km2 și peste 39 de milioane de locuitori (12% din populația USA).
- Cu un PIB de peste 2,5 trilioane de dolari, California este a șasea putere economică a lumii, după USA, China, Japonia, Marea Britanie și Germania, dar înainte de India, Brazilia, Franța, Italia, Canada și Rusia.
- Cu peste 17 milioane de alegători înregistrați, California este majoritar democrată (41%) și a votat în 2016, cu toți cei 55 de electori ai ei, pentru Hillary Clinton. Una din marile suferințe ale californienilor este că, din cauza poziției geografice, ponderea lor în alegeri este diminuată, fiindcă rezultatele finale din statul lor apar după ce situația este clarificată de voturile din statele situate în zonele de timp mai estice.
- California a fost cedată de Mexic la sfârșitul războiului din 1847. Ea s-a alipit uniunii în 1850, ca al 31-lea stat.
- După cel de al doilea război mondial, California a devenit statul cu progresul cel mai rapid, un antemergător în economie, știință, arte, educație, stil de viață și performanțe sportive. Dar atracția „statului de aur" a scăzut în ultimii ani, afectată de creșterea costului vieții, de taxele ridicate, de criza economică din 2007 incomplet refăcută și de condiția financiară din ce în ce mai precară a statului, condiție care se agravează continuu.
- O primă cauză este nivelul foarte mare al cheltuielilor, pentru care guvernul statului a continuat să facă mari împrumuturi, ajungând la deficitul uriaș de anul acesta. Unii estimează deficitul Californiei la peste 400 de miliarde de dolari. O treime din numărul cetățenilor US care primesc ajutor social (welfare) trăiesc în California, unde sunt peste un milion de șomeri, peste patru milioane de primitori de bonuri de hrană și datoria a ajuns la aproape 18% din PIB. Repartizată pe numărul de locuitori, datoria este de 11.635 de dolari pentru fiecare cetățean.
- Acesta este motivul pentru care în ultimii zece ani peste 5 milioane de oameni s-au mutat din California în alte state, mulți din ei îndreptându-se către Texas și Arizona.
Anii ultimi au mai evidențiat o problemă: California începe să aibă opțiuni, atitudini și credințe care o detașează de celelalte state americane. Și nu în sensul bun.
Proiectul de lege #30 dezbătut în senatul californian cere ca orice companie care colaborează la construcția zidului anti-imigrație de la granița de sud să fie exclusă de la contracte cu guvernul statului.
Partizanii mișcărilor pro-life, care se opun avorturilor, au fost urmăriți și persecutați de procuratura Californiei.
Eforturile de a impune corectitudinea politică au fost și sunt mai intense și mai susținute în California decât în alte state. Proteste studențești ca cele de la Berkeley, clar îndreptate spre amuțirea prin violență a celor care gândesc diferit de ei, sunt acte anticonstituționale, disprețuitoare față de litera amendamentului 1, cel care consfințește libertatea cuvântului.
Janet Napolitano, președinta Universității Statului California, fostă ministru al Departamentului de Securitate Teritorială sub președintele Obama, nu a intervenit, nu a luat măsuri ca vorbitorii boicotați să poată expună în siguranță punctele lor de vedere și nu a făcut nimic pentru a împiedica acțiunile violente ale studenților radicali. În schimb, ea a fost foarte activă în introducerea în toate campusurile californiene ale UC statutul de sanctuar pentru protejarea imigranților ilegali.
Inițiative ca ridicola mișcare CalExit se opun principiilor federalismului american și contestă necesitatea autorității guvernului federal.
În California, ideologia liberală a împins mai departe decât în alte state sentimentele antireligioase, cu precădere anticreștine (cristofobia), a propagat intens ideile anticapitaliste și ale antiamericanismului.
Susan Milligan a publicat rezultatele cercetărilor făcute de Centrul pentru studiul urii și extremismului de la universitatea statului California (US News and World Report 24 martie 2017), care arată că în zonele metropolitane ale statului incidentele au crescut cu 21% în anul 2016. Ele au constat în atacarea civililor nevinovați, numai fiindcă păreau să fie originari din Orientul Mijlociu sau să fie musulmani, bruscarea manifestanților care îl susțineau pe Donald Trump, acte violente comise de partizanii supremației albe, sau îndreptate împotriva minorităților LGBT (lesbiene-gays-bisexuali-transgeni). Același raport arată că în perioada noiembrie 2016-februarie 2017 s-au comis 1.372 de acte violente bazate pe diferende politice.
Tradiția americană a fost ca, după fiecare alegere prezidențială, să aibă loc o pacificare a taberelor care s-au înfruntat în bătălia electorală și o aliniere a politicienilor, mediei și voluntarilor pentru sprijinirea noului guvern. Succesul noii echipe prezidențiale înseamnă binele țării, a fost sloganul de înțelepciune politică, adoptat de marea majoritate.
Nu și în acest an, când resentimentele încercate de cei care nu și-au văzut favoritul învingător persistă și nu dau semne de atenuare.
Pe lângă sentimentele personale, au fost relatate îndemnuri la revoltă, la „rezistență", la blocarea măsurilor guvernamentale, pe care cei care i se opun îl vor privat de succes. Pentru aceasta, orice acțiune ar fi potrivită, inclusiv rebeliunea sau secesiunea.
Și în fruntea listei de oponenți ai președintelui ales se află cei din frumosul stat de pe coasta de vest a țării căruia exploratorii spanioli din secolul XVI i-au dat numele de California, după numirea unui teritoriu mitic descris în romanul cavaleresc Aventurile lui Esplandian, roman despre care Miguel de Cervantes ne spune că ar fi fost unul din volumele din biblioteca lui Don Quijote.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Pot doar să-mi imaginez cîtă amărăciune vă pot provoca majoritatea comentariilor primite aici.Prin stilul grosolan și agresiv de a face polemică, îmi provoacă jenă...
Aș fi curios să știu dacă și în SUA un articol similar ar fi întîmpinat cu mitocănii, ca acelea debitate de stîngiștii noștri de serviciu.
Faptul ca esti de orientare stanga nu-ti da permisiunea de a cocheta cu parerile (mai ales cand n-ai niciuna). L-am vazut destul pe intaiul parerolog al tarii, asa ca, daca nu te intereseaza- nu citesti. Simplu.
In al doilea rand conform constitutiei SUA hate speech-ul este perfect legal atata timp cat nu constituie o amenintare fatisa la integritatea fizica a altor persoane, in UK spre exemplu este ilegal. Consider ca SUA are mult prea multa libertate de exprimare cand poti realiza un asemenea documentar ( https://www.youtube.com/watch?v=la5gkNkdUT0 ) dar nici 24/7 politically correct nu este o solutie.
Trump chiar este un moron, lucru observabil cu ochiul liber din declaratiile sale foarte controversate (atat pentru democrati cat si pentru multi republicani consacrati dar si pentru diversi oficiali straini). Nu poti ca POTUS sa fii dezinformat (Last night in Sweden, NATO obsolete, China, climat change plus multe altele) cu schimbari bruste de opinie (NATO e buna acum, iar chinezii sunt prietenii lui mai nou) si sa scapi basma curata.
Nu numai "cei care nu și-au văzut favoritul învingător" sunt vinovati de scindarea din cadrul societatii americane cand ii vezi si pe ceilalti. Trump este unul din motivele pentru care se zice (si pe buna dreptate pana la un punct) ca traim intr-o era post-adevar.
Nu sunt de accord cu violenta, radicalismul de orice fel (religios, politic, economic etc) dar refuzul de a-l accepta pe Trump este intr-o buna masura rational si era de asteptat. Articolul este intr-o buna masura propagandistic si pe alocuri jignitor la inteligenta cititorului, astfel se situeaza mult sub standardul destul de inalt al publicatiei.
Mintiti cu o nerusinare care ar trebui sa va faca sa rositi, ca sunteti un om batran nu un copil.
Fox News nu se indreapta spre "stanga"- Murdoch si fii lui, cei care detin compania, au decis sa plateasca despagubiri imense angajatelor femei care au fost hartuite sexual la serviciu.
Bill O'Reilly a fost concediat tocmai din cauza numeroaselor procese in justitie facute de subordonatele lui - pe unele le tratata in mod rasist sau facea cu ele asa zise "glume" cu puternica tenta sexuala.
Nu sunt pentru cenzura de nici un fel, dar publicarea unui articol atat de tendentios si mincinos, nu face cinste "Republicii".
Minte, ori nu știe ce spune ? Criminalitate, prostie, ori simplu punct de vedere ?
Se pare că răspunsul este cel mitic: TOATE LA UN LOC! (AND MORE ?!)
P.S.
Nu puneți la inimă nimic, d-le MSM. Vă doresc o viață foarte lungă, ca să apucați să dați explicații (publice!).
De ce a omis aceste lucruri esentiale (si multe altele) in articol?
Pe cine incercati sa influentati domnule? Care sunt interesele dumneavoastra? Ce foloase aveti scriind astfel de articole? Care sunt sursele sursele dumneavoastra de informatii? Daca ati avea o doza cat de mica de corectitudine, ati scrie un articol detaliat discutand aceste teme.
Imi pare rau pentru redactorii Republica, insa incurajarea unor astfel de contributii (contribuabili) scade mult din calitatea platformei. Treziti-va domnilor!
Vă rog să detaliaţi: de ce să scrie omul bidirecţional ? Dacă el este de (extremă) dreapta (îi numeşte pe capitaliştii liberali "extrema stângă"!), de ce să scrie altfel ?
Întrebaţi-l de ce trebuie să îl cheme "Martin" pe un "Constantinescu" în SUA. Am auzit de câteva cazuri de oameni care susţin că nu şi-au găsit serviciu decât după schimbarea numelui - şi nu erau români niciunul. Poate ne împărtăşeşte explicaţia.
Pentru Bill O'Reilly, îi postez explicaţia dată de americani (care Stângă nu au, ca orice stat în Democraţie). Are cine să mi-o şteargă. Să îl văd dialogând direct cu americanii respectivi, să văd cine minte!
Domnule "Martin", comuniştii erau nişte idioţi, ar fi avut atâtea să ne spună despre Democraţie! Americanii înşişi ne spun mult mai multe!