foto: Daniel MIHAILESCU / AFP / Profimedia
Pământul românesc freamătă de emoție, cerul se deschide, îngerii coboară printre noi și, în mijlocul poporului îngenuncheat de nedreptăți, se ridică EL: Călin Georgescu, liderul luminat, viziunea providențială, omul care vorbește puțin, dar tace apăsat.
Recent a fost ziua sa de naștere, iar România nu a putut rămâne indiferentă! În capitală s-au organizat manifestații, internetul a fost inundat de ode, versuri și citate inspirate, iar fanii săi, cu lacrimi în ochi și steaguri în mâini, i-au înălțat imnuri de slavă. Dacă închidem ochii, ne întoarcem brusc în Epoca de Aur, unde Nicolae Ceaușescu primea același tratament, iar presa titra în roșu aprins pe prima pagină a ziarului Flamura, organ al Comitetului Județean Caraș-Severin al PCR:
„Omagindu-și, în aceste momente sărbătorești, cel mai iubit și prețuit fiu – strălucitul conducător –, poporul își exprimă profunda recunoștință față de cel care, prin ființa, gândirea și munca sa de o nobilă și imensă responsabilitate, întruchipează idealul de libertate, progres și împlinire al națiunii, arzând ca o flacără vie pentru măreția României socialiste.”
Doar că acum, flacăra arde la o intensitate mai mistică, printre discursuri despre „suveranitate”, „destin național” și „chemarea străbunilor”.
Un vizionar atemporal (care știe tot, dar nu spune nimic)
Călin Georgescu nu e un politician obișnuit. Nu, el este mai mult. Așa cum Ceaușescu „popula spațiul spiritualității românești cu concepte și idei”, la fel și Georgescu ne oferă perle de înțelepciune, fără a se complica în detalii precum soluții, programe sau idei concrete. De ce? Pentru că liderii adevărați nu au nevoie de așa ceva!
„Teoretician original, a cărui gândire creatoare are fervoarea și capacitatea de proiecție în viitor specifice doar marilor creatori de istorie, Nicolae Ceaușescu a îmbogățit spațiul spiritualității românești contemporane cu concepte și idei care deschid noi orizonturi și dinamizează știința și cultura națională.” (Flamura, 1978)
Schimbă numele și fraza rămâne la fel de actuală. Și ce dacă nu a condus niciodată nimic? Ce dacă nimeni nu a văzut vreun rezultat concret al viziunilor sale? Adevărații mesianici nu se încurcă în detalii pământești! Precum Ceaușescu, care „nu contenește nicio clipă să slujească măreția României”, și Georgescu ne servește, din exilul său simbolic, un cocktail exploziv de naționalism cosmic, misticism de tarabă și economie conspiraționistă.
Un nou cult al personalității? Nu, doar o coincidență fericită!
„Efigia gândirii și faptei tovarășului Nicolae Ceaușescu luminează, viu, strălucitoare”, scriau ziarele de partid din anii ‘70. Dar cine are nevoie de trecut, când viitorul ne aduce același spectacol, doar cu o schimbare de actori? Cultul lui Călin Georgescu se construiește metodic, cu aceleași tehnici:
Omagii publice – Dacă Ceaușescu primea aplauze sincronizate, Georgescu are „patrioți” care îi recită discursurile ca pe scripturi sacre.
Limbaj mesianic – Nu e politician, e „un om al neamului”, „o voce a suveranității” și alte titluri care par scoase din manualul propagandei comuniste.
Mitologie personală – Ceaușescu era „fiul iubit al țării”, Georgescu este „ultimul bastion al suveranității”. Diferența? Acum, ne vindem iluziile mai repede, pe rețele sociale.
Și dacă mai era nevoie de un ultim argument, iată ce se scria în Flamura în anii ‘70 despre liderul suprem:
„Elogiul pe care poporul îl îndreaptă spre iubitul său fiu, spre înțeleptul cârmaci al partidului și țării, exprimă profunda recunoaștere a identificării sale cu patria, nemărginită stimă și prețuire pentru tot ceea ce înseamnă activitatea sa.”
O fi despre Ceaușescu, dar sigur n-ar deranja pe nimeni dacă l-am înlocui cu Călin Georgescu.
Când vezi cum trecutul prinde din nou viață, parcă îți vine să te întrebi: „Oare chiar am scăpat vreodată de Ceaușescu, sau doar ne-am schimbat zeii?”.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
V-ați gândit măcar o clipă că nu aveți dreptate? Că Nicușor Dan (ăsta „al nostru”!) ar putea fi președintele de care are nevoie România la momentul actual?
Poate că George Simion e „președintele” de care are nevoie România. Încerc să fiu serios dar nu reușesc...
P.S. Totuși îmi amintesc că după turul 1 de anul trecut au fost manifestații de-ale voastre cu scenă, cu discursuri, cu tot tacâmul împotriva lui Georgescu și pentru Lasconi. Sau nu-mi amintesc eu bine?
Acum am în sfârșit cu cine să votez.
Ei ne-au „scăpat” de Ceaușescu punându-l la zid, ei l-au „tictocărit” pe Georgescu. Peste două luni vom alege iarăși și, ce să vezi, avem de ales între Antonescu și Ponta în semifinală, că Simion și-a acontat deja (conform sondajelor!) locul în finală...
Tulai Doamne, da' nu ne mai deșteptăm odată?
Ca-n versurile pe care, mi-amintesc că, le dibăcea un coleg din Drăgășani. Zicea el că-s din ciclul dedicat luptei de eliberare a poporului vietnamez. Aiurea-n tramvai.. :))
"Dați-mi ! Dați-mi o femeie
ca să-nving, altminteri nu,
striga aprig din tranșee,
comandantul Nam Ce Fu.."
Bănuiesc că sunteți un pensionar lipsit de griji care se distrează citind comentariile unor fraieri ca mine...
Respectele mele!
Îmi plac și mie comentariile dvs și constat că au profunzime, sub stratul amuzant de la suprafață. Cum era aia cu aparențele..?
În plus, vă asociez involuntar cu poezia. De-aici până la sacul cu amintiri (nu chiar din copilărie..) n-a fost decât un pas. Iar colegul din Drăgășani ne-a răsfățat..
Toate cele bune.