Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Cancelarul Olaf Scholz a făcut o vizită oficială la Chișinău: începutul unei frumoase prietenii cu Republica Moldova

Olaf Scholz, vizită în Republica Moldova

Foto: dpa picture alliance/ Alamy/ Profimedia

Data de 21 august 2024: Prima vizită a unui șef de stat german în Republica Moldova din ultimii 12 ani - o vizită aflată sub semnul solidarității, așa cum a fost ea numită în presa germană.

La Chișinău vor avea loc alegeri în octombrie, iar sprijinul Berlinului este esențial pentru realegerea Maiei Sandu în funcția de președinte, deoarece alegerile se vor desfășura în același timp cu un referendum pentru aderarea Republicii Moldova la UE. Prin urmare, Europa trebuie să fie cât mai prezentă posibil pentru a contracara nu doar spectrul Rusiei, mai mult sau mai puțin vizibil în zonă, cât și propaganda Kremlinului, care, în prezent, pare mult mai periculoasă decât cele câteva mii de soldați care sunt încă staționați în Transnistria.

Consiliul European a decis, în decembrie 2023, deschiderea negocierilor de aderare cu Republica Moldova și Ucraina și i-a acordat Georgiei statutul de țară candidată la aderare. În iunie 2024, UE a demarat discuțiile de aderare cu Republica Moldova prin organizarea primei conferințe interguvernamentale.

Cancelarul Scholz a promis sprijinul Germaniei guvernului pro-european de la Chișinău și s-a declarat încrezător în eforturile prezente și viitoare ale micului stat de a atinge standardele europene - fiind binecunoscut faptul că negocierile pentru închiderea capitolelor de aderare vor avea o durată considerabilă, orizontul estimate fiind anul 2030. Fosta republică sovietică dă dovadă de o „dorință remarcabilă de reformă”, a explicat cancelarul german. 

Cum s-ar spune în popor, este așadar nevoie de răbdare și tutun. Dar și de surse de energie alternativă: tocmai de aceea Germania s-a asigurat că Republica Moldova renunță rapid la gazul de proveniență rusească. Energia electrică vine demult dinspre Europa, pentru a se contracara și în acest mod influența Rusiei și este deci și în interesul strategic al UE ca Republica Moldova să-și continue parcursul european și să se distanțeze de moștenirea sovietică. De altfel, merită reamintit că, la scurt timp după debutul agresiunii armate a Rusiei împotriva Ucrainei, Germania, România și Franța au decis, în martie 2022, lansarea Platformei de Sprijin pentru Moldova care a vizat în special gestionarea fluxului de refugiați ucraineni, asigurarea securității energetic și continuarea reformelor sociale și economice. 

Ajungând și la chestiunea războiului rus de agresiune împotriva Ucrainei, să nu uităm că Republica Moldova a găzduit, în primele luni, cel mai mare număr de refugiați ucraineni pe cap de locuitor din Europa.

Din februarie 2022, peste 1 milion de ucraineni s-au refugiat în Republica Moldova, majoritatea femei și copii, iar UE va continua să sprijine guvernul moldovean pentru gestionarea fluxului de refugiați, chiar dacă, în momentul de față (conform datelor din mai 2024), doar 118.000 de ucraineni se mai află pe teritoriul Republicii Moldova.

Cât despre fondurile alocate Ucrainei, cancelarul Scholz a declarat că Germania va continua să ofere Kievului ajutor militar considerabil - în ciuda dezbaterilor despre noile reduceri ale bugetului pe 2025. „Vom sprijini Ucraina atâta timp cât va fi necesar și vom continua să fim cel mai mare susținător național al Ucrainei în Europa.”

Dar, desigur, toate aceste promisiuni făcute Republicii Moldova în contextul procesului de aderare la UE nu sunt chiar gratuite – „contra serviciul” include reglementarea unor chestiuni legate de migrație. Olaf Scholz s-a declarat încrezător că, foarte curând, se va ajunge la un acord privind migrația „Nu există probleme strategice și practice cheie care să nu poată fi rezolvate”, a declarat oficialul german.  

Maia Sandu a susținut că moldovenii din „diaspora extinsă” din Germania ar trebui să se întoarcă în țară - scopul fiind promovarea dezvoltării economice a Republicii Moldova.

Republica Moldova a fost clasificată de Guvernul Federal drept o așa-numită „țară de origine sigură”, ceea ce reduce posibilitatea cetățenilor moldoveni de a solicita azil. Mereu pregătit, așa cum îi și stă bine unui lider german, cancelarul a fost însoțit la Chișinău de Reprezentantul Special al Guvernului Federal pentru Acordurile privind Migrația, Joachim Stamp.

Toate aceste eforturi ale cancelarului Scholz au și rolul de a demonstra coeziune în interiorul propriului guvern, orientat în mod clar spre Europa, și vin taman în timp ce, pe meleaguri nemțești, mai exact în Turingia și Saxonia, sunt pe cale să înceapă alegerile regionale.

Aici pericolul iminent este AfD (Alternative für Deutschland / Alternativa pentru Germania), care, conform așteptărilor locale, va avea de câștigat - și va purta cel puțin aceste 2 landuri într-o direcție total opusă celei europene. Chiar dacă președintele AfD, Bjorn Höcke, rămâne un proscris în fața Tribunalului Constituțional pentru afirmațiile sale naziste, partidul se bucură de o popularitate în creștere, după ce s-a clasat pe locul al 2-lea la alegerile europarlamentare.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

David Popovici 2024 / sursa foto: Profimedia

David Popovici face parte din categoria celor care fac performanțe care ne tulbură și ne bucură în aceeași mișcare. Nu doar pentru că înoată foarte repede, uneori mai repede decât toți oamenii care au înotat vreodată, dar și pentru că succesul lui ne pune într-o situație ușor incomodă, de a încerca să deslușim cum a fost posibil. Când apare un astfel de sportiv, avem tendința să-l numim „fenomen”. Cuvântul este măgulitor, dar are și calitatea de a ne scuti de o anchetă pentru a dobândi înțelegere și explicații. Pentru că un fenomen este ceva ce survine, prin urmare nu trebuie să știm cine l-a produs și în ce condiții. Îl consemnăm, eventual ne minunăm, dar nu-i cerem socoteală.

Citește mai mult

Vacante romani litoral / sursa foto: Profimedia

Șapte zile de vacanță pe an au ajuns inaccesibile pentru 61,4% dintre români, potrivit datelor Eurostat citate de Asociația Națională a Agențiilor de Turism. Iar problema începe să se vadă tot mai clar și în felul în care ne facem concediile: mai puține nopți, mai mult extrasezon, Early Booking, Last Minute și o vânătoare permanentă de „value for money”.

Citește mai mult

Protest impotriva vaccinarii / sursa foto: Inquam Photos

M-a entuziasmat și pe mine foarte tare vestea că cercetătorii de la Moderna-Merck au testat cu succes primul vaccin experimental personalizat, bazat pe ARN mesager, împotriva cancerului de piele. Nu e prima reușită de acest fel, am mai citit despre câteva asemănătoare în ultimii ani, cert este însă că omenirea este foarte aproape de a găsi leacul împotriva unei boli vechi de când lumea și pământul.

Citește mai mult