Când agresorul copil devine adult: despre fenomenul „bullying” la oamenii mari

Foto: Guliver Getty Images

Citeam zilele trecute niște statistici despre fenomenul de bullying în rândul copiilor, statistici valabile pentru România. Un studiu sociologic la nivel național realizat de „Salvați Copiii” în 2016 cu peste 1100 de respondenți din marile orașe ale României spune că 80% dintre copii au văzut la școală un copil umilit de un alt copil. În acest timp, 73% dintre ei au fost martori ai unui comportament agresiv față de copii și 32% dintre ei au fost împinși sau îmbrânciți de alți copii în mod repetat. Din nefericire, nu mă miră că acest fenomen este în creștere. Mi-ar plăcea să știu însă și care este procentul de agresori, așa numiții bullies, și ce se întâmplă cu ei când se fac mari. Se vindecă? Poate, știu cazuri. Devin agresori adulți? Îi putem recunoaște dacă îi vedem printre noi? Ce formă ia agresiunea lor la maturitate?

Ce este mobbing-ul?

Mobbing-ul este acea formă de hărțuire psihologică sistematică la locul de muncă. Mobbing este atunci când un salariat este atacat și stigmatizat de colegi sau superiori prin zvonuri, intimidare, umilire, discreditare și izolare, punându-se în pericol atât starea emoțională, cât și abilitățile profesionale ale victimei. Un fenomen care aduce cu el adesea senzația de rușine și incapacitate de a povesti experiența. „Locul de muncă este singurul loc în care poţi comite o crimă fără să ajungi în închisoare”. (Heinz Leymann)

Semnale există peste tot în jur jur: împiedicarea exprimării unui coleg, desconsiderarea lui în fața altora, izolarea sistematică (la prânz, la locul de fumat, în diverse întâlniri), ajungând până la diverse forme de discreditare profesională. Un fenomen care nu apare niciodată brusc, ci se dezvoltă în timp și în legătură cu care experții spun că există anumite etape cu acțiuni și efecte specifice.

Victimele sunt adesea confuze. La început nu-și dau seama ce li se întâmplă, refuză să se lase pradă unei scenarite ieftine, dar devin treptat temătoare și tensionate. Nu au curajul de a povesti, pentru a nu se deconspira ca fiind vulnerabile. Sunt oameni mari, adulți, ar trebui să fie în stare să rezolve singuri astfel de nimicuri. Devin deprimate, triste, irascibile și nu mai au încredere în nimeni. Pot apărea somatizări în boli fizice ale problemelor. Dacă situația persistă fără încercare de rezolvare, se poate dezvolta în timp un adevărat sentiment al persecuției, poate apărea anxietatea. S-au raportat atacuri de panică și comportamente distructive. În final, victima demisionează și poate rămâne cu traume emoționale permanente. 

Mai grav e că lucrurile nu se opresc mereu la locul de muncă. Victima aduce problemele acasă. Pot apărea tensiuni familiale, reducerea sau afectarea nivelului de trai din punct de vedere economic (mai ales că cei mai mulți își găsesc rezolvarea în demisie) sau chiar degradarea vieții de cuplu. Pentru copii consecințele sunt aceleași, mai grav este că ei nu au capacitatea de a se apăra așa cum unii dintre adulți o pot face. Bullying-ul la maturitate are cel mai adesea o oglindire în trecutul copilului, fie victimă, fie agresor.

Hărțuirea online

Trecând de la mobbing la realitatea virtuală care ne înconjoară, hărțuirea online este una dintre cele mai ușoare și cunoscute metode de bullying la maturitate. Îmi pare rău că nu există statistici, poate cineva ar trebui să se apuce de Facebook și să caute trolii și haterii, să facă o analiză, să tragă un semnal de alarmă, chiar dacă asta înseamnă să cauți acul în carul cu fân. Dar da, de cele mai multe ori chiar și adulții au nevoie de ajutor. Cum recunoști un bully adult care activează în online? Îi este foarte ușor să se exprime din spatele tastaturii, dar confruntat în viața reală nu va fi niciodată în stare să-și susțină acțiunile. Are o nevoie extrem de mare de a fi admirat (doar cei care-l aprobă sunt lăsați să îi stea alături), deține o puternică convingere că este unic, superior și cu drepturi asupra celorlalți, are un hobby din a încerca (și de multe ori reușește) devalorizarea celor din jur, cel puțin în aparență, combinat cu momente dese de supravalorizare a propriei persoane, a realizărilor sale, de multe ori fictive. Se întâmplă de multe ori doar pentru distracție, le place foarte mult ceea ce fac, dar rareori trec de nivelul virtual din lașitate. Îți sună cunoscut?

Ai crede că astfel de lucruri se întâmplă numai în școala gimnazială sau în liceu și că după terminarea lor ele vor dispărea. Dar din acest punct de vedere, unii nu se maturizează niciodată. Poate că nu-ți vor mai fura banii de prânz sau mici obiecte personale (da, se întâmpla chiar și pe vremea răposatului), dar pot în continuare să te hărțuiască într-un fel sau altul, să te pună la colț și să-ți submineze autoritatea, rolul sau munca. Ceea ce este însă și mai frustrant este că la maturitate, agresorii devin mai buni în practica lor și rareori se intervine direct. Fie de teamă, fie dintr-un soi de inconștiență care spune că omul mare se poate apăra și singur. Un bully ajuns adult poate fi mult mai subtil, adesea pare foarte inteligent și credibil, știe când să acționeze fără să atragă în mod negativ atenția asupra sa. Are adesea o poziție de putere, de superioritate asupra victimelor, pe care și le alege în acest sens, putându-le fi superiori la locul de muncă sau populari prin comparație. Mai mult, foarte multe victime adulte nici măcar nu realizează că sunt abuzate, hărțuirea putând lua forma unor glume aparent nevinovate sau a unui „limbaj de cartier” (cazul Rimaru fiind cel mai elocvent în acest sens). 

Nu este vina victimei!

Ceea ce este foarte important de reținut este că actul de agresiune nu este din vina victimei. Actul de agresiune are loc din cauza unei probleme care ține exclusiv de agresor. Nicio victimă nu cere să fie agresată, nicio victimă „nu și-o caută”. Oricât ne displace acest lucru, agresorii au și ei nevoie de ajutor: probleme de insecuritate emoțională, diverse inadecvări sau situații de neadaptare, persoane care se simt vulnerabile și care încearcă să capete control asupra altor persoane, pentru a se dovedi puternici.

Ce poți face?

Din păcate, dincolo de a semnala un caz de abuz atunci când ești fie martor, fie victimă, nu sunt foarte multe lucruri care pot fi făcute. Nu poți forța agresorul să fie ajutat și rareori acesta chiar își dă seama că are o problemă. Poți ignora, poți evita anumite situații, în plus față de semnalarea oficială față de superiori, dacă este cazul. Dincolo de faptul că nu realizează problema, de cele mai multe ori agresorii nu doresc să se vindece. Legile din România nu ajută prea mult în acest sens. În octombrie 2016 Parlamentul României a adoptat o lege privind prevenirea și combaterea fenomenelor de bullying și mobbing. De asemenea, se vorbește despre discriminare (aceste manifestări pot fi considerate discriminatorii) în Codul muncii, art. 5, alin. 2. Dincolo de aceste aspecte, companiile private pot reglementa astfel de situații prin regulamente de ordine interioară, dacă ne referim la hărțuirea la locul de muncă, dar a căror încălcare nu duce decât la concedierea agresorului ceea ce de multe ori nu este de ajuns. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp