Sari la continut

Protecția datelor cu caracter personal

Din 25 mai Republica.ro aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR). Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Când AL TREILEA PĂRINTE devine agresor: „Vino, dracului, la catedră”

Început de an școlar

photo icon La începerea școlii părinții sunt plini de speranțe pentru copiii lor. Uneori, acestea le sunt însă înșelate | Sursa: Dragoș Savu/Mediafax Foto

Înmulțirea e simplă: cinci ore pe zi x 175 zile pe an x 13 ani, minimum. Un copil din România petrece în medie, între vârsta clasei zero și cea a Bacalaureatului, 11.375 de ore cu ceea ce am putea numi, fără să exagerăm, "al treilea părinte". 

Un părinte cu o mie de chipuri, căruia ne încredințăm copilul, zi de zi, pentru a-l învăța carte - și care-i transmite alături de cunoștințe, printr-un fel de involuntară osmoză, tot ceea gândește, simte și este. Blândețea ori duritatea celui de-al treilea părinte lasă întotdeauna urme asupra copilului - la fel corectitudinea sau derapajele lui, decizia argumentată sau verdictul autoritar, comportamentele, valorile, felul de a privi lumea. 

Al treilea părinte îți poartă uneori copilul de mână spre locuri pentru care-i rămâi recunoscător toată viața. Alteori se întâmplă să îl ducă în locuri din care trebuie, neîntârziat, să-l salvezi.

Să îl salvezi, de multe ori, de unul singur, ca un fel de forță solitară de intervenție, a cărei putere este doar una: aceea de a-l muta din clasă sau din școală. Este singura soluție ce pare că-i rămâne unui părinte atunci când toate celelalte mecanisme care ar trebui să îi apere pe cei mici rămân blocate de proceduri și ezitări. Unii părinți refuză să se mulțumească cu atât și, pentru a obține liniștea copilului lor, ajung să mute din loc munții. Munții de inerție.

***

Aud vocea aspră și simt cum se risipește toată energia care mă făcuse, cu două minute înainte, să vorbesc și să râd. Cuvintele curg câteva secunde din computer, străbat cele două fire, ajung în căști, în urechi, în creier și-l îngheață. Apăs butonul de pauză. Mi-e greu să ascult, dar reiau.Sunt adult, mamă, jurnalist, așa că trebuie să pot asculta până la capăt cum acea femeie țipă la acel copil.

Deci: o învățătoare, un băiețel, o sală de clasă. Play.

Mă, tu eşti normal, mă, băiatule?!

Nu poţi reveni la ritmul colegilor tăi?!

Du-te naibii în pregătitoare!

Du-te în grădiniţă! (...)

Vino dracului la catedră, să te păzesc ca pe un copil mic!

Vino!

Soarele cui l-o făcut de copil!

Jumătate de creier!

Vino aici, adu scaunul să stai la masa!

Să fii supravegheat ca bebelușii!

Bebeluș!

Monologul se întrerupe și e urmat, la un semn al învățătoarei, de un ritual cu care copiii par familiarizați:

- Dați-i trezirea de trei ori, vă rog, poruncește învățătoarea.

- Trezește-te!, spun în cor, cu vocile lor candide, copiii.

- Încă o dată!, strigă învățătoarea.

- Trezește-te!

- Încă o dată!.

- Trezește-te!

Un singur stat, două decizii

Purtarea învățătoarei Monica Chiorean, „al treilea părinte” al unor copii de clasa I de la Liceul de Muzică „Sigismund Toduță” din Cluj, a fost cântărită și judecată, în lunile care-au urmat, de două instanțe diferite ale statului român. Pentru exact aceeași faptă, învățătoarea a primit două verdicte: unul blând, altul sever. 

Verdictul blând, scăderea cu 15% a salariului pe o perioadă de șase luni a fost dat de Consiliul de Administrație al școlii, primul chemat să analizeze și să sancționeze abaterile disciplinare ale profesorilor. 

Verdictul sever, de Judecătoria Cluj: cinci luni de închisoare pentru purtare abuzivă, cu o perioadă de încercare de doi ani. Acesta din urmă a venit după o înlănțuire de evenimente care nu au nicio legătură cu școala, inspectoratul, Ministerul Educației și mecanismele de autoreglare ale unui sistem de învățământ care se declară „centrat pe elev”. 

A venit după ce poliția s-a autosesizat din presă. După ce polițiștii au cercetat și au trimis cazul la Parchet. După ce procurorii au semnat cu învățătoarea Monica Chiorean un acord prin care ea singură își recunoștea vinovăția. În penal. Cazul de la Cluj a stârnit, în primăvară, un clocot de emoție. Când vremea a trecut și emoția s-a stins, au rămas în urmă niște fapte seci și o întrebare rece. Cum pot fapte încadrate de o instanță de judecată a statului român la infracțiune să pară mai puțin grave în ochii unui consiliu de administrație dintr-o școală?

****

Învățătoarea țipă și vorbește urât. „Urât”? Cum „urât"?

Printre vocile care au strigat „trezește-te" în acea sală de clasă din Cluj, la începutul lui 2015, era și cea a unei fetițe care i-a spus mamei sale, într-o bună zi, că nu mai vrea să meargă la școală. Că are dureri de cap. Au urmat dimineți înecate în lacrimi și rugăminți. Nopți scuturate de treziri bruște.

Azi așa, mâine la fel. Mama ei, Alina Gherman, o economistă din Cluj, nu știa ce să facă. Avea o fiică mai mare care învăța la același liceu, însă nimic din istoria de viață și școală a primului copil nu o pregătise pentru ceea ce i se întâmpla celui de-al doilea. Fetița spunea că nu mai vrea la școală pentru că învățătoarea țipă și vorbește urât. Urât? Cum „urât”? „Până la urmă mi-a spus", povestește Alina Gherman, „dar cu un ton foarte scăzut, de abia o auzeam, de teamă - sau poate că îi era rușine să le pronunțe.«Să te ia dracu’», «să te ia mama dracului», «la naiba», «la dracu’». Asta îmi spunea fetița mea”.

Mama fetiței și-a amintit apoi de două scene petrecute în două zile diferite, la puțin timp după începerea școlii. Un copil își uitase caietul acasă, iar un altul ghiozdanul în mașina părinților. „Când am ajuns în clasă, plângeau de nu puteau să-mi spună ce s-a întâmplat. M-am gândit că doamna e puțin mai severă, dar nu mi-am imaginat că copilașii trăiesc o dramă”.

„Copilul meu plângea noaptea, se trezea din somn cu dureri de cap, mă ruga, mă implora să nu o las la școală"

Alina Gherman

Îngrijorată și plină de întrebări, Alina Gherman s-a dus la învățătoare să o întrebe despre țipat și vorbit „urât". „Mi-a zis că poate a spus, așa, «la dracu’», dar nu personal. Însă nu a spus«să te ia dracu’», «să te ia mama dracului», așa ceva nu”, își amintește mama. Explicația nu a liniștit-o. S-a gândit că poate, totuși, copilul ei este prea sensibil și se sperie prea ușor atunci când cineva ridică tonul. S-a mai gândit că, după discuție, învățătoarea va avea mai multă grijă cum se poartă cu elevii.

„Nu a ajutat", spune Alina Gherman. „Copilul meu plângea noaptea, se trezea din somn cu dureri de cap, mă ruga, mă implora să nu o las la școală". Situația era tot mai gravă. „Am dus-o pe fetiță la psiholog, care mi-a spus că este o problemă la școală".

Cum fetița se ferea să povestească, mama a hotărât să afle singură cum arăta, cu adevărat, problema de la școală. „Atunci am acționat”, povestește. Într-o dimineață, când i-a pregătit ghiozdanul fetiței, printre cărți și caiete a mai pus ceva. Un reportofon. Pornit.

27 de ani de experiență, nicio pată în dosarul profesional

Trecuseră câteva luni de când Alina Gherman se bucurase că fiica ei avea să fie, după repetate insistențe, în clasa învățătoarei Monica Chiorean, despre care auzise că „scoate” copii excepționali. Era o învățătoare bună, cu 27 de ani de experiență, fără nicio pată pe dosarul profesional. 

Nu numai că avea toate avizele medicale și psihologice care certificau că poate lucra cu copiii, dar era șefă de catedră și avea o bună reputație printre părinți. Unii dintre foștii elevi și-o amintesc cu plăcere. Marius Rusu, care lucrează astăzi ca programator în Alba Iulia, spune că în urmă cu 23 de ani Monica Chiorean era o persoană „blândă, dar și cu o putere autoritară asupra copiilor, pe care nu și-o manifesta violent”. 

Când înregistrările adunate în reportofonul strecurat de Alina Gherman în ghiozdanul fetiței ei au devenit publice, mai mulți foști elevi au trimis la inspectorat mesaje de susținere - printre ei, spune Valentin Cuibuș, șeful Inspectoratului Județean Cluj, unul care a ajuns dirijor al Operei din Viena.

„N-am putut să-mi iau copilul și să-l mut la altă școală și să nu spun la nimeni nimic”

În primele zile, fetița Alinei Gherman n-a știut că are un reportofon în ghiozdan, dar până la urmă părinții i-au spus. „De atunci nu a mai avut teamă să meargă la școală",își amintește mama ei: „Știa că ceea ce se întâmplă acolo părinții ascultă, simțea că reportofonul acela cumva o protejează”.

Au continuat, așa, cu reportofonul în ghiozdan, vreme de aproximativ două săptămâni - iar într-o zi, când s-au simțit pregătiți s-o facă, părinții fetiței au ascultat înregistrările. „M-au șocat, mi-au făcut pielea de găină și am început să plâng, nu știam cum să acționez și cum să reacționez", își amintește Alina Gherman. „Am hotărât că trebuie să facem ceva”.

„Ceva” a însemnat, mai întâi, să-i trimită înregistrările tatălui băiețelului căruia învățătoarea îi spunea „jumătate de creier" și-l trimitea „naibii în pregătitoare". Chiar a doua zi - fără plângeri, fără scandal, fără lupte - acesta și-a retras copilul din clasa Monicăi Chiorean. Alina Gherman a ales altă cale: „N-am putut, când am ascultat înregistrările, să-mi iau copilul și să-l mut la altă școală și să nu spun la nimeni nimic. N-am putut, pentru că m-am gândit la ceilalți copii care rămân în clasă și poate chiar la alte generații".

O poveste care se anunța fără urmări

Le-a trimis înregistrările, mai departe, și altor părinți. Au fost cu toții șocați. S-au întâlnit și au hotărât să-i mai dea învățătoarei o șansă, cu condiția să se monteze în clasă aparatură de supraveghere audio și video. Au mers la conducerea școlii, care a refuzat însă propunerea părinților. „Ni s-a spus că, la o ilegalitate am folosit o altă ilegalitate”, spune Alina Gherman.

La acel moment, povestea se anunța fără urmări: direcțiunea liceului n-a sancționat în niciun fel învățătoarea, iar părinții n-au mers nici ei mai departe, să facă plângere la inspectorat.

Doar trei părinți au semnat plângerea către inspectorat

În cele din urmă, soții Gherman au decis să-și mute fata de-acolo. Au fost refuzați de una, de două, de trei școli. Motivul: nu exista nicio hârtie oficială care să ateste că la Liceul „Sigismund Toduță” existau probleme care să o împiedice pe fetiță să își încheie acolo anul școlar. 

„Am făcut-o în primul rând pentru copilul meu și pentru liniștea lui. Treceau anii și poate ajungea la un moment dat să aibă probleme de comportament, de adaptare sau chiar alte probleme - și nu aș fi aflat niciodată de unde au plecat”.

Alina Gherman

Era nevoie de un act oficial de la inspectorat - atunci, abia, au făcut un memoriu despre comportamentul învățătoarei, pe care doar trei dintre cei circa 20 de părinți l-au semnat, au atașat înregistrările și l-au trimis autorităților școlare. Mulți părinți, spune Alina Gherman, s-au temut că dacă ei semnează, copiii lor vor avea de suferit. 

Alții i-au reproșat acesteia că e avidă de publicitate. Ea nu regretă însă nimic: „Am făcut-o în primul rând pentru copilul meu și pentru liniștea lui", spune ea. „Și acest lucru e cel mai important. Și îmi pare bine că copilul meu mi-a spus, pentru că, altfel, n-aș fi știut niciodată. Și treceau anii și poate ajungea la un moment dat să aibă probleme de comportament, de adaptare sau chiar alte probleme - și nu aș fi aflat niciodată de unde au plecat”.

În final, cu aprobare de la inspectorat, Alina Gherman și-a putut muta fiica la altă școală, lăsându-și cea mai mare parte dintre colegi în clasa învățătoarei Chiorean, rămasă nesancționată pentru comportamentul la oră. Părea sfârșitul poveștii. Dar cazul a ajuns în presă, cu tot cu înregistrare. A căpătat anvergură națională. Poliția s-a autosesizat. Și povestea a continuat cu două decizii oficiale care se băteau cap în cap, arătând fractura deschisă din statul român.

****

Prima decizie: cea a consiliului de administrație

În aprilie, când povestea a ieșit dintre pereții liceului și ai inspectoratului, a ascultat înregistrările și Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației. „Am cerut Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) suspendarea învăţătoarei", a declarat el pe 3 aprilie, "iar din această dimineaţă nu a mai intrat la clasă". Suspendarea a cerut-o, tot atunci, și Valentin Cuibuș, șeful Inspectoratului Județean Cluj.

În prima fază, directorul liceului, Vasile Sândean Ovadiuc a suspendat-o pe învățătoare. În luna mai, însă, s-a întrunit pentru a lua o hotărâre Consiliul de Administrație al Liceului, din care făceau parte 13 persoane: profesori, reprezentanți ai părinților, reprezentanți ai Consiliului Local Cluj Napoca. Decizia finală a fost luată cu o majoritate de șapte voturi. 

„În legătură cu cercetarea disciplinară a învăţătoarei Monica Chiorean, cu privire la săvârşirea unor abateri disciplinare, în urma prezentării raportului întocmit de Comisia de cercetare disciplinară, directorul instituţiei a propus sancţionarea cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al salariatei. Consiliul de Administraţie a hotărât prin vot secret respingerea propunerii, preferând sancţionarea învăţătoarei cu diminuarea salariului de bază cu 15% pe o perioadă de şase luni, conform dispoziţiilor art. 280, al. 2 din Legea nr. 1/2011. În aceste condiţii, directorii şi-au înaintat demisia către ISJ Cluj", arăta, pe 13 mai, un comunicat trimis presei de către școală. Învățătoarea urma să predea la același liceu, în aceeași clasă, formată, în covârșitoare majoritate, din aceiași copii care învățau acolo la vremea evenimentelor surprinse de înregistrări. Între timp, au renunțat la demisie și directorii.

Anul școlar 2015-2016 și o răsturnare de situație

În plan administrativ, lucrurile erau rezolvate: la începutul anului școlar 2015-2016, învățătoarea Monica Chiorean intra din nou, ca în fiecare an, în sala de clasă.

În penal însă, faptele ei erau încadrate la infracțiune, cu articol și alineat de Cod Penal. La acea dată, Poliția trimisese dosarul la Parchetul de pe Judecătoria Cluj Napoca. Parchetul îl soluționase printr-un acord de recunoaștere a vinovăției semnat de procurori cu învățătoarea Monica Chiorean. La începutul lunii octombrie, pe site-ul instanței apărea deja termenul de judecată: 15 octombrie.

Am vorbit atunci cu directorul liceului: aștepta decizia judecătorilor pentru a convoca din nou Consiliul de Administrație și pentru a propune, din nou, suspendarea. Pe 23 octombrie a venit și hotărârea judecătorească: cinci luni de închisoare pentru purtare abuzivă, cu o perioadă de supraveghere de doi ani și obligația de a face 60 de zile de muncă în folosul comunității. Pe 28 octombrie s-a întrunit și Consiliul de Administrație care a decis, de această dată, suspendarea învățătoarei. „Așteptăm și motivarea instanței ca să vedem ce facem mai departe”, a spus directorul. Părea puțin încurcat. „Doamnă, eu sunt profesor de clarinet. Treburile astea juridice sunt foarte complicate”.

„Îl dai afară, în 95% din cazuri câștigă la proces, pe Codul Muncii”

Șeful Inspectoratului Școlar Cluj, Valentin Cuibuș, vorbește despre neputința sistemului de educație de a înlătura de la clasă profesorii care comit abuzuri verbale sau psihologice asupra elevilor, mai ales atunci când aceștia sunt titulari. „Când e vorba de lovirea copiilor, de agresiuni fizice, acolo lucrurile în legislație sunt foarte clare. Acolo, pe baza unui certificat medical, poți să îi desfaci contractul de muncă, poți să îl dai afară fără alte sancțiuni prealabile. În cazul agresiunilor verbale, lucrurile sunt mult mai complicate și foarte greu de gestionat. Îl dai afară, în 95% din cazuri câștigă la proces, pe Codul Muncii”, spune inspectorul.

Noi am stat, am văzut hotărârea luată la Sigismund Toduță și a trebuit să ne-o asumăm

Inspector școlar

Această teamă de o eventuală hotărâre judecătorească defavorabilă este doar unul dintre motivele care fac ca directorii și consiliile de administrație să ezite atunci când vine vorba despre sancționarea profesorilor abuzivi. De altfel, învățătoarea Monica Chiorean a dat după prima suspendare școala în judecată pentru a contesta decizia. În cazul ei însă hotărârea unei instanțe penale a fost cea care a determinat, în final, instituția de învățământ să o suspende.

Valentin Cuibuș crede că legislația și procedurile ar trebui schimbate: „Dacă ajungi la concluzia cu Comisia județeană de disciplină că verdictul stabilit de comisia din școală nu este cel corect, dat fiind că sunt colegi, trebuie ca inspectorat să ai posibilitatea să o ataci. Noi în momentul ăsta nu putem. Noi am stat, am văzut hotărârea luată la Sigismund Toduță și a trebuit să ne-o asumăm”.

Cât de departe pot merge lucrurile în spatele unei uși

Ceea ce s-a întâmplat la Cluj arată cât de departe pot merge lucrurile în spatele unei uși de clasă. O ușă nu foarte groasă, dincolo de care țipetele pot trece. În școala românească însă, de multe ori abuzurile poartă pelerina invizibilității, iar țipetele pelerina tăcerii. Ca ele să se audă este nevoie de gesturi extreme. Niște părinți își trimit copiii la ore cu un reportofon pornit în ghiozdan, alți copii vin acasă cu vânătăi pe față. Când un profesor se poartă rău cu un elev, soluțiile sunt individuale: părinții îl mută de la școală, profesorului i se taie eventual din salariu. Sunt situații excepționale, sunt lucruri care nu se întâmplă în fiecare zi. Însă felul în care sistemul de educație reacționează la ele arată lipsa de control și lipsa de eficiență în ceea ce privește protejarea copiilor.

Un dascăl este un om de la care copiii așteaptă extrem de mult - lumina cunoașterii, a motivației, a sprijinului. Dar ce se întâmplă atunci când un soare se transformă într-o supernovă? Dacă am vorbi despre galaxii și sisteme solare, am lăsa neputicioși legile nevăzute ale Universului să își urmeze cursul. Vorbim însă despre un sistem de educație cu ierarhii, legi, mecanisme și proceduri cunoscute, făcute oameni pentru oameni.

Monica Chiorean: „Îmi pare rău, nu vă pot ajuta”

Am sunat-o, în câteva rânduri, pe Monica Chiorean pentru a afla versiunea ei asupra celor petrecute. Nu a dorit să ne-o relateze. „Îmi pare rău. Nu vă pot ajuta!”, ne-a răspuns printr-un sms. L-am întrebat pe directorul liceului, Vasile Sândean Ovadiuc, ce s-a întâmplat. „Probabil că doamna profesoară a avut o depresie, eu nu mă bag în viața ei particulară. În divorț, părinții bolnavi, eu nu sunt de acord cu treburile astea. Pentru că doamna putea să fie oricum, la școală trebuie să ai grijă de copiii ăia. Ea mi-a spus că a avut probleme familiale, eu, sincer, ca director de școală nu sunt popă, ca să spovedesc”, a spus directorul. Nu vom afla, poate, niciodată cum a ajuns o profesoară să drăcuie un copil de clasa I și dacă o criză personală dintr-un anumit al vieții ei a fost cu adevărat cea care a dus-o spre acel comportament.

Cazul de la Cluj este un scurt capitol dintr-o poveste mult mai lungă și mai elaborată. O poveste ale cărei fire se întind de la un minister la 42 de inspectorate din 42 de județe, la mii de grădinițe, școli și licee, la aproximativ 250.000 de cadre didactice. Distanța dintre cele două verdicte date la Cluj – câteva sute de lei versus câteva luni de închisoare cu o perioadă de încercare de doi ani - vorbește despre incoerența mecanismelor de control ale unui sistemîn mâinile căruia îi încredințăm, 175 de zile pe an, timp de 13 ani fiecare, 3,2 milioane de copii.

„Decât să mă uit la ei, mai bine mă uit la un rahat. Și îl admir!”

Cu câteva zile înainte de publicarea acestui text, a apărut în presă cazul unei alte învățătoare care urlă și umilește niște copii mici. E din Brăila și a fost înregistrată în timp ce țipa la un elev care ar fi stat cuminte la o altă oră, în timp ce la a ei nu: „Măi băieţel, măi băieţel! Dacă nu te ia mama dracu'! Doamna mi-a zis că în miercurea aia nu sufli, nu faci nimic! Cum stai la doamna aşa şi la mine nu?". Apoi îl amenință. „Dacă vrei să te calc în picioare, te calc! Să-ţi fie frică şi de mine!", se aude într-o înregistrare. Într-o alta, învățătoarea spune că preferă să se uite la un rahat și să îl admire, în loc să se uite la copiii care îi deranjează ora. Și că i-ar bate, dacă nu i-ar fi teamă că își pierde serviciul. „Dacă vreţi să mă credeţi, singurul lucru care mă determină să nu-i bat să-i găsească nebuneala este faptul că îmi pierd serviciul. Dar dacă eu aş şti că nu e vreo problemă că îmi pierd serviciul, ştiți cum i-aş bate p-ăştia? Nici nu vreţi să vă imaginaţi! Deci am momente când stau şi mă gândesc că decât să mă uit la ei, mai bine mă uit la un rahat! Şi îl admir! Decât să mă uit la aceşti doi indivizi! Deci m-am săturat până peste cap! Mi-e silă!”. După apariția înregistrărilor în presă, învățătoarea Luminița Gheorghe de la Colegiul „Ana Aslan” din Brăila a fost suspendată, iar Inspectoratul Școlar și conducerea școlii au început o anchetă.

Povestea continuă.

Mai multe cazuri în care profesorii au fost agresivi cu elevii lor au fost intens mediatizate. Există însă în școlile din România fenomenul invers: profesori agresați de către elevi sau părinți. Despre acest subiect puteți citi miercuri pe Republica.ro

FOTOGRAFII REALIZATE DE DRAGOȘ SAVU/Mediafax Foto. Imaginile sunt generale și nu au legătură cu faptele și personajele din articol.

Acest material a fost realizat în cadrul proiectului Bursele Superscrieri/BRD pe tema educație, sub egida Premiilor Superscrieri, non-ficțiuni care schimbă lumea. Competiția anuală Premiile Superscrieri este o inițiativa a Fundației Friends For Friends, care promovează jurnalismul narativ și scrierea creativă în România.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Societatea noastra duce lipsa de inteligenta emotionala ! A merge la psiholog, pentru majoritatea romanilor, este ca si cum te-ai interna la nebuni ! TOTI avem nevoie de psihologi in mai mare sau mai mica masura. Sunt meserii, printre care si cea de profesor/invatator/educator, pentru care ar fi de dorit sa efectueze control psihologic periodic obligatoriu si extrem de riguros, trecerea sa fiind o conditie sine qua non pentru a putea practica in continuare. Orice om poate avea probleme dar este inadmisibil ca acestea sa se rasfranga asupra unor copii nevinovati si, poate, sa le genereze traume emotionale ireversibile. Multe comentarii pe aceasta tema se axeaza pe relatia profesor-parinte dar omit in cvasitotalitate "elementul" cel mai important : COPILUL! Din pacate unii parinti, din cauza mentalitatilor inca prezente in societatea noastra fata de scoala, si-au trimis copiii la SINUCIDERE ( la propriu ) prin aprecieri de genul "Nu esti bun de nimic !" Tot din pacate sunt si copii care si-au ucis parintii ( TOT LA PROPRIU ) pentru ca parintii nu au stiut cum sa reactioneze la episoadele violente care au precedat crima si, mai ales, nu au stiut sa identifice semnalele prevestitoare ale acestora. Cel mai grav lucru este ca sistemul educational de la noi ramane ancorat in feudalismul religios conform caruia " bataia e rupta din rai ", indiferent ce inseamna cuvantul "bataie".
    • Like 1
  • Comportamentul invatatoarei Monica Chiorean nu este scuzabil in nici un caz, este nevoie de sanctiuni pentru astfel de comportamente si copiii trebuie protejati.
    In acelasi timp, este interesanta replica direcorului scolii:
    `Ea mi-a spus că a avut probleme familiale, eu, sincer, ca director de școală nu sunt popă, ca să spovedesc'.
    Replica arata ca asteptarea acestui director, si probabil a multor altora, este ca munca lor este de a gestiona scolile din perspectiva hartiilor si a birocratiei aferente. Angajatii in dimensiunea lor umana nu primesc atentie. Dimensiunea lor umana nu inseamna numai probleme personale ce se intampla in afara scolii (casnicii fericite vs divorturi, copii sanatosi, accidente care li se pot intampla). Ci, profesorii au nevoie de sprijin din partea comunitatii de profesori si invatatori din scoala pentru actul individual de predare: nu orice situatie in care un profesor trebuie sa medieze un conflict in clasa sau sa predea o anumita lectie astfel incat elevii sa inteleaga sunt previzibile sau rezolvabile de unul singur. Iar in cazuri in care profesorul nu-si poate duce responsabilitatile de predare o perioada din cauza unor evenimente din viata sa, aceeasi comunitate de spriijn din scoala ar putea semnala asta si oferi spijinul chiar si pe perioada in care, ipotetic, acest profesor ar lua pauza de la catedra pentru a rezolva acele alte lucruri. Si profesorii au nevoie sa fie protejati de comunitatile scolare in care intra, indiferent daca o astfel de protectie este stipulata sau nu prin lege. Iar protectia pe care legea o ofera (de a fi foarte greu sa se desfaca contractul de munca al celor ce comit abuzuri sau nu au de fapt pregatirea necesara) e ea insasi un abuz.
    • Like 0
  • Sint chestiuni pe care nu le pot pricepe si care - cred - au o importanta majora pentru ca arata care sint relatiile de putere intre parinti si scoala si care sint asteptarile fiecarei parti. Ce ii determina pe parintii care accepta un astfel de comportament al cadrului didactic sa taca, sa fie de acord, tacit, cu tortura psihica a propriului copil? Nu ne indica aceste taceri tocmai modelul de educatie pe care ei, acesti parinti, il asteapta si il accepta? Poate ne mai indica si ce/cit sint dispusi parintii sa inghita doar ca odrasla lor sa fie pe un loc cit mai sus in clasa, daca se poate primul, inaintea tuturor. Tot circul acesta cu cel mai bun, cea mai buna (se aplica si la profesori/invatatori si la elevi) care duce la clase supradimensionate, cu 40 de copii la un dascal. Cit de bun poate fi acela si cit de priceput sa se ocupe de dublul numarului legal de copii intr-o clasa?
    • Like 1
    • @ Mira Miranda
      bine zis; in primul rand tacerea majoritatii parintilor si refuzul de a se implica sunt de condamnat. a accepta sa-ti lasi copilul educat de un dascal ca ea si intr-un asa context ar tb sa te puna pe ganduri cu privire la educatia de care vrei sa aiba parte; poate unii au puterea sa treaca si sa se detaseze invatand ca nu e buna violenta si agresiunea insa cei mai multi vor deveni agresivi si ne vom intreba de ce si de unde ca doar acasa totul a fost OK si l-am educat bine ... ei, iata de unde !!! ma tem ca astfel de exemple nu sunt o raritate si trebuie facut ceva ca sistemul de educatie sa fie unul cu adevarat in spiritul educatiei nu doar o obligatie ...
      • Like 1
  • Poate ca doamna Malvia Mioara are (partial) dreptate. Salariile demotivante din invatamant sunt unul din multele motive pentru care multi tineri refuza sa aleaga profesia de dascal.
    Trebuie insa sa tinem cont de faptul ca si profesorii sunt oameni. Si ca si ei pot avea o zi proasta. Evident, copii nu sunt cu nimic vinovati ca profesorii au probleme personale sau zile proaste. Ce vreau sa spun este ca nu ar trebui sa privim interactiunea dintre profesor si copil in alb si negru. Sunt foarte multe nuante de gri. Si cum problemele nu sunt doar in alb si negru, nici solutiile nu pot fi doar in alb si negru (cand decizi ca trebuie sa dai afara un profesor pentru ca a vorbit urat? cat de urat si pentru cata vreme? exista consiliere psihologica pentru profesori?).
    Nu cred ca e usor de reformat invatamantul si nu vreau sa propun vreo solutie. Dar cred cu tarie ca o schimbare benefica nu poate sa apara daca nu se tine cont de toate aspectele (violenta cadrelor didactice e doar un aspect, salarizarea altul, etc).
    Felicitari Ralucai Ion pentru seria asta de articole.
    • Like 2
  • Este foarte grav ca exista asemenea cazuri, sper eu izolate, dar trebuie sa recunoastem toti ca al treilea parinte are mari probleme , este in suferinta dupa atatea "reforme" ale invatamantului esuate. Sunt convins ca este foarte greu de "vindecat" , dar trebuie inceput cu inceputul . Trebuie un RESET in mintea fiecarui invatator si profesor , macar in ceea ce priveste scopul, "ce fac eu aici?". Cred ca primordial este , "Eu aici formez oameni" apoi "Eu aici invat copiii o materie" . Cu orice risc trebuie o relaxare in ceea ce priveste programa si puhoiul de activitati didactice si concentrarea spre intelegerea si modelarea acestor minunati copii . Categoric este o meserie grea si stresanta , categoric sunt si copii foarte dificili dar este si o meserie foarte frumoasa care aduce multe satisfactii si mult respect. Daca se intelege ca scopul este formarea Omului, nu poti sa acoperi astfel de derapaje, nu poti sa fi solidar din colegialitate, chiar poti interveni din timp pana a se ajunge la conflicte(peretii salilor de clasa nu sunt foarte grosi). Daca scopul este sa bagi in cap copiilor "materie si cunostinte" atunci esti solidar cu un coleg "priceput si bine pregatit" chiar daca nervii lui cedeaza grav si des . Sistemul trebuie sa-si fixeze prioritatile si in jurul lor sa cladeasca restul si eu cred ca intrebarea de baza este "Care este scopul...ce fac eu aici ?" .
    • Like 3
  • Rares check icon
    Oamenilor, voi sunteti sanatosi la cap? Cum sa spui ca profesoara asta se poarta asa cu un COPIL DE CLASA I pentru ca are un salariu mic? Aceasta "profesoara" este absolut redusa mintal, o terorista cu acte in regula, un cancer al societatii pe care ar trebui sa-l extirpam cu prima ocazie. Putea sa nu primeasca niciun salariu, sa moara de foame, NU ERA JUSTIFICAT sa se poarte asa cu un copil, sa-l traumatizeze. Pai o proasta de invatatoare fara absolut nicio pregatire ( fiindca nu iti trebuie nicio pregatire, o postliceala romaneasca de "cumetrie" in cel mai bun caz) indrazneste sa ii spuna unui copilas ca are jumatate de creier? ea cat o avea, oameni buni, ca toata viata ei a facut adunari si scaderi. Acum sa trecem la ceilalti inculpati: parintii care dupa ce au aflat de acest monstru au ales sa nu faca nimic, si colegii acestei degenerate care CU SIGURANTA stiau despre ce se desfasoara in sala ei de clasa. As mai scrie multe dar sunt convins ca nu are rost, 95% din cetatenii acestei tari sunt niste anesteziati, oameni intrati in moarte cerebrala si blocati in anii 1960 care nu sunt in stare sa faca nimic. Ne meritam soarta..
    • Like 1
    • @ Rares
      didina check icon
      Dacă avea un salariu decent ,doamna învățătoare poate și-ar fi permis să consulte un psiholog ,eventual un psihiatru...Dar ce te faci cu un salariu atât de mic ,încât nu-ți permiți nici traiul zilnic....Ce te faci cu 1000 de lei sau chiar cu 1500 ,dacă doar chiria costă 1000 ?! Vorbim de o femeie aflată în divorț! Cu ce bani să cumperi cărți de specialitate,cu ce bani să te înscrii la cursuri de perfecționare cu ce bani să mergi într-o țară străină , în schimb de experiență sau într-o banală ședere la țară,pentru o zi sau două ,când nu ai bani nici de tren,de dus?!Cum să fii calmă ,zâmbitoare,iubitoare când poate n-ai mâncat nimic de două zile ca să ai bani de săpun și deodorant ca să nu miroși în fața elevilor?!
      • Like 0
    • @ didina
      poate ca in fiecare scoala ar tb sa existe psiholog ...
      • Like 2
  • E o presiune criminala care se pune pe copii incepand de la 6-7 ani prin programa scolara. Cand mai adaugi si un invatator care te injura si te bate, nici nu pot sa-mi inchipui in ce stres si anxietate traieste acel copil zi de zi.
    • Like 2
  • articol excelent! reforma invatamantului este capitala. de-aici porneste viitorul tarii. si e cu bataie lunga, pentru ca efectele ei se vad in timp si nici un politician nu e interesat de ce se intampla peste 10 ani. c-asa e-n tenis.
    de observat totusi si nivelul de civism in romania. parinti lasi si fricosi! chiar si cand e vorba de copilul lor! ce pretentii sa mai ai atunci in alte spete?
    • Like 2
  • valserg check icon
    O felicit pe doamna Alina Gherman. Pe de alta parte, tara aceasta este acolo unde este si din cauza imensei lasitati a oamenilor ei. Faptul ca atat de putini parinti au sustinut demersurile doamnei Gherman, este demn de tot dispretul. Personal, mi se pare mult mai grava lasitatea parintilor decat atitudinea invatatoarei.
    Sa notam si "imovabilitatea" aproape absoluta a profesorilor si invatatorilor, faptul ca ei nu raspund niciodata de nimic. Pana intervine Politia in situatiile penale.
    • Like 0
  • Multi profesori frustrati si fara nicio legatura cu actul pedagogic populeaza scolile si nenorocesc copiii.
    • Like 2


Îți recomandăm

Savana Unistrat

În loc de două sau trei, mai bine nu folosești decât un strat. Dacă auzi tot mai multe persoane în jurul tău care utilizează adverbul decât în preajma unui verb doar la forma negativă și prieteni care nu plasează din cauza decât într-un context negativ, atunci toate acestea s-ar putea să se întâmple datorită lecției naționale de gramatică și lexic la care am luat parte în ultima vreme în timp ce urmăream pauzele publicitare de la televizor sau reclama de pe website-urile preferate.

Citește mai mult

startup - Getty Images

„Cine să vină, mamă, la Costești?" Când le-a spus că vrea să se întoarcă din Germania, unde lucra de 10 ani ca avocat, iar soțul ei ca arhitect, și că vor să își deschidă o pensiune în comuna Costești, părinții Otiliei Loidl nu și-au ascuns scepticismul. (Foto Guliver/Getty Images)

Citește mai mult

România asigurată- infografic 1

„România asigurată” este un alt fel de ABC, în țara tinereții fără bătrânețe și vieții fără de moarte. Conform studiilor, doar 6% dintre români economisesc în perioada în care muncesc pentru timpul în care ies la pensie. Procentul celor care se gândesc să-și facă asigurare de viață este de doar 2-3% „România asigurată” vorbește despre temerile, dar și despre percepțiile românilor în ceea ce privește asigurările de viață.

Citește mai mult