Când copiii din Negrești (Vaslui) studiază stelele cu telescopul, iar liceenii din Galați învață „Baltagul” sub forma dramatizărilor live. Educația, privită ca o responsabilitate a întregii comunități

Negrești este pe hartă în nordul județului Vaslui, la granița cu județul Iași, în bazinul hidrografic al râului Bârlad. În jur de 7.500 de persoane trăiesc în oraș și satele arondate- Paparnița, Căzănești, Cioatele, Valea Mare, Poiana și Glodeni. Cam 1.600 de copii au vârsta de mers la școală, de la primară la liceu. S-au înscris anul trecut la „Astroclubul Zenit”, unde învață despre corpurile cerești observându-le prin telescop. E ca o scenă de film: elevii dintr-o zonă supranumită „polul sărăciei” în UE visează la mai mult, uitându-se la bolta cerească prin instrumentul de la „Biblioteca stelelor- BiblioStelar”. I-au adunat în jurul lor profesori, bibliotecari și muzeografi pasionați, care au aplicat cu proiect pentru finanțare și au primit fondurile.

Mai jos pe hartă, în Galați, o trupă de teatru a obținut un grant pentru a dramatiza „Baltagul” lui Sadoveanu, „Moara cu Noroc” de Slavici și „Luceafărul” de Mihai Eminescu. „Bacul pentru toți” este numele acțiunii, iar cererile de la licee au fost atât de multe, încât au jucat cu sălile pline (foto: „Bacul pentru toți, Baltagul de Mihail Sadoveanu).

Și mai la Sud, în Constanța, Asociația Club Marine Explorer a cerut și primit finanțare ca să realizeze „Tomis Submers”, un program prin care elevii puteau face scufundări și explorări subacvatice, ca să promoveze valoarea arheologică a zonei.

Astfel de proiecte, axate în general pe educație și știință, au fost realizate prin „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități”, dezvoltat de Federația Fundațiilor Comunitare din România și sprijinit financiar de Lidl România.

Într-o lume în care copiii și tinerii petrec din ce în ce mai mult timp în fața ecranelor, iar informația este consumată în fragmente rapide și superficiale, implicarea comunitară începe să devină un act de rezistență. Nevoia de a ne regăsi ca ființe sociale, de a face lucruri împreună, de a împărtăși valori și cauze este evidentă. Proiectele care reușesc să aducă oamenii în spații fizice, să îi facă să experimenteze și să înțeleagă prin prisma propriilor simțuri, nu doar prin intermediul unui ecran, devin cu atât mai mult relevante și utile pentru societate.

„Educația trebuie privită ca o responsabilitate a întregii comunități”, spune Laura Popeea, directoarea executivă a Federației Fundațiilor Comunitare din România, într-o discuție pentru platforma editorială Republica, împreună cu Doris Pânzaru (Fundația Comunitară Iași) și Irina Șerban- Atanasiu (Fundația Comunitară Galați).

Iată cele mai importante declarații din cadrul discuției. 

Laura Popeea, directoarea executivă a Federației Fundațiilor Comunitare din România:

„Pentru noi, educația este direcție strategică. Din cei 138 de milioane de lei alocați de fundațiile comunitare în ultimii ani, 43 de milioane s-au dus pe educație. Credem că prin educație putem aduce un impact sustenabil, dar nu vorbim doar de activități propriu-zise de scurtă durată, ci de relații locale, de context. Ne îngrijim de capacitatea de a coagula resursele necesare ca acest impact să se producă”;

„Sustenabil nu înseamnă doar să finanțezi un proiect, ci să te asiguri că el rămâne activ și după ce banii se termină. Fundațiile comunitare au rolul de a identifica grupurile pasionate care pot duce mai departe aceste inițiative și de a le însoți până când devin parte din ADN-ul comunității”;

„Lidl a înțeles că apelând la fundațiile locale, care cunosc foarte bine comunitățile, te poți asigura că investiția ajunge acolo unde este nevoie și unde există dorință reală de schimbare”;

„Proiectele noastre nu sunt teoretice. Tinerii trebuie să experimenteze, să se implice activ. Nu funcționează doar cu informație livrată frontal, ci cu experiențe care să îi facă să simtă că ceea ce învață are valoare în viața lor de zi cu zi”;

„Provocarea cea mai mare în educație este cum le propunem tinerilor să învețe și cum îi ajutăm să înțeleagă că au de câștigat din asta. Dacă nu văd o corelație clară între ceea ce li se predă și viața lor reală, pierdem oportunitatea de a-i motiva”;

Irina Șerban-Atanasiu (Fundația Comunitară Galați):

„Tomisul submers”. Au combinat istoria, arheologia și sportul. Tinerii au învățat să facă scufundări, dar au și documentat vestigiile vechiului port, care sunt în pericol din cauza lucrărilor de extindere a portului actual. Au realizat chiar o machetă 3D a ruinelor subacvatice;

„Bacul pentru toți” din Galați, un proiect implementat de Teatrul Impuls. Sălile au fost pline, iar copiii stăteau două ore nemișcați, ascultând Baltagul;

Doris Pânzaru (Fundația Comunitară Iași):

Am finanțat proiectul „BiblioStelar”- care presupune înființarea unor cluburi de astronomie în biblioteci, unul în municipiul Vaslui și unul în Negrești. E un exemplu perfect despre cum resurse relativ mici pot schimba perspectiva unor tineri asupra lumii.

Discuția cu Laura Popeea, directoarea executivă a Federației Fundațiilor Comunitare din România, Doris Pânzaru (Fundația Comunitară Iași) și Irina Șerban- Atanasiu (Fundația Comunitară Galați), pe larg:

Ce este, mai exact, Federația Fundațiilor Comunitare din România (FFCR) și care este relația ei cu fundațiile locale membre? Dacă eu vreau să deschid o fundație într-un oraș, pot să ader la FFCR?

Laura Popeea (director executiv FFCR): Federația este o organizație suport pentru cele 16 fundații comunitare care există la nivel național. Este „casa lor comună”, locul unde se întâlnesc, învață și colaborează. Rolul nostru este să conectăm, să sprijinim și să amplificăm vocea acestor fundații- care sunt organizații autonome- și să facilităm schimbul de know-how și bune practici.

Federația este o structură de tip asociativ. Toți membrii s-au reunit aici, iar forul superior de decizie este Adunarea Generală, reprezentată de toate fundațiile. Referitor la înființare: da, există posibilitatea de a se crea fundații noi în zone geografice alocate. De exemplu, acum lucrăm cu un grup de fondatori pentru o fundație în Dâmbovița. După înființare, acestea pot intra în rețea. Fiecare fundație practic are două roluri: face fundraising și apoi face acest grant making către ONG-uri. Ca să zicem pe scurt, cea mai simplă definiție e că o fundație comunitară creează punți între nevoile locale și resursele locale (foto:)

Aveți un parteneriat istoric cu Lidl în România. Ce inițiative au fost finanțate, cu ce sume și care a fost impactul programului „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități”?

Laura Popeea: Parteneriatul cu Lidl a început în 2020 și a evoluat într-o platformă unde se întâlnesc resurse, idei și oameni. Nu e vorba doar de caritate sau de intervenții punctuale, ci de un impact autentic, măsurabil și sustenabil. Până acum, în primele șase ediții, am finanțat 178 de proiecte în 28 de orașe, cu o sumă totală de peste 7 milioane de lei. Ce este valoros e faptul că am făcut „co-design” cu ei. Nu a fost o abordare „top-down”, în care compania vine și dictează ce se face, ci au înțeles mecanismele fundațiilor comunitare. Noi venim cu programul național și metodologia, dar fiecare fundație locală adaptează programul la nevoile specifice ale comunității lor. Este vorba de resurse financiare, de know-how, de voluntariat, de mai multe tipuri, nu strict de nevoile financiare. Nevoile sunt mapate. Ce nevoi sunt stringente într-o comunitate? Prin cercetări locale derulate de fundație sau de instituții de cercetare și prin apelurile astea de aplicații ale organizațiilor, se vede clar ce nevoi sunt, iar acestea sunt deservite local și finanțate.

Care sunt domeniile pe care v-ați concentrat?

Laura Popeea: Programul a pornit inițial cu două direcții: educație și mediu. Ulterior, componenta de mediu a trecut într-un alt grant, așa că am rămas cu focusul principal pe educație, dar cu o nuanță importantă: construim infrastructură comunitară. Nu ne limităm la a dota școli cu echipamente. Încercăm să creăm contexte de învățare și relații locale. Indiferent că suntem la Galați, Oradea sau într-o comună mică, ne uităm la cum putem activa comunitatea în jurul educației. Pentru Federație, în general, educația este direcție strategică. Din cei 138 de milioane de lei - sumă alocată de fundațiile comunitare în ultimii ani- 43 de milioane s-au dus pe educație. Credem că prin educație putem aduce un impact sustenabil, dar nu vorbim doar de activități propriu-zise de scurtă durată, ci de relații locale, de context. Ne îngrijim de capacitatea de a coagula resursele necesare ca acest impact să se producă.

Care e cea mai mare provocare în educație acum? De ce avem nevoie de proiecte axate pe experiențe?

Laura Popeea: Provocarea majoră e deconectarea dintre școală și viața reală. Copiii întreabă: „La ce mă ajută asta?”. Școala formală, de multe ori, nu le răspunde la această întrebare și nici nu le livrează informația într-un mod atractiv. Proiectele finanțate de noi- fie că e vorba de astronomie, scufundări sau teatru- fac exact asta: creează o punte. Învățarea devine experiențială. Când un copil înțelege mecanismul din spate, când pune mâna, când experimentează, informația capătă sens. Matematica nu mai e doar despre formule, ci despre a învăța să gândești structurat, așa cum șahul te învață să faci scenarii. Miza e să transformăm învățarea într-un stil de viață, nu într-o obligație pentru notă.

Puteți să ne oferiți exemple concrete de astfel de proiecte?

Doris Pânzaru (Fundația Comunitară Iași): Am finanțat proiectul „BiblioStelar”- care presupune înființarea unor cluburi de astronomie în biblioteci, unul în municipiul Vaslui și unul în Negrești. Vorbim de o investiție de doar 20.000 de lei, din care s-au cumpărat telescoape și materiale. Dar impactul real e că niște copii dintr-o comunitate vulnerabilă, care poate nu au multe oportunități, privesc stelele prin telescop și învață despre ele. În spatele proiectului sunt bibliotecari pasionați, care au vrut să ofere o alternativă copiilor. E un exemplu perfect despre cum resurse relativ mici pot schimba perspectiva unor tineri asupra lumii (foto:)

Pe cei de la Tomis Submers i-am văzut la I Like It de la ProTv. Puteți să ne mai oferiți detalii?

Irina Șerban-Atanasiu (Fundația Comunitară Galați): La Constanța am avut un proiect fascinant cu un club de scufundări, care și-a propus să cartografieze „Tomis submers”. Au combinat istoria, arheologia și sportul. Tinerii au învățat să facă scufundări, dar au și documentat vestigiile vechiului port, care sunt în pericol din cauza lucrărilor de extindere a portului actual. Au realizat chiar o machetă 3D a ruinelor subacvatice și au făcut advocacy pe lângă administrația locală pentru protejarea patrimoniului. A fost o muncă multidisciplinară, complexă, care a ajuns și la știrile naționale. Vă mai ofer un exemplu, la Brăila, am finanțat crearea unui hub pentru tineri la Casă de Cultură, gestionat 100% de voluntari- elevi și studenți care se învățau unii pe alții IT, public speaking sau teatru. Acolo am văzut cum se creează o infrastructură socială: tinerii și-au asumat spațiul și l-au transformat.

Ați menționat și metode inedite de învățare. Cum convingem un adolescent care e mai tentat de rețele sociale să citească operele obligatorii pentru Bacalaureat?

Irina Șerban-Atanasiu: „Bacul pentru toți” din Galați, un proiect implementat de Teatrul Impuls. Au luat operele clasice- Baltagul, Luceafărul, Moara cu noroc- și le-au dramatizat. Dar nu oricum, ci printr-o experiență multisenzorială: actori profesioniști, sunete, lumini, regie complexă. A fost ca un teatru radiofonic dus la un alt nivel, live. Sălile au fost pline, iar copiii stăteau două ore nemișcați, ascultând Baltagul. E ca și cum ai duce romanul în zona lor de interes, făcându-l o experiență trăită, nu doar o lectură obligatorie. Profesorii ne-au spus că a avut un impact uriaș la clasă.

Cât poate ajunge finanțarea unui astfel de proiect?

Irina Șerban-Atanasiu: Undeva la 40.000 de lei pentru tot proiectul, inclusiv echipamente și costul alocat resurselor umane. De altfel, implementarea unor astfel de idei se bazează mult și pe voluntariat.

Școala nu e numai despre idei frumoase, teatru sau cluburi de astronomie. Sunt probleme grave, unele parcă fără soluții. Atacați și zona aceasta?

Irina Șerban- Atanasiu: Da, la Galați am avut un proiect care a adus la aceeași masă părinți ai copiilor cu nevoi speciale (CES), profesori și psihologi. Au fost discuții grele, dar necesare. Sistemul nu e pregătit- sunt clase cu 30 de elevi unde profesorul nu poate gestiona individual un copil neurodivergent, mai ales dacă nu are un însoțitor (shadow). Proiectul a deschis un dialog despre cum pot colabora aceste trei părți. Faptul că un director de școală sau un profesor a stat de vorbă cu părinții și au încercat să găsească soluții împreună e un pas uriaș, chiar dacă problema sistemică rămâne.

Să ne întoarcem puțin la organizarea FFCR pentru cititori. E o singură fundație pe o zonă geografică sau pot fi mai multe?

Laura Popeea: De regulă, e de preferat să fie una singură pe zona geografică alocată. Misiunea unei astfel de fundații este dezvoltarea comunitară, iar capitalul de înființare este, într-adevăr, mai ridicat decât la o fundație obișnuită- vorbim de 44.000 de lei. Acest prag există tocmai pentru a testa din start dacă grupul are capacitate de fundraising. Rolul fundației comunitare este să fie un finanțator local, un „grant maker”, dar unul mult mai prietenos și flexibil, orientat spre a mentora și susține organizațiile locale și grupurile de inițiativă.

Ce se întâmplă cu banii pe care fundațiile îi adună?

Laura Popeea: Fundațiile funcționează pe principiul încrederii și transparenței. Orice donator poate vedea rapoartele anuale publicate pe site-urile noastre, unde sunt detaliate toate veniturile și cheltuielile, inclusiv costurile operaționale și granturile oferite. În pandemie, de exemplu, la Brașov, unde conduceam Fundația Comunitară, raportam zilnic, până la ultimul bănuț, câți bani s-au strâns și către ce spital au plecat facturile. Federația aduce și o garanție suplimentară: avem un set de standarde pe care le evaluăm anual. Fundațiile membre trebuie să se califice și să demonstreze că respectă aceste criterii de transparență și raportare.

Fundațiile comunitare organizează evenimente sportive cu componentă filantropică. Cum sunt finanțate acestea și ce se întâmplă cu fondurile?

Laura Popeea: Aceste evenimente sportive filantropice au două tipuri de fee-uri. Dau exemplul Brașovului, dar cam așa se întâmplă în țară. Pe partea de donații se reține un fee de zece la sută pentru toate costurile de organizare și platformă și nouăzeci la sută merge către cauze. Există un fee de cincizeci la sută, iar acesta este perceput alergătorului, celui care participă la eveniment și din care sunt acoperite costuri pentru tricou, apă, resurse necesare organizării, sunet și tot ce se întâmplă acolo, acțiuni aferente evenimentului sportiv. Este o diferențiere foarte clară între donații și taxele achitate de participanți. De exemplu, intri pe platformă la Brașov (Brașov Heroes) și dacă vrei să donezi pentru unul din cele treisprezece proiecte, din o sută de lei, nouăzeci de lei se duc la proiect.

Cum verificați ONG-urile partenere sau pe cele care primesc finanțare prin granturi? Există riscul ca banii să ajungă unde nu trebuie?

Laura Popeea: Procesul este riguros. Când un ONG devine beneficiar („grantee”) sau partener într-un eveniment, se semnează un contract și acceptă regulile fundației. Facem verificări de tip „due diligence”, ne uităm la cine e în board, cum arată guvernanța lor. Mai mult decât atât, rolul nostru nu este doar de a da bani, ci de a fi un „capacity builder”. Îi învățăm bune practici, îi ajutăm să-și îmbunătățească procedurile interne astfel încât, după colaborarea cu noi, să devină organizații mai sănătoase și mai sustenabile. Practic, trec printr-un proces de învățare și profesionalizare.

Din punct de vedere geografic, cum sunt împărțite fundațiile? Acoperiți doar orașele mari sau mergeți și în județ?

Laura Popeea: De obicei, fundațiile sunt organizate la nivel de județ sau chiar regional, acoperind mai multe județe. De exemplu, fundațiile din Iași, Galați sau Vâlcea sunt regionale și își duc programele și în județele limitrofe. Avem o acoperire națională extinsă, cu programe în 39 de județe. Există o singură excepție, la Brașov, unde sunt două fundații în același județ, dar ambele sunt de succes și colaborează fără să se „canibalizeze”.

Dacă cineva vrea să își deschidă o fundație comunitară, trebuie să vă contacteze înainte sau o poate face pe cont propriu și apoi să adere?

Laura Popeea: Ar fi de preferat să fim contactați. Noi oferim un transfer de know-how, similar cu o franciză, bazat pe modele din Europa și SUA. Avem o metodologie specifică de „grant making” și îi putem ghida pe tot parcursul înființării, așa cum facem acum cu grupul din Dâmbovița. După înființare, pot deveni parte din rețea pentru a accesa sprijin, finanțări și conectare națională.

Această discuție a fost facilitată și susținută de Lidl România, partener habits by Republica.

Despre implicarea Lidl România în nevoile societății, în special educație și sănătate puteți să citiți în reportajele realizate în ultimii ani pentru platforma habits by Republica. Accesați aici „Povestea din spatele celei mai bune porții de mâncare pe care nu am apucat să o gust” (Drăgoești, Ialomița, programul „Pâine și Mâine”, desfășurat de World Vision și susținut de Lidl România). Aici puteți citi despre „Miracolul de 1.100 de euro. O poveste care trebuie spusă în fiecare zi, nu numai de Crăciun” (Vânătorii Mici, „Pâine și Mâine”, cu World Vision). Toamna trecută am relatat despre strădaniile oamenilor mari care în clasa a VIII-a, predau din nou literele și încearcă să repare decalajele, cu Teach For Romania.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp