Care a fost cea mai mare eroare a echipei lui Hillary Clinton

În mare măsură, violența cu care a reacționat stânga liberală la alegerea lui Donald Trump, care continuă cu proteste de stradă „spontane", cu articole foarte critice, cu preziceri apocaliptice și cu atacarea oricăror mișcări sau alegeri de colaboratori pe care le face noua echipă prezidențială în tranziție, se explică prin surpriza de proporții enorme cu care a venit noaptea de 8 noiembrie. Aproape nimeni din tabăra democrată nu era pregătit pentru așa ceva; reușita lui Trump nu intra în calcul.

Încrederea în victoria lui Hillary Clinton era atât de mare, încât se spune că apropiații ei au desfundat sticle de șampanie și au toastat înainte de declararea rezultatului final.

Campania doamnei Clinton începuse într-o atmosferă de mare încredere și toată lumea se aștepta să fie un fel de marș triumfal către o victorie care era anticipată ca un fel de încoronare. Urma să fie și o premieră istorică: prima femeie președintă a Statelor Unite. Alegerea ei a părut multă vreme un eveniment inevitabil.

Dar drumul în alegerile preliminare nu a fost deloc lin. Oponentul Bernie Sanders s-a încăpățânat să câștige mai multe state decât se aștepta cineva și să reziste în campanie până la convenția națională, iar mitingurile lui adunau mai mulți spectatori și se desfășurau cu mai mult entuziasm decât cele ale fostei secretare de stat. Și încă din faza preliminară a alegerilor scandalul cu e-mail-urile ilegale a devenit din ce în ce mai supărător.

Dar, cu toate piedicile, Hillary s-a văzut nominalizată de partidul ei în luna iulie și numeroasa ei echipă s-a pus pe treabă. Banii nu lipseau și sprijin venea din toate părțile: partid, media, marile bănci, majoritatea politicienilor, organizațiile feministe, artiști, celebrități, guverne străine. Sondajele au indicat un avans mare, adeseori de peste 10%, față de oponentul ei Donald Trump, în cea mai mare parte a campaniei, de la nominalizare, până în ultimele două săptămâni. Atunci avansul mare a fost înlocuit cu unul restrâns la marja de eroare.

Premisa de bază a campaniei Clitnon a fost, din plecare, aceea că a avut loc o modificare a hartei demografice a țării și că importanța votului dat de principalele minorități, african americanii și hispanicii, va fi crucială. La acele grupe de populație avusese Obama un mare succes în campaniile din 2008 și 2012 și democrații erau convinși că toți acei alegători vor vota cu aceeași fidelitate și în același număr pentru candidata feminină. Tot așa, strategia democrată a considerat ca indestructibilă protecția oferită de Zidul Albastru (statele din nord est, midvestul și statele de pe coasta de vest) și a contat pe faptul că Hillary va colecta toate voturile lui Obama.

Minoritățile au sprijinit-o pe doamna Clinton, dar în număr mai mic și cu un entuziasm mai slab decât s-a înregistrat la alegerea lui Obama. Voturile candidatei, pe plan național, au fost cu 6 milioane sub totalul voturilor Obama și campania lui Trump în midvest a avut un succes neașteptat. El a câștigat în statele Wisconsin, Michigan, Indiana, Pennsylvania și Ohio, de unde a luat 50 de voturi electorale din cele care fuseseră câștigate de Obama în anul 2012.

De la începutul campaniei, Hillary Clinton și-a definit ideologia politică drept acea a unei progresive, termen prin care se înțelege fie liberal (în sensul american al noțiunii politice, adică de extremă stângă), fie un politician mai aproape de ideile socialiste, decât de cele social-democrate.

Ea a publicat o platformă-program foarte detailată, care are o întindere de peste 40 de pagini. Spre deosebire, programul lui Trump, formulat mult mai mult în termeni generali, ocupă spațiul a 7 pagini.

Pe durata carierei ei de senator, Hillary a fost cotată ca unul dintre cei mai liberali membri ai senatului. Pe o scală a distribuției politicienilor în aripa stângă a spectrului politic, doamna Clinton a fost clasată în poziția de 6,4 (zero înseamnă practic la centru, iar 10 este maximum de liberalism).

În societatea americană contemporană sunt multe lucruri noi legate de concepțiile și opțiunile politice, dar analiștii sunt de acord că Statele Unite sunt - încă - o țară predominant conservatoare.

După revista Vox, Hillary Clinton are concepții economice mai radical stângiste chiar decât Barack Obama. Ea a militat pentru creșterea taxelor la toți cei care au un venit de peste 250.000 de dolari pe an, pe care i-a catalogat drept bogați, deși majoritatea oamenilor consideră acest nivel de venit bun, dar departe de starea de bogăție. Tot Hillary a preconizat o creștere suplimentară de taxe de 4% pentru cei cu venit mai mare de 5 milioane de dolari pe an și o mărire a taxelor pe moștenire. Sunt puțini oameni care au un venit mai mare de cinci milioane pe an, dar succesiunile se petrec în toate familiile și atunci când guvernul ia taxă pe o succesiune, este de fapt o dublă taxare, din moment ce averea care se moștenește a fost făcută din bani taxați la vremea lor.

În programul Clinton nu există planuri de scădere a taxelor individuale sau de corporație, deși când doi președinți au făcut asta (democratul Kennedy în 1961 și republicanul Reagan în 1981), măsura a fost urmată de o refacere economică viguroasă.

Dar atașamentul pentru taxe al democraților este o boală cronică și mulți cred că sarcastica lozincă Taxează și cheltuiește este pe drept aplicată lor.

Principala sugestie economică din planul Clinton este investirea de 275 de miliarde de dolari în refacerea infrastructurii.

Ea a mai propus ridicarea salariului minim la 12 dolari pe oră și egalizarea salariilor pentru femei și bărbați.

Revista Financial Times a estimat că aplicarea măsurilor economice ale doamnei Clinton ar putea produce un spor de slujbe de 10,4 milioane, pe durata preșidenției ei și că sporul economic ar putea atinge 2,7% pe an. Dar economiștii au calculat că planul economic Clinton va costa 1,8 trilioane de dolari în următorii 10 ani și singura sursă pentru acești bani rămâne creșterea taxării.

În privința controlului guvernamental asupra economiei, Hillary a lăsat să se înțeleagă că ea susține varianta sistemului de tip capitalism controlat de stat, formulă care a fost creată și este larg răspândită în țările vesteuropene.

(Foto Guliver/Getty Images)

Clintonii au fost suporterii primului mare acord economic transnațional NAFTA și, la început, Hillary a susținut și acordul țărilor din zona Pacifică (TPP), dar și-a revizuit poziția, forțată de succesul lui Sanders. A apărut o discrepanță între ce spunea Hillary la mitingurile electorale și ce a declarat la întâlnirile secrete cu marile bănci. O dezvăluire făcută de Wikileaks a citat afirmația visul meu despre emisfera vestică (cele două continente americane) este să fie o zonă a comerțului liber și fără granițe. Atfel de concepție se situează la punctul cel mai înalt al globalismului și internaționalismului și expune un punct de vedere care, dacă s-ar aplica, ar echivala cu dispariția Statelor Unite. Nu e de mirare că publicarea acestor afirmații a costat-o mult pe democrata liberală.

Tot datorită presiunii exercitate de campania Sanders, doamna Clinton a adăugat pe parcurs ideea de a face învățământul universitar de stat gratuit pentru toate familiile cu un venit anual sub 125.000 de dolari.

În domeniul asigurărilor medicale, Hillary Clinton a avut numai cuvinte de laudă pentru sistemului Obamacare și a promis continuarea și extensia acestuia. Sistemul votat de democrați are două clauze admirabile: universalitatea și desființarea practicii refuzului de către asiguratori a acelor cetățeni care au o boală cronică preexistentă. Dar are mai multe vicii, între care obligativitatea cetățenilor de a se asigura, cu amendarea celor care nu o fac și faptul că a creat condiții protecționiste companiilor de asigurări. Ultima măsură a dus la creșterea continuă a costului pentru asigurați și scumpirea asigurărilor de tip Obamacare și Medicare, care a coincis în multe state cu ultima etapă a campaniei prezidențiale și a defavorizat-o pe Hillary Clinton.

Ca cei mai mulți dintre democrați, Hillary este o partizană înfocată a sindicatelor, de la care a primit mari sume de bani și multe voturi. Dar prestigiul sindicatelor în America de azi nu este ca cel de acum cincizeci de ani, fiindcă sindicatele au devenit un fel de monopoluri ale slujbelor, care exercită o presiune agresivă asupra muncitorilor și care s-au politizat excesiv.

Tot ca urmare a propunerilor lui Sanders, doamna Clinton a arborat o atitudine de severitate în privința lumii financiare, a declarat că este de acord cu legea Dodd-Frank (care introduce un control guvernamental strâns asupra băncilor și companiilor financiare) și a sugerat limitarea beneficiilor și salariilor din această zonă economică.

În programul doamnei Clinton apar și suportul pentru energia alternativă și nucleară, reducerea folosirii carburanților fosili, acordul cu tratatul de la Paris din 2016 și opoziția pentru fraking și industria cărbunelui. Aceasta a costat-o voturi în mai multe state, între care Virginia de Vest, Ohio și Pennsylvania.

Când a venit vorba de imigrație și de cei peste 13 milioane de ilegali, Hillary a spus că este pentru o legislație care să faciliteze acordarea cetățeniei, o formă deghizată pentru a spune că este pentru amnistia tuturor celor care au intrat ilegal în țară. 

Programul doamnei Clinton este complex și formulat cu multe detalii. El nu aduce multe schimbări față de politicile administrației democrate a lui Obama și asta nu a fost un avantaj într-un an în care cei mai mulți alegători au cerut cu insistență schimbări. După Mark Peterson, profesor de științe politice la Universitatea din Los Angeles, platforma lui Hillary Clinton atacă un mare număr de subiecte și prezintă multe idei politice, dar face asta în dauna unei orientări de perspectivă.

Ca și propunerile lui Trump, punctele cheie din programul Clinton cer mari investiții și depind de aprobarea congresului. Chiar dacă Hillary ar fi câștigat alegerile, este discutabil câte din propunerile ei ar fi avut o șansă de realizare, din moment ce republicanii au câștigat ambele camere ale congresului.

Avertismentele despre posibilul eșec al democraților au fost foarte puține și au primit puțină atenție. Unul din ele, foarte precoce, a fost dat în luna aprilie de regizorul Michael Moore, democrat liberal convins. El a atras atenția asupra faptului că echipa Clinton trăiește și acționează cu convingerea fermă că națiunea americană vrea încă patru ani de regim Obama. Moore a anticipat ideea lui Trump de a face o competiție serioasă în midvest și i-a acordat șanse bune de succes. În fine, Moore a spus ceea ce puțini au avut curajul să o facă: apariția lui Hillary Clinton în public nu se asociază cu o primire călduroasă și Hillary nu are capacitatea să placă. Cu ochiul lui de regizor, Moore a analizat critic prezența fizică a candidatei, felul de a vorbi, care lua adeseori tonuri ridicate și răstite, gesticulația și comunicarea cu publicul. Informațiile îngrijorătoare despre problemele de sănătate, accesele de tuse prelungite, mișcările necontrolate suspecte de afectare neurologică și căderea candidatei într-o stare apropiată de leșin au contribuit mult la scăderea numărului celor care o voiau președinta țării.

Un efect devastator au avut neadevărurile spuse în diverse situații de Hillary Clinton, în special declarațiile false făcute la anchetele senatului și la investigația FBI, dublate de reafirmarea lor repetată în interviuri filmate: Nu am transmis niciodată un e-mail secret prin serverul meu.

Sondajele despre sinceritatea și credibilitatea candidatei au fost constant defavorabile: 60-70% dintre respondenți au afirmat că nu au încredere în Hillary și că o consideră nesinceră.

Bombardamentul de informații publicate de Wikileaks, criticate dar niciodată contestate de campania democrată, au contribuit mult la imaginea negativă a doamnei Clinton.

Nu este de neglijat nici faptul că mulți alegători au avut suspiciunea că, în spatele candidaturii a lui Hillary, se ascunde de fapt intenția lui Bill Clinton de a avea o a treia președinție, fie ea și parțială.

Dar cea mai mare eroare a echipei democrate a fost să creadă că, dacă are sprijinul covârșitor al mediei, are și națiunea de partea ei. Nu a fost așa și modul în care cuplul Clinton și echipa lor au aflat asta a fost dureros și umilitor. Pierderea alegerilor este, după cum titrează un articol prăbușirea casei Clinton. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp