Care e cea mai bună școală și cea mai bună învățătoare. Ce (nu) știu părinții

Foto: Guliver Getty Images

Cea mai bună școală este școala de lângă casă, spun finlandezii. La noi, la români, cea mai bună școală este aceea unde învățătoarea este „bună”. O învățătoare bună poate fi cea care nu dă teme multe, sau cea care face domne’ carte ca lumea, sau cea în clasa căreia nu suflă nimeni. Sau poate fi cea care, dimpotrivă, dă teme multe, ca să aibă șanse ăla mic să arate cât de deștept este încă din clasa pregătitoare. Pentru alții, cea mai bună școală este aceea unde se face carte multă. Acolo unde se face pregătire pentru tot felul de concursuri școlare și olimpiade. Pentru alții, acolo unde nu se țipă la copii. Sau acolo unde se dau note mari. Sau unde se predă după alt sistem de predare decât cel românesc. Și tot așa. Fiecare părinte are până la urmă propria viziune despre asta.

Pentru alții, o școală bună este cea care ajută copiii să se descopere pe sine. Cine sunt ei, ce le place și ce nu le place. La ce sunt buni și la ce sunt mai puțin buni. O școală centrată pe copil, pe nevoile lui. O școală unde se iese afară în pauze chiar dacă este frig sau plouă. O școală care să îl ajute să își formeze abilitățile de bază, care îi vor fi de folos întrega viață. Unde este în regulă să greșească, unde este lăudat și pentru că și-a dat silința, chiar dacă mai are mult de învățat sau poate nici măcar nu a reușit. Cam asta căutăm atunci când suntem conștienți ca părinți și nu ne împovărăm copiii cu scenariile noastre de viață.

Am ținut un mic atelier la o școală privată…

După trei zile de maraton la o școală privată de renume din București, trei zile în care am modelat în lut cu copiii și de la grădiniță, și de la școală, stau și mă întreb de ce la ei se poate și la noi nu?! Ce fac ei și nu facem noi? Sau ce nu fac ei și noi facem?

Habar n-am cum este programa britanică după care învață ei, nici programa finlandeză sau te miri de unde altundeva, dar pot să spun ceea ce se vede de la o poștă, din interacțiunea cu copiii și cu cadrele didactice. Până la urmă observarea directă este cea care aduce revelații.

Aici toată lumea zâmbește. Și te salută. Când intri, când urci sau cobori scările, de la poartă până la director. Profesorii sunt relaxați și copiii la fel. În fiecare clasă am întâlnit un profesor -englez- și un asistent român. Este o atmosferă calmă, încărcată de energie bună. În pauze, pe holuri, nu aleargă și nici nu se îmbrâncește nimeni. Copiii coboară în curte în liniște, niciunul nu țipă, nu aleargă, nu se grăbește. În timpul orelor de curs, din clase nu se aude gălăgia aceea deranjantă. Se vorbește, dar pe un ton diferit, respectuos, cald. Copiii, mici sau mari, ridică mâna când vor să răspundă sau când vor să întrebe ceva. Iar „te rog” și „mulțumesc” sunt cuvinte folosite mereu, atât de către profesori, cât și de către copii.

Nu am auzit pe nimeni timp de trei zile să ridice tonul vreun pic. Nu am auzit pe nimeni să zică „Stai frumos în bancă”, pentru că stăteau cu toții. În mod natural, nu era nimeni cu pușca în spatele lor. Nu am auzit „Doamna, cutare mi-a făcut nu știu ce, sau mi-a zis nu știu ce”.

La sfârșitul activității de modelaj, după ce am strâns cât de cât lutul și materialele de pe mese, au venit în clasă doamnele de la curățenie.

- Ne scuzați, am cam făcut mizerie, am spus.

- Nicio problemă. De aceea suntem noi aici, au răspuns zâmbind.

Ba chiar am și primit 3 pastiluțe pentru răceală, foarte bune, aduse din Turcia – spunea una din doamne - când au văzut cât de înfundat aveam nasul.

Feedback-ul a fost foarte rapid. Copiii s-au concentrat mult mai bine la ora de matematică care a urmat după joaca cu lutul, a spus profesorul clasei.

Am învățat de la ei în aceste zile despre epoca victoriană, despre azteci și despre Grecia Antică, tematicile pe care le aveau în săptămâna în curs. Iar noi le-am împărtășit din tainele lutului, modelând cu ei obiecte legate de tematicile lor. O abordare interdisciplinară a procesului de învățare.

Va întrebați dacă sunt aceiași copii ca în școlile noastre românești? Păi, cam da. 90% din ei sunt români. Copii „normali”. Pe unii dintre ei chiar îi cunoșteam, mai veniseră la atelier. Iar alții nu vorbeau bine nici română, nici engleză și totuși, comunicau într-un fel sau altul cu ceilalți.

Am colindat multe școli private sau de stat și am desfășurat activități creative sau de dezvoltare personală. Până la urmă, pe lângă toate bubele sistemului românesc de învățământ, atitudinea din școlile românești este cea mai mare problemă. Lipsa valorilor, lipsa de interes, lipsa respectului reciproc, a dăruirii și a implicării. Lipsa organizării, a regulilor clare. Lipsa instrumentelor și lipsa pregătirii. Și nu vorbesc despre pregătirea academică! A nu se citi că profesorii sunt într-un fel sau altul! A nu se citi și generaliza! Există oameni dedicați în sistemul românesc, există profesori care predau de douăzeci de ani și sunt acolo, prezenți la clasă, cu tot sufletul.

Este vorba despre atitudine, valori, principii de viață și educație. Ale noastre, părinți și profesori.

Dacă noi, ca părinți și profesori, încă ne uităm la copii ca fiind supușii noștri, ca fiind inferiori nouă…

Dacă noi, ca părinți sau profesori credem că avem dreptul să țipăm sau să arătăm cu degetul către copii, că doar noi suntem autoritatea…

Dacă noi, părinți sau profesori, ne credem atotștiutori și vrem să le arătăm copiilor că noi știm tot, că noi suntem pe post de Dumnezeu și știm tot ce e bine și ce e rău pentru ei…

Dacă noi, părinți și profesori continuăm să credem că ei sunt cauza pentru care ne enervăm și țipăm…

Dacă noi, părinți și profesori, nu ne trezim să conștientizăm că este despre noi, doar despre NOI, nu despre ei și că avem de lucrat cu noi mai întâi pentru a-i putea apoi „educa” pe ei...

…degeaba se schimbă tot sistemul! Sistemul este format în primul rând din oameni! Tu, eu, noi toți care influențăm viața copiilor din jurul nostru, avem de lucru cu noi înșine! Și, nu, nu este un clișeu!

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp