Sari la continut

La 9 ani de Republica, întrebăm: ChatGPT la urne – Ce ar vota inteligența artificială? Dar tu?

De 9 ani, Republica construiește o comunitate în care ideile prind glas și dezbaterile autentice fac diferența. Anul acesta, facem un experiment: l-am întrebat pe ChatGPT cum ar vota la alegerile din România. Însă întrebarea cea mai importantă rămâne pentru tine: cum alegi tu viitorul? Scrie, alătură-te conversației și hai să schimbăm România împreună!

Câte astfel de spitale, construite de la zero, puteam avea în ultimii 30 de ani dacă statul își gestiona corect resursele?

Oana Gheorghiu - Carmen Uscatu

 Foto Facebook/Carmen Uscatu · 

Pe 22 octombrie o postare agramată, publicată pe o rețea de socializare, reușea să ne arate atât adevărata natură umană a unor reprezentanți ai statului român, dar și modul în care aceste persoane consideră să trateze o asociație care, prin aportul a peste 260 de mii de donatori, a reușit să ducă la bun sfârșit proiectul primului spital de oncologie și radioterapie pentru copiii diagnosticați cu cancer din România.

Ce scria în respectiva postare? Citez mai jos textul postării:

“ASTIA CACARE

FACE EI UN SPITAL

VREA SA DONEZE PINTEA UN APARAT

DĂ RADIOTERAPIE

DĂ CE?

LUATI UNU DIN AIA

35 DĂ MILIOANE

EUROI DONATI!

NU ASA ATI MĂCĂNIT

LA TEVEU, CACA LUATI VOI?

SA DEA LA SARACI PINTEA!

DA’ MAI STATI PUTIN

CACA VINE

VLADUT

REGELE MEDICAMENTELOR

SI VA DA EL DIN AIA

15 MILIOANE DĂ LA PLUS

SCUZI DE LA MAGICAMP!

#MARSCUMANIPULARILE“

Postarea de mai sus, redistribuită de primarul general al Capitalei, doamna Firea, a atras un val masiv de critici atât din partea societății civile, cât și a presei. Este inadmisibil ca, atunci când ești întrebată de ce ai redistribuit textul mai sus citat, să îți reverși întreaga energie negativă asupra interlocutorilor, iar monologul recitat pe note înalte să fie îndreptat cu atâta furie și înverșunare împotriva unor oameni ce au procedat astfel încât să ducă bun sfârșit un proiect pe care peste 260 de mii de oameni l-au susținut prin donații. Mai mult decât atât, doamna Firea a declarat nonșalant că „Îmi pare rău de scandalul care a ieșit, dar nu îmi pare rău că am susținut o idee corectă”.(sursa: Republica.ro

Au urmat emisiuni televizate în care s-a cerut punctul de vedere al celor implicați, motivația pentru care autoritățile au reacționat atât de violent la adresa unei asociații ce a reușit acolo unde statul a eșuat.

Țâfna doamnei Firea a culminat prin închiderea telefonului în momentul în care a fost rugată să reproducă textul postării de mai sus de către jurnalistul Digi24, Florin Negruțiu.

Ideea de mai sus nu este una corectă, așa cum doamna Firea consideră, ci batjocoritoare la adresa noastră, a tuturor celor ce am contribuit prin donațiile noastre la finalizarea primului spital de oncologie pediatrică din România. 

Conform celor precizate pe site-ul Asociației Dăruiește Viață, costurile construcției și dotării cu echipamente se vor ridica la 26 milioane de euro. Intervalul de timp dintre momentul în care s-a decis demararea acțiunilor de strângere de fonduri și data de punere în funcțiune a spitalului este de 5 ani, spitalul urmând a fi finalizat în iunie 2020.

Atrage atenția dăruirea cu care Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu au decis să meargă înainte și au planificat fiecare pas pentru a-și duce la bun sfârșit demersul, dar și modul în care au atras de partea lor societatea pentru finalizarea construcției spitalului de pediatrie. Asociația Dăruiește Viață a reușit în 5 ani într-un domeniu unde statul român eșuează constant de 30 de ani.

Câte astfel de spitale, construite de la zero, puteam avea în ultimii 30 de ani dacă statul își gestiona corect resursele? Suma de 26 de milioane de euro nu este mare, puteam avea spitale nou construite în fiecare dintre județele acestei țări. De ce mai plătim taxe și impozite dacă acestea nu se întorc la cetățeni?

Avem pe de o parte reacția unui sistem incapabil să lucreze în interesul cetățenilor și cei peste 260 de mii de donatori care au contribuit pentru realizarea unui proiect, într-un orizont de timp nu foarte îndelungat, un spital care va fi pus la dispoziția cetățenilor, construit de către o asociație, din fonduri private.

În vacarmul general a atras atenția faptul că autoritățile au părut că se arată deranjate de succesul proiectului. 

Cum au răspuns Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu, fondatoarele Asociației Dăruiește Viață? „Noi facem ÎNCĂ UN spital!”, asociația urmând să construiască o nouă clădire în care să fie mutate toate specialitățile de la Marie Curie. Cel mai bun răspuns la adresa grobianismului, nesimțirii și tupeului fără limite este acesta, implicarea alături de acești oameni care prin efortul lor au demonstrat că pot construi un spital prin gestionarea optimă a resurselor și prin implicarea societății civile.

Da, peste 260.000 de români s-au solidarizat și prin aportul lor o idee s-a transformat într-un proiect de succes.

Într-un interviu pentru DC News, doamna Firea declara: „La final, măcar daţi-mi un pumn. Bateţi-mă, scoateţi o ghioagă, daţi-mi în cap. Nu de alta, dar vor sări haterii să vă spună că nu aţi fost un ziarist corect că nu m-aţi bătut realmente. Haideţi, eu mă ridic şi dvs daţi-mi, de control aşa, măcar o palmă. Păi vreţi să păţiţi ca dl Prelipceanu, că l-au certat că nu m-a bătut? Daţi-mi o palmă, un pumn, faceţi-mi ceva, şi eu mă apăr” (sursa: www.b1.ro)

Demagogia sau populismul ori cultivarea propriei persoane nu sunt acele răspunsuri de care avem nevoie. Iar violența, chiar și la nivel de ironie, nu este soluția pe care o căutăm.

Cea mai bună „palmă” sunt donațiile pe care le-a făcut fiecare dintre noi și cele pe care le putem face în continuare. Avem astfel posibilitatea de a răspunde pozitiv, nu cu o palmă sau ghioagă, și de a ne implica alături de cei ce au făcut posibilă construcția primului spital de concologie pediatrică din România.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Firea nu stie decat sa fie tzoapa, asta stie, asta face. Moare de ciuda ca s-au descoperit mishmash-urile de la spitalul Gomoiu, chestii supraevaluate, ca de, e din bani publici, de ce sa nu ne umplem buzunarele.... Vacutza asta grobiana de Voluntari in loc sa ia exemplu incearca sa improaste cu noroi - tipic PSD!
    • Like 1
  • sper doar sa nu se termine cum s-a terminat cu spitalul privat Christiana. Sunt multi indivizi in structura de stat care se poarta distructiv cu mediul privat ca nu e loc de furt si spagi.
    • Like 1
  • Nu cred ca exista undeva in lume un decalaj mai mare între ceea ce nu a realizat statul , și ceea ce au realizat două doamne inimoase ,împreună cu societatea civilă.
    Misiunea lor ,un exemplu pentru politicieni . Ele cunosc f bine problemele
    din sistemul de sănătate și
    nu numai.
    Le multumim .! continuam
    • Like 2
  • Destul de ciudată selectivitatea „grobianismului” de pe rețelele de socializare, există „grobianism bun”, cel adresat puterii și „grobianism rău”, cel adresat opoziției sau simpatizanților acesteia. A făcut istorie grobiana expresie de pe plăcuțele suedeze, dar pentru că era adresată „ciumei roșii” i s-au închinat eseuri filozofice și chiar președintele țării a găsit de cuviință să cauționeze folosirea ei ca expresie de înalt spirit civic.
    Mă întreb dacă cei implicați în această acțiune de construcție din bani privați a unui spital ar fi fost prin absurd simpatizanți ai puterii cam în ce fel s-ar fi activat „lumea bună” ca reacție la grobianismul unor postări ?!?
    • Like 0
    • @ Voicu Nicolae
      Teodora check icon
      Chiar ca pare absurd sa iti imaginezi cum tipul simpatizantului PSD s-ar apuca de o asemenea acțiune.
      • Like 3
  • 1. Cele 15 mil € adunate până acum au fost strânse în mare măsură de la cele 1.700 de întreprinderi donatoare, nu de la cei 260.o00 de oameni.

    2. Proiectul încă nu e gata. Clădirea (16 mil €) va fi gata la anul. Urmează dotările (10 mil €).

    3. Statul a făcut deja, de mai multe ori (București, Craiova, Mioveni) ceea ce Dăruiește Viață face acum pentru prima dată: construirea unei noi clădiri pentru un spital deja existent.
    • Like 1
    • @ Vlad Slavoiu
      Imi permit sa va corectez, la Mioveni spitalul inca nu este functional ( pornit din 2010 ) iar la Craiova, in septembrie 2018 tov.Pintea a lansat in cadru festiv DRAFTUL de studiu de fezabilitate pentru spital cu PROMISIUNEA ca se va face pana in 2023!!!!!! Putin probabil.
      Nu trebuie minimizat efortul unui ONG de a face ceea ce statul nu a facut : PRIMUL SPITAL de Oncologie și Radioterapie pentru copiii diagnosticați cu cancer din România in conditiile in care s-a dovedit in acesti 30 de ani ca STATUL
      este un foarte prost administrator nu numai in domeniul medical.
      • Like 7
    • @ Rodica Isop
      Nu, firește că nu trebuie minimalizat efortul celor de la Dăruiește Viață, care, dacă ați adus vorba, au și alte proiecte - nu de aceeași anvergură, e adevărat - pe care le-au dus la capăt de-a lungul timpului. Aici suntem de acord.

      La Craiova aș fi jurat că "Filantropia" e gata și dat în folosință încă din 2017... iar dacă statul se dovedește un foarte prost administrator, e o prostie ca Dăruiește Viață să-i doneze ce construiește. Să-l păstreze ca spital privat.

      Apropo, Marie Curie e dat în folosință în 1986, adică acum 34 de ani. Cred ca e bine să reținem și chestia asta.
      • Like 0
    • @ Vlad Slavoiu
      check icon
      La pct 1: Da, firește, își imagina cineva altceva? Dar chiar și-așa, fraza trebuia încheiată cu ”nu DOAR de la cei 259.o00 de oameni”. Presupunînd că 1000 au fost firme.
      La pct 2: ”Proiectul încă nu e gata”. De ce spui (de unde știi) că ”proiectul nu e gata”? Eu știu precis că o autorizație de construcție nu poate fi emisă fără un proiect. Insinuezi că acolo s-a construit (atît cît s-a construit!) ilegal?
      La pct 3: Poți detalia? A făcut statul vreun spital de la zero și nu știu eu?
      • Like 0
    • @
      Va pot spune ca Spitalul de la Mioveni (Arges) , constructie noua, este dupa unele pareri , cel mai costisitor spital din Romania, o investiție de 244 milioane lei(55 de milioane euro) care este făcută din bugetul local, alimentat semnificativ din impozitele plătite de producătorul de autovehicule AUTOMOBILE DACIA. Sunt informatii ca mare parte din banii cheltuiti se duc pe echipamente și mobilier mult supraevaluate potrivit ofertei financiare .
      firme.https://cetateanul.net/articol-principal/spital-mioveni-risipa/
      • Like 0
  • andrei andrei check icon
    sunt curios cine a votat pentru firea primar. ma gandesc ca firea era in carti pentru alegerile prezidentiale hahaha, cred ca ar fi avut sanse. singura problema a lui dancila e ca e cam limitata intelectual
    • Like 0
  • Proiectul assta e dovada ca initiativa privata e eficienta, spre deosebire de proiectele pe care le construieste statul! Inclusiv Catedrala Mantuirii Neamului (care nu trebuia finantata din banii publici) e inca o dovada in acest sens. Atunci cand poti lua banii cu forta, prin taxe si impozite, nu ai de ce sa utilizezi resursele eficient, oricum si luna/trimestrul/anul viitor o sa-i poti jupuii pe contribuabili inca o data! De asta e nevoie ca guvernl care vine sa lase la alegerea contribuabilului alegerea asiguaratorului/ prestatorului de servicii de sanatate.
    • Like 5
    • @ Daniel Ardelean
      Păi contribuabilul își poate alege liber și acum prestatorul de servicii de sănătate, dar înțeleg că propuneți desființarea asigurării de stat?
      • Like 0
    • @ Vlad Slavoiu
      E obligat sa plateasca contributie la CNAS, care impune cine stie ce ca sa deconteze prestarile de servicii catre privati. Normal, dupa ce platesti catre stat, ii convine acestuia sa mergi tot la privat si sa deconteze partial sau chiar sa nu mai deconteze. Probabil pentru servicii de urgenta ar trebui sa existe pt un timp o taxa comuna. Dar omul trebuie sa poata alege sa se aboneze la prestatorul de servicii de sanatate care are el chef!
      • Like 0
    • @ Daniel Ardelean
      Păi și eu asta vă întreb: vreți să desființați această obligativitate?

      Dacă aveți vreo nedumerire cu privire la felul în care vi s-au decontat serviciile medicale, descărcați de la Dăruiește Viață formularul, trimiteți-l Casei și ea vă va răspunde.
      • Like 0
    • @ Daniel Ardelean
      Delia MC Delia MC check icon
      Adică poate la Casa de asigurări de sănătate la care are chef nu la CNAS, mare si lată, care având monopol își face de cap.
      E și acum posibil, dar cu asigurări private care impun condiții și sunt scumpe.
      • Like 4
    • @ Delia MC
      Din nou - bateți câmpii.
      • Like 0
    • @ Vlad Slavoiu
      Bineinteles ca vreau ca sa se desfiinteze aceasta obligativitate. Daca alegi sa faci o asigurare privata de sanatate, sa nu mai fi obligat sa platesti contributii la sanatate catre stat. La fel si in cazul pensiei. De fapt, pe termen lung, statul ar trebui sa nu mai impuna nimanui incheierea unei asigurari de sanatate sau contributia la pensie. Daca cetateanul doreste sa nu fie asigurat sa i se respecte dorinta.
      • Like 3
    • @ Daniel Ardelean
      Așa ziceți, domnule, îmi plac oamenii care au curajul propriilor opinii. V-am dat un like. :) Ce ați spus e cea mai mare prostie pe care am auzit-o în ultima vreme, dar vă doresc ca dumneavoastră personal să vi se întâmple fix ceea ce cereți și, în plus, ați deschis gura să spuneți ceva articulat - ceea ce, în esență, e un lucru bun.

      Sincer, vă invit să ne cunoaștem pentru că mi-ar plăcea să vă văd trăindu-vă ideea.
      • Like 0
    • @ Vlad Slavoiu
      Ok, vreau argumente ca ceea ce am spus e o mare prostie!
      • Like 0
    • @ Daniel Ardelean
      1. Pensii: Noi avem încă pensie obligatorie privată, iar dumneavoastră visați s-o desființați și pe aia de stat?...

      2. Sănatate: vă mai amintiți noiembrie 2015, domnul meu? Că mi-e și rușine...

      Hai, pe bune acuma!
      • Like 0
    • @ Vlad Slavoiu
      Pai nici aia privata nu ar trebui sa fie obligatorie. Ce mi-e ca ia statul cu forta sa bage banii in schema piramidala numita pensie de stat sau ca mi-i ia si ii pune la pilonul 2 (care totusi, e mai avantajos). In privinta sanatatii, nu vad legatura cu Colectiv (ma gandesc ca la asta va refereati! Noiembrie 2015 e un esec al statului, nu al serviciilor private. Bineinteles ca nu se poate ajunge la masurile pe care le-am propus dintr-o data, insa pe termen lung ar fi fezabil si in interesul cetatenilor!
      • Like 0
    • @ Daniel Ardelean
      Pilonul 2 e mai avantajos, dar Pilonul 1 e mai sigur.

      Colectiv a fost în primul rând un eșec al unor patroni, al unui grup muzical și al unor organizatori de evenimente. Până nu acceptați fraza asta, cu mine nu mergeți mai departe în discuția despre Colectiv. Dar despre ce stat vorbiți? Despre ăla la care nu plătești asigurare de sănătate? Să vină ăla la care plătești să te rezolve, sau plătește-ți costul serviciilor medicale. Statul nu e doar ceva pe care să dai vina când ai fost prost.

      Eu sunt de acord cu dumneavoastră la o chestie: dacă îți faci asigurare de sănătate privată nu mai ești obligat să-ți faci și la stat. Mai mult: aș face asigurare de sănătate de stat numai pentru bugetari. Privații să-și facă la privat și la privat să se rezolve. Să le facă spitale întreprinderile la care lucrează.
      • Like 0
    • @ Vlad Slavoiu
      ce credeti,daca s-ar desfiinta CNAS si pretul actului medical ar fi lasat sa fie reglementat de piata,ar mai fi operatii cu preturi nesimtite de zeci si sute de mii deE?dar medicamente al caror preturi sint de sute de lei la un pret de productie subunitar?credeti ca atunci cind Rockefeller a "inventat"casa de sanatate americana s-a gindit la saracii americii?in 100 de ani industria faramaceutica a devenit un colos de peste 600 000 000 000$ pe spinarea bolnavilor din intreaga lume
      • Like 0
    • @ Daniel Ardelean
      check icon
      Simt că aș putea să-ți demonstrez că nu poți avea dreptate (decît cel mult pațial). Partea proastă e că simt că ar dura foarte mult, căci ar trebui să încep cu niște chestii din '48. 1648 sau 1548, nu-s sigur. Căci s-ar cuveni vorbit despre valorile umanismului. Cert e că ar ieși o scriere lungă pe care nu te-aș condamna în vreun fel dacă n-ai citi-o.
      Dar, dacă accepți ideea unui ”pic” de studiu individual, cred că putem s-o facem mult mai rapid. În ideea că ai fi de acord, iată punctele cheie care ar trebui studiate:
      1. Valorile umanismului
      2. Declarația drepturilor omului
      3. ”Stat social” versus ”stat socialist” (mulți încă confundă termenii).
      4. Q.E.D.
      • Like 1
    • @ Vlad Slavoiu
      check icon
      Formal, ai dreptate (și pentru mine asta e suficient) însă nu ți-ai ales tocmai inspirat subiectul de caz (Colectiv) căci ți se poate foarte ușor trînti ușa-n nas cu ”OK, toate victimele de la Colectiv plăteau asigurări către stat și mult le-a mai folosit!”.
      Trebuie mers la rădăcina răului. Soluția vine reparînd (reformînd) ce nu funcționează acolo. Da, avem pe de o parte vina patronilor (și mult mai puțin, cred, o vină a formațiilor care oferă spectacolul - adică tot conducerea localului trebuie să le spună ”puteți face aia, nu și ailaltă”). Poate ar fi o idee ca ISU să ofere odată cu certificarea și niște calificative concrete (pe culori, pe stele, pe margarete, pe ce-o fi! Abia atunci o formație ar putea ști concret dacă își poate susține spectacolul așa cum l-a gîndit sau e cazul să mai reducă din ”efecte”! Ca idee, asta poate include și nivelul sonor!).
      Însă pe de altă parte, mai avem și vina statului care, deși a impus certificările astea, nu a gîndit și un mod SIMPLU prin care să controleze eficient respectarea normelor. Cum s-ar putea face asta? Personal, habar n-am, nu-i domeniul meu. Însă dacă ar fi, m-aș gîndi la o schemă care să implice consumatorii (inspectorii mei nu pot fi mereu acolo dar EI sunt. Și, pînă la urmă, pentru EI sunt gîndite normele de siguranță deci e oarecum firesc să dorească să coopereze. Sigur, n-o vor face în privința regulilor stupide de genul ”extinctorul trebuie poziționat la X cm de podea etc”, însă cu siguranță o vor face pentru regulile cu adevărat importante, de genul ”număr de uși de evacuare care se deschid prin presare etc”.
      Iar pe lîngă cele de mai sus, mai avem o problemă: intervenția dezastruasă a pompierilor! Și asta trebuie numaidecît rezolvată! Probabil sunt necesare mai multe antremente/exerciții, cu scenarii mai variate. Dar, din nou, am ieșit cu mult din sfera mea de competență.
      • Like 1
    • @ Vlad Slavoiu
      Colectiv a fost un cumul de esecuri specifice societatii noastre, a tarii las-o ma ca merge asa. O usa legata cu lanturi, sa nu cumva intre unii fara bilet. 70 persoane autorizate? Nu e bai, 300 intra, sa iasa banii. Si 700. Materialul izolant fonic izoleaza fonic, dar cine l-a testat ignifug ca producatorul nu iar muncitorii nici atat - ieftin sa fie. A pompierilor veniti si umbland haotic (vazui 3 interventii similare in alta tara, pompieri ce stiau ce fac fiecare, altceva, cele cateva masini , slabi si atletici toti, rapid au scos locatarii din bloc de 12 etaje, etc), a ambulantierilor care mutau din ambulanta in ambulanta ranitii, a respingerii ajutorului din ambulantele private ca ce stiu aia, a lipsei de locuri in spitale adecvate dar lasa mai ca noi suntem fruntea europei, a infectiilor tolerate in spitale de peste 50 ani ca las-o ma ca merge asa.
      Despre asigurare de sanatate: cea de stat sa ramana obligatorie, ca multi nu si-ar plati-o pana nu o patzesc de la viatza. Da, sa fie mai mare la obezi si la fumatori, ca in occident. Dar as vrea ca asigurarea medicala privata si abonamentul la clinica privata sa se poata deduce din impozitul pe salariu- asta o sa incurajeze pe cei cu o situatie buna sa aleaga. La fel pensii private deduse din impozit intr-un prag mai mare (400 euro pe an, acum, e putin, in plus abia 10% din romani au optat pt asta). Ambele vor alimenta construirea unei retele private de asistenta sociala, o competitie la statul indolent ce merge ca o gaina fara cap si am scapa de acel "las-o ma ca merge asa" cu nepotismele comunisme.
      • Like 2
    • @ Claudia Olteanu
      Îmi place comentariul dumneavoastră, chiar foarte mult.
      • Like 0
    • @ Stefan 51
      Da, cred că ar mai fi, dar probabil că n-ar mai avea atâta lume acces la ele... Oricum, e reconfortant să constat că mai sunt pe lume oameni preocupați și de "prețul corect", nu doar de "anticorupție".
      • Like 0
  • Zu Sayzu Zu Sayzu check icon
    Platesc jumatate din salariu catre stat, un sfert pe facturi, inca 10% pe diverse taxe si impozite, rate pentru bunuri necesare, din restul trebuie sa asigur traiul meu si al familiei mele si, totusi, gasesc resurse sa donez pentru a se face ceea ce statul trebuia sa faca. Iar dupa acest efort apar reprezentantii statului sa ISI BATA JOC! Atentie, nu au tacut, nu au spus ca e gresit ci au facut MISTO! O spun cocalareste pentru ca e limbajul cacare ei inteleg. Asemenea indivizi nu au ce cauta in functii. Traim o drama, aceea in care oamenii de calitate, onesti, capabili sunt condusi de ceilalti - rebuturi, diformitati. La alegerile urmatoare avem sansa sa schimbam ceva pentru ca avem datele unui spirit civic iesit din amorteala. A fost nevoie de acest sacrificiu pentru asta? A fost necesar sa simtim cangrena pana ne-au fost amputate membrele ca sa luam masuri? Da, nu avem capacitatea intelectuala si educatia de a mirosi pericolele, nulitatea, non-valoarea din stadiul embrionar.
    • Like 7
    • @ Zu Sayzu
      Delia MC Delia MC check icon
      Da, a fost necesar. În asta constă meritul psd: a arătat dezastrul din societate și din om. Și încă, și-au dat arama pe față: un partid/membru care este deranjat că s-a construit un spital (!) este clar, fundamental anti-uman.
      • Like 4
    • @ Delia MC
      Nimeni nu e deranjat că s-a construit un spital - bateți câmpii, doamnă.
      • Like 0
    • @ Zu Sayzu
      Se prea poate ca unele din facturile de care vă plângeți să le plătiți către întreprinderi donatoare la Dăruiește Viață, așa că nu vă mai plângeți.
      • Like 0
    • @ Vlad Slavoiu
      Delia MC Delia MC check icon
      N-am deloc chef și nici timp de polemici dar din reacția duamnei Firea, vezi textul postării, asta se deduce. Măcar un susținător are duamna...
      O spun direct, încercați degeaba să ne convingeți de contrariul, cam pierdeți timpul pe aici.
      • Like 4
    • @ Delia MC
      Nu, nu asta se deduce, deduce prostește cine deduce asta. Deci, am spus-o direct și o spun și indirect liber, că bateți câmpii.
      • Like 0
    • @ Delia MC
      Adi check icon
      Like+ de acord cu cele spuse de catre Delia MC.
      jos ciuma rosie si toti sustinatorii lor!!
      • Like 2
    • @ Vlad Slavoiu
      Delia MC Delia MC check icon
      Desigur că bat câmpii. Eu și încă foarte mulți care credem că duamna Firea e ofticată că nu i se aduc EI laude și pentru că alții au tupeul fenomenal de-a construi un spital.
      Bat deasemenea câmpii când susțin existența a mai multor case de asigurări că performanță face omul de obicei sub presiunea concurenței. Unde sistemul de sănătate e performant, de exemplu în vestul sălbatic, sunt de obicei mai multe case.
      Dacă dvs considerați că e bine așa, e părerea dvs.
      Dvs nu vă place cum gândesc. Nici mie cum gândiți dvs, eu însă m-am mulțumit să vă ignor spusele (recunosc, v-aș fi dat un minus dacă ar fi fost posibil). Motivația dvs de a mă ataca, deși evidentă, mă interesează prea puțin.
      O seară frumoasă.
      • Like 4
    • @ Delia MC
      Nu, doamnă, mie ar fi putut să-mi placă ideile dumneavoastră, dacă n-ați fi pornit de la prejudecata că orice ne-am spune unul altuia ar fi inutil, tot nu ne-am putea convinge. Felul ăsta prostesc de a te raporta la celălalt, pe care vi l-ați asumat, mă face nu să nu-mi placă ideile dumneavoastră (oricare vor fi fiind ele), ci să nu îmi placă de dumneavoastră.

      Așa că: da, bateți câmpii, sunteți plină de prejudecăți și mă plictisiți.
      • Like 0
    • @ Delia MC
      Gabi check icon
      @Delia, nu bateţi deloc câmpii. Eu sunt de acord cu cele expuse de dvs., şi îmi pare rău că unii se rezumă la atacuri personale atunci când opinia lor nu coincide cu a altora. Argumentaţia civilizată este cea mai bună cale de dezbatere. Însă, din păcate, admiratorii unuia ca Nicolicea, sau Gâdea, nu sunt în stare de aşa ceva... Încercaţi să-i ignoraţi, căci noi ştim de unde vin şi ce hram poartă. Vă doresc un weekend plăcut şi o seară frumoasă în continuare.
      • Like 5
    • @ Vlad Slavoiu
      check icon
      ”Se prea poate ca unele din facturile de care vă plângeți să le plătiți către întreprinderi donatoare la Dăruiește Viață, așa că nu vă mai plângeți”
      Come on!!
      Omul a spus destul de clar că aproape 50% din salariul său brut se duce, într-o formă sau alta, către stat (dacă nu sunteți de acord cu asta, spuneți așa și facem o discuție separată!). De fapt, dacă am lua în calcul valoarea pe care o produce, ar trebui să adăugăm acolo și taxele și impozitele plătite de firmă... și trecem de 50%!). În fine, rămas cu netul, ce face omul cu banii ăia? Și-i bagă-n cur? Nu cunosc cazuri. Deci îi cheltuie... Iar cînd îi cheltuie, statul îi mai ia prin TVA încă 19%, 9% sau 5% în funcție de produsul pe care îi cheltuie. Pentru un om normal, aceste taxe diferențiate se împart cam așa:
      Pe cele de 5% și 9% le găsiți pe verificaretva.ro/articole/Cote-TVA-Romania.aspx (înțelegeți ce vreți de acolo), restul sunt la 19%
      Așadar nu cred că alterez prea mult calculul dacă consider că TVA-ul încasat unui muritor de rînd este de 19%. Poftim, zic 18%.
      La astea se mai adaugă și acciza carburanților și a altor produse accizate (nu-mi vin în minte acum decît țigările și alcoolul - dar chiar n-o să le socotesc pe astea căci sunt vicii, nu necesități, deci e normal să fie accizate).
      Apoi, impozitul pe proprietăți (casă, mașină etc).
      Mai sunt și redevențele încasate de stat pentru exploatarea zăcămintelor (petrol, gaze, metale, sare etc). Mulți români habar n-au că ei sunt priviți de stat ca simpli iobagi agricultori: pot fi stăpîni doar pe stratul de suprafață al unui teren dar orice resursă s-ar putea găsi SUB pămîntul lor este resursă națională!
      Și toate astea pentru o PERSOANĂ FIZICĂ.
      Căci pentru firme... Wait, ce ”firme”? Dă-le-n ”Pop Liviu Marian”, că au de plătit doar un amărît de 2%., ar putea zice cei care n-au avut și nici nu s-au gîndit vreodată să înființeze o firmă.. Ei bine, pentru aceștia o spun: ”parcul de distracții” pentru firme e mult, mult mai bogat (de ex, autorizare ISU...) și fiecare joc e cu ”biletul” lui...
      Deci, da, Zu Sayzu cam are dreptate: 70% din ce produci, produci pentru stat! E asta rău? Nu neapărat. Rău e că statul noastru nu face nici pe departe ceva care să justifice efortul acesta!
      Și da, unii din 30%-ul rămas găsesc încă 2 sau 4 euro lunar să-i doneze unui ONG care promite (și arată) că face ceva!
      Dacă (să presupunem) ONG-urile ar fi populate de același gen de oameni (grosso modo) precum cei din instituțiile statului și, prin urmare, proiectele acestora s-ar întinde ca pelteaua pe 15 ani (în loc de 3 promiși), cîți bani ar mai încasa din donații acel ONG după 4 ani? Hai să zic că cu ceva PR reușește să fie convingător în a explica întîrzierea. Dar după 5 ani (dacă promisiunea a fost 3 ani), nimeni nu mai ajută.
      Meanwhile, la stat... băgă prostu', că n-are încotro! Așa că, unde ne grăbim?
      • Like 1
    • @ Vlad Slavoiu
      Delia MC Delia MC check icon
      N-am avut niciodată pretenția să mă placă toată lumea. Absolut deloc. Mi-e de-ajuns că mă place cine trebuie.
      Dvs ați făcut dintru început dialogul imposibil spunându-mi că bat câmpii.
      Totuși trebuie să recunosc, ați determinat-o pe dna Isop să se informeze, așa știm că situația nu-i cum spuneți.
      Și cu asta nu vă mai plictisesc.
      • Like 0


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult