Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Câteva posibile evoluții politice după proteste. Ce se întâmplă cu PSD dacă Liviu Dragnea rămâne

Demisia

Foto: Guliver Getty Images

PSD - Primul perdant al mișcărilor de stradă. Dacă Dragnea rămâne președinte, PSD riscă sciziune. Mihai Chirica, Sorin Moisă și alții par să configureze începutul unei platforme de tip USR, dar pe partea cealaltă. Un soi de: „Au întinat sfintele idealuri ale social-democrației moderne, pro-stat de drept și anti-aroganță”. Singura șansă a lui Grindeanu să continue să se lepede de Dragnea și, împreună cu revoluționarii de partid, să preia controlul. Altfel, deciziile sale guvernamentale mai dificile vor fi contestate cu aplomb, inclusiv în stradă. Nu e exclus să se lepede Dragnea mai repede de el, să ofere un cap mulțimii. În orice situație, PSD va gestiona, în continuare, actul de guvernare. Cineva și-a făcut, în 2004, abonament fără limită de timp, la pierderea alegerilor prezidențiale. De altfel, toți președinții de dreapta au câștigat când stânga era la guvernare sau măcar participase la ea, așa cum a fost în 2009, când Băsescu l-a momit pe Geoană să guste împreună, un an, din fructul puterii. Din 1996, toți candidații la funcția de președinte au fost aleși în ciuda guvernării: 1996 - Constantinescu, guvern FDSN, 2000 - Iliescu, guvern CDR. 2004 – Băsescu, guvern PDSR. 2009 – Băsescu, guvern PDL-PSD, proaspăt picat la moțiune, 2014 - Iohannis, guvern PSD.   

PNL – Al doilea mare perdant al revoluției. Este obligat să se înnoiască la Congres. Resurse interne, de 30-45 ani, fără vizibilitate prea mare în trecut, vor fi, cel mai probabil, în conducerea noului PNL. Orice ar face, nu va putea depăși USR la teme morale. Ar trebui să ducă lupta politică în zona competenței vs incompetență, dacă poate și are oameni pregătiți să dezvolte politici publice și viziune economică. Și dacă n-are, să sape mai adânc, căci tot pe terenul ăsta trebuie să ducă mingea; restul teritoriilor sunt ocupate de ceilalți. Doctrinar, au încercat în alegeri cu cele sfinte și familia fără curcubeu. Publicul acela e ocupat să culeagă trandafiri. Și va mai fi o perioadă. O soluție doctrinară rezonabilă, în condițiile astea, ar fi să se transforme în fostul magazin Victoria: 50 într-unul singur, o platforma generoasă, pentru mai multe curente ideologice, cu tracțiune pe partea dreaptă.

USR – Marele câștigător al străzii. Fără să facă nimic, în mod deosebit, de USR, ca agent al schimbării, se lipesc voturile antipesedismului, ca urările ”18+” de PSD. Majoritatea covârșitoare a celor din stradă probabil au votat în decembrie sau ar vota mâine USR. Ceilalți sunt membri PNL, care au participat, fără să știe, la cel mai mare miting al USR, fără ca USR să-l fi organizat. La un moment dat, poate nu în viitorul prea apropiat, din USR se va desprinde aripa de extremă stângă. Nu aș exclude deloc importuri importante din zona tehnocrată. Una peste alta, dacă rămâne activ și cu integritatea la vedere, USR are o pâine albă ca zăpada de mîncat mult timp, poate chiar până la adânci bătrâneți, care e posibil să vină, însă, repede, având în vedere că a crescut într-un an, cât alții în șapte.

ALDE – Cum în televiziune există minutul de aur, pentru ALDE acesta este mandatul de aur. Se află în cea mai bună poziție, în Parlament și la guvernare. Irepetabil scenariul ăsta, în următorul ciclu electoral... Cu toate întăririle pe care le va primi de la PNL, de la care vor migra, probabil, nemulțumiții ce nu vor fi prins funcțiile vizate și visate la Congres.

PMP – La fel ca ALDE, doar că spre deosebire de Tăriceanu, Băsescu și-a scos valizele de sub pat.

Iohannis – Mare câștigător, pe persoană fizică. Este reîncărcat și gata să ruleze pentru un nou mandat. Are nevoie de o construcție politică puternică în spate. De aceea, nu e exclus să avem cel puțin o Alianța DA 2, cu USR, în rol de PD, și PNL, în rol de PNL.

Cioloș - Profilul cel mai apropiat de cerințele publicului activ din piețe. Probabil se va reactiva politic, în urma revoluțiunii. Nu ar fi o surpriză să-l vedem șef de partid. Pentru început.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Am observat că există câteva nedumeriri cu privire la structura politică a Guvernelor la alegerea Președinților din '96 până în prezent. Nu este vorba despre Guvernele care au fost instalate după câștigarea alegerilor, ci de coloratura politică a lor la momentul alegerilor, adică ce Cabinete erau în funcție când au avut loc alegerile prezidențiale.
    • Like 0
  • Cu respect, in 1996 alegerile au fost castigate de CDR&presedintele Constantinescu...e drept fara performante ulterioare. Perdantul a fost Ion Iliescu la carma PDSR. Just for good order.
    • Like 0
    • @ Eugen Grecescu
      Este vorba de momentul alegerilor, nu după.
      • Like 0
  • check icon
    USR are marele avantaj că a apărut din spuma mării, ca Afrodita. Într-adevăr, perspectivele sunt măreţe, numai să nu păţească precum Făt Frumos: creştea într-un an cât şapte, dar când a împlinit 10 ani a murit de bătrâneţe. Dacă USR va deveni un actor important pe scena politică (şi premisele spre asta merg) va trebui să facă faţă valurilor de "popoare migratoare". Depinde cât de imun va fi partidul la cântecele de sirenă ale fripturiştilor din celelalte partide. Dacă rezistă, s-ar putea să fie o alternativă la alegerile viitoare. Cel puţin în primă fază pentru că, după cum am constatat, puterea corupe.

    Pentru mine, surprinzător a fost preşedintele Iohannis. Cred că stafful i-a pus baterii alcaline, fiindcă era de nerecunoscut. A pornit la vânătoare de elefanţi invizibili precum ursul, a cărui masivitate nu trădează viteza şi agilitatea cu care acţionează. Impresionant!

    Din punctul meu de vedere, fără o creştere economică reală care să ducă implicit la îmbunătăţirea nivelului de trai al populaţiei, o schimbare majoră pe scena politică nu va fi posibilă. Fiindcă cei cu o situaţie materială precară (foarte mulţi la număr) vor fi mereu la mâna celor care "ne dă". Iar FSN-PDSR-PSD a fost întotdeauna cel care a dat. Este cam dificil să convingi un om flămând că mai trebuie să strângă cureaua ca, mai târziu, să le fie bine copiiilor săi. Conştiinţa trece, totuşi, prin stomac!
    • Like 1
  • HMG check icon
    Excelent articol - asta inseamna analiza adevarata. Se vede ca vine din partea unui fin cunoscator. Felicitari!
    • Like 0
  • Iar Constantinescu in 1996 -guvern CDR..Ce să mai vorbim l ați cam amestecat
    • Like 0
  • Comentariu ok ..greșiți la statistica in 2000 Iliescu a avut guvern PSD cu Adrian Năstase prim ministru iar în 2004 Băsescu a avut guvern Alianță DA cu Tariceanu Prim Ministru.
    • Like 0


Îți recomandăm

Nicusor Dan - martie 2026

17 februarie. Președintele Nicușor Dan se întâlnește la Palatul Cotroceni cu liderii Coaliției ca să discute „mai multe probleme de actualitate”. Suntem la finalul unei lungi perioade de blocaj. PSD a transformat sabotarea guvernării în politică oficială. Orice inițiativă de reformă a lui Ilie Bolojan este omorâtă din fașă. Reforma pensiilor speciale e în stand-by de luni de zile, judecătorii PSD din CCR pur și simplu rup ușa ca să nu se poată da un vot. foto Profimedia

Citește mai mult

Foto: Sorin Grindeanu, puțin mai devreme, analizând problemele arzătoare ale momentului

…au costuri și riscuri diferite, dar cel mai mare cost e reprezentat de lipsa de asumare și de băltirea în clasicele războaie din coaliție. Boală lungă, moarte sigură. Greul acum începe și el poate fi definit astfel: criza energetică globală care se întâlnește cu populismul tradițional al clasei politice de la noi creează criza economică perfectă. Creștere bruscă a prețurilor, inflație galopantă, recesiune, criză de aprovizionare - sunt riscurile pe care trebuie să le discutăm la rece, cu cifrele pe masă. (Foto: Sorin Grindeanu, puțin mai devreme, analizând problemele arzătoare ale momentului)

Citește mai mult

Sursa foto: Cultura la duba

Peste 100 de personalități culturale și artistice din România, printre care Mircea Cărtărescu, Victor Rebengiuc sau Oana Pellea, cer președintelui, premierului și ministrului Culturii să protejeze manuscrisele lui George Enescu. Acestea sunt păstrate în condiții improprii, arată o anchetă jurnalistică publicată săptămâna trecută de Cultura la dubă.

Citește mai mult