Sari la continut

Protecția datelor cu caracter personal

Din 25 mai Republica.ro aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR). Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Ce a fost în stare să facă un patron - „pâinea lui Dumnezeu” - ca să-și țină un angajat muncitor în firmă: „Când a făcut asta pentru mine, am zis că omul nu-i normal…”

Muncitori asiatici

Merg adesea cu Ia-mă, nene! pe o distanţă de 25 de km între Sibiu şi Ruşi, satul unde părinţii mei s-au mutat după ce au ieşi la pensie. Îmi e un pic teamă şi jenă să stau „la ocazie”, dar cum autobuze nu sunt (ruşine autorităţilor judeţene: sunteţi, totuşi, unul dintre cele mai prospere judeţe din ţară, nu aveţi nicio scuză!) şi toată lumea procedează la fel, m-am obişnuit şi eu.

Partea proastă e că pentru a fi sigură că ajung la Sibiu la ora la care trebuie, plec de acasă cam cu o oră şi jumătate mai devreme. Partea bună e că în acest fel întâlnesc tot felul de oameni, cu tot felul de idei şi astfel universul meu se îmbogăţeşte, pentru că cele 25-30 de minute cât durează călătoria, sunt suficiente pentru a dezvolta binişor un subiect. 

Ultimele două conversaţii cu şoferii „mei”, au fost despre piaţa muncii. Plouase şi inginerul constructor care mă luase din drum era un pic supărat că nu putea să continue lucrarea la un drum comunal pe care îl aveau în lucru. 

„Vedeţi duba asta din faţa noastră? E plină cu muncitori, ne ducem la altă lucrare, ca să nu pierdem ziua de lucru. Îs toţi din Vietnam şi din Sri Lanka. Oameni foarte harnici. Trag ăştia de n-ai aer. Nu ca românii noştri. Ei au asta în cap. Că trebuie să lucreze, ca să câştige bani, să trimită acasă. Într-o zi uitasem găleţile la firmă şi trebuia să scoatem nişte material. Şeful lor mi-a zis să nu îmi fac probleme. Şi-au scos căştile şi cu căştile au lucrat. Fac o mâncare excelentă. Gătesc seara şi îşi aduc la prânz a doua zi, orez cu toate alea. Te lingi pe bot. Mănânc şi eu de la ei în fiecare zi. Mai aduc şi eu câte ceva şi uite-aşa…”. 

Am întrebat despre salarii: „Îi plătim ca pe români. Fix acelaşi salariu. În plus au diurnă şi cazare. Ei din diurna aia se descurcă să mănânce şi restul trimit tot acasă”. 

Păi şi nu e mai convenabil să dai românilor toate astea, ca să nu trebuiască să aduci străini? „N-ai cui, doamnă! N-ai cui să dai, că românii nu mai vor să muncească. Ăia buni îs toţi duşi prin Germania şi Europa. Ne descurcăm aşa”. 

A doua zi, la ora nouă dimineaţa dogorea soarele a transpiraţie mare. M-a luat un băiat tânăr, 26 de ani, din Blaj, care lucra la Sibiu la un service auto. 

„Doamnă, eu am avut tot felul de meserii. Am fost instalator, bucătar, ospătar! Ce n-am făcut! Am fost şi prin Germania! Când am dat de meseria asta de mecanic auto, am zis: Gata: asta-i meseria mea. Io asta o să fac toată viaţa! Doamnă, am un şef…. Pfoaaaaaai, de zilele mele. Şi bun, şi rău! Strigă la noi, ţipă, se enervează, face ca toţi dracii. Dar altfel îi pâinea lui Dumnezeu. Îmi dă salar' bun, nu pot să mă plâng, că mă bate Ăl de Sus. Dar am avut o problemă. Trebuia să mă mut cu chirie că proprietarul a vândut apartamentul în care stăteam. Şi dacă tot trebuia să mă mut, am zis, ia să mă întorc eu la Blaj; cu ce meserie am învăţat, oi găsi şi acolo de lucru şi stau acasă, nu mai dau banii pe chirie. Când a auzit şeful a zis că nu şi nu! Că mă ajută el, numai să nu plec. Îi place de mine că nu mă trag înapoi de la lucru. Dar chiar şi aşa, când mi-o pus 1000 de lei în mână şi mi-o zis, du-te copile şi găseşte-ţi chirie, am zis că nu-i normal. De atunci îmi dă în fiecare lună 1000 de lei şi aşa îmi convine şi mie, că Sibiú îi mai fain ca Blaju şi de la el ştiu sigur că învăţ meserie. Dar ce să vedeţi, că după o vreme mi s-o stricat maşina. Eram tare supărat. Îmi era greu să merg la Blaj să îi văd pe ai mei, care îs cam bătrâni. M-o tot văzut morocănos şi supărat şi mi-o zis, mă copile, ia hai să găsim noi maşină pentru tine. Şi-o sunat un prieten, 3000 de EUR voia ăla, da’ io de un’ să am atâţia bani? Mi i-o dat el. Banii jos! După câteva luni m-am dus şi mi-am luat un credit să nu fiu dator. El nu o vrut, dar mi-o fost mie jenă. Stau doamnă, că mai strigă el la noi, dar îi om cumsecade, te ajută, eşti angajatul lui şi face tot ce poate pentru tine, ca şi când ai fi neam cu el”. 

Mi-am amintit de conversaţiile astea când am citit de curând că HPDI (Human Performance Development International), a realizat un studiu cu privire la motivele pentru care angajații români părăsesc o companie în primele 100 de zile. Adică la trei luni de la angajare. Unul din cinci dintre cei intervievaţi au spus că au plecat din cauza atmosferei din echipă, a managementului defectuos, pentru că nu le-a fost explicat care sunt aşteptările şi ce au de făcut şi pentru că nu au avut un mentor sau cineva care să îi ajute să se insereze în companie. În mod surprinzător, numai 14% dintre angajaţi au plecat din cauza salariului mic. Deşi, asta nu mai e chiar aşa surprinzător, pentru că mai sunt şi alte studii la nivel internaţional care arată că mulţi angajaţi ar accepta o micşorare a salariului de până la 32% (atenţie, angajatori!) ca să poată să aibă un job care le aduce mai mult sens (!) în viaţă.

Confruntaţi cu aceste concluzii, managerii din studiul HPDI au fost cel mai adesea surprinşi de faptul că salariul contează în aşa mică măsură pentru decizia oamenilor de a pleca din companie. Uităm mereu că motivaţia umană este complexă şi că stimulentele finaciare reprezintă doar unul dintre ingredientele în mixul care eliberează dopamina – neurtransmiţătorul motivaţiei - în creierele oamenilor. În acest articol, Joshua Kraus ne reaminteşte că există cel puţin patru surse ale motivaţiei umane. Pe lângă bani, facem lucruri pentru că dorim să ne exprimăm creativitatea (creative expression), pentru că suntem curioşi şi vrem să învăţăm lucruri noi şi pentru că ne e teamă că dacă nu facem ce trebuie vom avea de suferit consecinţe negative. Venim la muncă nu doar cu dorinţa de a câştiga bani, dar şi cu aspiraţiile noastre personale şi, mulţi dintre noi, chiar şi cu dorinţa de a face din lumea asta o lume mai bună. Cel puţin aşa spun circa 50% dintre clienţii mei de coaching care sunt în căutarea unor noi oportunităţi profesionale, deşi la locurile lor de muncă actuale sunt bine plătiţi şi nu au a se plânge din acest punct de vedere.

Am rezonat cu concluzia lui Petru Păcuraru de la HDPI: „Cred că este momentul ca managerii să înțeleagă un lucru simplu: cheia succesului unei companii stă în modul în care știe să-și crească, să-și apropie, să-și înțeleagă și să-și ajute oamenii să devină ceea ce își doresc din punct de vedere profesional și nu numai (atenţie la acest “nu numai” - nota mea). De fapt, principala concluzie a cercetării noastre este aceasta: companiile care vor reuși să își păstreze oamenii cel mai mult timp, sunt acelea care înțeleg că este necesar să fie un partener, nu doar un angajator!”. Ne place să credem că oamenii sunt motivaţi şi inspiraţi de indicatorii de performanţă ai companiei, faimoşii KPIs (Key Performance Indicators). Dar adevărul e că oamenii sunt motivaţi în primul rând de propriile lor aspiraţii, de ceea ce îşi doresc ei de la viaţa lor şi nu de aspiraţiile patronului sau acţionarilor care au creat acei KPIs, ca să se asigure că aspiraţiile lor vor fi realizate.

La atelierele de Dream Management desfăşurate în companii, văd oameni care poate lucrează împreună de ani de zile, dar nu au nici cea mai vagă idee despre aspiraţiile colegilor. Managerii nu ştiu cei îşi doresc angajaţii lor de la viaţă. Sau dacă ştiu, nu se gândesc că ar putea să creeze sisteme prin care compania să îi ajute. E drept, mulţi dintre aceşti oameni sunt complet deconectaţi de la ceea ce îşi doresc cu adevărat şi, de la un punct încolo, asta se poate transforma într-un obstacol important în calea performanţei. Cum faci să motivezi un om care nu ştie care îi e sursa de motivare? Un om care e pe pilot automat în mare parte din timpul său? Mai mult, unii manageri nu consideră că motivarea angajaţilor e treaba lor şi cred că până la urmă totul se rezumă la bani. Dar cum măriri de salariu nu se pot face, înseamnă că nu se poate face nimic: lucrurile sunt aşa cum sunt şi cu asta basta. Li se pare complet absurdă ideea unui „parteneriat” de tipul celui despre care vorbeşte Petru Păcuraru şi care a fost adoptat ca stil de management de către acest antreprenor american. Cât despre antreprenori, de multe ori aceştia se simt între ciocanul statului extractiv şi nicovala crizei de forţă de muncă şi dau vina când într-o parte, când în alta şi adesea pe ei înşişi, până la epuizare.

Şi totuşi, eu cred că speranţă există şi îmi vine inclusiv de la povestea băiatului care m-a dus într-o dimineaţă de la Ruşi la Sibiu. Şeful lor, un mic antreprenor, fără prea multe studii de management, dar credincios („merge la biserică în fiecare duminică”, a zis băiatul), a înţeles un lucru foarte important şi îl aplică: „Nu îţi lasi angajaţii la ananghie, îi ajuţi să îşi realizeze micile sau marile lor obiective personale. Mai ţipi la ei, că nu ştii cum să comunici altfel, dar îi ajuţi cât poţi, iar ei o să simtă asta şi o să aprecieze. Poate nu o să stea veşnic la tine. Dar cât stau, muncesc cu plăcere şi te respectă”. Altfel, ai oricând opţiunea să închizi afacerea, să lucrezi fără angajaţi, sau să aduci oameni din Asia. Oricum ar fi, lumea va merge înainte şi cumva va fi…

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Nush check icon
    Singurii vinonati pentru dezinteresul,destrabalarea,indobitocirea de care dau dovada foarte multi tineri si oameni sunt cei care ne conduc,atat timp cat statul si toate institutile care ar trebui sa fie un exemplu pt noi toti nu se vor schimba,mentalitatile oamenilor nu se vor schimba,ce este bun va pleca din tara iar cei care vor ramane si le pasa,vor spera ca poate într-o zi vom fi condusi de oameni cinstiti, cu perspectiva de viitor si asa poate vom aveea o viață mai linistita...
    • Like 1
  • Se pare ca articolul da, discret si diplomat, tot in patroni, in cei care formeaza sistemul privat si sustin bugetul de stat.
    S-au dat doua exemple, insa pentru o vedere de ansamblu, aceste nu sunt suficiente. Ar fi fost bine daca in celalalt taler al balantei ar fi fost aruncate si exemple cu personal muncitor care nu sta la jobul respectiv nici macar o luna. Care nu se mai duc la job fara sa anunte pe nimeni, aceasta reactie ducand o o multime de perturbari, temporare sau permanente, ale activitatii firmei respective. Am auzit motivari de la astfel de persoane, una mai puerila ca alta, din care se trage o singura concluzie: cultul si responsabilitatea muncii in Romania au fost distruse cu multi ani inainte. Intr-un capitalism salbatic, pus in opera de oameni de frunte al vechiului sistem (care poate doar teoretic stiau ce inseamna acest capitalism, dar reticenta de schimbare i-a facut sa "adapteze" regulile jocului in functie de fantomele trecutului) generatiile de tineri nu au mai preluat de la parinti cultul muncii bine facute si rabdarea de a te perfectiona intr-o meserie. Si uite asa, an de an, avansand in umbra, aceasta plaga a unui capitalism "original", aplicat dupa reguli interlope, a dus la situatia de acum: lipsa acta de personal motivat si bine instruit. Fiindca cei care sunt asa, muncesc in afara tarii. Inclusiv acei patroni care, din dorinta si speranta naiva ca isi pot deschide o afacere mica cu putini angajati si datorita sistemului distrugator aplicat tot de mediocritati, si-au gasit locul cautat tot prin straini. Iar aici nu ma refer la acei patroni case si-au gasit angajatori, ci la cei care au plecat in alte tari si isi au propriile afaceri, cu angajati, in multe cazuri, tot romani.
    Asadar, nu contest ca in foarte multe cazuri de vina pentru aceasta situatie este managementul, nepotismul si slaba pregatire a celor promovati pe functii de conducere, dar vina este impartita intre ambele tabere, poate chiar in egala masura.
    • Like 1
    • @ Leonard Sirbu
      Eu inteleg nevoia "patronilor" de a face profit. E normal. La urma urmei ei sunt cei care au riscat si si-au pus la bataie banii si viotorul. Ce nu inteleg este ideea de realizare a profitului peste noapte prin exploatarea efectiva a angajatilor. Te surprinde ca nu stau oamenii pe un salariu de 1600 Ron net? Inseamna ca esti total pe langa realitatea de zi cu zi. Te surprinde ca pleaca fara sa te anunte? De ce ar face-o cand tu,ca patron, nu ai pic de respect pt el si nicio obligatie?
      Cultul muncii?..Ha ha ha. Dar despre cultul platii corecte a muncii prestate ce parere ai? Una peste alta toti au o parte de vina,angajatori si angajati. Nemaivorbind de legile si regulile stupide sau aplicate dupa bunul plac de catre "stat".
      • Like 2
    • @ Iustin Grama
      Eu nu am vorbit de "nevoia "patronilor" de a face profit" si nici despre acei "patroni" la care faci tu referire. Eu am vorbit de criza acuta de personal si de slaba pregatire a acestuia. Cand am scris comentariul, m-am referit la acea categorie de antreprenori (ca sa nu se mai confunde termenul) care isi respecta angajatii si ii considera egalii lor, care sunt la munca cu mult inainte de inceperea programului si pleaca mult dupa terminarea lui. Acei antreprenori care, din sila, scarba, deznadejde, esuare, pierdere de capital etc. au decis sa isi incerce norocul oriunde altundeva in afara tarii. Nu vorbesc de acei "patroni" despre care faci vorbire si sincer, nici mie nu imi plac si la randul meu, ii dispretuiesc.
      Pe de alta parte, te informez ca acea categorie de antreprenori despre care am vorbit, chiar isi platesc bine colaboratorii, adica angajatii, cum ii numesti. Binentele ca sunt interesati intr-o oarecare masura si de profit, dar doar din prisma asigurarii unui trai decent pentru el si familia lui. A nu ii confunda cu "patronii" la care s-a facut referire, care se cred D-zei la nici un an de la deschiderea afacerii. Ca fapt divers, in orice training serios de antreprenoriat ti se repeta obsesiv ca daca vrei ca afacerea sa iti mearga bine pe termen lung, trebuie sa accepti ca primii trei ani sa nu ai profit deloc. Acei "patroni" la care faci tu referire, in mod sigur, n-au trecut vreodata printr-un astfel de training, Am fost atat de-o parte, cat si de cealalta parte a baricadei si stiu ce vorbesc, din ambele puncte de vedere.
      • Like 1
    • @ Leonard Sirbu
      Nevoia de a face profit exista si este de fapt baza unei afaceri. Dorinta de a face profit prin orice mijloace si dorinta de imbogatire peste noapte nu isi au locul intr-o afacere. Mediul economic si de afaceri românesc...dureros. Antrprenori onesti? Sunt absolut convins ca exista. Lipsa de personal si personal nepregatit? Care sa fie oare cauza/cauzele? Aici se intra deja intr-un cerc vicios. Este un subiect amplu care,in opinia mea,nu va fi rezolvat decat atunci cand "statul" va intelege ca economia este sustinuta de mediul privat,cand guvernul si toate institutiile vor lucra in interesul cetateanului,cand toti antreprenorii si toti angajatii vor intelege ca pentru a primi trebuie mai intai sa oferi,cand vor intelege toti ca au si obligatii nu numai drepturi,cand toti isi vor intelege rolul si locul in economie si in societate.
      Revenind la subiectul articolului,as zice ca nu poti cere loialitate oferind salariul minim pentru 90% din locurile de munca existente. Stiti destul de bine ca acest salariu minim este absolut insuficient pentru asigurarea unui trai decent a unei persoane.
      • Like 1
    • @ Iustin Grama
      Sunt de acord cu tot ce ati scris.
      Binenteles ca un salariu mic (minim pe economie, sau putin peste acesta) nu il stimuleaza in nici un fel si este insuficient pentru a face pe cineva sa devina loial acelui angajator. Dar, asa cum ati mentionat, vina este in totalitate a guvernantior, care fara nici cea mai mica retinere, au cocosat sistemul privat cu taxe si impozite, fara sa le pese ca, mai devreme sau mai tarziu, ori nu vor mai fi bani pentru toate aceste dari, ori oamenii cu initiativa nu isi vor mai risca economiile intr-un sistem financiar agresiv interlop, pastorit de guvernanti, ori pur si simplu toti oamenii de afaceri vor intra intr-o greva fiscala. Haideti sa ne imaginam cum ar fi o astfel de greva. Cum ar fi ca toti oamenii de afaceri din Romania sa nu mai plateasca taxe si impozite pentru, sa zicem 3 luni. As fi foarte curios sa vad atunci ce minciuni vor mai scorni acesti epigoni ai guvernarii pentru a justifica lipsa fondurilor necesare platilor pensiilor si salariilor bugetare. Fiscalitatea in Romania a atins cote absurde. Un mic exemplu: pentru un salariu net de 5000 de lei, statul aplica o impozitare (total contributii si taxe) de aproximativ 3700 lei, adica undeva la 72%!!! Adica, acea firma trebuie sa scoata din conturi, 8700 lei, in conditiile in care pentru acesti bani muncesc deopotriva angajat si angajator, Exemplul nu este deloc fictiv si nici propus prin reducere la absurd, ci se intampla in Romania actuala, iar grilele de impozitare sunt publice si vi le poate explica orice expert contabil. In conditiile astea, oare cum ar putea acel antreprenor sa isi loializeze colaboratorul, cand "statul" ii spune,de fapt "Munceste-ti angajatii dublu, ca sa ai bani sa ma platesti, in primul rand, pe mine!". Asta fara sa ne mai gandim la profit.
      Ca sa revin la afirmatia d-voastra referitoare la salariul minim, Intr-o tara saraca, guvernantii ar trebui sa munceasca pentru acest salariu minim, nu marea parte a populatiei, iar asta sa fie mentionat in lege, din mai multe considerente: au suficient de multe alte avantaje colaterale, pentru a le compensa un salariu minim; puterea exemplului; dovada sustinerii populatiei si oferirea suportului privind efortul pentru redresarea economica a tarii; lipsa nevoii unui salariu mare, atat timp cat se vede ca toti guvernantii au averi nejustificat de mari. Oare vom putea, prin spirit civic, sa initiem un astfel de proiect de lege? Ati fi de acord cu o astfel de lege?
      • Like 2
    • @ Leonard Sirbu
      In concluzie,sunteti de acord ca nu trebuie,in calitate de angajator,sa aruncam anatema asupra angajatilor sau sa condamnam oamenii ca nu sunt multumiti cu salariul oferit. De aici plecase toata discutia noastra. De fapt,ce ma deranjeaza pe mine este catalogarea romanilor ca fiind lenesi. Am trait timp de 5 ani in UK si va spun ca nu sunt deloc lenesi. Bineinteles ca exista si "uscaturi" dar asta este inevitabil. Un lucru e sigur: romanul daca se simte apreciat munceste ca nebunul.
      • Like 0
    • @ Iustin Grama
      Inca de la primul meu comentariu am specificat ca vina este impartita.
      Ca om care am activat si activez atat ca angajat, cat si ca angajator, atat in tara, cat si in afara ei, pot sa fac foarte bine diferenta intre romanii care lucreaza afara si cei care o fac in tara. Diferentele sunt enorme: cei de afara lucreaza in mod profesionist, corect, cinstit, respectuos, iar cei din tara, din pacate, in marea lor majoritate, sunt dezinteresati de munca pe care o presteaza, nemultumiti de aproape tot ce reprezinta locul de munca pe care singuri si l-au ales si cu impresia ca "patronul" se imbogateste de pe urma lor, fiindca ii munceste ca pe sclavi. Nu este mai putin adevarat ca totul pleaca de la satisfactia retribuirii muncii prestate ( Constiinta trece prin stomac, nu-i asa?!), insa ca om care am lucrat cu ambele tipuri de romani, intrebarea mea este: ce anume ii diferentiaza atat de mult? Faptul ca, pentru acelasi respect primit din partea angajatorului, unii sunt platiti in lei, fiindca asta a fost decizia lor, iar ceilalti in alte valute cu mult mai puternice decat leul (o alta decizia individuala) nu este un raspuns. Calitatea muncii prestate ar trebui sa fie aceeasi. Suntem prizonierii deciziilor noastre, asa ca fiecare este raspunzator de ce loc de munca isi alege.
      Nu pot fi in totalitate de acord cu ultima fraza. Am intalnit romani care, chiar daca aveau un salariu frumos (in afara tarii, binenteles), dupa o prima perioada de timp in care munceau "ca nebunii", incepeau cu "romanismele" (asa numesc eu acele actiuni care nicaieri si sub nici o forma nu ne fac cinste, pe orice meridian ai fi) si care, binenteles, i-am trimis inapoi in tara. Aprecierea si respectul se reflecta atat in calitatea muncii prestate, cat si in felul de a fi si de a se comporta. Cu alte cuvinte, stiu si strainii, indiferent de nationalitate, dictonul "Branza buna in burduf de caine."
      Vorbiti despre nemultumirea referitoare la salariul primit. De ce au acceptat sa lucreze pentru un salariu care ii nemultumeste? Fiindca nu cred ca au fost fortati sa semneze un contract de munca ce ii nemultumeste. Daca ar fi sa judecam la nivel macro, asta ar fi o alta posibila greva: greva fortei de munca. Sa se refuze, de absolut toti, locurile de munca neplatite in coroborare cu munca prestata. Asta ar duce la o alta blocare a acestui "capitalism original" aplicat in Romania de aproape 30 de ani. Si iarasi ajungem la punctul specificat mai devreme intr-unul din comentariile anterioare: greva fiscala a antreprenorilor. Cu alte cuvinte, societatea civila, din punctul meu de vedere, are doua modalitati puternice de a forta mana unor guvernanti retardati de a incepe sa lucreze pentru popor. Daca nu pot, sa plece!
      • Like 0
    • @ Leonard Sirbu
      Aveti dreptate. Avem aceeasi viziune. Daca ar fi mai multi ca noi si daca ar mai fi si in pozitia de a decide soarta tarii...
      • Like 0
    • @ Iustin Grama
      Adi check icon
      salariu minim obligatoriu numai atunci cand ai poti obliga pe cumparatori sa-ti plateasca un pret minim pentru ce ai pui pe raftu magazinului. numai clientu final este cel care poate sa decida incasarile profitul si salariile.
      • Like 0
  • andu check icon
    Cum poate trai un om in Romania cu 2000ron lunar?chiar fara rate....Poate aspira la o educatie pt copii,la alte nevoi decat cele primare?...Suntem in UE si visam la un trai mai bun nu la a trai precum in Vietnam sau Sri Lanka...
    • Like 6
  • Dar pe patronii romanilor calificați, plecați în străinătate sa presteze munci necalificate, ii interesează aspirațiile și idealurile angajaților? Ma îndoiesc. Așteptăm să urmăriți mai departe cazul, poate peste 1 luna sau jumatate de an romanul nostru pleacă în Germania pentru ca are un prieten care i-a promis marea cu sarea în construcții. Și uite asa patronul nostru, "Pita lui Dumnezeu" rămâne cu buza umflata.
    • Like 2
  • "Exact cat le dam si românilor. In plus le dam diurna si cazare"
    Adica exact la fel dar mai mult. Ia dă-i si muncitorului român diurna si echivalentul cazării plus acelasi salariu. In plus ,trebuie sa intelegeti ca pentru un vietnamez 2000Ron inseamna mult mai mult decat pt un român,la fel cum pentru un român 1500 € inseamna mult mai mult decat inseamna pt un german. Si nu,românii nu sunt lenesi(nu mai lenesi decat alte popoare) daca sti si vrei sa-i stimulezi. De ce peste tot in lume sunt apreciati si catalogati ca foarte buni muncitori iar in tara sunt lenesi?...
    • Like 3
    • @ Iustin Grama
      Pt ca probabil vor ceva mai multi bani, nu multi, la salar si respect ! Iar asta e tare greu de oferit. Cel mai greu, pt ca pe multi angajatori, patroni, directori le este foarte, foarte greu sa zica un simplu "Multumesc !" . Anul trecut compania la care lucrez acum, a sarbatorit 20 de existenta in Romania, patroana ( o elvetianca cu studii de economie la St Gallen) nu a fost in stare sa spuna un simplu multumesc tuturor angajatilor !
      • Like 1
    • @ Iustin Grama
      alter check icon
      "Exact cat le dam si românilor. In plus le dam diurna si cazare".
      "N-ai cui. Ai buni sunt plecati in Germania si restul Europei".

      • Like 0
    • @ Iustin Grama
      Nu știm din contextul articolului cât valorează diurna și cazarea. Dacă-s vietnemezi din ăia ținuți să locuiască în containere, nu prea mult.
      • Like 1
    • @ Nicu Buculei
      Diurna nu se refera la cazare este pentru hrana zilnica. Dealtfel si spune acest angajator ca ei traiesc din acea diurna si salariul il trimit acasa. Despre cazare...poate ca stau in conditii improprii dar chiar si asa tot nu platesc chirie sau utilitati. Una peste alta,primesc mai mult decat un muncitor român,nu? Asa a spus : "exact cat românii plus diurna si cazare". Sunt convins acesti muncitori straini sunt exploatati pur si simplu,tocmai de aceea muncitorii români nu accepta ce li se ofera.
      • Like 1
    • @ Iustin Grama
      Vice.com facuse un reportaj de cum traiesc oamenii astia: cate 4-8 intr-o cutie de tabla, in conditii improprii. https://www.vice.com/ro/article/qvy5pm/viata-de-container-a-vietnamezilor-adusi-in-romania-sa-ti-izoleze-blocul Ce am admirat este, ca desi munca le e grea, si conditiile de cazare promise nu sunt respectate, si ei tot muncesc cu spor si isi dau interesul sa mai faca ceva munca in plus. Pt un ban.
      • Like 1
    • @ Claudia Olteanu
      Muncesc pt ca nu au de ales si datorita faptului,asa cum am mai spus, pentru ei 100 ron inseamna mult mai mult decat pentru un roman. Tocmai datorita conditiilor de munca si a salariului oferit nu accepta romanii aceste joburi,la fel cum occidentalii nu accepta joburi pe care romanii le accepta.
      De fapt acesti patroni se ascund in spatele cuvintelor spunand ca romanii nu accepta aceleasi conditii ca vietnamezii dar nu spun ce inseamna in realitate aceste conditii.
      • Like 1
    • @ Iustin Grama
      exact - muncesc de disperare. Ma bucur ca noi romanii nu mai avem aceasta disperare - inseamna ca avem de ales. Sunt insa unii romani plecati din tzara ce au ajuns in situatii disperate asemanatoare.
      • Like 0
  • Nu mai scrieti articole d'astea ca trimiteti ANAF-ul pe capul angajatorului: "Bai, ai platit darile pe 1000 ron pe care i-ai dat angajatului pentru cazare? Mai dai si la altii? Spune ma ca-ti inchidem pravalia!"
    • Like 2
    • @ Claudiu Popovici
      Pe aia de la anaf cine ii controleaza, daca isi dau prime pt "recorduri" de amenzi ?! :)
      • Like 1


Îți recomandăm

Bursa BT Roberto Marzanati la Executive MBA University of Hull

Competiția la Executive MBA University of Hull din Cluj-Napoca, program acreditat internațional, este deschisă celor care doresc să facă un pas înainte în dezvoltarea profesională şi personală, indiferent de domeniul în care lucrează, public sau privat. Candidații trebuie să aibă cel puțin 3 ani experiență în management după terminarea studiilor şi să cunoască limba engleză la nivel avansat.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Allkimik

În urmă cu 12 ani, a plecat în India, în vacanță, cu un aparat digital scump și un altul ieftin, pe film, cu care a făcut poze mai mult seara, fără să aibă nicio așteptare de la ele. Când le-a developat la un atelier, a rămas surprins de profunzimea imaginilor și, ținând în mână diapozitivele, a avut revelația prezenței fizice a fotografiei.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Chef Alex Dumitru

Bună parte dintre ingredientele proaspete pe care le utilizează în rețetele sale de adevărat făuritor de gust, chef Alex Dumitru le cumpără, de două-trei ori pe săptămână, din Piețele Obor, Domenii și Matache. Merge doar la producători testați, care au întotdeauna grijă să îi ofere materii prime de calitate. Totul trebuie să fie proaspăt, de sezon.

Citește mai mult