Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Goodbye, Ceaușescu!

Dragă „Nicu”,

Vă mulțumesc pentru comentariile pe care le-ați făcut la articolul Dragi liceeni și studenți, dacă vreți un job, luați-vă unul și experimentați cât mai mult și pentru că, din câte se pare, nu ați aflat că nu mai suntem în 1985, m-am gândit să vă scriu despre câteva noutăți din anul 2015. Sau cum a spus recent Adele: Hello from the other side… 

În primul rând, să clarificăm câteva lucruri: studenții și liceenii care își iau un job part-time, unul de sâmbătă sau unul sezonier pentru a obține experiență nu sunt „forță de muncă ieftină”. În economia modernă, salariul minim pe oră se aplică tuturor, indiferent câți ani au, discriminarea pe criterii de vârstă fiind ilegală. Angajatorii stabilesc un tarif pe oră și îl aplică tuturor angajaților care fac același lucru, indiferent că muncesc 40 sau 4 ore pe săptămână sau că au 16 sau 61 de ani. Și oricum - așa cum am explicat, câștigurile financiare reprezintă doar jumătate din beneficiile pe care le ai muncind ca student. 

Așadar, în ceea ce privește teribila dumneavoastră groază că un tânăr care studiază IT ar putea sa aibă un job part-time sau pe perioada verii la McDonals; că dacă ar face asta ar fi cumva sub demnitatea sau în contradicție cu potențialul lui de a deveni următorul Steve Jobs - îmi este teamă că ați pierdut esențialul. 

Nu este vorba despre jobul pe care îl are studentul, ci despre abilitățiile pe care le dobândește muncind și pe care nu are cum să le obțină în timpul școlii sau al facultății și de care, fie că vă place sau nu, va avea nevoie pentru a deveni Steve Jobs Mark II. Și nu vă faceți sânge rău: va avea destul timp (peste 60 de ani) pentru a-și face o carieră în IT după ce va absolvi. Dar pentru a-și începe cariera, „celelalte experiențe” sunt cele care contează atunci când va intra pe piața muncii.

Iar referitor la subiectul „work-based” sau „transferable skills”, îmi dau seama că acest concept este unul destul de dificil de înțeles, dar poate aceste comentarii ale profesorului John Shields de la Universitatea din Sidney vă vor ajuta să priviți lucrurile din perspectiva acestui mileniu:

„Absolvenții intră pe o piață a muncii care se schimbă în mod radical chiar sub ochii noștri. Cunoștințele tehnice sunt disponibile tuturor celor care au acces la internet. Iar angajatorii fără prejudecăți știu asta și ceva în plus.

Știu că absolvenții care pot regurgita definiții din manuale sunt pe toate drumurile. Știu, de asemenea, că ceea ce diferențiază un absolvent cu potențial de a fi angajat de restul, este o combinație de cunoștințe tehnice la zi plus ceva mult mai important și mai dificil de substituit. Cum se numește acest set special de abilități? Este vorba despre „abilități de orientare către client”.

Ce sunt mai exact aceste „abilități de orientare către client”? Un raport PWC (PricewaterhouseCoopers) publicat în februarie anul acesta explică foarte bine acest concept. În raportul „Data Driven: What Students Need to Succeed in a Rapidly Changing Business World” au fost indentificate următoarele abilități de bază pe care trebuie să le aibă un absolvent: 

Educația poate să meargă doar până într-un anumit punct în dezvoltarea acestor abilități de care toți studenții vor avea nevoie, indiferent că vor să devină avocați, antreprenori, medici, ingineri, profesori, contabili sau ofițeri de poliție - aceste abilități trebuie exersate și perfecționate în afara sălii de clasă, în lumea reală.

1. Analizarea datelor - nu doar repetarea unor numere, ci și capacitatea de țese o poveste plauzibilă în jurul acestora, pentru că și cifrele, și cuvintele sunt importante în egală măsură.

2. Simț al afacerilor - o claritate în gândire și în acțiuni în fața provocărilor și a soluțiilor pe care le presupune mediul de afaceri.

3. Gândire creativă, curiozitate și o minte deschisă.

4. Persuasiune - arta de a asculta și a argumenta convingător.

5. Abilități de relaționare

6. Abilități de leadership - inteligență emoțională și socială; conștientizarea impactului pe care îl ai asupra altora.

7. Și nu în ultimul rând pe lista atributelor PWC: capacitate de înțelegere exhaustivă - de la a avea o perspectivă matură asupra modului în care funcționează lumea, până la construirea unei „dexterități culturale” proprii - sau și mai bine a unei „ambidexterități”.

Educația poate să meargă doar până într-un anumit punct în dezvoltarea acestor abilități de care toți studenții vor avea nevoie, indiferent că vor să devină avocați, antreprenori, medici, ingineri, profesori, contabili sau ofițeri de poliție - aceste abilități trebuie exersate și perfecționate în afara sălii de clasă, în lumea reală. Și pentru că profesorul Shields a menționat PWC - probabil cea mai mare și cea mai respectată companie de audit și contabiliate din lume – mi-am amintit de o fostă studentă româncă cu care am avut plăcerea să colaborez în mai multe rânduri, și care până de curând a lucrat pentru PWC România. Împreună cu un grup de studenți pasionați de educație, a înființat un ONG numit Linking Education and Practice (LEAP) pe care l-au condus cu succes în timp ce studia full-time - munca nu era deci remunerată! Exact acest tip de experiență de a înființa și de a conduce acest ONG - experiența de a lucra în echipă, de a conduce o echipă, de a comunica, de a organiza simpozioane și workshop-uri, i-au asigurat un loc la un program de master la Oxford și, mai târziu, un job foarte căutat la PWC.

Dragă “Nicu”,

Conceptele de cum, de ce, de unde, pentru cine și pentru cât muncim s-au schimbat enorm din 1985. România nu mai face parte din bula sud-est europeană. Săptămâna trecută am avut o discuție interesantă cu un grup de cursanți adulți de succes, extrem de talentați și motivați, cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani, pe același subiect: munca în timpul studiilor formale. Cu excepția unuia dintre ei, toți au recunoscut că nu au făcut acest lucru. M-au asigurat însă că sunt de acord cu importanța experienței la locul de muncă și că intenționează să promoveze aceste valori în rândul copiilor lor, dar apoi și-au reamintit că norma culturală din România nu permite acest lucru. Asta pentru că aici există un fel de „rușine” în a recunoaște că tu sau copiii tăi munciți și studiați în același timp. Nu sunt român și nu mă aflu deci în poziția de a comenta acest lucru, dar tot ce pot spune en passant este că în multe alte țări „rușinea” este a celor care nu au experiență.

Poate un comentariu și mai relevant făcut de cineva din grup a fost cel legat de rolul angajatorilor în oferirea de locuri de muncă liceenilor și studenților. Pentru mulți dintre angajatori, susțin ei, este pur și simplu prea greu și implică prea multă birocrație să aibă angajați part-time sau temporari, chiar dacă este legal - deci, chiar daca tinerii ar vrea să muncească, nu ar putea face acest lucru. Așa că, poate nu ne confruntăm cu o „înclinație culturală de a opri studenții să muncească”, ci cu o meteahnă a vechiului sistem care nu le permitea acest lucru. Și poate că această „regulă” învechită, împreună cu depășita legislație a muncii sunt vinovate pentru înăbușirea culturii curiozității firești a tinerilor români de a experimenta lumea reală, a se descoperi pe ei înșiși, de a-și decoperi adevăratele talente și creativitatea în afara sălii de clasă. Poate ar fi timpul să ne luăm la revedere de la 1985 și să spunem bun venit 2015.

Yours truly,

Peter

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Buna ziua domnule Peter,

    In Romania, din pacate, daca vrei sa lucrezi si sa studiezi in acelasi timp este foarte dificil.
    La Facultate, profesorii iti cer prezente obligatorii, altfel nu te baga in examen. Am multi prieteni, care lucreaza deja in domeniu in care studiaza si de multe ori le este transmisa fraza " Ori muncesti, ori vii la facultate, ambele nu se pot face in acelasi timp", descurajandu-i astfel pe studenti. Sunt multi studenti care lucreaza, dar nu pot veni la facultate si nu exista niciun gram de intelegere in privinta asta, din contra.
    Dupa cum am spus, sunt studenti care lucreaza deja in domeniu, cunosc mult mai mult decat este in curricula scolara, dar asta nu conteaza. Nu sunt primiti la examene, ca au absente, sunt pusi sa plateasca laboratoare obligatorii sau sa le recupereze. Ceea ce le face si mai dificila si ocupata viata.
    Nu exista intelegere, iar asta descurajeaza. Si nu putini sunt cei care sunt nevoiti sa munceasca ca sa se intretina la facultate.

    • Like 0
  • Nicu check icon
    Dragă d-le Wells,

    Vă mulțumesc la rândul meu pentru onoare pe care mi-o faceți scriind un întreg articol ca răspuns la modestul meu comentariu. Am gustat ironia, v-am înțeles frustrarea, am admirat abilitatea cu care folosiți limba română.

    Dincolo de acestea, trebuie însă să îmi exprim încă o dată dezamăgirea față de logica strâmbă cu care abordați tema experienței de muncă a tinerilor elevi și studenți români. Vă străduiți să opuneți presupusa dvs. gândire modernă mentalității învechite pe care aș profesa-o; doriți să mă lăsați în off side, insinuând că nu aș poseda capacitatea de a înțelege un concept cum ar fi cel de ”transferable skills”; mă „faultați” cu sete cum că nu aș avea idee despre ce se întâmplă pe piața muncii într-o economie modernă.

    Atacul la persoană, și nu la argument, este dovadă suficientă pentru mine că nu aveți nimic de adăugat în plus la ce ați spus deja în „Dragi liceeni și studenți, dacă vreți un job, luați-vă unul și experimentați cât mai mult”. De aceea, nu cred că se cuvine să schimb nimic la comentariul pe care l-am postat acolo. Pentru claritate, fac aici un scurt rezumat.

    Spuneam că sunt două tipuri de angajatori - serioși (cei care caută să dezvolte deopotrivă persoana și comunitatea) și neserioși (cei care sunt interesați doar să exploateze resursa umană ieftină). Pe domnia voastră vă încadram celei din urmă categorii. Totodată îi încurajam pe liceeni și studenți, părinți și profesori să nu pună învățătura pe locul doi doar pentru că primesc sfaturi „experte” de genul „fără muncă la McDonalds, nici un angajator nu se uită la voi”. În fine, argumentam că nu orice part-time sau summer-time job ajută la construirea unei cariere strălucite.

    Adaug că în nici un loc nu am susținut ideea că a munci la McDonalds, sau într-un job similar, este sub demnitatea unui elev sau student, așa cum măiastru doriți dvs, dl. Wells, să puneți cuvinte în gura mea. Repet, astfel de slujbe oferite studenților și elevilor sunt în marea majoritate prost plătite, mecanice și epuizante. Ele nu dezvoltă idealele „transferable skills”. Charlie Chaplin caricaturizează magistral astfel de joburi în Modern Times (căutați pe youtube „Copy of Charlie Chaplin MODERN TIMES Factory Scene”). Ba mai mult, am fost foarte scrupulos în a sublinia că nu vreau să discreditez ideea că munca ajută la rotunjirea caracterelor tinere, deci ea fiind necesară atât elevilor cât și studenților. Mi se pare că, din interes, treceți sub tăcere acest aspect când scrieți articolul de mai sus. Altfel nu cred că ați mai fi găsit motivația de a-l scrie.

    Dar dacă tot ați investit timp să îl scrieți și v-ați pus în joc reputația de sfetnic al tinerimii române când l-ați publicat, permiteți-mi să subliniez cu modestie, de la nivelul jos al capacităților mele intelectuale umbrite de o metalitate venită din mileniul trecut - dacă este să vă dau crezare - câteva erori descalificante.

    De pildă, spuneți că „în economia modernă, salariul minim pe oră se aplică tuturor, indiferent câți ani au, discriminarea pe criterii de vârstă fiind ilegală.” În primul rând greșiți că nu vă definiți conceptele cu care operați. Ce înseamnă „economie modernă”? Fiecare înțelege ce vrea și nimeni nu se mai înțelege cu nimeni. Chiar și în aceste condiții, presupun că nu o să vă situați în opoziție cu mine dacă iau economia de azi a Marii Britanii ca exemplu de economie modernă. Dacă e așa, făcând afirmația de mai sus, greșiți din nou. Greșiți pentru că în Marea Britanie se FACE discriminare pe criterii de vârstă în ceea ce privește salariul minim pe economie. Și, culmea, e legal! Intrați pe https://www.gov.uk/national-minimum-wage-rates (website-ul official al Executivului britanic) unde se spune că „The National Minimum Wage rate per hour depends on your age”. Veți descoperi că un angajat de 16 ani este plătit cu aproximativ 42% mai puțin decât un angajat de 61 de ani - în valori absolute £3.87 versus £6.70. Cu referire la cealaltă jumătate a beneficiilor pe care elevii angajați le-ar obține, vă îndemn să vizionați încă o data clipul din Modern Times, de data aceasta în nota gravă a spectrului și nu în cea comică.

    Pe marginea lui putem discuta despre „transferable skills”, un concept la fel de ușor de înțeles în română ca și în engleză de vreme ce nu înseamnă mai mult decât ceea ce scrie pe ambalaj; adică abilități (intelectuale sau fizice) ce pot fi transferate dinspre locul unde au fost dobândite înspre un nou loc de muncă (e.g. de la un job la altul, de la orele de curs la un job, de la hobby-uri la job etc.) Definiția completă pentru „transferable skills” pe businessdictionary.com sună cam așa: „Aptitude and knowledge acquired through personal experience such as schooling, jobs, classes, hobbies, sports etc. Basically, any talent developed and able to be used in future employment.” Nu mi-aș da aere nici măcar în fața unui elev de clasă primară că știu să interpretez un astfel de concept „destul de dificil de înțeles”. Aici, eroarea dvs., d-le Wells este că, în vârtejul argumentării, confundați „transferable skills” cu „abilitățile de orientare spre client” descrise de profesorul Shields. Acestea din urmă se arată a fi altă mărie, chiar dacă poartă aceeași pălărie.

    O ultimă eroare pe care o să vă cer permisunea să o evidențiez, deși nu și singura rămasă de subliniat, este cea a exemplului contraindicat. Ca și în articolul precedent, dați din nou exemple nefolositoare pentru teza pe care doriți să o susțineți, aceea că elevii și studenții români ar trebui să își ia un job part-time, chiar dacă ar fi să lucreze șase luni pe gratis, pentru a-și mări șansele de angajare la corporații precum Saatchi and Saatchi ori PWC. Exemplul fostei studente masterandă la Oxford arată că reușești ca tânăr dacă înțelegi să îți dezvolți capacitățile fiind propriul angajator, nu dacă te oferi pe gratis oricui acceptă să te exploateze. Prin exemplu de mai sus, nu mă contracarați cum v-ați propus, ci dimpotrivă, vă alăturați mie în îndemnul pe care îl fac liceenilor și studenților români, în comentariul la articolul precedent, de a fi proprii lor angajatori. În acest sens, suntem de aceeași parte a baricadei, d-le Wells, chiar dacă nu vă dați seama. Suntem, deci, de acord că elevii și studenții români nu trebuie să își vândă ieftin brațul și creierul oricărui angajator de conjunctură? Ei trebuie să învețe la școli de prestigiu și să țintească spre joburi la angajatori serioși.

    Ca să închei, nu înțeleg de ce îmi puneți numele între ghilimele. Vă asigur că Nicu e numele meu real. De asemenea, nu înțeleg preferința dvs. pentru 1985. De ce nu 1984? În loc să îmi vorbiți de Adele, îmi puteați face o trimitere la Orwell. Mi-ați fi spus că, pentru a vorbi în cunoștință de cauză despre prezent, trebuie să cunoaștem trecutul. V-aș fi dat perfectă dreptate. Aș fi adăugat că dacă ați fi cunoscut România anilor ’80, ați fi mai domol în a mă acuza de idei învechite în 2015. În schimb ați fi mai critic cu propriile idei. În România lui 1985 elevii și studenții trăgeau din greu la munci agricole, pe șantiere sau oriunde li se cerea să facă practică. Bineînțeles pe gratis. Adică, nu chiar pe gratis, dacă este să dăm crezare activiștilor de atunci. Ei susțineau că prin muncă tinerii își dezvoltă abilitățile practice necesare în viitoare lor slujbă. Cum ați preciza dvs., d-le Wells, în jargonul de azi: ei își dezvoltau un set de „transferable skills”. Vreau să vă spun că am adunat în acea perioadă atâtea „transferable skills”, precum munca în echipă, abilități de comunicare, capacitatea de a găsi soluții etc., la cules de cartofi de m-am cocoșat și de mi s-au tocit degetele. Nu regret anul 1985 și nici nu vreau ca tinerii de azi să fie exploatați de indivizi lipsiți de scrupule sub diverse devize ideologice, fie ele estice sau vestice. De aceea spun și eu, la unison cu dvs. și cu milioane de români care își doresc o țară cu o economie dezvoltată susținută de angajatori serioși: Goodbye Ceaușescu, Welcome serious investors.
    • Like 4
    • @ Nicu
      check icon
      Nicule, zisești tot ce puteam și eu să zic.
      Revenind la articol, lucrurile în România sunt destul de clare. Persoanele cu calitățile enumerate acolo (1, 2, 3, 4. 5, 6, 7), devin în România imediat antreprenori sau emigrează rapid, în primul rând pentru aprofundarea studiilor și apoi pentru găsirea unor oportunități adevărate. Iar acești oameni sunt puțini.

      Restul, masa, ca să zic așa, se descurcă cum poate.
      România, prin caracterul ei actual, nu mai oferă oportunități în momentul de față nici cât oferea România pe vremea lui Ceaușescu (tragic, dar adevărat).

      Eu de exemplu sunt inginer chismit. Eu am făcut practica (așa cum se făcea ea pe vremea aia), la un combinat chimic, care acum este nivelat, nu mai există. Industria chimică s-a restrâns dramatic și e muribundă. Unde vor face practică absolvenții actuali de inginerie chimică? Lucrând la vulcanizare sau la spălătorii auto?
      Dvs. ziceți că un absolvent de facultate câștigă experiență lucrând la McDonalds?
      Nu, domnule. Câștigă experiență dacă va lucra la o companie din domeniu, chiar dacă nu va face ce a învățat în facultate.

      N-am timp să dezvolt aici cum funcționează de exemplu "ucenicia" în Germania de ex.
      România nu e Germania, iar ce-a fost s-a distrus și nimic similar nu a fost pus în loc, cu unele excepții minore.
      Dar, poate România nu are nevoie de industrie chimică, de fapt de nici o industrie. Buba e că suntem o societate care abia a apucat să se industrializeze (cu eforturi sociale mari), ca apoi să se dezindustrializeze.

      România a devenit un sol sterp, pe care numai câteva semințe aruncate la noroc pot să mai intre într-o crăpătură, unde pot să găsească niște umezeală și să încolțească.

      De aia ne pleacă tinerii. Fără industrie suntem morți. Nimeni nu zice asta clar, pentru că asta ar însemna să-i dea dreptate lui Ceaușescu și el era un comunist dictator.
      Fără industrie, nu poți să ai servicii. Fără industrie nici sistemul bancar nu mai are unde să învârtă banii.

      Asta-i tragedia României. Că ne-am schimbat sistemul atunci când s-a schimbat și capitalismul și a trecut la globalizare (poate chiar de aia). De aia suntem confuzi și năuci ca nație și ca societate.
      Una e să te transformi după ce ai acumulat și te-ai îngrășat și alta e să te transformi după ce ai hămesit și te-ai uscat.

      Acum am devenit numai o zonă, un teritoriu, cu forță de muncă ieftină, bună de exploatat. Atât. Nu mai suntem, o țară, un stat, care-și urmărește interesele. Asta e realitatea. Și de asta există tensiunea asta socială surdă și nemulțumirea generalizată.
      • Like 1
    • @ Nicu
      Mi-am facut cont special pentru a da Like la acest comentariu.
      Felicitari, e un comentariu excelent!
      • Like 2
  • Sincer îmi place acest eseu. In practica învățământului romanesc, lipsește o materie importanta COMUNICAREA!!
    Numai prin exerciții de comunicare se poate crea lidershipul de maine.
    Acum, tinerii au o alta perspectiva si interpretează altfel relațiile sociale.
    Dar ce te faci cu părintii acestora?
    Fiecare părinte dorește ca progenitura sa fie...DOMN!! Dacă a studiat , el trebuie sa ocupe o funcție/post pe măsura pregătirii. Acești părinti, considera vca este injositor sa lucrezi la fast-food, casier...etc! Asa ca din păcate, părintii se transforma din susținători, in ...frânari! Si cum relația cu familia este puternica, doar cei puternici pot sa iasă din aceasta capcana!
    • Like 0
  • check icon
    Totusi noua generatie care se incalzeste la start e mult mai matura. Am discutat cu copii de 12 ani care mi-au spus ca atunci cand vor fi la liceu sau la facultate vor sa lucreze si la un fast-food, sa vanda hamburgheri. I-am intrebat de ce si daca nu cumva le este rusine (intrebare capcana). Mi-au spus ca nu, ca li se pare 'fun' si ca o sa-si faca prieteni. Cumva chestia asta cu prietenia mi-a dat speranta. Tinerii de maine vor sa colaboreze, sa formeze echipe. S-au saturat de concurenta sterila. Vor sa-si satisfaca foamea de viata alaturi de prieteni, sa munceasca alaturi de ei, sa viseze alaturi de ei. Mi se pare o gandire matura.
    • Like 1
    • @
      Și eu am văzut chestia aceasta la copii, o abilitate senzațională de cooperare. Cred că are legătură cu noile tehnologii și social media. Fiica mea (10 ani) desenează foarte mult (chiar talentată) și își publică desenele pe un site pentru artiști. Ideea este că pe acel site comunitatea face recenzii cam pentru orice material postat. Și nu vorbesc de ”How cute!”, ci critică reală. Mai mult, ea face astfel de recenzii, cu comentarii privind grosimea liniilor, contrast șamd. Spre deosebire de educația formală, aici primesc un feedback continuu de la comunitatea relevantă. Acest lucru este tot mai extins. La fel, am observat la tinerii mei colegi preocupări foarte mari pentru acțiunile comunitare, civice, artistice șamd. Mai mult, sunt activi, se implică. În CV-urile primite în ultimii ani nu cred că am mai văzut absolvenți de facultate fără experiență în birouri de proiectare (sunt arhitect). Ce nu prea știu ei este cum să-și vândă competențele profesionale dobândite. Fie le prezintă prea general, fie le prezintă strict ca pe un capitol bifat. Foarte ok articolul!
      • Like 0


Îți recomandăm

iancu guda - andreearosca.ro

Iancu trăiește printre cifre. Biroul lui e mic și „decorat” cu o grămadă de lucruri care reflectă și preocupările, și pasiunile, și munca lui: pe un perete e un tricou semnat al echipei Viitorul Constanța și alte memorabilia legate de clubul creat de Gheorghe Hagi. Fotbalul e una dintre pasiunile lui Iancu, alături de înot.

Citește mai mult

Tinu Boșinceanu

„Plecarea în străinătate nu trebuie să fie un angajament pe viață, ca o căsătorie - eu sunt român în România sau eu am plecat și nu mă mai întorc înapoi. Societatea a devenit oricum mult mai fluidă și trebuie să privești obiectiv. Mi se pare că asta ar ajuta la întoarcerea mai multor oameni, care or să facă lucrurile mai bune. Și poveștile lor or să inspire”, crede Tinu Bosînceanu.

Citește mai mult