Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de patru ani. Ascultați editorialele audio publicate pe platforma noastră și testați viitorul tehnologiei. Am implementat conversația vocală direct în browser. Apăsând pe butonul de microfon, puteți cere acces. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Ce am învățat de la Sir Ken Robinson

Sir Ken Robinson

Foto: Facebook Sir Ken Robinson

Una dintre cele mai triste vești ale anului a venit ieri și a șocat milioane de profesori, elevi, părinți și decidenți din întreaga lume. A murit Sir Ken Robinson, unul dintre cei mai buni, dacă nu chiar cel mai bun expert în educație pe care l-am avut în aceste vremuri.

Personal, l-am adorat și l-am urmărit constant de-a lungul anilor, postând pe blogul meu despre educație (Despre educație-reforma la firul ierbii) cam toate intervențiile sale de referință, articole, înregistrări sau filme importante, de la faimosul Ucide școala creativitatea?” din 2006 (cel mai vizionat video despre educație, 66,260,516 accesări până în prezent), până la recentele dialoguri online din vremea pandemiei intitulate „Learning From Home”. 

Elegant, blând, cu mult umor și cu un discurs croit și pe înțelesul nespecialiștilor, dar în același timp profund și plin de substanță, Sir Ken Robinson fost un vizionar care pur și simplu a reimaginat educația în lume, munca, vorbele și textele lui lăsând urme în mii de școli și universități. Având studii solide în domeniu (a absolvit Universitatea Leeds, specializările engleză și drama și are un doctorat pe tema educației prin teatru), Ken Robinson a devenit o voce autorizată pe plan internațional atât prin realizările la nivel universitar (a fost profesor de Arts Education la Universitatea Warwick, în prezent profesor emerit), cât mai ales prin implicarea activă în reformarea politicilor educaționale și de dezvoltare creativă și economică ale Marii Britanii, SUA și ale altor țări. Ken a fost/ este printre puținii specilaiști care nu dau vina pe profesori și pe școli, ci pe acea cultură a standardizării, care vine din partea politicului, a guvernelor, interesate în ultimii ani de a controla domenii cât mai cuprinzătoare, inclusiv educația. În 2003, a fost înnobilat de Regina Elizabeta a II-a pentru contribuții deosebite la dezvoltarea educației și artelor.

Ca mulți alții, am învățat multe de la Ken de-a lungul anilor.

Am învățat și am inclus în cursurile mele de formare ideea că, dacă vrem să îi formăm pe copii să fie creativi și empatici, să colaboreze și să fie calmi și echilibrați, trebuie „să îi ajutăm pe profesori să dezvolte aceste calități mai întâi în ei înșiși.”

Am învățat că în școală învățarea ar trebui reorganizată în jurul unei sarcini de lucru, și nu pe discipline și ore de 50 de minute, iar despre profesori că ar trebui „să fie ca niște alchimiști și să creeze lucruri minunate dintr-un material uman care, la prima vedere, nu arată deloc promițător.”

Am învățat că trebuie să personalizăm educația, să facem lecții atractive, să facem apel la imaginația copiilor, la creativitatea lor, la talentele lor, să lucrăm în echipe, să facem activități bazate pe proiect; pentru că profesorii nu sunt în sala de clasă ca să scrie sau să vorbească în fața unor șiruri de bănci în care stau elevi, ci se află acolo ca să îi motiveze și să îi inspire pe copii. Pentru că „a PREDA este o ARTĂ.”

Am învățat că „echilibrul între tradiție și inovație, între creativitate și rutină” face bine și în educație. Am văzut de multe ori lecții lipsite de substanță, dar interactive, genul acela de modernism cu orice preț, festivist, un fel de facem și noi pentru că am văzut că se poartă, imităm ce am văzut la alții, fără a ne strădui să înțelegem noi înșine conceptul și metoda. Și invers, de foarte multe ori profesorii nu ies din modelul lecțiilor de tip prelegere, în care profesorul vorbește și elevul scrie, pentru că, nu-i așa, „aici noi facem carte, nu ne jucăm.”

Am învățat că atunci când talentul personal se întâlnește cu pasiunea, o persoană ajunge la un nivel maxim de realizare, se simte inspirată și puternică, deține elementul care îi dă posibilitatea să aibă o viață de succes (cartea The Element: How Finding Your Passion Changes Everything – publicată în 2009).

Am învățat despre joaca „pe bune”, care nu e cea din locurile special amenajate în malluri sau cea organizată în detaliu de adulți, părinți sau profesori, ci cea din aer liber, nestructurată în vreun fel, în care copilul își inventează singur jocuri și se lasă condus de propria curiozitate. Pentru că acest tip de joacă e și o excelentă formă de învățare, beneficiile sunt imense pentru dezvoltarea fizică și emoțională a copilului. 

Sir Ken Robinson

Foto: Guliver Getty Images

În mai 2013, vorbind despre nereușitele sistemului de învățământ american, Ken Robinson menționează trei principii care ar trebui să stea la baza educației:

1. Ființele umane sunt prin natura lor diferite și, prin urmare, educația trebuie să valorizeze diversitatea și să dea copiilor șansa să își pună în valoare talentele și aptitudinile specifice (de aici toată discuția despre individualizarea învățării și despre necesitatea unor curricula care să includă mai multe ore de arte, științe umaniste și educație fizică).

2. Curiozitatea este un motor al învățării, iar rolul profesorului este să o stârnească în fiecare copil, ieșind din rutina unui algoritm al conformității actului de predare pentru a folosi puterea imaginației și creativității și a realiza astfel învățarea adevărată (admirabilă distincția pe care Ken o face între task și achievement, între a fi doar angajat în actul predării și a preda cu adevărat!)

3. Rolul educației este să descopere și să dezvolte creativitatea, nu să funcționeze ca un sistem mecanic, în goană după aplicarea de teste standardizate și date și statistici mai bune.

La Ken am găsit cel mai frumos exprimat scop al educației, pe care îl dezvolt și eu în conferințe și atelierele cu profesorii: „De ce facem educație? Pentru a-i ajuta pe elevi să înțeleagă lumea din jurul lor și talentul dinlăuntrul lor și să devină oameni împliniți și cetățeni cărora le pasă.” Educația trebuie să îi ajute pe indivizi să-și descopere talentele, sensibilitatea și pasiunile și să îi facă să trăiască propria viață cu un scop și cu împlinire.

Ken a încurajat folosirea tehnologiilor în educație, dar ne-a spus că „adevărata provocare nu e în tehnologiile pe care le creăm, ci în modul în care le folosim pentru a crea și cât de creativi vom deveni folosind aceste instrumente.” Ne-a spus că trebuie să beneficiem de avantajele extraordinare ale noilor tehnologii, dar să nu se facă exces și consideră că telefonul și tableta nu trebuie să ocupe toată viața unui tânăr, e nevoie de momente de deconectare totală în favoarea focalizării pe realitatea imediată.

Atunci când a fost întrebat de un grup de elevi cum își imaginează școala ideală, Sir Ken Robinson a răspuns că „ar trebui să fie deschisă toată ziua, să aibă un program flexibil, cu multe ore de muzică, teatru, pictură și dans. Echipa de profesori ar trebui să includă și artiști, oameni de știință sau antreprenori.”

Într-un interviu pe care l-a acordat în 2014 la NCSL's Legislative Summit în Minneapolis, Sir Ken Robinson face următoarele sugestii celor care elaborează politicile educaționale, decidenților și ministerelor:


  • regândirea principiului fundamental pe care este construită educația, cel de tip industrial, liniar, standardizat, cu accent  pe disciplinele de studiu relevante pentru piața muncii;
  • promovarea în școli a creativității în cadrul unui demers planificat și pe baza unor strategii specifice care să includă tehnici de dezvoltare a creativității;
  • ieșirea dintr-o cultură a controlului, a comenzii, care impune școlilor ce să facă și acordarea de autonomie la nivel local;
  • schimbarea metaforelor și ieșirea din obsesia testelor standardizate - „great education is much more like agriculture than it is like manufacturing”;
  • rolul guvernanților este acela de a crea condițiile în care școlile, directorii și profesorii să își îndeplinească responsabilitățile la nivel local - să optimizeze procesul de învățare, să implice comunitatea și, ca urmare, să ridice nivelul de pregătire al elevilor;
  • sistemul de educație se poate schimba cu adevărat de jos în sus, nu de sus în jos.

Guvernanții și reprezentanții lor în teritoriu ar trebui doar să creeze climatul necesar în care școlile să se dezvolte, în care acestea să se reinventeze, să se transforme și să inoveze practicile didactice.

În 2015 a apărut „Creative Schools - Revolutionising Education from the Ground Up” (s-a tradus și în limba română, „Școli creative”, editura Publica, 2015) și mesajul lui Ken e mai valabil ca oricând: „Revoluțiile nu așteaptă legislația. Ele apar din ceea ce fac oamenii la nivelul de bază. Educația nu are loc în birourile legiuitorilor sau în retorica politicienilor. Este ceea ce se întâmplă între cei care învață și profesori, în școlile lor. Dacă sunteți profesori, pentru elevii voștri, voi sunteți sistemul. Dacă sunteți directori de școli, pentru comunitatea voastră, voi sunteți sistemul. Dacă sunteți politicieni, pentru școlile de care răspundeți, voi sunteți sistemul.” (Ken Robinson, „Școli creative”).

Un text publicat în 2015 de Sir Ken Robinson și intitulat „On Centering the Child” mi-a plăcut atât de mult, încât l-am tradus pe loc, să ne lămurim o dată pentru totdeauna cum e cu echilibrul în alegerea metodelor și mult invocata „centrare pe elev”:

„Ca și voi, copiii nu sunt născuți într-o lume, ci în două. E lumea din jurul lor, cea a altor oameni și lucruri, care există independent de ei. Această lume era acolo înainte ca ei să vină pe lume și va exista și după ce ei nu vor mai fi. Apoi, e lumea din ei: cea din interior, a conștiinței lor, care există doar cât vor exista și ei. Ca ființe umane, cunoaștem lumea din exterior prin cea din interiorul nostru. O percepem prin simțuri și o configurăm prin idei, sentimente și valori, care constituie viziunea noastră despre lume. Dacă educația e menită să atingă principiile unei democrații liberale, atunci ea trebuie să îi ajute pe copii să înțeleaga ambele aceste lumi și cum una este puternic dependentă de cealaltă. Dacă se procedează astfel, va prelua tot ce e mai bun atât din abordarea tradiționalistă, cât și din cea progresistă.

Când sunt duse la extrem, metodele tradiționaliste de educație se concentrează apoape în întregime pe lumea din afară și acordă prea puțin interes lumii interioare a copilului. Punând preț doar pe abilitățile de ordin academic, aceste metode pot marginaliza alte forme de a ști și a cunoaște (muzica, mișcarea, atletismul, poezia, imaginea, practica și restul) și talentele și pasiunile corespunzătoare pe care copiii le au. Pot marginaliza nevoia copiilor de a-și exprima propriile sentimente și de a lucra în mod creativ cu colegi de-ai lor.

În variantele lor duse la extrem, metodele progresiste se pot focaliza aproape în întregime pe lumea interioară a copiilor, acordând prea puțină atenție nevoii lor de a se implica constructiv în lumea din jurul lor. Prin faptul că valorizează în principal doar ideile și sentimentele copilului, aceste metode pot subestima importanța învățării de la alții, a studiului cunoștințelor și practicilor create de alți oameni, a dezvoltării disciplinei de gândire și exprimare și a empatiei și autocontrolului în relația cu cei din jur.

Deși copiii se nasc cu darul de a învăța, mulți dintre ei abandonează școala înainte de absolvire. Iar motivele principale sunt plictiseala și lipsa de motivație. Mulți tineri sunt victimele agresiunii și intoleranței. Mulți suferă de depresie și mulți se sinucid. Toate aceste probleme sunt accentuate (de) și, în multe cazuri, își au originea într-o cultură școlară care ignoră viețile interioare. Iar în educație asta nu se numește centrare pe copil.”

Un interviu din 2016 e valoros cât un tratat de pedagogie. Ken Robinson vorbește, din nou, despre toate, pe rând, temeinic, cu prospețime, pe înțelesul tuturor: ce să îi învețe școala pe copiii de azi (printre altele, să fie curioși, creativi și să comunice cu cei din jur), care să fie rolul profesorului (să faciliteze învățarea și să creeze o relație cât mai bună cu fiecare elev al său), cum să evaluăm și dincolo de teste standardizate (mai mult descriptiv și mai puțin comparativ), spațiul școlii ca reflecție a diversității învățării, ce înseamnă un leadership școlar care motivează o cancelarie întreagă de profesori și chiar relatarea unui moment preferat din viața de elev (care i-a marcat, de altfel, și cariera), când un profesor a avut încredere în el și l-a pus să regizeze o piesă de teatru. Mi-a plăcut mult și analogia educație – viziunea lui Peter Brook despre ce înseamnă, în ultimă instanță, teatrul. Ca să existe o experiență numită teatru, poți să renunți la multe - cortină, costume, scenariu, regizor, scenă, clădire, dar nu la un actor care interpretează ceva la care se uită cineva. Deci teatrul este un cuvânt despre relații, despre legătura dintre un public și o performare. În educație e la fel, în centru sunt copiii și nu trebuie uitat nicio clipă că despre ei este vorba și că rostul profesorilor este să îi ajute să învețe.

În „You, Your Child and School”, apărută în anul 2018, Sir Ken Robinson scrie despre cum pot părinții să își sprijine copilul pe perioada școlarității și cum pot ei să își dea seama dacă școala unde acesta învață i se potrivește sau nu și, mai ales, ce pot face pentru a primi de la școală educația de care copilul are cu adevărat nevoie.

Sir Ken Robinson a fost foarte activ și pe perioada pandemiei și vorbit și a ținut legătura cu profesorii din întrega lume. În mai 2020 ne spunea că educația trebuie să se întoarcă la o „nouă normalitate”, și anume educația pentru FIECARE copil, prin crearea unor sisteme de învățământ care să nu se mai focalizeze pe output, pe teste și examene, ci pe crearea unei culturi școlare care să recunoască și să valorifice individualitatea și diversitatea, o cultură mixtă, în care au un loc la fel de important și științele, și disciplinele umaniste, și arta, și tehnologia. „Educația este un proces viu, comparat cel mai bine cu agricultura. Grădinarii știu că nu ei fac plantele să crească. Nu ei formează rădăcinile, nu ei cresc frunzele, nu ei vopsesc petalele. Plantele cresc prin ele însele. Treaba grădinarului este să creeze cele mai bune condiții pentru ca toate aceastea să se întâmple. Grădinarii buni creează aceste condiții, cei nepricepuți nu o fac. La fel este și cu predatul. Profesorii buni creează condițiile propice pentru învățare, iar cei slabi, nu.”

Mulțumesc, mulțumim, Sir Ken Robinson, oriunde te-ai afla!

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Valentin check icon
    Să adăugăm şi programe stupide - unele cu greşeli -, orare încărcate, conţinut care nu se acordă cu numărul de ore pe săptămână, cu gradul de maturizare al copilului etc. O mizerie! Cam greu să aplicăm sugestiile lui Ken Robinson.
    • Like 0
    • @ Valentin
      Programele sunt si au fost OK ani de zile, nu sunt o mizerie. Orarele sunt incarcate daca punem la socoteala si after school-ul, ora de inot, pian etc. etc.
      Greseli se pot strecura in orice document, daca ati gasit asa ceva adresati-va persoanelor responsabile de aspectul respectiv.
      Dati-mi va rog un exemplu de element dintr-o programa romaneasca despre care ati spune dvs. ca este peste gradul de maturizare corespunzator si demonstrati va rog ca este intr-adevar peste acel grad de maturizare.
      • Like 1
    • @ Jonn Jonzz
      41% analfabeți funcționali e o dovadă bună că programele nu sunt ce trebuie? Multe teme/conținuturi... galop ca să "parcurgem programa" în detrimentul lucrului pe competențele importante: gândire critică, comunicare eficientă, creativitate...
      • Like 1
    • @ Alexandru Iacob
      De unde rezulta ca procentul de analfabeti e corelat cu programele scolare? Sunt mai multe cauze posibile, de la parinti plecati, lipsa de infrastructura (in mediul rural mai ales), lipsa de personal calificat (tot in mediul rural), situatie materiala precara in unele familii etc. Pe baza acelorasi programe au iesit de-a lungul timpului din scoala si analfabeti si oameni care au ajuns sa aiba doctorate de la universitati din Ivy League (si care ma indoiesc ca ar avea probleme cu gandirea critica), asa ca de ce ar fi tocmai astea marea problema, sau macar una din ele?
      • Like 0


Îți recomandăm

Testare Covid-19

„Toată lumea așteaptă ca rezultatul să fie pozitiv sau negativ. În biologia moleculară, rezultatul este detectabil/ nedetectabil. Negativ sau pozitiv se pot asocia altor tipuri de teste, dar nu acestor tipuri de teste”, explică dr. Andreea Alexandru, director medical, divizia de laboratoare Regina Maria.

Citește mai mult

Navigând împreună spre viitor

„M-a luat așa, ca pe șah, m-a aranjat, deci eu nu gândeam în perioada aia. De fapt, când primești vestea asta, tu... ești pur și simplu... te oprești în timp și ai în față un hău și nu știi unde să pornești”. Aceasta este mărturia Lilianei, a cărei poveste impresionantă vă invit să o descoperiți.

Citește mai mult

Dan Byron_FB

Se numește Daniel Radu, are 43 de ani și a copilărit într-un bloc lung, aflat lângă un altul, în ruină, de pe Șoseaua Pantelimon din București. În lumea aceea, mulți copii săraci, jefuiți de către soartă de dragoste și siguranță, căutau să recupereze ceva de la viață din buzunare străine și să egaleze scorul lovindu-i pe cei mai slabi decât ei.

Citește mai mult