Ce am pierdut și ce am câștigat în 2020

Foto: Stefano Carofei / Shutterstock Editorial / Profimedia

„2020 nu este doar anul în care am ratat city break-uri”. 

Formularea de mai sus este adaptată după a unei prietene, care a postat ceva pe Facebook acum nu mult timp legat de „marea suferință” pe care unii o identifică în acest an cu faptul că n-au mai bătut lumea (sau măcar Europa) în lung și-n lat.

Am dat și eu peste astfel de plângeri. Și da, și mie mi-au lipsit călătoriile în afara țării. Vacanțele pentru mine sunt de regulă, în egală măsură, despre descoperiri, pe lângă relaxare. Dar când am citit, de exemplu, articolul unui blogger destul de cunoscut în zona de travel, care explica cu patos cum că în România nu e de călătorit și ce mizerabil a fost anul ăsta cu atâtea plecări în afară care i s-au anulat, am pufnit. Iar când am mai dat și de informația că anul asta i s-au născut copiii și cât a fost totuși de mizerabil anul, pentru că nu a putut merge cu ei în Spania, chiar m-am blocat. Adică simplul fapt că ți s-au născut copiii nu face din acest an unul memorabil? Și faptul că ai fost cu ei la Marea Neagră în loc de Mediterană chiar nu se mai poate compensa cu altceva? Mda.

Nu neg că anul ăsta a fost dificil, chiar foarte dificil. Și dacă la început, prin primăvara, am părut să suport destul de bine restricțiile, în ultimele 3 luni, mai ales după ce și vremea a intrat în zona de toamnă ploioasă, au fost momente când și mie mi-a venit să mă urc pe pereți. Degeaba filme, cărți, concerte, întâlniri online, nimic nu îmi mai trebuie. Mă simt obosită, nu mai am răbdare cu toată conjunctura asta. Și totuși…

Cred că anul ăsta are și un mare plus, mai ales pentru cei pe deplin integrați în ritmul citadin, cărora mă asimilez: ne-a făcut să ne oprim din a mai juca roluri sociale fără sens, și să ne dăm seama, așa, dintr-odată, că toată această călătorie prin viață ni s-ar putea întrerupe. Indiferent că stăm la casă cu curte, într-un bloc comunist sau într-un penthouse, că mergem în vacanță în Bulgaria sau în Thailanda, că citim chestii sofisticate sau deloc, că facem coaching sau terapie sau nimic din toate astea. Că avem 25 sau 45 sau 75 de ani.

Și da, cred că e o experiență greu de dus.

Pentru mine, care nu am o familie mare, au contat foarte mult prietenii apropiați. Toate relațiile strânse, cultivate în ani de zile, au dat în perioada asta măsura valorii lor - oameni cărora poți să le trimiți un mesaj la aproape orice oră din zi sau din noapte, cu care poți bea o cafea de la tine din bucătărie via whatsapp, care știu sigur că mi-ar fi făcut cumpărături dacă ar fi trebuit să stau în carantină. Și pentru care și eu aș face fix aceleași lucruri (partea cu cumpărăturile am și făcut-o pentru cineva care s-a îmbolnăvit).

Da, mi-au lipsit și mie city-break-urile, mai ales că anul asta aveam în plan și niste excursii pe alt continent. Dar nu cred că a fost o dramă că nu am mai mers. Faptul că am putut să merg în alte părți, mai aproape, că nu m-am îmbolnăvit și n-am ajuns în vreun spital sau și mai rău, cred că e un sumar satisfăcător al unui an atât de neobișnuit. 

Dar: am descoperit locuri noi unde erau șanse minime să fi ales să merg „în mod normal”. De pildă, știați că există locuri la Marea Neagră în care apa e comparabilă ca transparență și culoare cu mările Greciei? Ei bine, nici eu (e zona aproape de granița Bulgariei cu Turcia, unde sunt multe rezervații naturale). M-am (re)îndrăgostit de locuri știute sau noi din România. Sau, „într-un an obișnuit” aș fi amânat pentru „la anul” să scriu articole ca acesta, din pura plăcere de a mă exprima pe o astfel de platformă și a-i provoca și pe alții la exprimarea altor puncte de vedere - pentru că, nu-i așa, eram prea ocupată cu altele.

Și au mai fost și alte reflecții interesante pe care mi le-a provocat anul asta și pe care le-aș trece la categoria plusuri. A te bucura de un muzeu, un concert merge destul de bine și on-line, cu natura nu mai e același lucru. Am consumat mai puțin, am avut perioade de relaxare binevenită acelor aspecte ale ținutei care, în timpuri „normale”, erau aproape obligatorii - doar trebuia să avem o anumită înfățișare „office”, nu ?

Pentru că lucrez în recrutare și am avut de la începutul anului o mulțime de interviuri video, am putut observa o relaxare de ambele părți - pe care de asemenea o consider binevenită. Oamenii au devenit mai autentici, au mai renunțat la răspunsurile standard, bățoase, ținutele au început să fie mai relaxate - era și greu să mai menții toate aceste aparențe când. din când în când, se mai auzea câte un alt membru al familiei pe fundal sau apărea în cadru un animal de companie, sau abia ți-ai putut amenaja un spațiu de lucru, cât de cât adecvat. Până la urmă toți avem și contexte personale, nu suntem niște roboti eficienți indiferent de circumstanțe, deși poate uneori ne-a plăcut să credem asta - și ar fi bine să admitem asta, cu toții.

Am făcut ce am putut mai bine în condițiile date, și asta a fost perfect pentru un an ca 2020.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp