Sari la continut

La 9 ani de Republica, întrebăm: ChatGPT la urne – Ce ar vota inteligența artificială? Dar tu?

De 9 ani, Republica construiește o comunitate în care ideile prind glas și dezbaterile autentice fac diferența. Anul acesta, facem un experiment: l-am întrebat pe ChatGPT cum ar vota la alegerile din România. Însă întrebarea cea mai importantă rămâne pentru tine: cum alegi tu viitorul? Scrie, alătură-te conversației și hai să schimbăm România împreună!

Ce ascunde un bărbat care lovește?

ilustratie.

Prea de multe ori, în ultimele zile, am auzit povești cumplite despre bărbați care lovesc. Unii sunt intelectuali respectați, alții – bărbați simpli, cu vieți aparent obișnuite. Dar în spatele ușilor închise – sau uneori chiar în fața copiilor, a rudelor ori a colegilor – își lovesc partenerele cu o ferocitate care nu mai poate fi ignorată. Nu sunt episoade izolate. Sunt realități recurente, ascunse sub covorul gros al tăcerii și al rușinii.

Așa că am simțit nevoia să scriu. Despre un subiect grav, prezent, dar prea puțin discutat în societatea românească – o societate care se pretinde creștină, tradițională și care preamărește valorile familiei, dar care adesea întoarce privirea când „valorile” se transformă în violență domestică.

Nu, bărbatul care lovește nu „explodează”.

Nu „își pierde mințile”.

Nu e un gest scăpat de sub control și nici o greșeală întâmplătoare.

Un bărbat care lovește face o alegere. Deliberată. Repetată.

Poate să o facă cu pumnul. Sau cu tăcerea. Sau cuvinte care, odată rostite, nu se mai pot întoarce – cuvinte care taie, umilesc, strivesc. Violența are mai multe chipuri. Unele se văd. Altele se simt ani la rând, chiar și când vânătăile au trecut.

În spatele acestui gest nu stă doar furia. Ci o întreagă arhitectură bolnavă: nevoia de control, frica de a fi vulnerabil, rușinea mascată în autoritate, rănile vechi ținute sub capac. Și, ca un strat gros care le acoperă pe toate, o cultură care încă tace, o societate care șovăie să numească abuzul pe nume.

Neuroștiința vorbește clar. La unii bărbați violenți, amigdala – acel radar al pericolului – e setată prea sus, gata să declanșeze reacții disproporționate. Iar frâna – cortexul prefrontal – nu mai funcționează cum trebuie. Când serotonina e jos, când testosteronul se amestecă cu stres și ego rănit, totul devine inflamabil. Dar creierul nu e o scuză. E doar o piesă în puzzle.

Psihologia ne duce mai adânc: în copilării cu iubire condiționată, în case unde bărbații nu plâng, ci se impun. În șabloane în care tandrețea e suspectă, iar dominarea e bărbăție. Când nu sunt puse sub semnul întrebării, aceste convingeri devin arme. Iar când sunt validate – chiar și prin tăcere – devin norme.

Un bărbat care își bate partenera nu se teme de ea. Se teme de sine. De fragilitatea lui. De eșecul de a se simți suficient. E mai ușor să domini decât să te întrebi de ce te simți mic. Dar adevăratul curaj nu e să lovești. Ci să te oprești.

Și să nu uităm: nu bate doar cu palma. Bate cu izolarea. Cu frica pe care o răspândește. Cu fiecare zi în care o face pe cealaltă să creadă că ea e de vină.

Nu, agresorul nu trebuie „înțeles”. Trebuie tras la răspundere.

Și poate – într-un cadru sigur, ghidat – să ajungă să-și înțeleagă propriile ruine. Dar până atunci, primul lucru care trebuie spus, clar și răspicat, este acesta: niciodată, nimic, nicăieri, nu justifică o palmă, o amenințare, o umilință.

Poate că întrebarea nu este „ce ascunde un bărbat care lovește?”, ci: „de ce îl mai lăsăm să rămână ascuns?”.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • andrei andrei check icon
    "Poate să o facă cu pumnul. Sau cu tăcerea. Sau cuvinte care, odată rostite, nu se mai pot întoarce – cuvinte care taie, umilesc, strivesc. Violența are mai multe chipuri. Unele se văd. Altele se simt ani la rând, chiar și când vânătăile au trecut."


    Nu mă așteptam la un articol atât de sexist pe republica, dar nu la miră. Deci doare bărbații pot sa umilească folosind cuvinte? Femeile deloc? Femeile nu insulta, nu jignesc, nu șantajează emoțional?

    Nenea autor, și femeile sunt violente fizic, la fel de mult ca bărbații, caută doar nivelul de violența domestică din relațiile gay vs lesbiene și vezi diferență uriașă.

    Femeile când sunt violente fizic nu lasă urma, dar sunt la fel ca bărbații, întrebați oamenii cine i-a bătut în copilărie mai mult și o s avedeti ca mamele.

    Dar faptul ca in articol se prezinte ca doar bărbații abuzează verbal și emoțional e o insultă pentru toți bărbații agresați de femei. In felul asta se creează sentimentul ce femeile nu insulta și nu jignesc, nu șantajează emoțional, nu izolează bărbații.


    Rușine republica pentru astfel de articole care sprijină ideile astea unde femeile sunt sfinte și bărbații brute. Sunt scârbit de voi
    • Like 2
    • @ andrei
      În Olanda sunt mai multe plângeri legate de violenta domestica, plângeri făcute de bărbați decât de femei
      • Like 0
    • @ andrei
      Like și subscriu la ce ați scris. Dar, cu tot respectul, D-le Andrei, cum nu vă așteptați la un articol atât de sexist pe Republica? Păi Republica e o platformă special creată pentru propagandă woke, neomarxistă. Ideologie provenită mai demult din SUA de pe vremea regimurilor democraților (ideologie cu care se luptă acum regimul republican al lui Trump) și rămasă acum (încă) la putere în Europa lui Ursula, Macron&Co. De acolo, de la neomarxismul bruxelez își ia lumină încă de la început platforma Republica. Dar să sperăm că la un moment dat va veni valul schimbării ideologiei acesteia alienate și aici, în Europa noastră.
      • Like 0
    • @ Vasile Ostaciuc
      Nu știam, dar vă cred. Și nu mă mir....
      • Like 0
    • @ Dan Cojocaru
      Dan check icon
      Atunci marș în rusia, criptocomunistule, acolo e plin de „Europa voastră”.
      • Like 1


Îți recomandăm

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon  BT Business Talks - Corina Cojocaru, CEO BT Pensii

Într-un nou episod din BT Business Talks, podcastul economic și financiar al Băncii Transilvania, am stat de vorbă cu Corina Cojocaru, CEO BT Pensii, despre sustenabilitatea sistemului public, importanța pilonului III și deciziile care ne pot defini calitatea vieții… peste zeci de ani.

Citește mai mult
Text: Richard Constantinescu/ Voce: Mihai Livadaru
sound-bars icon