Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Ce au Vladimir Putin și Ted Bundy în comun

Vladimir Putin steaguri

Foto: Getty Images

Vladimir Putin și Ted Bundy au ceva în comun: psihopatia. Nu simt milă față de victimă. Amândoi sunt ucigași în serie, însă nu pe aceeași treaptă a scării răului. Putin își omoară zilnic mii de „frați". Bundy n-a ajuns până acolo. Amatorul ăsta de-abia a ajuns la câteva zeci de victime, de care nici măcar nu-l lega același sânge.

L-am ascultat pe Vladimir Putin repetând poezia arhicunoscută despre a sa „operațiune militară specială” (eufemism ticălos pentru crimă cu premeditare), adică „război în toată regula” pentru oamenii normali.

Spune la un moment dat: „Poporul rus este înfrățit cu cel ucrainean”.

Dacă tot susții asta, ucigându-i pe oamenii ăia din Ucraina, înseamnă că îți omori frații, nu? Cu dragoste, așa, frățește. Putin e genul de killer care se uită în ochii tăi, te mângâie tandru pe obraz și îți taie gâtul, cu un zâmbet trist pe mutră. El n-ar fi vrut, dar parcă da.

Autodenunț mai cinic nu cred că am auzit vreodată. Psihopatie la cel mai înalt grad: să-i spui „frate" omului pe care-l ucizi…

Vladimir Putin nu se face, așadar, vinovat doar de crime de război, de uciderea a mii de civili ucraineni. El este mai mult de atât: un ucigaș în serie al celor pe care-i numește frați.

În logica sa, un călău al propriilor cetățeni.

Vă dați seama cu ce dement se confruntă în momentul ăsta întreaga lume?

Rula în urmă cu câtiva ani un documentar despre cei mai răi ucigași în serie din istorie. Realizatorul programului îi așeza pe toți psihopații pe o „scară a răului”, dându-le note în funcție de cât de feroce se manifestaseră.

Toți nebunii planetei erau acolo, mai puțin responsabilii de genocid. Ted Bundy, Jeffrey Dahmer, John Wayne Gacy, BTK, Harold Shipman, Ed Gein și mulți alți demenți notorii.

Cel mai prolific dintre ei ajunsese la 218 victime (cred că Shipman). Cea mai mare notă o obținuse Dahmer, parcă: aproape 9.

Toți aveau însă ceva în comun: lipsa totală a empatiei. Ăsta este elementul definitoriu al psihopatului: nu simte milă, nu dă doi bani pe victimă, indiferent dacă aceasta îi este mamă, tată, frate sau soră. O strangulează, taie, torturează fără să simtă nimic pentru ea, în afară de plăcere.

Vladimir Putin este noul campion. Ar merita nota 10 cu coroniță și cea mai înaltă treaptă pe scara răului. Ucigașul în serie suprem (asemenea iluștrilor săi predecesori – Hitler, Stalin, Pol Pot), responsabil deja pentru câteva mii de victime.

Ruși și ucraineni, deopotrivă. Frați, cum ar spune killer-ul Putin. Întorși unii împotriva celorlalți și puși să se măcelărească sub privirile sadicului de la Kremlin.

Din nefericire, asemenea ucigașilor în masă de dinaintea lui (nu Bundy ori Dahmer, ăia sunt mici copii, ci adevărații profesioniști de talia unui Stalin ori a unui Hitler), nu va fi eliminat de pe lumea asta prin injecție letală, scaun electric ori spânzurătoare, în urma unui proces echitabil.

Killerii responsabili de genocid mor, în general, de moarte bună, în propriul pat ori, în cel mai rău caz, în buncăr, cu o capsulă de cianură spartă în măsele. Oricâți frați și-ar omorî, oricât de brutal ar face-o.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

”Cravata galbenă”

”Cravata galbenă”, filmul regizat de Serge Ioan Celebidachi, fiul marelui dirijor, Sergiu Celibidache, este o biografie cinematografică și, în același timp, o confesiune; o ”partitură” a memoriei naționale scrisă cu ”notele” unui destin încercat. Dincolo de cronologia unei vieți extraordinare, filmul este o introspecție despre libertate și identitate și despre România care a dăruit lumii figuri emblematice și genii; dar pe care nu a prea știut să le păstreze acasă.

Citește mai mult

Transformare digitală

Digitalizarea în România avansează cu viteze diferite în sectorul public și cel privat. Firmele private în special din industriile bancară, sănătate sau retail au fost forțate de împrejurări concurența acerbă să se transforme digital, dar instituțiile de stat sunt încă prinse în inerția birocrației și lipsa de viziune strategică. În mediul privat, digitalizarea nu mai este un moft, ci o necesitate pentru scalare și eficiență. În sistemul public lipsa bugetelor multianuale și absența ownership-ului fac implementarea proiectelor de IT un proces greoi sau chiar eșuează (foto: Shutterstock).

Citește mai mult