(Foto: Guliver/Getty Images)
Prima întâmplare, sauna
Ora prânzului, o zi în care mă relaxez. Sunt la un centru wellness într-o saună. La câțiva metri de mine se află o pereche tânără, arătoasă și simpatică.
Ea are în jur de 25 de ani și toate formele fizice „conform regulamentelor în vigoare”. Arată bine, mai exact. El, de vârstă comparabilă, e „fit”. Are un fizic armonios: cu deltoizi, pectorali și toate cele specifice unui bărbat cu alură de sportiv.
Observ cu bucurie că niciunul dintre ei nu pare să fie din categoria „piți” sau „coca” (n.p. pițipoancă sau cocalar). Amândoi au fizionomii fresh, tinerești pe care le percep ca distinse și plăcute. Par genul de tineri arătoși, prezentabili, dar fini și fără nimic ostentativ. Sunt pe punctul să spun, precum o mătușică pensionară, „ptiu pe voi, frumoșilor, să nu vă deochi!”. În gând, bineînțeles.
Cei doi tineri nu conversează, dar au gesturi tandre și subtile. Nimic grosolan sau indecent în iubirea lor.
La un moment el îi pune fetei o întrebare și atunci totul se năruie în capul meu. Băiatul are o voce răgușită și un grai ardelenesc puternic care par să n-aibă nimic în comun cu fizicul, vârsta și fizionomia fină.
Auz', tu, da' i-ai zâs la aia să ... (neinteligibil)?
Ea îi răspunde și mai „senzual”. Are o voce înaltă și pițigăiată de tremură ușa de sticlă de la intrare. Vorbește o ardelenească și mai neaoșă decât iubitul ei, iar răspunsul e la fel de tare ca un țipăt.
I-am zâsă, doară, da' aia-i proastă, tu. Du-te d'aci șî lasă-mă în paci!
El prinde curaj și ridică volumul:
No veeeez' tu? Șî io tăt ț-am zâs că-i bolundă. Îi cu capu', tuuuu!
Ea îi confirmă:
Îi proastă, tuuu! Io nu șctiu pân' ce mă tăt coată. I-am tăt zâs să mă leșe.
Se face cald în saună, așa că ce doi ies din încăpere.
Eu mai rămân singur cât să râd una bună că tot m-am abținut cu greu în timpul conversației.
Cea de-a doua întâmplare, sala aproape goală
Este seara, trecut de ora 18. Mă aflu la o conferință în Cluj unde sunt invitat ca vorbitor. Evenimentul are mai mulți invitați programați și îmi vine rândul pe scenă în scurt timp.
Sala este plină, iar asta mă bucură și mă emoționează în același timp. Sunt mulți oameni interesați de eveniment și de vorbitori. Ocup cuminte un loc în sală și urmăresc prezentarea antevorbitorului meu.
Tema discursului e bună și mă interesează, dar modul în care prezentatorul expune e teribil de plictisitor:
- o voce stinsă care abia se aude până în ultimul rând în care mă aflu;
- o expresie a feței seacă și imobilă care nu transmite nimic;
- discursul n-are structură și fir roșu;
- interacțiune cu publicul nu există;
- nu aud povești, întâmplări sau măcar o glumă care să-mi smulgă un zâmbet de pe față.
Pe scurt, prezentarea nu are pic de sare sau piper: e incoloră, inodoră, insipidă, dar foarte lungă din ceea ce-mi arată ceasul.
Trec greu 10 minute și prezentarea încă e departe de final. Din primele rânduri se ridică deja loturi de câte 4-5 persoane: organizat și cu paltoanele în mână. Prezentarea invitatului continuă, dar și „hemoragia” din sală crește din ce în ce mai tare.
În mai puțin de 20 de minute sala s-a golit la jumătate, iar cei rămași s-au refugiat în tehnologie: telefoane, Instagram, Facebook, tablete sau chiar șușoteli. Într-un final glorios îmi vine rândul pe scenă la microfon. Au rămas abia o treime din oamenii pe care i-am văzut inițial.
De ce voce?
Aud voci în fiecare zi. Sunt zile în care se întâmplă să aud chiar mai multe voci deodată. Sunt voci diferite care se suprapun în urechile mele. Nu vă speriați, totul e ok. Mental sunt în regulă, doar că asta îmi e meseria. Ca „sculptor de voci” aud zilnic oameni de profesii diferite pe care îi ajut să aibă un glas mai bun. Cu ei împreună fac exerciții de dicție, vocalize, respirații și tot ceea ce te poate ajuta să transmiți mai multă încredere atunci când vorbești. Fiecare om pe care-l instruiesc mă învață, la rândul lui, mai multe decât îmi pot imagina.
De la cei peste 150 de oameni pe care i-am îndrumat direct în sesiuni de coaching am văzut cu propriii mei ochi și am auzit cu propriile mele urechi că vocea e o parte importantă din identitatea noastră.
Totuși, adevăratele lecții îmi vin atunci când nu sunt „de serviciu”. Învăț despre voce pe stradă, în mașină, autobuz, restaurant, la evenimente sau alte împrejurări în care noi, oamenii, ne întâlnim.
Ce am învățat din cele două întâmplări?
Prima întâmplare, cea din saună, m-a făcut să înțeleg și mai bine că vocea omului nu poate să fie camuflată. Ea este cea mai sinceră parte a imaginii noastre. Putem să ne ascundem fața cu machiaje și alte retușuri, să ne camuflăm propriul corp cu haine care ne vor îmbunătăți felul în care arătăm, dar cu vocea e un pic mai complicat.
Pentru vocea omului nu s-a inventat încă ruj, mascara sau rimel. Dacă vrei să o schimbi unica soluție e că o lucrezi în profunzime.
Cea de-a doua întâmplare, cea de la eveniment, m-a ajutat să pricep mai bine că astăzi oamenii nu mai au răbdare să ne asculte până la capăt dacă nu știm să îi câștigăm. Am învățat de la toți participanții care se ridicau din sală că atenția omului din fața noastră nu e un cadou: ea e un premiu pe care îl câștigăm sau îl pierdem. Ține de noi ce rezultat obținem.
Cum am putea să ne folosim de vocea noastră ca să rămânem în sufletele oamenilor?
O îndrăgită scriitoare, Maya Angelou, spunea:
Oamenii vor uita ce ai spus, vor uita ce ai făcut, dar nu vor uita niciodată cum i-ai făcut să se simtă.
Astăzi, poate mai mult ca oricând, oamenii caută de la cei din jur inspirație, experiențe și lecții valoroase.
Observ că tot mai mulți specialiști din domenii diverse sunt invitați să vorbească la diferite evenimente: în fața tinerilor, a clienților, a sponsorilor sau a colegilor de breaslă.
Iată de ce mă am ajuns să mă întreb astăzi, după sute de voci sculptate: Cum am putea să devenim mai carismatici și să transformăm vocea noastră într-un prieten atunci când vorbim?
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Prin anii 2000 a aparut o carte la Niculescu/Teora despre "Cum sa vorbesti in public" .De cautat pe scribd.com si recomandat-a acelora care au nevoie . Astept si alte postari ,Andrei !