Ce ingineri mai scoate Politehnica românească. Profesorul Răzvan Rughiniș despre meseriile viitorului: „Statul român, oricât de sărac este, își menține niște standarde de pregătire a inginerilor ce oferă formare în grupe de 12-15 tineri. Azi Franța face formare de ingineri în grupe de 80 de tineri. În Delft ai 30 de tineri în grupă”

Profesorul Răzvan Rughiniș, de la Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnice din București, doctor în știința calculatoarelor, una dintre vocile respectate din mediul academic românesc, a oferit într-un interviu pentru Republica.ro o perspectivă nuanțată despre impactul tehnologiei asupra societății contemporane și a meseriilor viitorului. Departe de a fi doar o sursă de progres, tehnologia generează și provocări majore, cum ar fi însingurarea, amplificarea problemelor sociale și schimbările în mentalitatea tinerilor, vede profesorul Rughiniș.

Profesorul vorbește despre riscurile unei lumi în care interacțiunile umane sunt înlocuite treptat de comunicarea cu boți, atrăgând atenția asupra creșterii costului personal al acestei tranziții. Într-o societate în care „meseriile orientate spre oameni vor deveni din ce în ce mai prețuite,” el subliniază importanța muncii ca mijloc de dezvoltare personală și pericolul celebrării inactivității: „Sunt tineri de 19 ani care astăzi au mentalitatea unui pensionar”.

În ce privește educația tehnică din România, profesorul Răzvan Rughiniș spune că, deși statul român are resurse limitate, reușește să mențină un standard ridicat de pregătire a inginerilor, comparabil sau pe alocuri superior unor universități de renume din Europa de Vest. 

În 2013, alături de antreprenorul și investitorul Andrei Pitiș, profesorul Răzvan Rughiniș a pus bazele programului Innovation Labs, care a sprijinit peste 500 de noi produse digitale. 

Idei din interviu: 

• „Tehnologia pe care noi o vedem astăzi producătoare de valoare este și una care ne dezbină, ne face să fim mai singuri decât am fost vreodată, ceea ce creează oportunitatea unor slujbe pe care noi le vedem mai degrabă remediale - tratăm diverse afecțiuni psihologice pentru oamenii care, într-un fel sau altul, plăteau un cost personal”
• „Acest cost personal de însingurare, de diverse probleme sociale, se va amplifica într-o societate în care mult mai mult vom vorbi cu boți și mult mai puțin cu oameni”
• „Acele meserii orientate spre oameni cred că vor fi mai prețuite în viitor, pentru că tehnologia va fi din ce în ce mai ieftină, iar prezența omului, cred că va deveni din ce în ce mai scumpă”.
• „Cred că asta este de fapt riscul cel mai mare al tehnologiei - să ne transforme dintr-o societate de oameni cu aspirații, într-o societate de indivizi asistați, în căutarea unei vieți din ce în ce mai confortabile, ușor de speriat de riscuri și de schimbări de context foarte bruște”.
• „Sunt tineri de 19 ani care astăzi au mentalitatea unui pensionar, tineri de 19 ani care discută astăzi despre venitul pasiv, neînțelegând că premisele economice ale venitului pasiv presupun acumularea de capital, presupun un impact pozitiv care se generează, o valoare economică pe care apoi poți să o potențezi prin mecanisme financiare spre un venit pasiv.”
• „Deja mentalitatea, toate canalele de media celebrează inactivitatea, celebrează lipsa de muncă, fără să vedem munca în primul rând ca un mijloc de dezvoltare personală”. 
• „Atâta vreme cât munca este ceva de ocolit pe care o fac doar cei nevoiți, avem o mare problemă socială”
• „Statul român, oricât de sărac este, își menține niște standarde de pregătire a inginerilor ce oferă formare în grupe de 12-15 tineri. Astăzi Franța face formare de ingineri în grupe de 80 de tineri. În Delft ai 30 de tineri în grupă.”

„Profesiile se pot schimba. Întrebarea este care vor fi competențele pe care le vom regăsi în slujbele de succes din viitor”

Tehnologia deschide uși către oportunități remarcabile, dar aduce și provocări semnificative. Care credeți că vor fi meseriile viitorului, modelate de inteligența artificială și alte tehnologii emergente?

Cred că, înainte de a ne pune problema cum o să arate economia, trebuie să ne gândim cum o să arate societatea, câți dintre noi vom avea șansa să participăm în ea cu potențialul nostru deplin. Meseriile sunt menite să servească societatea, dar azi, din cauza schimbărilor atât de accelerate, ne este foarte greu să ne imaginăm în primul rând cum va arăta societatea. Am ajuns să gândim inclusiv rolul universității ca fiind în primul rând destinat nevoilor industriei și am uitat misiunea universității, ca o datorie de a crea cetățeni, de a crea coeziune socială, de a crea o societate mai bună. Sper că viziunea societății în care ne-am dori să trăim va ghida și tehnologiile ce vor căpăta o tracțiune mai mare, o accelerare, precum și tehnologiile care până la urmă vor fi temporizate și nu vor avea neapărat impactul pe care astăzi, în acest tumult al numeroaselor oportunități, ni-l imaginăm.

Au fost multe momente de-a lungul istoriei omenirii în care imaginația noastră a mers mult înaintea societății. În anii 80, mulți tineri își imaginau că, după misiunile de pe Lună, omenirea va ajunge curând pe Marte. Suntem 40 de ani mai târziu și nu suntem încă pe Marte. La fel, au fost tehnologii de clonare care nu au ajuns la nivelul imaginat, sau tehnologiile de printare 3D care nu au ajuns la impactul revoluționar promis. Genul acesta de entuziasm pe care noi îl trăim astăzi, în legătură cu inteligența artificială mai ales, l-au mai trăit și generații anterioare. Iar factorul decisiv între victoria sau încetinirea tehnologiilor până la urmă a fost alinierea cu nevoile societății mai largi, nu doar cu nevoile unui sector sau altul din economie. De aceea, cred că cel mai important pariu nu este pentru o profesie. Profesiile se pot schimba. Întrebarea este care va fi setul de competențe pe care le vom regăsi în slujbele de succes în viitorul de mai lungă durată al omenirii? 

Cred că riscul cel mai mare pe care îl avem în această epocă digitală, ce simplifică foarte, foarte mult lucrurile, este să păstrăm asocierea între recompense prețioase și o muncă susținută. Tinerii astăzi adesea asociază lucrurile facile, intuitive, cu lucrurile valoroase. Iar dacă până la urmă pregătirea - formarea - a avut o trăsătură comună în ultimii două mii de ani, a fost această înțelegere că lucrurile cu adevărat importante, transformative, necesită ore, perseverență, ambiție, efort, dincolo de ceea ce ne place, ceea ce dorim să facem într-un moment. 

Cred că, pe lângă perseverență, va conta din ce în ce mai mult un tip de abordare critică, care trebuie să vină atât pe latura analitică, inginerească, dar trebuie să aibă o componentă și mai pregnantă de empatie. Tehnologia pe care noi o vedem astăzi ca fiind producătoare de valoare este și una care ne dezbină, ne face să fim mai singuri decât am fost vreodată, ceea ce creează oportunitatea unor slujbe pe care noi le vedem mai degrabă remediale. Tratăm diverse afecțiuni psihologice pentru oamenii care, într-un fel sau altul, plătesc un cost personal. Acest cost personal de însingurare, de diverse probleme sociale, se va amplifica într-o societate în care vom vorbi mult mai mult cu boți și mult mai puțin cu oameni. Acele meserii orientate spre oameni cred că vor fi mai prețuite în viitor, pentru că tehnologia va fi din ce în ce mai ieftină, iar prezența omului va deveni din ce în ce mai scumpă. De la meseriile grijii până la, bineînțeles, meserii care să creeze tehnologie cu empatie, cu dorința de a îmbunătăți viețile oamenilor, cred că ne vom regăsi într-un spectru un pic mai echilibrat. 

Vorbim despre doi ani de large language models. Lumea s-a transformat foarte rapid, dar cât de stabilă va fi această schimbare? Cât de multe dintre slujbe cu adevărat se vor regăsi sau nu în viitor, asta numai timpul ne va putea spune. 

„Meseriile orientate spre oameni cred că vor fi mai prețuite în viitor, pentru că tehnologia va fi din ce în ce mai ieftină, iar prezența omului, tot mai scumpă”

Ce le spuneți studenților dvs despre meseriile tehnice ale viitorului? Ce abilități ar trebui să își cultive pentru a fi pregătiți pentru oportunitățile și provocările care îi așteaptă?

Tehnologia este un mijloc, nu este niciodată un scop. Asta este ceea ce am pierdut în această transformare tranzacțională, în care de fapt am pierdut finalitatea. Aceasta este marea diferență între învățământul american și învățământul european.

Învățământul european este unul în cutiuțe, inginerii fac tehnologie, oamenii de business rezolvă probleme economice, oamenii de comunicare rezolvă probleme de comunicare. Învățământul american este un învățământ mult mai multidisciplinar. Atâta vreme cât nu înțelegi problemele pe care le rezolvi, este o mică consolare să oferi o soluție extraordinar de valoroasă, fără să ai, până la urmă, această înțelegere că tehnologia poate să fie folosită spre bine, cât și spre rău. Înainte de a începe să alergi, trebuie să-ți dai seama care este direcția în care trebuie să alergi. Cred că gândirea critică, inclusiv în sarcinile, în provocările inginerești, este mai importantă decât a fost vreodată, pentru că riscul pe care noi îl avem este să gonim cu o viteză extraordinar de mare spre o direcție care s-ar putea să fie înșelătoare.

Cum ar trebui să se schimbe sistemul educațional pentru a pregăti generațiile viitoare pentru meserii care încă nu există, dar care vor deveni esențiale? Ce pași face Politehnica București în direcția acesta?

O întrebare extraordinară, pentru că realitatea este că noi, ca învățământ european, nu am răspuns încă acestei provocări pe care modelele generative au adus-o, în care inclusiv noțiunea de autorat se schimbă. Cred că testarea standardizată pe care multe etape ale învățământului au fost construite și-a cam atins limitele. Trebuie să ne întoarcem la formații de lucru cât mai mici. Învățământul are o componentă socială care, datorită standardizării, de multe ori s-a degradat. Principala nevoie pe care tinerii o au este cea de mentorat, este cea de participare socială. Multe lucruri le poți face singur, însă suportul unei comunități te ajută mult și le face adesea mai plăcute.

Acesta ar trebui să fie rolul școlii - în primul rând de aducere a unui rol mai degrabă de mentor, de transfer de perspectivă și de ownership, de preluare a direcției proiectelor, educație pe bază de proiecte, în care rolul profesorilor, măcar în anumite contexte, să fie mai degrabă unul de sprijin, decât de autoritate care să evalueze. Ne-am axat prea mult pe rolul de standardizare, de evaluare al învățământului. Cred că tocmai această democratizare a tehnologiei creează accelerări și în procesul de formare și cred că redefinirea ar trebui să fie mai degrabă una sistemică, într-un rol de sprijinire a inițiativelor personale ale tinerilor și de ghidare într-un context mai larg între discipline multiple.

„Pasiunea este un mușchi. Dacă nu-l antrenezi, se atrofiază”

Ce rol joacă startup-urile românești în modelarea meseriilor viitorului? Sunt acestea capabile să susțină o piață a muncii sustenabilă?

Cel mai mare risc al societății digitale este tocmai cel de a nu ne mai asuma riscuri. Tehnologia face lucruri complexe să pară foarte simple, intuitive și, din cauza aceasta, riscurile pe care le avem în interacțiunile umane ajung să fie mult mai rar confruntate. Trăim într-o societate digitală care este low risk, low reward. Mulți tineri se blazează, înainte de a-și termina studiile, se resemnează într-un rol de utilizatori de tehnologie. Rolul de fondator de startup este un rol ce presupune o asumare personală. Și cred că dacă există un risc al acestei societăți digitale este tocmai această scădere a asumării personale, a implicării personale, inclusiv a pasiunii. Pasiunea este un mușchi. Dacă nu-l antrenezi, se atrofiază. Dacă nu reușești să te îndrăgostești de idei, de tehnologii, mai ales la 20 de ani, la 15 ani, când ești în liceu, foarte greu să ai intensitatea și pasiunea mai târziu în viață.

Curiozitatea adultă, care este o resursă extraordinar de importantă, se cultivă prin astfel de experiențe prin care fiecare dintre noi formulează ipoteze despre lume. Apoi, alături de colegi, alături de un ecosistem menit să sprijine astfel de inițiative, încercăm să validăm idei față de actori economici, față de actori sociali și în final să schimbăm societatea prin astfel de testări ale limitelor posibilului. Însă, mai mult decât schimbarea socială pe care o cauzează aceste startup-uri, este valoros să schimbăm cetățenii acestei societăți, să fim niște cetățeni care învață, care, practicând acest exercițiu al dezvoltării propriului produs, propriei companii, își exersează acest mușchi al pasiunii și pot mai târziu să aibă vise mai mari, ambiții mai mari. Cred că acesta este de fapt riscul cel mai mare al tehnologiei - să ne transforme dintr-o societate de oameni cu aspirații, într-o societate de indivizi asistați, în căutarea unei vieți din ce în ce mai confortabile, ușor de speriat de riscuri și de schimbări de context foarte bruște.

„Aspirația perfecțiunii care este toxică pentru experimentare”

Riscurile automatizării locurilor de muncă tradiționale. Cum vedeți nevoia de recalificare profesională în România? Ce pași concreți ar trebui să facem pentru a susține această tranziție?

Atâta vreme cât avem o relație plăcută cu munca, atâta vreme cât ne păstrăm disponibilitatea și de a fi surprinși și mai ales de a greși, cred că putem să ne adaptăm. Din păcate, tehnologia creează această aspirație a perfecțiunii care este toxică pentru experimentare, pentru dezvoltare. Cred că accentul ar trebui pus, mai ales de sistemul de învățământ, pe experimentarea și celebrarea greșelilor, atâta vreme cât ele apar parte dintr-un proces de explorare pe baza unei ipoteze și ele apoi sunt interiorizate și sunt resurse spre învățare. Este esențial să nu mai avem această învățare directivă în care a priori rolurile sunt clar definite, eu sunt profesor, eu sunt autoritatea, eu îți spun ție, tânăr la început de explorare, care sunt valorile.

Este foarte important să înțelegem acest rol de mentor, care presupune tocmai un soi de investiție și de capital și de resurse și mai ales de încredere în tineri care, chiar avertizați de multe ori, vor face acele greșeli pe care noi, cu experiența unei vieți anterioare, putem ușor să le intuim. Ii avertizăm, ei comit exact greșelile pe care le-am anticipat, dar sunt propriile lor experiențe și prin aceste experiențe pot progresa. Deci toată această aspirație spre corectitudine cred că este principalul obstacol. Cred că, din păcate, tehnologia face mult mai dezirabilă perfecțiunea. La nivel individual, tehnologia nu mai lasă loc acestei experimentări personale, acestui spațiu de greșeală, care cred că este esențial pentru continuarea dezvoltării pe întreg parcursul vieții. Și până la urmă momentul critic în viața unui om nu este acela când atinge o vârstă anume, ci este acela când devine prea confortabil să-și asume disconforturi noi, să se teamă prea mult de greșeală.

Nu este vorba despre o vârstă specifică. Sunt tineri de 19 ani care astăzi au mentalitatea unui pensionar, dornici să evite orice disconfort, tineri de 19 ani care discută astăzi despre venitul pasiv, neînțelegând că premisele economice ale venitului pasiv presupun acumularea de capital, presupun un impact pozitiv care se generează, o valoare economică pe care apoi poți să o potențezi prin mecanisme financiare spre un venit pasiv. Dar deja mentalitatea, toate canalele de media celebrează inactivitatea, celebrează absența muncii, fără să vedem munca în primul rând ca un mijloc de dezvoltare personală. Dacă munca ajunge să fie ceva de ocolit pe care o fac doar cei nevoiți, vom avea o mare problemă socială.

Munca, într-adevăr, este și un spațiu de disconfort, dar disconfortul este asociat cu creșterea noastră personală. Și atâta vreme cât acel disconfort conduce spre o dezvoltare de aptitudini, ar trebui să fie celebrat. Astăzi munca este mult mai adesea văzută ca un lucru pe care mai degrabă ar trebui să-l ocolim. 

Ce politici publice ar trebui implementate pentru a sprijini dezvoltarea meseriilor viitorului în România?

În primul rând ar trebui să avem o evaluare critică a acestor tehnologii și a rolului pe care îl au pentru diverse grupuri, cu atât mai mult pentru cele vulnerabile. După foarte mulți ani de când au fost trase semnale de alarmă, Ministerul Educației a reușit să reacționeze la riscurile telefoanelor mobile în clasă și să solicite restricționarea lor în timpul orelor. Sunt multe studii care atestă imposibilitatea unei educații de calitate în competiție cu rețelele sociale în sala de clasă, imposibilitatea dezvoltării unei gândiri profunde, a concentrării. Cel mai bun profesor nu va putea vreodată concura cu rețelele sociale, cu imagini amuzante în continuă schimbare. Dar, deși avem, în cele din urmă, legislația necesară, foarte puține școli reușesc să o implementeze.

Noi, ca societate, ne-am delegat această responsabilitate esențială de protejare a celor mai vulnerabili membri ai societății, a copiilor și tinerilor, către familii. Adesea însă acești copii sunt în familii care nu au neapărat expertiză psihologică sau tehnologică, nu înțeleg toate consecințele supraexpunerii constante la stimuli, modul cum creierul ajunge să se dezvolte sub bombardamentul acestor imagini. Am mulți colegi care se plâng de calitatea atenției, modul de argumentare sărăcit pe care îl au azi tinerii. Noi, generația adultă care am trecut în ultimii 10 ani prin revoluția telefoanelor mobile și nu am reacționat, am lăsat pradă cea mai valoroasă resursă a societății în mâinile unor companii ce nu au avut în niciun fel interesul dezvoltării acestora. Vedem acum că o legislație întârziată, cum este legislația curentă, venită să reglementeze interferența telefoanelor mobile cu învățarea în etapa de gimnaziu, nu reușește să fie implementată într-un stat slab, în care suntem mai degrabă dornici să evităm conflictul. Nu vrem să ne mai certăm cu tinerii și prin urmare, pur și simplu, le lăsăm atenția pe mâna unor companii care nu își au nici măcar entitatea juridică în spațiul european, niște companii care au cu totul alte interese, unele politice, altele comerciale, în niciun caz interese care să ducă la dezvoltarea tinerilor.

Este esențială alinierea cu politici ale multor țări europene de limitare a tehnologiei în spațiul de învățare. Da, tehnologia trebuie să existe, dar modul și cantitatea în care aceasta influențează procesul educațional trebuie definite de experți, nu de niște interese economice sau politice din afara granițelor Europei.

Imaginați-vă o zi din viața unui profesionist tehnic al viitorului – cum credeți că vor arăta locurile de muncă și cum vor colabora oamenii cu tehnologia pentru a rezolva problemele globale?

Fără îndoială, cu mult mai multă tehnologie. Dacă există o certitudine este faptul că peste 5 ani, peste 10 ani, peste 20 ani, tehnologia va juca un rol și mai important în viața noastră. Tehnologia actuală este menită să înlocuiască sau să augmenteze deciziile și competențele umane. Prin procesarea unui volum foarte mare de informații, prin sugestii de acțiune la îndemâna utilizatorilor, vom ajunge la și mai multe soluții asistate.

Suntem într-o epocă în care vorbim despre arhitecturi de agenți, fiecare dintre acești agenți fiind până la urmă un tip de inteligență artificială capabilă tocmai să ia aceste decizii. Dacă aceste arhitecturi sunt orchestrate de o persoană umană, pot să evite niște riscuri sau situații limită. În lipsa implicării umane, erorile și riscurile inteligenței artificiale se vor amplifica. Toată lumea celebrează numeroasele salturi economice și clar avem niște rezultate admirabile, dar trebuie să nu uităm că tehnologia are și imperfecțiuni. Este esențială ancorarea tehnologiei într-o arhitectură în care ultimul cuvânt îl va da un om ce va putea să proceseze și la nivel empatic și moral respectiva decizie sau sugestie a tehnologiei.

Ce recomandări le-ați face absolvenților de Automatică și Calculatoare pentru a face față provocărilor unei piețe IT - din România, dar nu numai - afectate de reduceri de personal? Pe piața muncii din România apar tot mai mulți IT-ști din India care acceptă salarii mai mici. Cum le-ați răspunde studenților, referitor la temerile lor?

Temerile sunt întemeiate. Parțial, scăderea salariilor este și o corecție a pieței în raport cu schimbările din pandemie. În avântul digitalizării tot mai intense, am ajuns să trecem cu vederea rolul inginerului de a servi nevoile societății, am uitat că rolul tehnologiei este să rezolve probleme umane. Din cauza aceasta ne trezim în această corecție. În criza pandemică s-a făcut un număr incredibil de mare de angajări, în ideea că pandemia va genera o digitalizare accelerată și că nu vom mai reveni la nivelul interacțiunilor umane profesionale de dinainte de 2020. A fost un pariu foarte mare pe beneficiile economice și sociale ale digitalizării. Rezultatul acestui experiment, mai ales la finalul lui 2022, a fost conștientizarea că anumite valori rămân dependente de interacțiunile umane. Aceasta a dictat în mod natural o corecție inversă, în care bineînțeles unele dintre proiectele de digitalizare importante, accelerate de pandemie, au fost suspendate și locuri de muncă au fost pierdute. 

Pentru re-echilibrarea profesiunilor din IT cred că cel mai important sfat este cel de deschidere a unei viziuni mai ample, una centrată pe crearea de valoare. Dacă, mai ales ca absolvent al unei facultăți, te gândești doar la ce fac eu și nu te gândești la ansamblul activităților tale în societate, nu ai ambiții mai mari, da, ești mult, mult mai vulnerabil. Ajungi până la urmă un tehnician dependent de tehnologie; dacă se schimbă tehnologia, o să-ți fie foarte greu să înveți ceva complet nou. Dacă în schimb ai această viziune largă a societății în schimbare prin tehnologie și ai o cuantă de atenție în toată această revoluție și schimbare, vei înțelege fluiditatea, tendințele și nevoile sociale. Toate aceste tehnologii nu sunt venite din neant. Dacă urmărești procesele de ansamblu, îți va fi mult mai ușor și să te adaptezi și, mai important decât adaptarea, să creezi valoare în noile piețe, în noile contexte tehnologice..

Credeți că există încă materii în programele de studii din Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București care sunt depășite sau nu sunt suficient de adaptate la nevoile actuale ale industriei? Este necesară o reformă a sistemului educațional din România pentru a răspunde mai bine cerințelor pieței și evoluțiilor tehnologice rapide? În universități din vest, de exemplu TU Delft, în Olanda, se pune un accent mult mai mare pe aplicațiile practice, după cum spun unii studenți de acolo.

Am citit și eu articolul de pe Republica, el reflectă opinia unui tânăr de 20 de ani. Articolul ar fi avut o bună continuare dacă ați fi discutat și cu un coleg ce studiază în România.

Cea mai simplă verificare asupra laturii practice o reprezintă o programă pe care o puteți descărca pe site-ul oricărei universități și să numărați câte ore de laborator sunt. Olanda este mult mai orientată spre reducerea de costuri, astfel încât studenții de inginerie din Delft - acum nu discutăm de calitate, ci de cantitate - au un număr efectiv de ore de laborator mai mic. Trecând acum la calitate, nu mai vorbim de dimensiunea formațiilor de lucru. Statul român, oricât de sărac este, își menține niște standarde de pregătire a inginerilor ce oferă formare în grupe de 12-15 tineri. Astăzi Franța face formare de ingineri în grupe de 80 de tineri. În Delft ai 30 de tineri în grupă. În Anglia, multe școli de inginerie tranziționează de la laboratoare - în care studentul trebuie cu adevărat să lucreze - la activități de proiect, în care studentul pune vorbe pe hârtie, fără să aibă acces la tehnologie.

Revenind, totuși, dincolo de numărul de laboratoare și numărul de cadre didactice per student, care (în Politehnica București - n.n.) este unul foarte competitiv, din câte știu eu fără echivalent, mai ales în Europa de vest - în care reducerea costurilor cu personalul reprezintă prima prioritate a universităților -, calitatea acestor ore (în Politehnica București) este într-adevăr mult mai variată. Și aici, bineînțeles, intrăm în anumite conflicte de tip termen scurt versus termen lung cu anumite componente al industriei, pentru că, bineînțeles, presiunea companiilor este să ia angajați cât mai bine pregătiți pentru tehnologiile momentului. Dar, dacă universitatea nu vede un pic mai departe de nevoile de astăzi ale pieței, o să replicăm un cerc vicios în care dacă astăzi se cer, să spunem, angajați pentru sectorul bancar, noi pregătim doar pentru sectorul bancar și vom atrage în România în continuare doar astfel de slujbe. Învățământul românesc oferă o gamă foarte largă de cursuri, inclusiv în domenii precum inteligența artificială și securitatea cibernetică. Chiar dacă aceste domenii nu au încă o piață foarte dezvoltată, ele oferă slujbe cu o valoare adăugată semnificativ mai mare și, în timp, prin formarea unei forțe de muncă calificate, vor atrage și companiile.

Deci rolul universității este să ofere, în primul rând, o pregătire tinerilor și să ofere cetățeni valoroși societății, nu doar să ofere forță de muncă industriei. Tinerii trebuie să învețe să se adapteze la o carieră profesională de 30-40 de ani și să aibă mai ales niște ambiții care să nu se limiteze la oferta actuală a pieței. Piața românească a crescut spectaculos, în mare parte datorită capitalului străin și, mai ales, unei școli românești care nu s-a limitat să răspundă pieței IT precare de acum 20 de ani, când companiile de tehnologie abia începeau să apară. În schimb, școala a avut ambiții mai mari, formând tineri care, pentru o perioadă, nu și-au găsit slujbe în România, dar au atras treptat companii internaționale ce oferă salarii mult mai mari. Cât de sustenabilă va fi această creștere în viitor rămâne un pariu. Totuși, sperăm că, în ciuda costurilor mai mari ale forței de muncă în România, calitatea atât a educației, cât și a companiilor din ecosistemul tehnologic românesc va justifica aceste salarii semnificativ mai mari decât cele din India.

Legat de procesul de revizuire a unor materii, da, avem încă materii cu o inerție mai mare în abordarea unor teme de ultimă oră, deși numărul și ponderea lor este clar în scădere. Critica îndreptățită a sistemului românesc este accentul mult prea mare pe activități individuale. În termen de competențe de lucru în echipă și încurajarea autonomiei, învățământul european vestic este clar mai responsiv.

Împreună devenim conștienți că putem face alegeri mai verzi în fiecare zi. Energia vine de la oameni. Acest text face parte din proiectul editorial VERDE, realizat împreună cu Societatea Omului Sănătos și platforma habits by Republica. Proiectul VERDE este realizat cu sprijinul Evryo România.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp