Un pigment, o idee și-un risc intră sub pielea ta: Europa și libertatea pieței tatuajelor

Foto: Getty Images

Gusturile și culorile nu se discută. Ce poate fi mai personal decât un tatuaj? Acesta este chintesența exprimării libertății, a revoltei împotriva conformismului și a sistemului. „Prietenul meu și-a tatuat π pe față. A fost o decizie irațională”, spune bancul. Ce faci, însă, când sistemul încearcă să reglementeze chiar estetica rebeliunii? Ne-am obișnuit ca UE să solicite drepturi sociale sau ale consumatorilor. Totuși, amestecul statului în libertatea creativă a tatuajelor depășește o nouă frontieră. Din 4 ianuarie, mulți pigmenți pentru cerneluri colorate au devenit ilegali în Uniunea Europeană, din cauza riscurilor de alergii, mutații genetice, cancer și alte probleme de termen lung. Anul viitor vor urma verdele și albastrul, pentru care nu se întrevăd încă soluții clare de substituire. Doritorii de tatuaje în culori vibrante riscă să rămână cu buza umflată, tocmai când piața luase avânt și limitele imaginației erau doar în portofel.

Photo: Pixabay

În urmă cu douăzeci de ani, am fost uimit să văd, în Stockholm, bărbați plini de tatuaje și mușchi care împingeau, alene, cărucioare cu bebeluși prin parcuri. Cele două stiluri, ale rebeliunii și grijii, nu se mai intersectaseră atât de vivid în experiența mea. Azi, căldură mare, poți vedea în metrou fantezii dezlănțuite pe brațele și pulpele dezgolite ale cetățenilor călători, cu sau fără copii, rucsac sau poșetă. Tatuajele nu mai sunt marca rebelilor, ci au intrat sub pielea publicului larg. 25% din tinerii UE și 12% din populația totală au un tatuaj, față de aproximativ 30% din americani. Odată cu creșterea în popularitate, tehnica a intrat în vizorul autorităților. Pigmenții pentru tatuaje nu sunt făcuți special pentru oameni și nici nu sunt testați pentru utilizare sub piele. Sunt pigmenți generici, din industria cosmetică, dar și din cea auto, a hainelor, plasticului etc. Demersul la nivel UE a început în 2015, a fost aprobat la finele 2020, devenind realitate din 2022.

Este oare corect ca statul să interzică ingrediente riscante? Nu ar fi mai bine să oblige producătorii să le menționeze pe etichetă și să lase consumatorii să decidă? Ne place să credem că, odată ce avem informațiile în fața ochilor, vom putea lua cea mai bună decizie prin propria gândire. Restricțiile statului par o insultă la adresa inteligenței noastre. Totuși, ca inginer, am observat în repetate rânduri cum un algoritm excelent și date abundente nu garantează succesul. Resursele insuficiente de memorie sau procesor, adică aglomerarea sarcinilor și poluarea informațională, pot face ca un algoritm bine strunit în laborator să eșueze în găsirea soluției optime în lumea reală. Dacă am avea tot timpul și pacea sufletească la dispoziție, am lua cele mai bune decizii pentru noi și cei dragi. Viața nu arată, însă, chiar așa. Din această cauză, statul european preia o parte din responsabilitatea de procesare a cetățenilor, mai ales când vine vorba de boală și moarte.

Când ne gândim la piața liberă, ne vine în minte imaginea fructelor și legumelor pe tarabe, printre care ne plimbăm, pipăind și alegând în funcție de calitate și preț. Când e vorba de mere, pere în panere, și gutui cu puf moale ca de pui, vorba poetului, ne agățăm încă de iluzia transparenței informaționale. Ne prefacem că e suficient să privim și să atingem pentru a ști dacă marfa e bună. Desigur, această simplitate nu se mai aplică demult nici la mâncare, nici la bunurile tot mai complexe și intangibile, tranzacționate pe piețele actuale. Asimetria de informații devine tot mai clară. Producătorii de telefoane mobile, automobile, servicii medicale sau asigurări de viață știu mult mai bine decât noi ce se ascunde în produs. Noi vedem doar suprafața, eticheta și marketingul.

Foto Pixabay

Asimetria de informații pentru tatuaje e similară cu cea pentru cosmetice. Ce chimicale înghiți dacă pui ruj pe buze? Ce-ți intră în piele dacă-ți vopsești părul? Cleopatra își contura pleoapele cu un tuș ce conținea plumb, regina Elisabeta I folosea pudra albă cu plumb ca să-și mascheze cicatricile de variolă, iar publicul victorian era încurajat să-și purifice tenul cu puțin arsenic. În Europa, cosmeticele sunt o industrie reglementată. Statul european a interzis, de-a lungul anilor, peste 1300 de ingrediente cancerigene, mutagene, toxice sau iritante. Nu e vorba doar de alergii sau de probleme imediate la locul aplicării. De exemplu, anumiți pigmenți din vopselurile de păr au fost interziși deoarece sunt asociați, pe termen lung, cu cancerul de vezică urinară. Acest risc nu ar putea fi sesizat și gestionat direct de consumatori: e prea complicat și prea îndepărtat. Noua lege a pigmenților pentru tatuaje este un simplu gest de generalizare: dacă ceva e toxic când e aplicat temporar pe piele, probabil e și mai toxic când e injectat permanent sub piele.

Modelul european al pieței se bazează pe libertatea pozitivă de a putea face lucruri, care presupune, printre altele, să fii viu și cât mai sănătos. Într-o lume congestionată și plină de zgomot, prea puțini cetățeni au timpul să judece impactul pe termen lung al chimicalelor din mâncare, cosmetice etc. Așadar, statul studiază, deliberează și stabilește granițele pieței. Unele lucruri pot fi promise și vândute, altele nu mai pot. Prin contrast, modelul american al pieței se bazează pe libertatea negativă față de stat. În SUA, principiul de bază este că ești liber dacă statul nu-ți pune piedică. În rest, ești pe barba ta, descurcă-te cum știi mai bine. Ca dovadă, în SUA, sunt interzise doar 11 ingrediente pentru cosmetice, iar chimicale cu riscuri dovedite sunt folosite frecvent. Cernelurile de tatuaje nu trebuie nici măcar să menționeze ingredientele. Ești liber, ca artist, să alegi ce cerneluri vrei și, în calitate de client, să alegi ce artist vrei. Statul nu intervine. Pe ce baze poți evalua riscurile acestor chimicale, ce-ți vor fi permanent introduse sub piele, e o altă întrebare. Cele mai la îndemână sunt aspectul, prețul și reputația artistului, bazată pe experiențele imediate ale celorlalți clienți și, desigur, pe marketing. Ce pasionat de tatuaje stă să studieze, pe cont propriu, efectele indirecte și de termen lung ale transmiterii pigmenților în corp, de la alergii la cancer?

Photo: Pixabay

Cum vom privi oare, peste zece ani, această lege? Va fi punctul de turnură spre o estetică a tatuajelor în nuanțe de gri și a căutării culorii pe alte continente? Sau va fi impulsul spre o industrie în care energiile creative vor fi puse și în slujba sănătății consumatorilor, nu doar a aspectului și profitului? 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp