Sari la continut

De șase ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

Ce justiție socială face impozitul progresiv pe venit?

oameni pe strada - oras

Foto: Getty Images

În societatea noastră se discută din nou despre creșterea impozitelor. Încă o dată, în măsura în care ne referim la impozitul pe venit, unul dintre motivele invocate pentru creșterea impozitului respectiv și pentru revenirea la un sistem progresiv este așa-numita justiție socială sau justiție distributivă.

Reamintesc ideea lui Hayek că cele mai mari greșeli de politică economică s-au făcut în numele acestui concept. Urmându-l pe Hayek, este necesar să se înțeleagă că societatea a dezvoltat conceptul de justiție pentru a ghida comportamentul unora față de alții. Aceasta înseamnă egalitatea în fața legii. Mai departe, aceasta înseamnă că legile pentru a fi juste trebuie să aibă scopuri generale, adică să fie aplicabile tuturor în mod egal. Crearea unor legi particulare, care vizează un grup din societate nu sunt neapărat juste, chiar dacă sunt legale.

În mod particular, redistribuirea, ca și alte procese ce nu-i privesc pe toți membrii societății, poate avea loc în virtutea unei legi care se aplică unui grup limitat de oameni, adică a unei legi care nu poate avea un caracter general. Din păcate, un lucru esențial remarcat de Kant (pe care Hayek îl citează), redistribuirea nu are niciun principiu care să o definească, nici din perspectiva celui care beneficiază (și care s-ar bucura să primească cât mai mult), nici din perspectiva guvernului care redistribuie (vezi The Contest of Faculties, în Hans Reiss (ed.), ”Kant’s Political Writings”, Cambridge University Press, nota de subsol de la paginile 183-184). Asta este o problemă de fond, o problemă de justiție în sensul larg al termenului.

Pe lângă justiția socială, un alt scop al introducerii progresivității impozitului pe venit este colectarea unor venituri suplimentare la buget, căci este de presupus că salariile mai mari vor fi impozitate cu o cotă mai mare decât cea de 10 la sută care operează în prezent. Pe 4 septembrie 2020 am publicat un articol în care argumentez că problema principală a bugetului nostru general consolidat este pe partea cheltuielilor, astfel că nu creșterea impozitelor este soluția, ci mai buna colectare a veniturilor și promovarea în mod consecvent a unei politici fiscale ghidate de principii. Aceste principii ar trebui să limiteze creșterea cheltuielilor ca procent din PIB la ceea ce doresc votanții să plătească.

Pentru asta votanții ar trebui să știe înainte de vot ce cheltuieli propun cei ce candidează și, foarte important, cât ar trebui să plătească prin impozite pentru ele. În practică este însă invers: se votează în parlament un program de cheltuieli care trebuie finanțate prin creșterea impozitelor. Iar dacă trecem de la cota unică la impozite progresive, atunci înseamnă că unii sunt invitați să cheltuie pe banii altora. Nu contează dacă publicul este de acord sau nu cu acele cheltuieli. Mai precis, nu contează dacă cei pe banii cărora se vor face cheltuielile sunt de acord sau nu.

Ce logică are în România creșterea impozitelor când slaba colectare este o problemă ce durează de peste trei decenii? Nu este doar o creștere a poverii pentru cei care se conformează și plătesc, pentru a-i lăsa în pace pe cei ce nu plătesc? Oare nu acesta este mecanismul prin care, indiferent ce rate de impozitare s-au practicat în România, veniturile ca procent din PIB au rămas în perioada 1995-2020, în medie, undeva spre 28 la sută din PIB?

Soluția revizuirii cheltuielilor, eliminării risipei și creșterii colectării este grea, dar este cea corectă. Soluția ușoară este „pragmatismul”, adică acțiunea neghidată de principii. Este ușor pentru o majoritate parlamentară să crească impozite. Dar dacă ea ar decide fără a ține cont de principii corecte, atunci pur și simplu ar exersa „tirania majorității”. „Metoda capitalistă”, cum se exprimă Schumpeter, este alta, și anume, menținerea sănătății monedei (care depinde și de sănătatea finanțelor publice) și a liberei întreprinderi (care este redusă inclusiv prin creșterea impozitelor). Aceasta este diferența dintre tirania majorității și metoda capitalistă: principiile corecte. Aici stăm prost și asta se vede referitor la domnia legii, la integritatea guvernelor, la claritatea drepturilor de proprietate etc. Toate contribuie la slaba colectare a impozitelor. Astea sunt adevăratele probleme ale bugetului.

Astăzi vedem o evoluție care, de asemenea, trebuie luată în discuție ca aspect conjunctural când argumentăm împotriva creșterii impozitelor în general, inclusiv asupra impozitelor pe venit. Este vorba de dinamica unor factori care tind să alimenteze inflația pe partea ofertei. Aici se includ în special creșterea prețurilor la gaze și energie electrică și creșterea prețurilor produselor alimentare volatile.

Această inflație alimentată de factori pe partea ofertei este independentă de anticipații inflaționiste sau de poziția ciclică a economiei, factori pe care îi pot influența politica monetară și politica fiscală. Ea, ca orice inflație, acționează ca impozit pe venit, cu deosebirea că nici politica monetară nici politica fiscală nu i se pot opune. Inflația pe partea ofertei va contribui la încetinirea creșterii economice. La fel vor face și impozitele pe venit mărite.

Astfel, împotriva argumentelor principiale menționate în articolul din 2020 împotriva creșterii impozitelor apare și întrebarea: trebuie să creștem impozitele pe salarii acum când ne confruntăm cu o inflație de natura ofertei, când piața muncii este tensionată, când nepotrivirile dintre cererea pentru calificări înalte și oferta de astfel de calificări este relativ mare?

Chiar dacă am accepta (de dragul argumentației) că ar trebui să trecem la un impozit progresiv, care ia mai mult din salariile celor cu calificări înalte pentru a redistribui către alții, ar fi „înțeleaptă” această trecere într-un moment ca acesta? Evident, nu. Stimulentele pentru muncă, educație și investiții ar scădea, ceea ce este nepotrivit în principiu și cu atât mai mult acum. Mai ales că reducerea calității educației și diverși factori care întrețin migrația forței de muncă vor continua pentru mult timp să mențină la niveluri insuficiente oferta de calificări înalte.

Faptul că România se numără printre puținele țări care au o cotă unică (dacă nu ținem cont de exceptăririle de la regulă) de impozit pe venit nu poate fi discutată în termeni de rău sau bine, cum se mai întâmplă. A trece la impozit progresiv doar pentru că alții au astfel de impozite ar fi doar un act de imitație. Imitația este pragmatism fără ghidaj de la principii. Faptul că majoritatea țărilor are impozitare progresivă nu înseamnă că așa e corect. Și Biserica a fost unanim în favoarea ideii că soarele se învârte în jurul pământului când Copernic și mai târziu Galileo Galilei au spus că Pământul se învârte în jurul soarelui, dar opinia Bisericii nu era corectă. Oricum, să nu uităm esențialul: cota noastră unică nu este deloc unică. Nenumăratele exceptări face ca impozitul să fie în cel mai veridic mod unul progresiv. Ceea ce se vrea de fapt este o accentuare a progresivității.

Pentru cei care cred că dacă marea majoritate a țărilor operează cu impozit progresiv înseamnă că asta e regulă descoperită de societate ca fiind mai bună trebuie să le spun că nu este așa. Societatea a început cu impozite cu cotă unică de 10 la sută. Asta a fost regula „descoperită”. Abia după apariția concepției istoriciste că elitele pot descoperi legi ale evoluției cu ajutorul cărora să identifice „destinații istorice” și să controleze drumul către acolo, aplicând legi similare celor din fizică, societatea occidentală a început să „inventeze” reguli pentru a face justiție socială. Impozitul progresiv este în prezent o astfel de regulă.

Impozitul în cotă unică de 10 la sută (sau mai puțin) are o istorie de câteva milenii. Impozitul progresiv are o istorie de aproape 200 de ani. În Marea Britanie, impozitul progresiv pe venit a fost introdus de Pitt the Younger în 1798, cu o cotă maximă de 10 la sută, iar în SUA a fost introdus de Lincoln în 1862. Ambele au fost introduse pentru a finanța războaie. Motivele au dispărut, dar impozitele nu. Pe termen lung, odată introduse, impozitele progresive nu au mai putut fi retrase.

Din această perspectivă, am putea spune că România a avut oportunitatea norocoasă și a putut introduce cota unică în 2005. Înainte, când avea impozite progresive pe venit nu a avut mai multă justiție socială ca în prezent. Nici dacă vom introduce un impozit pe venit cu cea mai accentuată progresivitate din Europa nu vom obține mai multă justiție socială. Au nemții o vorbă: dacă ceva merge, lasă-l să meargă!

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Exact așa se scrie când se pornește de la... CONCLUZIA DATĂ CA TEMĂ pentru articol. Totdeauna gândirea socială este influențată, determinată de satisfacția dată de „contul bancar”...al gânditorului. Considerațiile autorului sunt valabile în întregime doar pentru roboți, pentru ființe negânditoare, fără sentimente. Capitalismul se construiește pe principiul „fiecare pentru sine”, capitalismul stimulează lăcomia, egoismul. În capitalism bogații devin mai bogați (și mai puțini), săracii devin tot mai săraci (și mai mulți). Considerațiile autorului nu țin seamă deloc că bogații n-au adunat bogățiile într-o insulă numai a lor, adică fără munca săracilor. Este o dovadă de îngâmfare să afirmi că doar cele câteva state cu cotă unică de impozitare sunt „deștepte” și că majoritatea țărilor europene face prostii practicând impozitarea progresivă, de sute de ani! Luat la bani mărunți (mărunți mai ales față de „onorariile” autorului) articolul se dovedește a fi o țesătură însăilată din petice pestrițe neasortate, din care să se croiască o justificare pentru respingerea oricăror inițiative de a fi respecta dreptatea socială garantată de Constituția României (Art. 1, al. 3). Cei mai mari trădători ai adevărului sunt dintre cei care s-au înghesuit cândva să-l... apere (de lumină?!). Mare păcat, autorule!
    • Like 0
  • Respect!
    • Like 0


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Mihai Bran - Claudiu Pandaru

Când medicul psihiatru Mihai Bran le-a povestit colegilor săi de la muncă, în 2015, că ar vrea să își facă un startup în domeniul serviciilor de telemedicină, pentru a-și putea urmări mai ușor pacienții, cei mai mulți dintre ei au izbucnit în râs, neîncrezători. În prezent, business-ul său, ATLAS, pornit alături de câțiva prieteni IT-ști, a ajuns la o cifră de afaceri de un milion de euro și 400.000 de utilizatori.

Citește mai mult

Food waste Japonia

„În Japonia mâncarea e un personaj din marea poveste a lumii, un prim pas în călătorie. Fiecare regiune are cel puțin un ingredient sau o mâncare pentru care e faimoasă și care, când îi vine sezonul, e consumată în restul Japoniei. E și o formă ritualică de a reuni timpuri, locuri și oameni. Mâncarea japoneză e o formă de echilibru”, spune scriitorul George Moise într-un interviu pentru habits by Republica.

Citește mai mult