Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Ce (nu) are voie să facă un medic

Chirurg în sala de operație

Foto: Guliver Getty Images

Ai decis că ești de acord să închizi pleoapele, să adormi așa încât să nu mai poți controla ce ți se întâmplă, ai decis să dormi așa de profund, încât să nu te poți nici trezi și nici mișca dacă cineva va înfige un cuțit în tine atât de adânc, încât sângele să ți se scurgă într-un șuvoi amplu. Faci asta de bunăvoie, pentru că așa vrei tu. Și nu, nu vrei să te sinucizi, ci dimpotrivă vrei să trăiești. Vrei să te vindeci. Asta înseamnă că ți-ai încredințat viața unui doctor care a promis că va face tot ce poate pentru a scoate boala din organism. Care va tăia, va căuta să te vindece și apoi va coase. Sau îți va da să bei un lichid amărui într-o doză ce ție îți este utilă, dar care ar omorî pe oricine altcineva. Desigur că pentru asta i-ai dat doctorului o pungă cu aur, cel mai gras miel sau i-ai promis că îi vei aduce în toată vinerea doi dintre cei mai frumoși pești pescuiți de tine în marea largă. Dar poate un miel gras sau chiar o pungă cu aur să stea în balanță cu viața ta? E de ajuns? E prea puțin? Oare doctorul nu face parte dintr-o sectă necunoscută care urmărește să ademenească oameni ca tine și să-i sacrifice pentru gloria celui la care se închină? Oare nu cumva vecinul tău care îți râvnește casa și poate chiar nevasta nu i-a dat doctorului mai mult (cât oare? două pungi de aur?) ca să greșească numai puțin cu tăietura și să îți trăiești de fapt ultimele clipe? Sau poate că însuși doctorul râvnește la ce ai tu? Sau poate chiar nevasta ta vrea să scape de tine astfel? Cine să știe? Erori au mai fost și erori vor mai fi. Cine să spună clar că a fost o omucidere și nu o eroare? Și la ce ți-ar folosi, mort fiind, să fie doctorul tău judecat și aruncat în temniță?

Si apoi cine este doctorul ăsta? Nu îl cunoști, nu l-ai mai văzut niciodată. Niște prieteni te-au trimis la el (dar îți sunt ei cu adevărat prieteni?). Vorbește puțin, palmele lui miros ciudat a camfor și alcool iar în casă se spune că ține un craniu de mort. Să te lași pe mâinile omului ăsta?

Astfel de întrebări și-au pus, probabil, cei ce veneau să caute ajutor la primii medici ai antichității. Că au fost vechii greci, că au fost egipteni sau sumerieni, încă de la începuturile acestei profesii, medicii au trebuit să fie și buni cunoscători ai omului și suferințelor sale, dar totodată și de încredere. În universul cetății, medicii au fost (și au rămas) singurii care țin în mână taina vieții. Și pentru aceasta au primit drepturi speciale, dar și responsabilități adiționale. Jurământul lui Hipocrat a apărut tocmai pentru a clarifica cumva aceste drepturi și responsabilități în raportul dintre medic și cetate pentru ca în final încrederea în medic să fie protejată. Nu a fost singurul jurământ anume creat pentru medici și nici chiar în lumea ateniană Jurământul lui Hipocrat nu a fost acceptat de toate școlile filozofice. Inițial jurământul acoperea în mod egal probleme administrative și probleme de moralitate definind cumva aria de competențe ale medicului, dar și limitările etice. Trecerea timpului a schimbat societatea și putem înțelege de ce lucruri ce atunci erau considerate perfect legale acum nu mai sunt la fel. De exemplu versiunea inițială a jurământului interzicea medicului să opereze calculii vezicali – în 2019 această operație este realizată exclusiv de către medici (v-ați lăsa operat de altcineva?! de un veterinar? de un general de aviație? sau poate de un fizician laureat Nobel?). Dar în mod oarecum neașteptat și etica societății s-a schimbat (chiar dacă suntem foarte convinși că binele rămâne bine și răul rămâne rău). Dacă a „respecta pe cel care m-a învățat această artă ca pe propriul meu părinte”, deși cam dramatic spus poate fi totuși considerat acceptabil și acum judecând după măsurile morale actuale, e greu să mai fim de acord cu afirmațiile ulterioare: „să împart cu el toate cele ce îmi aparțin”, dar mai ales „să-i învăț pe descendenții lui această artă, fără obligații și fără a fi plătit”. Mai este o astfel de abordare acceptabilă acum? Adică cum să-i înveți gratuit medicina numai pe copiii de doctori și ceilalți să (îți) plătească? Nu cumva o astfel de cerere introduce o discriminare între copiii medicilor (care ar trebui să primească educație gratuită) și copiii care nu au avut șansa să aibă părinți medici (copii care, conform jurământului lui Hipocrat, nu trebuie tratați egal cu copiii de medici?). Evident acest lucru nu poate fi acceptat acum nici măcar la nivel de... ajutor prietenesc: ce ar însemna dacă un profesor la medicină, doctor desigur, ar chema în particular numai pe acei studenți care sunt copiii altor doctori să îi învețe câte ceva în plus față de ceilalți? Iată de ce jurământul lui Hipocrat ca și celelalte jurăminte medicale au trebuit să se schimbe odată cu societatea.

Și s-a schimbat. Lumea greacă a fost înlocuită de cea romană și mai târziu a venit rândul lumii arabe să influențeze prin învățăturile ei complexe ceea ce devenise între timp lumea creștină europeană. Jurământul medical a avut în tot acest timp o importanță schimbătoare: când obligatoriu, când aproape uitat pentru a fi apoi regândit și rescris la începutul epocii moderne, preluat, adaptat și adoptat unde altundeva decât peste ocean, în tinerele State Unite ale Americii. Ororile nazismului cu experimentele sale criminale făcute în numele progresului cunoașterii, cu purificarea „omului superior” și „ameliorarea raselor”, ne-au obligat după război să privim mai atent la valorile morale universale, valori prea puțin apărate de versiunile anterioare ale jurământului. A apărut astfel Declarația de la Geneva, declarație-jurământ la care medicii din întreaga lume aderă înainte de a-și începe profesia. Aceasta a fost adaptată și amendată de câteva ori iar în 2017 a fost aprobată ultima amendare cu eliminarea aproape în totalitate a referirilor la chestiunile administrative sau cele reglementate de lege și orientarea spre aspectele de etică medicală. Din păcate, nici acestea acoperite în detaliu sau în unele părți chiar mult prea vag definite. „Nu voi utiliza cunoștințele pentru a aduce atingere drepturilor omului sau a viola drepturile civile” sună înălțător, dar în epoca în care nu cunoștințele medicale ci cele inginerești sunt capabile să producă „mama tuturor bombelor”, gazul sarin sau ceaiul cu plutoniu te poți întreba pe drept cuvânt de ce acest jurământ nu se depune și în cazul absolvenților de Politehnică? Unde trebuie adusă o ranforsare etică a legii: în cazul medicului pentru a-l motiva să respecte viața sau în cazul chimistului care lucrează la dezvoltarea și perfecționarea de novichok, cumplita otravă care folosita pentru uciderea personajelor incomode unei puteri politice sau alteia? Căci acel chimist nu poate în niciun caz susține că de fapt a creat novichok-ul pentru a crește producția de soia.

Venind la ultima versiune a declarației-jurământ trebuie să fim de acord că nu se poate răspunde cu acest scurt text la toate provocările morale din lumea medicală. Privind chiar în zona cea mai importantă relației dintre medic și pacient - respectul pentru autonomia individului - acestă ultimă versiune lasă lucrurile incomplet rezolvate. Pentru că pune în lumină respectul ce trebuie arătat autonomiei pacientului (concept care are în vedere că pacientul este cel care decide în final asupra a tot ceea ce i se întâmplă în raport cu lumea medicală) dar nu are în vedere autonomia medicului. Poate fi considerat moral ca dreptul pacientului la autonomie să primeze asupra dreptului medicului la autonomie? Ca pacientul să aibă dreptul de a decide conform credințelor sale și medicul nu? Discuția nu e deloc prea astronomică: avem nenumărate cazuri de pacienți care nu acceptă vaccinarea lor sau a copiilor lor, care nu acceptă să primească sânge, deși asta le-ar salva viața și așa mai departe. În acest caz ei își exercită dreptul la autonomia deciziilor. Ei acționează conform credințelor lor. Și acest lucru se cere respectat. Dar poate fi un medic obligat să nu pună sânge unui copil bolnav și să-l condamne astfel la moarte numai pentru că părinții acestuia au credința că sângele străin impurifică? Poate fi un medic obligat să facă o întrerupere de sarcină la cerere (respectând decizia autonomă a pacientului) chiar și atunci când propriile sale credințe îi spun să nu o facă? Poate fi un medic oprit din a face ce crede necesar pentru salvarea vieții numai pentru că pacientul crede altceva și decizia acestuia primează? Să renunțe la autonomia sa pentru că vine în conflict cu autonomia pacientului? Va trebui să reflectăm.

Dar ceea ce aduce nou această ultimă versiune a Declarației de la Geneva este asumarea responsabilității pentru propria persoană considerându-se că un medic trebuie să fie mai întâi de toate EL în echilibru pentru a putea mai apoi să ofere cele mai bune servicii pacienților săi. Ceea ce în actuala Declarație înseamnă că medicul se angajează să aibă grijă de propria stare de sănătate, bunăstare și abilități (”I WILL ATTEND TO my own health, well-being, and abilities in order to provide care of the highest standard”). Pe mulți îi vor pune pe gânduri această obligație asumată prin jurământ: pe angajatorii surzi la epuizarea fizică și psihică a medicilor, pe criticii câștigurilor „nemeritate”, pe partenerii din administrație și din industrie agasați de cererile continue ale medicilor. Dar să nu dramatizăm – Declarația de la Geneva nu este (încă) un text de lege și felul în care va fi transpusă în practica locală ține de valorile sociale ale fiecărei societăți și a felul în care principiile morale sau cele legale au sprijinul societății (să ne amintim numai că printr-o lege de mult promulgată a fost fixat bugetul învățământului la o cifră niciodată atinsă...). „Să lăsăm Declarația asta să fie la ei acolo că noi aici ne știm mai bine nevoile”. Nu ar fi prima dată când am auzi asta.

Ai decis că ești de acord să închizi pleoapele, să adormi așa încât să nu mai poți controla ce ți se întâmplă, ai decis să dormi așa de profund încât să nu te poți nici trezi și nici mișca dacă cineva va înfige un cuțit în tine atât de adânc, încât sângele să ți se scurgă într-un șuvoi amplu. Faci asta de bunăvoie, pentru că așa vrei tu. Și nu, nu vrei să te sinucizi, ci dimpotrivă vrei să trăiești. Vrei să te vindeci. Asta înseamnă că ți-ai încredințat viața unui doctor care a promis că va face tot ce poate pentru a scoate boala din organism.

Cum vrei să fie doctorul tău?  

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Marga check icon
    Acest juramant nu se aplica si absolv. de la Politehnica pt. ca genul de descoperiri enumerate de dvs. nu sunt folosite in mod direct de creatorii lor pt. a face rau; ba, mai mult, de obicei pot fi folosite si in scopuri bune; de ex. energia nucleara. Pt. unele nici nu se pot prevede la momentul respectiv potentialele lor foloase.
    Pe cand un medic poate incalca in mod direct atat drepturile omului (dreptul la viata; dreptul la a decide asupra propriului sau corp, in conditii de informare CORECTA si completa din partea medicului asupra situatiei respective) sau civile (discriminarea pe diverse motive in oferirea asistentei medicale).
    Lucru care, din pacate, chiar se intampla in tara noastra.
    Sunteti medic; va dau un ex., cred ca veti intelege la ce ma refer. S-a practicat si inca se practica in afectiuni benigne o operatie mutilanta, care afecteaza profund pe termen lung pacientele respective, crescand riscurile pt. f. multe boli, de aici crescand cu totul inutil costurile pe sistemul de sanatate si scazand in fapt speranta medie de viata a pacientelor respective; afectand semnificativ calitatea vietii. Pe temeiul ca asa au invatat medicii respectivi si ii invata in continuare si pe altii, desi logica elementara ii contrazice. Si literatura medicala din surse reputate, evident. Ce mai poate face pacienta dupa? Sa execute o pedeapsa pe viata. Atat. Iar medicii respectivi sa le mai condamne si pe altele, caci la ce ne-ar mai folosi sa suporte si ei niste consecinte? Macar printr-o protectie juridica intr-adevar corecta a pacientilor in caz de malpraxis.
    Atata vreme cat ar exista ghiduri clinice clare, ar exista si criterii obiective de stabilire a culpei medicale. Ar folosi sa prezentati cum este in alte tari cu sisteme de sanatate apreciate.
    Foloseste ca medicul care a produs moartea unui pacient datorita erorilor sale sa fie judecat si sanctionat cumva. Pentru ca nu este normal ca o operatie sau un tratament in sec. XXI sa fie un joc de noroc. Erorile sunt, de multe ori, rezultatul incompetentei; al unui sistem defect, prost organizat, care nu isi ia masurile posibile de minimizare a acestora, inclusiv printr-o pregatire continua REALA a medicilor.
    • Like 0
    • @ Marga
      Alien check icon
      Departe de mine apărarea incompetenților (fie ei medici sau altceva).
      Însă dacă faci un sistem prea dur de pedepse, medicii în loc sa facă o analiza risc beneficii pentru pacient vor face una risc beneficii pentru ei. Și rezultatul ar fi ca dacă ai o afecțiune grava cu risc major niciunul sa nu vrea să-și asume riscul sa încerce sa te repare și s-o dea în bara, și deci sa fieu pedepsit. Și nu-ți mai rămâne decât sa te duci la biserica, ca pe aia nu-i trage nimeni la răspundere pentru lipsa de rezultate. Trebuie găsită granița dintre răspunderea pentru o neglijenta sau incompetenta evidenta și vânătoarea de vrăjitoare care i-ar împinge sa refuze orice caz care prezintă cel mai mic risc.
      • Like 2
    • @ Alien
      Poate stiti sau nu dar ceea ce descrieti aici se intimpla deja. Si nu la noi ci in unele zone din SUA care s-au depopulat cu medicii de anumite specialitati din cauza proceselor de malpraxis prea costisitoare.
      • Like 0
    • @ Alien
      Marga check icon
      @Alien. Sunt in acord cu dumneavoastra. Exclud orice vanatoare de vrajitoare. Acele ghiduri clinice de care vorbeam, din tarile cu un sistem eficient de sanatate, in care medicii sunt intr-adevar dedicati profesiei, se actualizeaza continuu si respecta intr-adevar dreptul pacientului la consimtamant informat, oferind informatii corecte si complete (legat de intrebarea din final) ii protejeaza si pe medici de unele malpraxisuri, spunandu-le clar calea de urmat. Iar acolo sunt tratate boli grave cunoscandu-se foarte bine riscurile, fara a refuza pacientul si fara vanatoare de vrajitoare.
      • Like 0
    • @ Florian Berghea
      Marga check icon
      @Florian Berghea
      Nu cred ca SUA este un exemplu bun in toate privintele in ceea ce priveste sistemul de sanatate. Nu la despagubiri extrem de costisitoare ma refer, ci la faptul ca in aproape orice alta profesie exista o raspundere reala pentru greseli. Si in alte profesii se greseste din necunoastere. Ma refer strict la apararea pacientilor de greseli medicale, prin existenta unui sistem de sanatate preocupat in mod real de acest lucru; nu tb. descoperit nimic nou; modele exista; romanii care lucreaza in alte tari au vazut diferenta uriasa. Si ca da, pacientul afectat de greseala medicala trebuie sa aiba protectia juridica ce ii ofera accesul la o despagubire rezonabila, nu uriasa, Adecvata si posibilitatilor societatii. Caci isi pierde o parte din capacitatea de munca, ii este afectata calitatea muncii, isi consuma foarte mult din resursele imputinate (de timp, de bani, de efort) ca sa mai amelioreze ce se mai poate. Fara niciun sprijin; din contra; se izbeste de alti si de alti si de alti medici ramasi cu ce au invatat ei pe vremuri. Un sistem de sanatate care reuseste sa asigure o pregatire buna si continua medicilor, care are criterii clare si oneste de a-si masura si evalua rezultatele, de a implementa programe cost-eficiente de preventie va minimiza depagubirile pt. malpraxis. Va scadea in timp costurile pt. ca oamenii vor fi, in medie, mai sanatosi.
      Imi doresc medici competenti, care sunt constienti ca sunt oameni in serviciul altor oameni ca si ei. Cu o profesie intr-adevar dificila, dar, pentru cei care o fac din pasiune, foarte frumoasa.
      • Like 0
  • check icon
    Când te urci în taxi, tren, avion sau vapor o faci de bună voie și nu ca să te sinucizi și dacă se întâmplă să mori în accident din vina celor ce conduc aceste mașinării aceștia răspund penal, deci care este problema în a răspunde în jobul pe care îl ai și presupune siguranța unor persoane, mai ales că tu o faci exclusiv pt. bani? Nu ai competența necesară, în ați desfășura jobul, în care este implicată și viața altor persoane dependente de priceperea ta, nu o faci, simplu. Să lăsăm vrăjeala că nu ține. Nu cred că medicii români și-ar dori legislația americană în domeniu de ex..
    • Like 0
  • Raul check icon
    In Romania, medicii sunt perceputi ca niste spagari care te ajuta numai daca isi primesc "plicul". Aceasta perceptie a fost intiparita in mintea omului de rand tocmai de catre doctori, iar in ultimii ani aproape ca nu trece luna fara cateva cazuri de medici spagari (ultimul a fost al medicului de la spitalul Militar, recent prins in flagrant). Profesiunea de medic este complet compromisa in tara pentru mult timp. Cand mergi la doctor primul gand este daca te va trata, daca va fi multumit de spaga, daca mai iesi viu din spitalele pline de bacterii.
    • Like 0
  • mike mike check icon
    Cred ca un medic ar trebui sa comunice cu mine, sa ma informeze tot timpul de manevrele pe care le face, presupunand ca nu sunt adormit total. De fapt, marea spaima este anestezia generala, teama de a nu te mai trezi si mai putin operatia in sine. Totusi, n-am reusit sa inteleg de ce uneori este nevoie de anestezii generale pentru operatii aparent simple. Poate ma lamureste cineva... Oricum, cei mai buni medici sunt ( cu exceptia malformatiilor ereditare sau defectelor de la nastere), alimentatia sanatoasa si sportul. Pe terenul de tenis unde merg saptamanal vad doua cupluri avand in jur de 70 de ani, care joaca constant. Asa as vrea si eu sa ajung la 70 de ani.
    • Like 0
  • Medicul meu chirurg aș dori să fie cam așa:
    1. Să aibă tot ceea ce îi este necesar pentru a-și perfecționa arta de a extirpa răul.
    2. Să efectueze numai atâtea intervenții chirurgicale câte îi dau credința că ultima intervenție poate fi cel puțin la fel de bună calitativ ca și prima din ziua respectivă.
    3. Să aibă disponibilitatea și condițiile necesare de a se consulta cu alți medici în folosul pacientului.
    4. Să aloce timpul necesar studierii și înțelegerii particularităților fiecărui pacient înainte de a pune mâna pe bisturiu.
    5. Să stabilească tratamentul de recuperare particularizat pentru fiecare pacient.
    • Like 3
    • @ Voicu Nicolae
      As adauga disponibilitatea de a comunica cu pacientul pentru a-i explica beneficiile/riscurile tratamentului/operatiei de a beneficia de respectul si cooperarea totala ale acestuia si asigurarea conditiilor de a fi la curent cu cele mai noi descoperiri in domeniu.
      • Like 1


Îți recomandăm

Protest 10 august

„Dacă se rostesc astfel de cuvinte cum face Liviu Dragnea, adică moarte, omor, bătăuşi, droguri, fascişti, toate sunt calculate, repetate de domnul Dragnea şi de consilierii săi pentru a construi o justficare în ochii opiniei publice a unor intervenţii asupra manifestanţilor anti-PSD care, până acum nu au comis nicio violenţă”, spune Cristian Tudor Popescu. (Foto: Inquam Photos)

Citește mai mult