Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Ce nu înțelege Viktor Orban când spune că vrea să implementeze „capitalismul de stat chinez” în Ungaria

Viktor Orban, octombrie 2022

Foto: Profimedia Images

Recent, în 10 septembrie, în cadrul unui eveniment al partidului Fidesz desfășurat la Kötcse, premierul Ungariei Viktor Orbán a ținut un discurs de caracter semi-confidențial, însă conținutul acestuia a fost ulterior făcut public de către jurnaliștii de la Europa Liberă. În acest discurs, președintele Fidesz a abordat subiectele actuale sensibile precum războiul din Ucraina, criza energetică a Europei, viitorul Uniunii Europene și al Grupului de la Vișegrad, problema imigranților și formarea viitorilor politicieni Fidesz pentru o guvernare până la 2060. Însă mi-au atras atenția în mod special „profeția” lui despre prăbușirea Uniunii Europene până la 2030 și admirația lui față de „capitalismul de stat chinez”, pe care dorește să-l implementeze în Ungaria.

Cum era de așteptat, discursul lui a provocat pe de o parte condamnări din partea multor oameni din Europa și nu numai; dar pe de altă parte, acest sofism a reușit să adâncească îndoielile cu privire la opțiunea europeană care sunt preexistente în societățile foste socialiste din Europa Centrală și de Est. Pentru că în procesul integrării europene și al globalizării, procentul oamenilor care nu s-au putut adapta la noile realități era mai ridicat în aceste societăți decât în Occident. Într-o astfel de circumstanță, datorită dezvoltării economice ale Chinei din ultimele decenii, așa-numitul model chinez a devenit o alternativă imaginară pentru acele segmente sociale care s-au simțit indignate.

Dar oare dacă aceste state ar fi adoptat modelul chinez în loc de modelul vest european, acești oamenii nemulțumiți ar fi avut o calitate de viață mai bună decât cea pe care o au astăzi? Consider că răspunsul este negativ, iar asocierea succesului economic al Chinei cu ipoteticul succes economic al statelor foste socialiste din Europa Centrală și de Est sub modelul chinez este o eroare de logică, precum relația dintre consumul de ciocolată per capita și numărul de brevete per capita. Cu excepția Japoniei, există o corelație pozitivă între cei doi indicatori, însă dacă românii s-ar sătura de celebrele ciocolate de la Heidi sau Lindt, România nu va deveni liderul regional al invențiilor. Pentru că aceasta corelație pozitivă se explică prin faptul că Occidentul s-a modernizat înainte de alte zone ale lumii, iar consumul de ciocolată este un obicei cu precădere occidental; Nu putem fi absurzi încât să credem că consumul de ciocolată a fost variabila care a determinat revoluțiile industriale ale Occidentului.

Așa este și cu fezabilitatea implementării modelului chinez în Europa Centrală și de Est. Aceste țări nu nu se confruntă cu provocările cu care China se confruntă și nici nu dispun de resursele de care China dispune. Până și nevoile și aspirațiile oamenilor din ambele spații sunt destul de diferite. Ce-i drept, spre deosebire de politologia occidentală, cea chineză contemporană nu a încercat să se bazeze pe conceptele precum dreptul natural, care este prin definiția sa universal. Conducătorii chinezi contemporani recunosc că modelul lor nu este decât o experiență de „TDD (Test Driven Development)”, potrivit numai Chinei și numai în anumite circumstanțe – de fapt aceasta este tema centrală a narativului oficial al statului chinez cu privire la evoluțiile politice de la 1840 încoace.

Evident că „capitalismul de stat chinez” din contextul discursului lui Viktor Orbán nu se referă la scrisul cu logograme sau la calendarul reglat după fazele lunii. Mai degrabă, președintele Fidesz și-a imaginat un sistem economic care favorizează capitalul autohton statal în detrimentul celui străin privat, cu un control puternic exercitat de autoritățile statului. Dar oare acesta a fost cheia succesului economic al Chinei?

Piața chineză cu siguranță nu este cea mai ostilă pentru companiile multinaționale și fondurile de investiții occidentale, care în ultimele decenii au beneficiat enorm de mult de deschiderea ei economică (deși parțială). Chiar în contextul actual al instabilității politice, „maleficul” Wall Street continuă să investească în China. În același timp, sunt economii la fel de sau chiar mai restricționate și ostile pentru capitalul străin decât cea chineză, cum ar fi Egipt, Brazilia sau Argentina, nici nu este nevoie să menționăm Iran, Venezuela și Coreea de Nord; Dar aceste economii nu au înregistrat niciun rezultat extraordinar. Pe lângă acest fapt, Singapore și Hong Kong, care sunt cele mai libere economii din lume, funcționează precum intermediarii dintre capitalul străin și piața chineză.

Atunci care este cheia succesului economic al Chinei? Banii trebuie să vină de undeva, degeaba o persoană încearcă să se apere de inamicii reali sau imaginari, retrăgându-se la peșteră, cu mâinile goale. Printre economiile mari din lume, China are cel mai mare procent de investiții din PIB, care în anul 2020 a atins cota de 43.66%; Spre comparație, SUA a avut 20.99%, Japonia 25.55%, Franța 23.73, Germania 20.35%, Regatul Unit 17%, India 28.42%, Brazilia 15.41%, Rusia 23.42%. 43.66% este un procent pe care cel puțin din 1980 încoace, nicio altă economie mare din lume nu a avut; Iar în 2011, China a atins recordul istoric de 47.03%.

De ce sunt atât de scumpe locuințele din Beijing și din toata China? Pentru că o mare parte (în 2017, procentul a fost 68%) din prețul per metru pătrat constă în taxa de concesiune a terenului pe 70 de ani, de care depinde bugetul multor guverne locale, ajungând chiar și la procentul de 179%. Vedeți? Acele minunate megaproiecte de infrastructură au un cost, pe care populația îl plătește.

Ce înseamnă acest lucru în mod concret? Gândiți-vă la un scenariu în care o persoană își investește jumătate din salariu în produsele de investiție ale căror termene de recuperare deseori depășesc decenii, iar unele devin „Sunk costs” sau mai pe românește „aruncate pe apele Sâmbetei”; În același timp aceasta persoană trebuie să-și sprijine părinții și rudele care trăiesc în sărăcie extremă, să plătească ratele pentru locuință și vehicul, să-și cumpere mâncare și alte consumabile și trebuie să aibă grijă să nu se îmbolnăvească pentru că nu are asigurarea medicală, nici bani pentru tratamente și nu-și poate lua un concediu medical.

În alte cuvinte, pentru miracolul economic pe care îl observăm astăzi, China a plătit un preț enorm. De exemplu, ca să-și achiziționeze un apartament de 100 mp în Beijing, cu un preț mediu de 58993 CNY pe metru pătrat din ianuarie 2022, un locuitor al orașului care are un salariu mediu anual de 147331 CNY (194651 CNY din mediul public și 100011 CNY din mediul privat) din 2021 trebuie să muncească 40 de ani. Spre comparație, un metru pătrat dintr-un apartament din Île-de-France costa 4854 EUR în 2018, iar pentru achiziționarea unui apartament de 100mp, un locuitor al regiunii care câștiga un salariu mediu anual de 27180 EUR din 2018 trebuie să muncească doar 18 ani. Nici nu am luat în calcul faptul că în China prețurile locuințelor sunt calculate pe suprafața construită, nu suprafața utilă.

De ce sunt atât de scumpe locuințele din Beijing și din toata China? Pentru că o mare parte (în 2017, procentul a fost 68%) din prețul per metru pătrat constă în taxa de concesiune a terenului pe 70 de ani, de care depinde bugetul multor guverne locale, ajungând chiar și la procentul de 179%. Vedeți? Acele minunate megaproiecte de infrastructură au un cost, pe care populația îl plătește.

Familia chineză tradițională nu este o uniune a două persoane bazată pe afecțiune și dorință de a trăi împreună; Ci este mai degrabă o unitate economică, în care regulile comerciale sunt prioritare. Într-o astfel de circumstanță, deținerea unei locuințe pe numele propriu este considerată ca o caracteristică indispensabilă pentru o ulterioară bună desfășurare a „investițiilor”. 

Și de ce populația este dispusă să plătească acest preț absurd, în loc să stea cu chirie, care este în parametri normali (piața chiriilor nu a fost distorsionată de factorii socio-culturali, de aceea predomină în ea principiul cererii și al ofertei)? Pentru că China încă nu-și a finalizat procesul de modernizare iar familia chineză tradițională nu este o uniune a două persoane bazată pe afecțiune și dorință de a trăi împreună; ci este mai degrabă o unitate economică, în care regulile comerciale sunt prioritare (n.r. X. Fei, From the Soil, The Foundations of Chinese Society, Berkeley, University of California Press, 1992, pp. 87-93.). Într-o astfel de circumstanță, deținerea unei locuințe pe numele propriu este considerată ca o caracteristică indispensabilă pentru o ulterioară bună desfășurare a „investițiilor”. Trebuie luată în calcul și „religia seculară” a societății chineze tradiționale, pentru care în lipsa unei credințe transcendente, relațiile familiale au devenit un fel de „dogme” iar refuzul întemeierii unei familii sau a procreării sunt considerate precum „erezii” (Deși politica antinatalistă începută în 1979 a fost eficientă iar în ultimul deceniu mișcarea antinatalistă voluntară a devenit populară, astfel încât în prezent natalitatea Chinei a scăzut la printre cele mai scăzute nivele din lume. Dar „credința” generației vechi, încă activă pe plan social, mai joacă un rol important în viața tinerilor).

Deci, nu acele aspecte imaginate de Viktor Orbán au stat la baza succesului economic al Chinei, ci sacrificiile imense pe care populația le-a făcut, iar acest lucru a fost posibil din cauza factorilor socio-culturali specifici societății chineze, care nu pot și nu trebuie să fie replicați în alte societăți. Dacă președintele Fidesz va implementa „capitalismul de stat chinez” așa cum el și l-a închipuit, adică ostilitatea față de capitalul străin privat și controlul statal puternic asupra economiei, Ungaria va deveni un fel de Venezuela a Europei

Acesta este doar unul dintre nenumăratele motive datorită cărora China și-a înregistrat un succes economic uriaș în ultimele decenii. Pe lângă acesta, mai putem menționa multe alte aspecte: China și SUA sunt singurele economii mari care nu au un sistem universal de sănătate, iar în China plata precedă tratamente chiar și în situațiile de urgență; În Uniunea Europeană cheltuielile cu ajutor social au ocupat mai mult de 28% din PIB din 2008 încoace, iar în China procentul era de 5.9% în 2008 și 11.5% în 2015; În medie un chinez lucra 2174 de ore pe an în 2017, similar cu ce lucra un francez în 1950.

Deci, nu acele aspecte imaginate de Viktor Orbán au stat la baza succesului economic al Chinei, ci sacrificiile imense pe care populația le-a făcut, iar acest lucru a fost posibil din cauza factorilor socio-culturali specifici societății chineze, care nu pot și nu trebuie să fie replicați în alte societăți. Dacă președintele Fidesz va implementa „capitalismul de stat chinez”, așa cum el și l-a închipuit, adică ostilitatea față de capitalul străin privat și controlul statal puternic asupra economiei, Ungaria va deveni un fel de Venezuela a Europei; Iar dacă acesta dorește să-și oblige populația să facă sacrificii comparabile cu cele făcute de chinezi, va fi o instabilitate socială imensă în Ungaria, s-ar putea ajunge și la lovitură de stat și război civil.

Poate că Viktor Orbán ar fi dorit să profite de poziția strategică a Ungariei, pentru a fi un punct de întâlnire între Occident și Orient. Ideea în sine este genială, însă trebuie ținut cont de faptul că China are nevoie de acest punct nu de dragul Ungariei, ci pentru a ajunge în Occident. Dacă s-ar dezintegra Uniunea Europeană așa cum el a „profețit” (probabil a și dorit), atunci Ungaria nu va mai fi utilă Chinei, pentru care piața din Europa de Vest, cu o populație mare și o putere de cumpărare ridicată este mult mai importantă decât piața ungară, cu mai puțin de 10 milioane de consumatori și o putere de cumpărare relativ scăzută.

Revenind la întrebarea „oare dacă țările central și est europene ar fi adoptat modelul chinez în loc de modelul vest european, oamenii care nu s-au putut adapta la integrarea europeană și globalizare ar fi avut o calitate de viață mai bună decât cea pe care o au astăzi?” Evident că nu, deși nu a avut loc o schimbare de regim, toate tragediile din timpul tranziției de la socialism la capitalism din aceste țări s-au întâmplat și în China, chiar într-o proporție mai mare: Vânzarea brandurilor naționale către investitorii privați interni sau internaționali; „Distrugerea” industriei naționale; Concedierea masivă a muncitorilor; Șomajul tinerilor; Căderea satelor și a orașelor mici; Emigrarea profesioniștilor educați; Deprecierea monedei naționale etc.

Toate acestea s-au întâmplat dintr-un motiv simplu, anume vechiul sistem economic socialist nu avea nicio competitivitate în față sistemului capitalist. Dacă se dorește îmbunătățirea calității vieții pe termen mediu și lung, societatea trebuie să renunțe la acel sistem vechi – cu un preț mare pe termen scurt; Iar dacă se dorește să se păstreze statu quo-ul, suportând defectele sistemului veche, atunci este nevoie că țara să fie izolată de restul lumii – cum este Cuba, Turkmenistan sau Coreea de Nord, pentru că altfel populația va avea mereu o aspirație către stilul de viață occidental, iar profesioniștii își vor risca viață să fugă în Occident, pentru a avea salariul nedistorsionat de factorii politici. Vina nu este nici a populației, nici a așa-numiților „trădători de țară”, ci aparține exclusiv acelui sistem care a prioritizat stabilitatea și prezentul în detrimentul creativității și al viitorului.

Deci, dacă un cetățean al unui țări fost socialiste din Europa Centrală și de Est ar fi putut beneficia de așa-numitul model chinez, el cu siguranță ar fi fost și un câștigător în procesul integrării europene și al globalizării. La fel, cineva care s-a simțit pierzător în acest proces, nu ar fi fost un învingător nici sub „capitalismul de stat chinez”.

Atunci, care ar fi un model realist de urmat pentru țările central și est-europene? Trebuie afirmat înainte de toate faptul că o întoarcere la trecut nu poate fi niciodată o soluție realistă, căci circumstanțele s-au schimbat, ce a fost nu va mai fi – de exemplu, nicio țară industrializată nu și-a mai înregistrat o creștere a natalității decât după războaie, iar natalitatea relativ mare a unor țări industrializate precum SUA și Franța este datorată imigranților de prima generație.

Pornind de la caracteristicile comune ale țărilor central și est europene: sunt țări mici ca suprafață și ca populație, rata natalității este scăzută iar rata emigrației este ridicată, populația este îmbătrânită, nivelul de educație este mediu spre ridicat, infrastructura industrială este de nivel mediu, resursele naturale sunt de nivel ridicat, capitalul cultural este de nivel mediu spre ridicat, cu acces nerestricționat la piața vest europeană și integrat în sistemul financiar occidental.

Dacă se dorește o calitate ridicată a vieții, trebuie dezvoltate acele domenii care pot aduce o valoare adăugată ridicată, prin invenții tehnologice sau prin branding și servicii. Deseori acestea coincid cu industriile technology-intensive și capital-intensive, care necesită investiții multe și muncitori puțini

Aș sugera că în primul rând aceste țări pot să treacă de stadiul industriilor labor-intensive, care în majoritatea cazurilor se află la partea de jos a Smile Curve a lui Shi Zhenrong. Pe lângă faptul că este cel mai neprofitabil stadiu, industriile labor-intensive provoacă sciziuni sociale și reprezintă o experiență traumatizantă pentru generațiile care au lucrat în ele. China nu dorește să renunțe la acestea, nici prin transferul lor către țările înapoiate din Asia de Sud și Sud-Est și Africa, nici prin automatizarea industrială, pentru că încă are procent uriaș de muncitori necalificați care nu pot fi adaptați pentru o industrie mai avansată. Aceasta problemă nu există în Europa Centrală și de Est, prin urmare nu există niciun motiv că aceste țări să-și asume consecințele ei, doar de dragul menținerii unei imagini de „muncim și producem valoare”.

Smile Curve a lui Shi Zhenrong (Created by Rico Shen for Wikipedia)

Cum putem conchide din observarea acestui grafic, dacă se dorește o calitate ridicată a vieții, trebuie dezvoltate acele domenii care pot aduce o valoare adăugată ridicată, prin invenții tehnologice sau prin branding și servicii. Deseori acestea coincid cu industriile technology-intensive și capital-intensive, care necesită investiții multe și muncitori puțini. Datorită populației mici și în scădere, în țările central și est europene se pot dezvolta și industriile resource—intensive. Posibile exemple de urmat nu este China, nici SUA sau alte economii mari, ci acele economii mici care au pornit de la un nivel relativ scăzut, precum Finlanda, Irlanda, Spania, Israel și Coreea de Sud.

Un exemplu celebru al unei astfel de superiorități tehnologice este industria creșterii porcilor din Danemarca. De ce oile românești nu pot căpăta aceeași relevanță pe plan internațional?

Cheile succesului sunt două – superioritatea tehnologică și crearea unei povești frumoase. Prima nu se referă în mod necesar la acele industrii high tech intangibile pentru țările mici, precum sistem de navigație prin satelit. Superioritatea tehnologică poate să însemne și dezvoltarea unei industrii care nu este neapărat high tech, dar datorită experienței îndelungate în domeniu, a dispunerii unei resurse umane pregătite, a investițiilor constante și a existenței unei cereri stabile, poate să contribuie semnificativ la bunăstarea unei țări mici – deoarece depășirea acestei superiorități de alte economii ar însemna un termen de recuperare a investițiilor prea lung și o profitabilitate imediată prea mică. Un exemplu celebru al unei astfel de superiorități tehnologice este industria creșterii porcilor din Danemarca. De ce oile românești nu pot căpăta aceeași relevanță pe plan internațional?

Crearea unei povești frumoase poate să aducă o valoare adăugată ridicată, cu o investiție relativ mică. Acest lucru este realizabil numai în societățile cu un capital cultural mai ridicat decât mediu, care permit un pluralism al gândirii și o politică educațională care cel puțin nu asuprește studiul științelor umaniste și al artelor și care este conectat la schimburile culturale cu alte țări. Din aceste motive, deși dispunând de un capital cultural foarte ridicat, China nu și-a putut dezvolta o industrie culturală – capitalul cultural al ei a fost valorificat și comercializat de către alte țări precum Japonia și SUA. În sudul Chinei sunt fabrici care produc jucării cu o calitate identică cu cele produse de LEGO, însă sunt vândute la un preț mult mai mic, pentru că proiectanții lor nu le-au putut crea o poveste frumoasă. Țările central și est europene dispun de toate elementele necesare pentru dezvoltarea unor industrii cu o valoare adăugată ridicată bazată preponderent pe valoarea culturală, însă lipsesc viziunea și căile de promovare.

În loc de concluzie, aș dori să spun că nemulțumirea este motorul progresului, dacă ne-am fi mulțumit de circumstanțele în care ne aflăm, nu am fi mers înainte. Dar soluțiile nu pot fi destructive, pentru că într-o lume din ce în ce mai conectată, nu putem prejudicia interesele altora fără să ne prejudiciem propriile interese. Soluțiile trebuie găsite pe bază a ceea ce ne dorim, a ceea ce suntem capabili și a ceea ce suntem dispuși să plătim.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Nu stiu de ce, dar mereu am avut impresia ca asa-zisa economie capitalista chineza e de fapt un fake (la care chinezii sunt experti).
    Amestecul de economie de piata cu economie comunista e doar o amageala servita lumii intregi.
    Toata economia "capitalista" chineza este generata si controlata si dirijata de catre Partidul Comunist Chinez.
    Intr-o zi, un chinez destept s-a gandit ca cea mai buna minciuna ar fi asta: China are oameni de afaceri, China are economie de piata, China lasa in urma doctrina comunista si da liber la milionari.
    China n-a facut nimic din toate astea. In spatele milionarilor de carton, a afacerilor, a investitiilor, sta Partidul Comunist. Numind niste insi pe post de "afaceristi" acestia au mai multa credibilitate. China se poate impune pe pietele internationale prin aceste interfete. Lumea occidentala mult mai usor bate palma cu un chip, o afacere care are un ins in spate e mult mai credibila si datatoare de incredere decat o afacere facuta cu statul chinez. La intalnire cu o firma occidentala, un reprezentant al partidului, un ministru din guvern, nu ar avea trecerea pe care o are unul care vine si se recomanda Xi Li si se da mare industrias. E cea mai mare inselatorie.
    Cand Xi Li iese din rand, sare peste cal, incearca chiar sa pacaleasca partidul sau devine periculos (poate cade in patima bauturii si incepe sa vorbeasca ce nu trebuie pe la intalnirile occidentale) atunci vine partidul si-l executa (la propriu) pe nefericitul Xi Li, aratand lumii chineze cum e justitia de impartiala in draga de China si cum il condamna pe corupt.
    In felul asta China a patruns pe pietele occidentale, a facut achizitii costisitoare, a cumparat afaceri importante si mai ales s-a infiltrat in domenii cheie. La o adica, daca se va pune problema, nu va veni Xi Li sa-si impuna vrerea in acele domenii, ci va veni Partidul Comunist.
    Totul e dirijat de partid: banii rulati, investiti, domeniile in care se investeste, ce, unde, cine, cand, cum, cat. E usor. Partidul e in toate. Milionarii sunt de mucava, numiti de partid si scosi la inaintare. Fireste, pentru serviciile aduse partidului, ei si familiile lor traiesc intr-un lux orbitor, au tot ce-si doresc si probabil ca uneori chiar cred ca miliardele din cont le apartin cu adevarat. (asta dupa vreo doua pahare de sampanie Taste of Diamonds - sticla de colectie).

    A! Mai e si Ungaria. Viktor Orban e un dictator ce bantuie intre China si Rusia (inca nu s-a hotarat care-i cea mai cea). In curand se va declara prieten pe viata cu Coreea de Nord, ca cu Venezuela e.
    Daca oamenii din Ungaria l-au votat inseamna ca asta si-au dorit. Ca ridica probleme Uniunii Europene si NATO, ce sa mai zicem? Ca e un alt super-bogat care injura occidentul, ca e un corupt care-si indoapa clica, nu-i nimic nou sub soare. Ramane sa vedem ce se va mai intampla.
    • Like 2
  • Mai mult decat interesant si argumentat articolul! Nu pot uita doua etape privind China: prima relatari "pe viu" privind Pekin-ul din anii '50 cand galantarele ofereau gandaci prajiti si sobolani proaspeti (cititi vii) in timp ce delegatiile mancau mai mult decat bine. Dar asa ceva se intampla si la Mamaia prin anii '60: romanii, "ospitalieri" erau lasati in tura a II-a la masa, cu feluri mult mai putin apetisante (prezentate mai de mantuiala?).
    A doua etapa, citita intr-o revista, posibil "China Noua" candva cand Cortina exista si nu se soptea nimic de capitalism in China, un articol despre fericirea unui muncitor care manca varza cu oua.
    De ce le-am rememorat aceste etape? Sustin pretul cumplit platit de chinezi, ce-i drept, cu tendinta aparent strict pozitiva.
    Cel mai de viitor mi se pare insa paragraful urmator: "Crearea unei povești frumoase poate să aducă o valoare adăugată ridicată, cu o investiție relativ mică. Acest lucru este realizabil numai în societățile cu un capital cultural mai ridicat decât mediu, care permit un pluralism al gândirii și o politică educațională care cel puțin nu asuprește studiul științelor umaniste și al artelor și care este conectat la schimburile culturale cu alte țări." Prin "schimburi culturale" nu se intelege stergerea identitatii, ceva comun discursului extremist, ci cunoasterea si intelegerea celor cu care imparti lumea. Asa cum ar trebui sa cunoastem si sa ne intelegem cu natura, oriunde ne-am afla.
    • Like 4
  • profun check icon
    Tema ar fi fost ofertantă și de interes, însă modul de a o aborda nu s-a ridicat la nivelul așteptat - din mai multe cauze.

    În primul rând, redactarea este foarte dezordonată. Se „uită” adesea tema anunțată prin titlu și te trezești cu fragmente repetate (te-miri-unde!) copy-paste de câte două ori, de-a lungul (la propriu!) expunerii.

    Dar, mai deranjant mi s-a părut faptul că sunt date niște sentințe... „subțiri” (citește, neconvingătoare!) despre modul și coordonatele de dezvoltare ale Chinei (în fapt, adevărata vedetă a articolului) pentru ca în final, concluziile să ne dovedească din plin, faptul că autorul a uitat despre ce (ne?) vorbea.
    • Like 1
  • DanT check icon
    Interesant. Cred ca dl. Orban, ca orice dictatoras de periferie cu aere de grandoare, are mai mult in vedere centralizarea si controlul puterii economice in interiorul propriei clici de golani decat interesul tarii atunci cand se refera la modelul chinez. Pana la urma sistemul politico-economic chinez genereaza valoare pentru cei apropiati sistemului, la fel ca in Ungaria, unde “statul” cumpara business-uri straine si forteaza exituri de capital strain ca sa fie bine si sa nu fie rau. Si unde ginerele d-lui Orban e unul dintre cei mai bogati oameni de afaceri din tara. Propaganda si spalarea creierelor vecinilor e un fenomen real si trist, in contextul in care pana acum un deceniu ungurii aveau pretentia de far al democratiei in partea asta a Europei. Pacat de 1956.
    • Like 6
  • Ce nu intelege Orban si ceilalti 2 mascarici de la putere, Novak si Sijarto, este ca nu poti să fii intr'o echipa de handbal de exemplu si s'o joci si cu piciorul. Budapesta vrea sa ramana si cu kortosu'n pod dar si cu botu' dulce. Ce e mai suparator pentru partenerii din UE si NATO este ca a inceput s'o faca pe mielul care vrea sa suga si de la Bruxelles si de la Moscova.
    • Like 7


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult