Ce te faci când uiți password-ul. Viața noastră digitală, ca bancul cu spionul Popescu care răspundea la parola „Salcâmii înfloresc în decembrie”

Foto: Profimedia Images

Parole, parole... Să nu vă închipuiţi că am de gând să scriu despre şlagărul (cântat de Dalida în duet cu Alain Delon) care mi-a fermecat tinereţea…

Deşi e vorba tot de cuvinte – cuvinte care ne însoţesc viaţa cotidiană. Aş putea să le definesc drept „cuvinte cheie”, deşi nu au nimic comun cu sensul acestei sintagme care jalonează ideile esenţiale dintr-un text. Deşi chiar sunt cuvinte-cheie, dar nu descuie idei, ci accesul în diferite locuri ale spaţiului virtual unde sunt stocate (în siguranţă?) informaţiile noastre personale. Combinaţiile acestor „seifuri de informaţii” le cunoaştem doar noi şi… cei care gestionează informaţiile respective (nu ştim cine, nu ştim câţi) şi care ne asigură de confidenţialitatea lor.

Suntem încurajaţi să folosim parole cât mai puternice (strong) alcătuite din (cel puţin opt) litere, cifre şi semne speciale, adică succesiuni cât mai complicate, pentru a-i deruta pe eventualii infractori informatici, gata să invadeze intimitatea secretelor păstrate sub zăvorul parolei.

Prima mea parolă digitală (foarte reuşită, zic eu) a inventat-o fiul meu atunci când mi-am făcut cea dintâi adresă de email. Era o combinaţie de litere şi cifre inspirate din forma de sonată (pe atunci fiul meu era student la Muzicologie). Am utilizat-o şi reutilizat-o, până când Internetul, atoateștiutor şi vigilent, m-a avertizat că e riscant să folosesc aceeaşi parolă în mai multe locuri!

Aşa a început sarabanda parolelor din existenţa mea online. Pentru fiecare căprărie era nevoie de o altă parolă şi acestea se multiplicau cu fiecare înregistrare şi autentificare. Culmea e că eu – care nu mă consider lipsită de fantezie – în cazul alegerii parolelor m-am comportat asemeni majorităţii, folosind nume de persoane şi cifre corespunzătoare datelor importante din viaţa mea, sperând că astfel pot memora mai uşor parolele.

Netul ne sfătuieşte să nu folosim nume cunoscute sau cifre care au legătură cu datele noastre personale şi ne sugerează să utilizăm parole lungi:

Parolele lungi sunt mai puternice, prin urmare parola dvs. trebuie să aibă cel puțin 12 caractere. Aceste sfaturi vă pot ajuta să creați parole mai lungi care să fie mai ușor de memorat. Încercați să folosiți:

• un vers dintr-o melodie sau o poezie
• un citat relevant dintr-un film sau un discurs,
• un fragment dintr-o carte, o serie de cuvinte importante pentru dvs.

Desigur, nimeni nu te avertizează că, odată intrate în componenţa unei parole, aceste succesiuni de cuvinte nu vor fi despărţite prin spaţii şi că atunci când introduci parola, ea nu apare ca atare, ci ca un şir de steluţe. La un cârnat de caractere e un risc mare să greşeşti, iar după „trei greşeli personale” accesul la informaţii este blocat.

De altfel, ar fi minunat să foloseşti drept parolă la contul de email o replică din O scrisoare pierdută: aiputinticarabdare. Parola pentru un cont bancar ar putea fi un vers dintr-o celebră melodie de muzică uşoară: baniinaducfericirea. Sau poate preferaţi zicala: banialbipentruzilenegre? O parolă potrivită pentru contul de la Electrica: fiatlux (asta nici nu e atât de rea!). Pentru contul de Telefonie am putea seta drept parolă titlul unui film în vogă în anii şaizeci: aloatigresitnumarul.

Problema e că, mai nou, „supervizorii de parole” pretind ca în parola aleasă să existe majuscule (cel puţin una), cifre şi/sau semne speciale. De pildă, o parolă strong pentru Electrica ar putea arăta cam aşa: Fiat1200Lux(coupe). Memorarea şi scrierea ei fără greşeală (fără diacritice, pentru că nu sunt permise) constituie o performanţă în sine.

Am dat doar câteva exemple, dar mai sunt o sumedenie de alte locuri în care se solicită parole… De fapt, peste tot unde trebuie să te înregistrezi şi să te autentifici.

Să recunoaştem, totuşi, că de fiecare dată eşti întrebat dacă ai uitat parola (dacă eşti peste o anumită vârstă, te simţi bănuit de Alzheimer), iar dacă recunoşti (cu toată jena) că habar nu mai ai de parolă, ţi se oferă, cu solicitudine, posibilitatea de a o schimba. Astfel se poate antama o succesiune infinită a triadei: crearea parolei, uitarea ei şi schimbarea ei.

Cui prodest? (Iată o altă parolă uşor de reţinut: Cuiprodest?)! În cele mai multe cazuri (cred eu) parola foloseşte entităţii la care te-ai înregistrat, te are în evidenţă şi te foloseşte, în principal, pentru politica sa de marketing. Altfel, ce rost ar mai avea să ţii încuiate cu parole informaţiile pentru facturile de utilităţi, plata impozitelor, platforma de planificare a vacanţelor, ghişeul unic de achitare a taxelor, etc? Doar n-o să le plătească nimeni în locul tău!

Eu sunt de părere că doar câteva domenii ar trebui protejate cu parole. În primul rând informaţiile bancare. (În acest caz, propun o parolă potrivită, de-a dreptul… homeopatică: Lefter&Popescu). Oricum, datele bancare sunt supra-protejate prin coduri de siguranţă trimise prin sms şi o altă parolă de autorizare a plăţilor. (Şi aici am o sugestie: NucheltuiNiciunsfant!). Ar fi indicat să fie protejată cu parole corespondenţa (dacă e compromiţătoare… Dar nu este!), informaţiile de pe site-urile de dating (parolă sugerată: 7MiresePentru7Feciori) şi cele privitoare la sănătate. În „Românica” toate cardurile de sănătate au coduri PIN, dar majoritatea pacienţilor – la sugestia cadrelor medicale, păţite cu uitucii, – îşi stabilesc drept PIN anul naşterii sau luna şi ziua acesteia. Problema e că adesea pacienţii uită ordinea lor şi atunci se utilizează PIN-ul implicit.

Şi iată că am ajuns şi la PIN-uri: al cardului bancar şi al smartphone-ului, pe care dacă le uiţi, tevatura e şi mai mare. Trebuie memorate, scrise pe un suport de hârtie şi puse bine, ca să nu aibă acces la ele străinii (aşa ne învaţă un alt sfetnic-internetnic). Numai că acest carneţel cu parole, bine ascuns în casă, ar trebui să fie la îndemână şi atunci când eşti în afara locuinţei..

Recunosc că eu nu am carneţel, ci un fişier (întitulat cu toată sinceritatea… Pinuri și Parole), care e deja doldora de informaţii, astfel încât îmi ia ceva timp să selectez parola dorită şi s-o introduc cu copy-paste la locul indicat…

Desigur, Mr. Google (foarte îndatoritor) îţi oferă parole puternice, pe care le memorează cu solicitudine şi nu mai ai nicio bătaie de cap (dar nici secrete, spun eu).

Dovadă este că dacă-ţi tastezi emailul, cerut la înregistrarea într-o bază de date nouă, constaţi siderat că şi celelalte rubrici cu date personale se completează automat. Cu asta cred că am şi tras concluzia, dar încă nu închei articolul, pentru că mi-am amintit un banc vechi, cu o… parolă (e drept că în accepţiunea clasică a cuvântului).

Un agent secret trebuie să se întâlnească personal cu un spion (caz de forţă majoră!). I se dezvăluie adresa şi numele acestuia (Popescu), precum şi parola de recunoaştere: „Salcâmii înfloresc în decembrie”. Agentul ajunge la adresa indicată, un bloc cu multe etaje unde – ghinion! – locuiesc mai multe familii cu numele de Popescu. Omul nostru ia pe rând etajele unde locuiesc „popeşti”, sună la uşă , îl caută pe Dl. Popescu şi îi spune: „Salcâmii înfloresc în decembrie!” Unul îl atenţionează amabil că salcâmii nu înfloresc nicidecum în decembrie, altul îi spune că nu îl interesează salcâmii, altul îl consideră dus cu pluta, şi tot aşa, până când ajunge la etajul şapte şi după ce rosteşte gâfâind parola: „Salcâmii înfloresc în decembrie”, domnul „Popescu de la VII” îl întreabă: „Îl căutaţi pe Popescu, spionul de la etajul X? E plecat la cumpărături, dar vine într-o jumătate de oră”.

Articol publicat inițial în revista Baabel.ro.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp