foto: Profimedia
Scriu din durere, în speranța că mai există oameni în România care pot salva vieți.
Scriu din durere și doresc să trag un semnal de alarmă. Atât!
În urmă cu câțiva ani, în timp ce mă aflam în Vietnam pentru o operație extrem de grea a fiului meu, am adresat medicului de acolo o întrebare care pe noi, românii, ne bântuie: „Spitalul dumneavoastră are infecții nosocomiale?”
Medicul din Vietnam mi-a zâmbit, rezumând în acel zâmbet o realitate pe care sistemul din România refuză deseori să o accepte cu maturitate și mi-a răspuns simplu: „Doamnă, toate spitalele din lume au nosocomiale. Dar depinde cum le ții în frâu. În Vietnam, noi le stăpânim pe ele, nu ele pe noi”.
În tot acest timp, în România, realitatea ne lovește invers.
Am trăit tragedia de la Colectiv, unde au fost tineri care au scăpat de flăcări și au fost uciși de infecțiile nosocomiale din saloane.
Mi-am pierdut o colegă de facultate care intrase în Spitalul de urgență doar pentru niște investigații care nu se puteau face de acasă, dar nu s-a mai întors acasă...
Recent, am pierdut o rudă dragă. Verișoara mea diagnosticată cu Leucemie mieloidă acută care, după 6 luni de chimioterapie în care s-a simțit bine și a luptat cu demnitate, a fost răpusă brusc în spital.
Nu de cancer. Ci de ciuperca Pneumocystis jirovecii.
Tragedia de la Colectiv, pierderea colegei mele, un om care a intrat pe picioare în spital doar pentru niște analize și nu a mai ieșit, acum, din nou, aflu despre ruda mea, cazuri concrete cunoscute de mine, dar câte altele asemănătoare mai sunt cunoscute de mulți?! Acestea sunt dovezi dureroase ale aceluiași sistem care ne retează orice speranță când avem de dus o boală grea sau trebuie să ne internăm într-un spital.
În străinătate, unde riscul este asumat și combătut activ prin protocoale stricte, este exact mentalitatea țării respective.
Vrem o țară ca afară, dar ce facem pentru asta cu spitalele noastre?
Ruda mea, deși diagnosticată cu cancer în urmă cu 5-6 luni, noi ne așteptam cu toții să trăiască și până la 5 ani. Ea avea o voință de fier și o încredere oarbă în ce spuneau medicii. Respecta tot ce îi cereau doctorii, suporta chimioterapia, avea o voință și o dorință de viață extraordinare. Dar, sistemul i-a oferit doar 6 luni, pentru că cineva nu a fost atent la aerul pe care îl respira sau la pastila care trebuia să o protejeze.
Ce scriu în continuare se află în toate cărțile de specialitate. Toți medicii, toate cadrele medicale cunosc și știu că este adevărat tot ce scriu.
- Pneumocystis jirovecii este o ciupercă cumplită care trăiește în plămânii majorității oamenilor. La persoanele cu imunitate scăzută, precum pacienții cu HIV/SIDA sau cei care fac chimioterapie aceasta se înmulțește necontrolat și provoacă o pneumonie severă numită pneumonie cu Pneumocystis (PCP), caracterizată prin febră, tuse uscată și dificultăți de respirație.
- Trebuie știut că această ciupercă se răspândește pe calea aerului, de la om la om. Persoanele sănătoase pot fi purtătoare asimptomatice și o pot transmite mai departe. Debutul începe cu febră mare, tuse neproductivă (fără expectorație), dureri în piept, oboseală accentuată și o lipsă severă de aer (dispnee) în timpul efortului sau chiar în repaus.
Or, persoanele care fac chimioterapie, persoanele infectate cu HIV/SIDA sau cei cu transplant de organe și sugarii malnutriți sau cu deficiențe imunitare congenitale trebuie anunțate, protejate, îngrijite în mod special.
Diagnosticul precoce este crucial. Acesta se stabilește prin analiza microscopului sau teste imunofluorescente pe probe recoltate din spută sau prin lavaj bronhoalveolar.
Fac așa ceva bolnavii de cancer în spitalele din România?
Pentru persoanele cu risc foarte crescut se folosesc tratamente profilactice preventive.
Infecția se tratează cu antibiotice și antiparazitare specifice, precum trimetoprim/sulfametoxazol, administrate pe o perioadă de aproximativ 3 săptămâni. Dar, o dată instalată infecția e mult mai greu să o stăpânești.
Așadar, prevenția, prevenția există?!
Ciuperca din aer și scutul care a lipsit!
Spre deosebire de bacteriile rezistente de spital, Pneumocystis jirovecii este denumită de mulți drept o ciupercă ”oportunistă”. Pentru că ea poate sta adormită în plămânii multor oameni sănătoși fără să facă rău. Doctorii știu asta. De aceea, în secțiile de hematologie și oncologie, unde chimioterapia prăbușește imunitatea pacienților, această ciupercă devine un ucigaș rapid.
Ea se transmite prin aer, de la om la om, de la un vizitator sau de la un alt pacient din salon.
Sunt măsuri de prevenție știute, cunoscute și respectate la nivel internațional, dar aplicarea lor... este la discreția directorului fiecărui spital în parte.
În cazul în speță, pacientul care face chimioterapie trebuie să poarte mască tot timpul cât este în spital! Și ulterior, desigur, cât timp funcția imunitară este scăzută, dar mai ales obligatoriu în spital.
Mai ales ca aceasta nu este singura infecție oportunistă care poate ataca oamenii cu imunitate scăzută. Eu povestesc de tragedia verișoarei mele, știu ce patogen i-a curmat ei viața, dar nu e singurul.
Iată ce spun cele mai înalte foruri mondiale:
Center for Disease Control – CDC – SUA
Guidelines for Preventing Opportunistic Infections Among Hematopoietic Stem Cell Transplant Recipients
Antimicrobial Prophylaxis in Lymphoma by Chemotherapy Regimen
Precum și din Europa – European Conference on Infections in Leukemia
Germania: https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC8116237/
Când se discută cu administratorii de spital sau cu echipele de oncologie, se pot cita /aminti și aceste documente pentru a sublinia următoarele aspecte:
- Este un standard de îngrijire: Ghidurile CDC MMWR și ECIL clasifică profilaxia PJP ca fiind o recomandare de Categoria 1 (nivelul cel mai înalt) pentru regimuri specifice de tratament al cancerului (cum ar fi LAL și HSCT).
- Riscul este definit de tratament: Aceste ghiduri demonstrează că riscul este determinat de protocolul de chimioterapie (de exemplu, fludarabină, doze mari de steroizi) și de limfopenie, făcând din aceasta o problemă universală de siguranță pentru toți pacienții cu cancer, nu o problemă specifică unui anumit grup.
- Mortalitate care poate fi prevenită: Ghidurile AGIHO evidențiază faptul că o profilaxie adecvată reduce incidența PJP cu până la 90% în aceste grupuri cu risc ridicat, transformând-o într-un indicator critic al calității îngrijirii.
Spun clar că acești pacienți cu imunitatea distrusă au nevoie de o barieră, adică:
Izolare și măști stricte pentru oricine intră în contact cu acești bolnavi.
O pastilă ieftină și banală de antibiotic (profilaxie) administrată zilnic, care acționează ca un scut din interior. Dacă pacientul inhalează din greșeală ciuperca, pastila o distruge înainte să blocheze plămânii.
Când un pacient oncologic moare din cauza acestei infecții, înseamnă că acest lanț de siguranță a cedat.
Undeva, rutina, oboseala sau insensibilitatea au învins protocolul.
Știu că sunt diferențe între această ciupercă și infecțiile nosocomiale, dar având în vedere că această ciupercă se transmite prin aer de la om la om, medicii și spitalele au obligația legală și medicală de a lua măsuri foarte stricte de izolare și protecție pentru a feri pacienții cu leucemie.
Pentru a opri transmiterea prin aer a ciupercii Pneumocystis jirovecii, protocoalele de siguranță cer mai ales trei lucruri esențiale:
1. Saloane speciale cu aer filtrat: pacienții cu leucemie acută aflați sub chimioterapie grea nu ar trebui să stea în saloane normale. Ei au nevoie de camere individuale sau speciale, dotate cu sisteme de ventilație cu presiune pozitivă și filtre de înaltă eficiență (HEPA). Aceste sisteme împing aerul afară și împiedică aerul nesteril de pe holuri să intre în cameră.
2. Purtarea obligatorie a măștilor: toți oamenii care vin din exterior — medici, asistente sau rude care vin în vizită trebuie să poarte măști de protecție respiratorie de înaltă calitate, cele de tip FFP2 sau FFP3, nu simple măști chirurgicale. Oamenii sănătoși pot purta ciuperca în plămâni fără să știe și o pot elimina prin respirație sau tuse. Măștile de tip FFP2 filtrează 94%, iar cele de tip FFP3 filtrează până la 99% din aerosoli, viruși și particule fine.
3. Separarea strictă a pacienților. Este complet interzis ca un pacient cu leucemie să fie pus în același salon cu o persoană care are deja simptome respiratorii, tuse sau o infecție pulmonară suspectă. Pacienții care au deja această ciupercă activă trebuie izolați imediat în camere separate pentru a nu infecta restul secției.
Cea mai sigură barieră este prevenția
Deoarece aerul dintr-un spital este foarte greu de controlat la perfecție, medicii mai au o armă obligatorie numită profilaxie.
Ghidurile oncologice spun că, pe lângă măști și izolare, pacientului cu risc uriaș trebuie să i se dea zilnic sau de câteva ori pe săptămână o doză mică dintr-un antibiotic specific (trimetoprim-sulfametoxazol). Acest medicament acționează ca un scut din interior și chiar dacă pacientul inhalează din greșeală ciuperca din aer, pastila o distruge imediat și nu o lasă să se dezvolte.
Citind toate acestea m-am gândit că verișoara mea s-a infectat în spital și sigur, undeva în acest lanț de siguranță, fie la filtrarea aerului, fie la purtarea măștilor, fie la tratamentul preventiv cu pastile, a existat o breșă de care ciuperca a profitat.
M-aș întreba, desigur, absolut degeaba, dacă în spitalele din România în cazul pacienților cu leucemie din secție există protocolul standard de prevenție pentru Pneumocystis jirovecii?!
Oare, dacă aș spune că utilizarea profilaxiei cu Bactrim sau Septrin ar putea ajuta alți pacienți aflați în aceeași situație aș fi băgată în seamă?
ȘI, există măsuri suplimentare de izolare respiratorie sau filtrare a aerului pe care secția le are în vedere pentru a evita transmiterea prin aer a acestei ciuperci?
Un apel la empatie și vigilență, nu la răzbunare!
Nu scriu aceste rânduri pentru a depune reclamații sau pentru a căuta răzbunare. Nimic nu mai aduce înapoi viețile frânte.
Scriu acest text dorind să fie un semnal de alarmă pentru medicii oncologi și hematologi din România.
Dar și pentru tot personalul medical din spitale.
Mulți medici din sistemul nostru au devenit imuni la suferință. Din cauza sutelor de cazuri grele, și-au clădit o armură de insensibilitate. Pacienții devin simple fișe medicale, iar statisticile sumbre devin „scuze acceptabile”.
Să nu se uite, să nu se neglijeze că în spatele fiecărei fișe este o familie care speră la un Crăciun în plus, la un an în plus, alături de cei dragi.
Atenție!
Atenție, medicilor!
Stăpâniți bacteriile și ciupercile, nu le lăsați pe ele să vă conducă secțiile!
Verificați dacă pacienții dumneavoastră primesc tratament preventiv necesar.
Nu lăsați aerul din spital să devină o sentință la moarte.
Atenție!
Atenție, bolnavi și rude ale bolnavilor! Fiți vigilenți!
Fiți tupeiști, în sensul bun al cuvântului, de a îndrăzni! Aveți dreptul să fiți îndrăzneți!
Nu vă lăsați intimidați, întrebați medicii, cereți măști, interesați-vă de protecția pulmonară.
Atenție! Să fie foarte clar: eu am găsit toate aceste date pe Internet, am citit, am consultat și câteva articole din reviste străine ale unor medici, dar cât privește medicația pacienților, fiecare medic trebuie să știe corect ce trebuie pacientului pe care-l îngrijește, care-i sunt cele mai bune medicamente.
Pentru familiile care au un bolnav de cancer în spital, mesajul meu vine ca un îndemn la vigilență.
Într-un sistem care deseori ridică din umeri, viața celor dragi depinde de cât de mult reușim să fim noi atenți în locul lor.
Este păcat că este așa, dar trebuie să acționăm în consecință.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.