Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

Cel mai frumos Crăciun: „Teama de a-i pierde mă seca de puteri”

Maria - terapie

Foto: Arhiva personală a familiei Amzărescu/ Maria în incubator

Maria și Andrei Amzărescu au fost fotografiați de părinții lor abia la câteva săptămâni de la naștere. „Am tânjit să le văd ochii și să le mângâi fața”, spune Felicia Amzărescu-Rușanu, amintindu-și primele luni din viața copiilor săi. Născuți prematur, la doar 28 de săptămâni, micuții cântăreau împreună nici două kilograme. Veneau după o sarcină gemelară pierdută și reprezentau pentru părinți speranța și viața.

În România trăiesc copii care au învins moartea și au ajuns studii de caz la congresele de specialitate. Sunt rezultatul unei lupte duse de ei înșiși, de echipe medicale dedicate, de mame și de Dumnezeu, căruia cei sceptici i-ar spune simplu „doar noroc”. Adunați într-un singur loc, supraviețuitorii ar ocupa o stradă. Sau un liceu în întregime; pentru că-s mulți - peste o mie în ultimii cinci ani. Copiii de care veți citi au nu doar zile, ci și un istoric de șansă comun: sunt pacienți ai secției de Terapie Intensivă nou-născuți de la „Marie Curie”, construită de Inima Copiilor cu sprijinul financiar al Fundației Vodafone România.  

„Îmi era frică atunci când suna telefonul”

Maria și Andrei s-au cam grăbit. Așa că au venit pe lume prematur, în urmă cu patru ani, pe 15 octombrie, la Spitalul Pantelimon din București. Băiatul, care cântărea 1.100 grame, cu un strigăt, iar fetița - de 840 grame - tăcută și, în loc de bucurie, mama a primit în suflet o înșiruire de cuvinte de care se temea: „Urgent, la Terapie cu ei!” 

Andei la terapie//Foto Arhiva personală a familiei Amzărescu

O zi mai târziu avea să-i zărească și să afle de la neonatologul Gheorghița Sărdescu ce tratament au primit copiii și că urmează transferul de urgență la un alt spital - „Marie Curie” -, în secția doctorului Cătălin Cîrstoveanu. „Nu o să uit niciodată acest prim impact: aveau o piele roz, transparentă, prin care puteai număra venele, ochii de culoarea smaraldului, însă de mărimea unui bob de mazăre”, își amintește Felicia Amzărescu prima întâlnire cu gemenii ei.

Andrei pleacă acasă //Foto Arhiva personală a familiei Amzărescu

Știa că Pantelimonul avea terapia neonat în construcție, iar incubatoarele existente erau ocupate deja. „Le va fi bine acolo”, i-a încurajat pe părinți dr. Sărdescu, iar Felicia Rușanu spune că acel transfer a fost șansa copiilor ei. Trei luni au stat gemenii Amzărescu în secția de Terapie Intensivă nou-născuți de la „Marie Curie”. „Trei luni de luptă”, comprimă astăzi mama spaima și emoțiile trăite: „Teama de a nu-i pierde mă seca de puteri. Apnee de prematuritate, retinopatie, sechele neurologice erau termeni medicali care îmi dădeau fiori reci pe șira spinării. Eram doi părinți timorați, care nu puteam să ne dezlipim nicio clipă de pruncii noștri. Ajungeam acasă la 4 dimineața, iar în câteva ore ne întorceam la spital. Sunetul aparatelor îl auzeam pretutindeni, iar somnul însemna de fapt un piuit continuu. Îmi era frică atunci când suna telefonul, așa că doar soțul meu, Viorel, răspundea. Ne încurajam reciproc.”

„Repede, vă rog, adrenalină”

La internare, Maria cântărea 710 grame și până în cea de-a treia săptămână de viață făcea apnee frecvent. Avea și o insuficiență cardiacă și o infecție la buric. 17 zile a stat fetița intubată. Andrei, fratele ei, intubat și el imediat, prezenta sindrom de detresă respiratorie, iar după șapte zile avea să fie ventilat non-invaziv. În timpul spitalizării i s-a închis și canalul arterial.

Maria și Andrei au stat în boxe diferite, își amintește mama, într-un mediu steril în care nu poți intra decât echipat. „Părea că nu e terapie de spital din România, de care atunci când auzi ești reținut: aparate de ultimă generație, incubatoare în care aveai acces la copil folosind mănuși speciale, sistemul de ecrane în care vezi din orice colț tot, procedurile medicale în sine, echipa - totul era uimitor pentru noi”.

Felicia Amzărescu povestește că mult timp nu și-a fotografiat copiii de teamă că le-ar putea face rău. „E atâta aparatură în secție, că mă gândeam să nu interfereze telefonul cu ceva”. Avea să le facă poze câteva săptămâni mai târziu, după ce Maria a trecut printr-un episod critic: pulsul fetiței ajunsese la 40. „Eram în boxa lui Andrei, aud alarma și văd că ceva se întâmplă la fetiță. Doctorul Cîrstoveanu și asistentele erau la ea: „- Repede, vă rog, adrenalină. Scade pulsul. Are 40”.  Nu știu ce i-au făcut, dar un sfert de oră mai târziu copilul era stabilizat și intubat. Apneele erau cele mai grele”, spune mama, cum grea a fost și așteptarea de a-și lua copiii la sân. Primul a fost Andrei, ajuns la 1 kilogram 800. Felicia Amzărescu își amintește vocea Alinei Gaiduchevici, doctor, când i-a spus: „- Gata, îl puteți lua în brațe, încercați să îl hrăniți”. Maria i-a urmat câteva zile mai târziu: „Erau alimentați prin gavaj, însă încet-încet ne pregăteam de adaptarea lor către mediul extern. Când i-am strâns în brațe a fost un moment unic. Nu-mi venea să cred că în sfârșit îi țin la piept. Cum ireal a fost și momentul plecării acasă: pe 17 decembrie 2014 cu băiatul și, câteva zile mai târziu, pe 31, cu fata: au fost cadouri minunate de Crăciun!” 

În prezent Andrei e mai înalt și cântărește cu un kilogram mai mult decât sora lui, Maria//Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

50 de prematuri anual, la Terapie Neonat. Cel mai mic cântărește cât o pungă cu pesmet

Astăzi, gemenii Amzărescu au 4 ani, merg la grădiniță și explorează lumea. Din fotografii, amintiri și fișele medicale răzbate povestea începutului lor de viață: prematuri, intubați, cu catetere centrale, cu nutriție parenterală totală și mixtă pe perioada spitalizării. Pentru echipa medicală, Maria și Andrei sunt gemeni care au mers „foarte bine”: fără infecții, fără retinopatii, fără afectarea plămânilor, fără probleme suplimentare. 

Maria și Andrei, doi dintre prematurii care au fost salvați în secția de Terapie Intensivă nou-născuți de la "Marie Curie"//Foto: Octav Ganea/Inquam Photos

Anual, 50 dintre nou-născuții internați internați în secția condusă de doctorul Cătălin Cîrstoveanu sunt prematuri. Cel mai mic a cântărit 450 de grame, iar în urmă cu o lună aici a ajuns un băiețel din Slobozia, născut la 23 de săptămâni, care cântărește în prezent cât o pungă de pesmet: puțin peste 600 de grame. „Nu îl primea nimeni și murea în patul de spital”, spune șeful de la Neonat „Marie Curie”, care a decis să îl aducă la București. Acum băiețelul are o șansă, asemeni foștilor prematuri Amzărescu. Amândoi au fost salvați de la moarte în secția de Terapie Intensivă nou-născuți de la la „Marie Curie”. O astfel de secție se construiește acum la Constanța, în cadrul Spitalului Județean, de la zero. Asociațiile Inima Copiilor și Dăruiește Aripi, cu sprijinul Fundației Vodafone România, rescriu normalitatea într-un spațiu în care de cincizeci de ani nu s-a mai făcut nimic. Deși la etajul al optulea al spitalului construit în 1968 anual sunt tratați peste o mie de copii născuți prematur sau cu probleme medicale grave. În 2014, 50 dintre cei care au ajuns aici au murit înainte de a împlini o lună. Viitoarea secție, în care se lucrează din august 2017, va avea 22 de locuri la terapie Intensivă. Copiii – care provin majoritatea din patru județe: Constanța, Tulcea, Ialomița și Călărași - vor fi îngrijiți în boxe separate, sterile, sigure și prietenoase, după modelul Secției de Terapie Intensivă nou-născuți de la „Marie Curie”, cea mai modernă din sud-estul Europei.  

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Cunosc exact senzația. De gheară în piept cînd nu știi cum se termină ziua... și de ușurare enormă cînd ți se spune că e bine și îl poți lua acasă. Iar dr. Cîrstoveanu... oho! Nu există recompensă suficientă pt ce a făcut și încă va mai face pt ghinioniștii care se nasc în RO.
    • Like 0


Îți recomandăm

Speranța Farcă

„Părinții sunt foarte angoasați, aud peste tot că copilul lui cutare face așa, copilul lui cutare face așa. Și se gândesc că ei nu oferă același start copilului lor, care va intra în competiție cu acei copii care au făcut toate acele cursuri. Gândim educația și viața ca pe o competiție”, spune Speranța Farca.

Citește mai mult

Șezlonguri în apă la Marea Neagră

Este o adevărată luptă între turişti pentru a prinde cel mai apropiat pat de plajă lângă apă deşi nu stau prea mult pe sezlong şi apoi tot ei se plâng că nu au soare pentru a se bronza din cauza umbrelelor extrem de apropiate.

Citește mai mult

Foto pentru textul Arinei Angelescu

Plec în oraș. Nu apuc să conduc prea mult când aud telefonul. E mama, care rămăsese cu cel mic. Inima îmi bate deja mai tare. Îmi trec tot felul de scenarii prin cap. Niciunul prea fericit. Răspund. Nu e mama. E băiețelul meu. Plânge în hohote și lasă puțin spațiu ca eu să înțeleg ceva. Nu-știu-ce grisine pe care le-am uitat acasă?!

Citește mai mult

Andrei Ene

AntiFragile, un startup care dezvoltă un sistem de etichete inteligente, care permit monitorizarea de la distanță a coletelor pe parcursul procesului de transport, a fost desemnat vineri seara câștigătorul competiției UPGRADE 100 Floors Elevator Pitch. Pe scurt, eticheta își schimbă culoarea dacă pachetul a fost scăpat de curieri.

Citește mai mult