Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de patru ani. Ascultați editorialele audio publicate pe platforma noastră și testați viitorul tehnologiei. Am implementat conversația vocală direct în browser. Apăsând pe butonul de microfon, puteți cere acces. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Cele mai mari greșeli din viața mea

Bărbat contemplativ

Foto: Jordi Boixareu /Zuma Press /Profimedia

Am greșit de multe ori până acum și mi-am făcut o necesară retrospecție pe care o așez aici, în speranța că poate va motiva pe unii dintre voi. E uman să greșim, să tragem învățăminte, să corectăm ce putem. E ideal să învățăm din greșelile altora, dar aici teoria nu prea se pupă cu practica, pentru că până nu ne lovim noi de niște lucruri, degeaba le vedem pe la alții, că experiența noastră va fi cel mai bun profesor. Dar vreau totuși să aștern greșelile mele, măcar să vă dea de gândit, să vă scuture, să vă îndemne la unele analize. Începem.

1. M-am consumat prea mult cu părerile altora despre mine. Garry Vee spunea că atunci când decizi să nu mai auzi vocile celorlalți, reușești să faci lucruri cu adevărat mărețe. M-am umplut cu tensiuni, frustrări, dezamăgiri, mi-am scăzut încrederea în mine, mi-am pus serioase întrebări dacă e bine ce fac atunci când am procesat comentariile pline de ură ale oamenilor care nici măcar nu mă cunosc și-și permit, pentru că atât pot ei, să mă înjure, atace. În ultimii ani m-am expus destul de mult pe rețelele de socializare, îndeosebi Facebook, iar asta a venit la pachet cu o doză uriașă de hate. De ce? Pentru că am scris mereu pe bune, am apărat știința, am atacat tratamentele aiuritoare, miturile, conspirațiile, pe adepții lor. Era inerent ca aceștia să mă atace, iar eu ar fi trebuit să-i ignor imediat, dar nu am făcut asta. Mai mult, trebuia să știu că atunci când apar gică-contra, e semn că fac lucrurile bine. An după an am stat la discuții cu extremiști, am încercat să conving antivacciniști, am trecut prin mesaje pline de ură și înjurături, am citit cum sunt făcut prost de oameni care n-au nici 10% din pregătirea mea, când ar fi trebuit să-i ignor pe toți cu desăvârșire și să mă concentrez pe lucruri frumoase, pe valoare adusă celor care chiar apreciază ceea ce fac. În ultimul an am dezactivat comentariile publice pe profilul personal de Facebook, răspund cu drag în comentarii când sunt tag-uit și mi se cere politicos ceva, răspund la mesaj, colaborez cu oameni faini, dar ignor și blochez imediat tot ce consider că nu-și are locul în viața mea.

2. Am avut perioade lungi în care am citit foarte puțin. Acum e stupid când mă gândesc înapoi, regret enorm. M-am reapucat de o regulă relativ simplă: încerc să citesc 35 de pagini dimineața, la cafea, respectiv 35 seara, înainte de culcare, sub lampă, cu o lumină plăcută. Mulți se plâng că nu e timp, cărțile sunt scumpe, găsesc fel de fel de motive, dar cred că e vorba de prioritizare aici. Eu citesc 35 de pagini în mai puțin de jumătate de oră. 70 de pagini de zi înseamnă că termin o carte în 4-5 zile, ceea ce e chiar decent. Iubesc cartea fizică, e sfântă pentru mine, să o port în mâini, să simt hârtia, să o așez lângă pat, dar am și un Kindle Paperwhite pe care-l țin în rucsac și de pe care citesc mai ales cărți în engleză și franceză. Mă omoară tinitusul, e cea mai mare problemă de incompatibilitate cu cititul, încerc să pun ceva muzică pe fundal, să mă scufund în lectură, dar acel țiuit continuu e oribil.

3. N-am făcut cel puțin o oră de sport pe zi, aruncându-mă în fel de fel de lucruri. Nici nu mai concep acum. Sunt o persoană activă, mă mișc mult, dar mi-am setat o regulă să lucrez principalele grupe musculare, putând face asta lejer și acasă, cu un minimum de deranj și echipament. Sportul aduce stare de bine în tot corpul, trage și bună dispoziție, schimbă felul în care funcționează creierul, faci totul mult mai bine. O stare de legumă pleoștită pe fotoliu sau scaunul de birou cred că nu încântă pe nimeni.

4. Am stat mult timp cu telefonul în pat, scrollând înainte de culcare, ba chiar o perioadă lungă mă trezeam la 2-3 dimineața și umblam o jumătate de oră pe telefon, bombardat de acea lumină nocivă, pentru că voiam eu să mai scriu ceva, să fie pregătit pentru ziua următoare. Telefonul nu are ce căuta în dormitor. Acolo dormim. Putem lua o carte, a se corobora cu cele 35 de pagini care se parcurg ușor. Nu avem nevoie noaptea de Facebook, Instagram, email-uri, notificări, lumina albastră din display care ne distruge eliberarea de melatonină. Ajungem la probleme serioase cu somnul, tot mai pregnante în societatea noastră și din păcate subestimăm grav acest capitol. Ar fi bine să reușim să dormim 8 ore pe zi, fără întreruperi.

5. Eu am tras mai mult pentru alții și mai puțin pentru mine. Am obosit. Campanii, muncă pro bono, donat în multe direcții. E drept că fericirea merge mână în mână cu generozitatea și dăruirea, dar am picat în extremă. După ce am scris a doua carte, Culorile uitării, ea plecând de la povestea cu domnul D., aproape omorât de acei tineri în pasajul din Brașov, eu nu m-am simțit confortabil să profit, chit că era scriitura mea, cu munca mea grea, așa că am donat toți banii din comisionul meu. Nu regret, dar am picat de prea multe ori în ideea asta că nu mi se cuvine ceva, chiar dacă tot ce am făcut a fost prin eforturile mele. Am preferat să nu zic nu, am dorit să dăruiesc, am lucrat pentru prea multe proiecte, epuizându-mă, ajungând chiar în carențe mari cu banii, în depresii venite din aceste lucruri coroborate, când ar fi trebuit să am și aici un oarecare echilibru.

6. Am uitat că trebuia să rămân un oarecare. Să fiu conștient de potențialul meu, de valoarea mea, de statutul meu, dar să nu-mi umflu egoul, pentru că el e toxic. Orgoliul mi-a distrus de multe ori și relațiile de iubire, când am simțit, în mod eronat, că persoana de lângă mine nu apreciază importanța mea închipuită. O aprecia prea bine, dar voia tocmai să-mi arate că trebuie să rămân simplu, umil, cu picioarele pe pământ.

7. N-am știut multă vreme să mă debarasez de unele persoane toxice. Unii chiar nu merită să fie ținuți aproape și, chiar dacă poate părea dur, ar fi bine să învățăm să ne luăm tălpășița și să căutăm alte sfere. Eu am deprins greu asta.

8. N-am știut nici să păstrez relațiile cu oamenii minunați, pentru că iarăși am picat în extreme, cum cred că mulți o fac. Când am fost într-o relație de iubire, mi-am ignorat colegii medici faini, prietenii mai vechi, stând preponderent în acea relație, iar asta a generat conflicte în ambele zone. Un echilibru aici aduce beneficii bilaterale.

9. M-am aruncat să fac niște lucruri pe care le văzusem la alții. Nu erau ale mele, nu mă reprezentau, dar le vedeam la ei și trebuia să le fac sau dețin și eu, în proiecții cumva legate și de dobândirea fericirii. Nimic mai fals. Alergăm de prea multe ori după himere, ignorăm chestiile simple și bune de lângă noi.

10. Am stat ani la rândul fără să încerc să am relații noi de iubire din teama de a nu repeta tipare din trecut. Am povestit asta deschis în noua mea carte de tip confesiune, O altă poveste de iubire.

11. Mi-am plantat în cap frici care au acționat ca saboți grei pe toate roțile mele. Evident că ele erau nefondate, dar am făcut asta mult timp, m-am îngreunat singur, am pierdut oportunități grozave.

12. Nu am acceptat terapia când era necesară, pentru că m-am luptat cu depresia. Nimic grav, știu oameni care au căzut în hăuri cumplite, dar am simțit și eu depresia cu toate prelungirile ei, m-am victimizat, m-am lamentat, i-am afectat pe alții, când ar fi trebuit să recunosc problema și să apelez la ajutor specializat. Nu e nicio rușine, cei mai mulți oameni o fac, trăim vremuri tot mai dificile, iar a sta în depresie e pur și simplu cumplit.

13. Mi-am construit un alter ego pe Facebook și, chiar dacă am încercat să aștern acolo lucruri veritabile din mine, uneori m-am îndepărtat. Viața mea reală era plină de carențe, iar pe Facebook puneam liste despre fericire, poate ca o formă de a (mă) motiva, ca o refulare, ca o proiecție măreață. La un moment dat m-am urât pentru asta. Știu că pe social media mulți scriu fals, n-am vrut niciodată să pictez o viață perfectă, dar m-a lovit un sentiment puternic de incompatibilitate, pentru că parcă nu mai eram eu acolo.

14. N-am avut curajul să iau decizii care presupuneau lărgirea unei zone de confort și spargerea unei bule de siguranță. Mereu m-am adaptat greu, dar asta iar a fost o idee plantată greșit în capul meu, printre multe alte temeri nefondate. Apoi am luat decizia să fac o companie a mea, să scriu cărți, să gestionez eu toate punctele. Am greșit mult, am învățat și mai mult, dar nu regret deloc că am avut într-un târziu curajul să fac asta.

15. M-am acoperit cu prea multe griji și gânduri, iar ele mi-au sufocat componentele frumoase din interior.

Articol publicat pe site-ul autorului.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Cel care munceste de dimineata pana seara nu are timp de prostiile astea.(mi-am construit un alter-,ego,mi-am propus sa citesc,sa iubesc sa nu tin cont de ce zice X sau Y despre mine,sa fac miscare,sa mai las "Facebook-,ul). Sunteti un barbat sau o adolescentä de 15 ani? (nu cä as avea ceva împotriva lor)
    • Like 1
    • @ Cornel Cancel
      Cel care muncește de dimineața pînă seara, fără să-și pună întrebări, e un robot care nici măcar nu se poate scoate singur din priză.Să fii obtuz la tot ce-i omenesc și să-i ironizezi pe alții pentru că gîndesc- iată o performanță de invidiat.
      • Like 8


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Simona Halep - Foto: Andrew Schwartz / SplashNews.com / Splash / Profimedia)

„Am crescut cu o mentalitate că eram mică, că nu o să ajung să fiu tenismenă, nu o să ajung să fiu sus în clasament, nu o să ajung să câștig turnee mari. Cum până nu demult, în 2017, mi se spunea « nu ai mental de campion de Grand Slam».” (Foto; Andrew Schwartz / SplashNews.com / Splash / Profimedia)

Citește mai mult

Oradea centru

„Trebuie să existe o abordare integrată pentru că altfel, cu sisteme, cu programe diferite, cu lucruri făcute nișat, nu ai cum să faci o integrare la nivel național. Toate sistemele folosite de autoritățile din România trebuie să fie compatibile, pentru că altfel nu poți să faci mai mult decât s-a făcut până acum”, crede Ilie Bolojan. (Foto: Silviu Filip/ Inquam Photos)

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Halep - Moisescu

Sportivii români trebuie să depășească- pentru a face performanță- limite care le sunt impuse de la vârste mici. „Nu poți să faci aia”, „Nu ești în stare”, „Nu poți să ajungi numărul unu”, „Nu poți să câștigi un Grand Slam”, spune Simona Halep, care crede că un sportiv cu pishicul „tare”, e mai pregătit să fie campion. Ea are și câteva sfaturi pentru părinții care își încurajează copiii să facă sport.

Citește mai mult

ANAF - declarații online

În ultimele două luni și jumătate, multe dintre instituțiile publice din România au descoperit că pot funcționa și fără dosar cu șină. O ordonanță dată de Guvern în perioada pandemiei le obligă astăzi să primească de la cetățeni documente în format electronic și să le răspundă în același fel. „

Citește mai mult