Cinci lucruri pe care le ştiu la 40 de ani şi nu le ştiam la 20

Foto: Guliver Getty Images

Anul acesta am împlinit 40 de ani şi cred că ăsta e unul din lucrurile cele mai bune care mi s-au întâmplat în ultimii 20 de ani. Dacă aş putea, nu m-aş întoarce nicidecum nici la 20 de ani şi nici la 30, pentru că între 20 şi 40 de ani am învăţat cinci lucruri tare bune:

Dacă cineva reprezintă o problemă pentru mine, cea care trebuie să se schimbe sunt eu. Punct. Nu cealaltă persoană. Colega mea Maria (să-i spunem Maria) mi-a făcut viaţa grea şi neplăcută în fiecare din cele aproximativ 400 de zile în care am lucrat împreună. Mania controlului, una-spunem-alta facem, invidie, bârfă. După doi psihoterapeuţi, o certificare în life coaching (pentru care sunt foarte recunoscătoare) şi mii de pagini citite despre dinamici toxice la birou, am învăţat să fac în aşa fel încât să depindă doar de mine dacă o persoană reuşeşte să mă înfurie, să mă supere, să mă dezamăgească, să mă ia prin surprindere, să mă irite. Starea mea emoţională e responsabilitatea mea: dacă ea este alterată în mod negativ înseamnă că anumite valori ale mele au fost puse sub presiune. 

În mod similar, dacă ea a fost modificată în sens pozitiv, înseamnă că valorile mele au fost confirmate. Iritarea sau supărarea sunt ca nişte semnale care îmi arată că trebuie să mă gândesc la lucrurile care sunt importante pentru mine şi apoi să acţionez în baza a ceea ce am descoperit. Ceea ce nu e lucru uşor, dar e mai constructiv decât dacă dau curs enervării de moment. 

Calitatea întrebărilor pe care ţi le pui determină calitatea vieţii pe care o trăieşti. El/ea te-a părăsit şi tu rămâi ani de zile cu întrebarea „de ce”. Şi pentru că nu îi găseşti răspuns sau îţi dai un răspuns care îţi convine pe moment, poate decizi că nu are rost să mai cauţi, e mai bine să rămâi single. Sau dacă te implici, o faci până la jumătate, ca să nu mai păţeşti ca data trecută. „De ce?” e de multe ori prima întrebare care ne răsare în minte, dar nu e şi cea mai utilă. Mai util poate fi să spui: „Ok, s-a întâmplat chestia asta. Ce pot să învăţ de aici? Care a fost partea mea de responsabilitate pentru faptul că lucrurile nu au mers bine? În ce alte contexte am făcut aceleaşi gesturi/greşeli, etc.? Ce spune asta despre mine? Cum vreau să fiu data viitoare?”.

O relaţie nu trebuie să doară. Dacă doare, e mai bine să ieşi din ea, chiar dacă şi asta doare. El/ea e evaziv/ă, nu respectă felul în care ai vrea tu să arate relaţia voastră, promite şi nu face, are alte priorităţi, poate chiar o altă relaţie, „dar nu îl/o mai iubesc”. 

Tu aştepţi, speri că se va schimba. Trec luni şi apoi ani. Îţi e teamă să ieşi din această relaţie, pentru că la vârsta ta (sau în condiţiile tale, cu numărul tău de kilograme, cu numărul de copii pe care îi ai, cu salariul pe care îl ai sau nu, cu agenda super plină sau goală - goluţă etc.), e foarte probabil că vei rămâne singur/ă. Dar studiile arată că o relaţie nepotrivită e mai rea pentru sănătate decât fumatul şi multe alte lucruri care sunt considerate nocive. 

Nu întotdeauna rămânem alături de „bărbatul/femeia vieţii” şi asta e ok. Nu mă aştept ca viaţa să fie ca-n filme, dar ştiu că iubirea cu I mare există pentru că am avut norocul de a o fi întâlnit. Dar n-a fost să fie. Am fost norocoasă să îl întâlnesc, dar nu şi să ajung la partea cu „şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi”. Pentru că asta e ceea ce romanele, poeziile şi simfoniile omit să spună: că iubirea nu le rezolvă pe toate. 

Că pe lângă iubire mai trebuie multe alte ingrediente pentru ca o relaţie să funcţioneze. Că iubirea nu reconciliază valorile total sau parţial opuse, nu e întotdeauna o punte peste credinţe religioase şi culturale diferite, nu rezolvă automat chestiunea copiilor din alte relaţii sau relaţiile neîncheiate, nu vindecă boli incurabile din cauza cărora oamenii au tendinţa să moară chiar îndrăgostiţi fiind. Despărţirea de El/Ea nu trebuie neapărat să fie cea mai mare tragedie a vieţii, lucrul care te va închide pentru totdeauna în colivia inimii proprii. Dimpotrivă, ar putea să fie cea mai bună chestie care ţi s-a întâmplat vreodată. 

Poţi să alegi să fii recunoscător pentru ce ţi s-a întâmplat, să încerci să înţelegi ce e de învăţat, să alegi să îţi lărgeşti orizontul prin lucrurile pe care le-ai trăit şi învăţat cu şi prin acea persoană. Strugurii nu sunt acri, dar adevărul e că sunt milioane de oameni care ar da orice să ştie că măcar există struguri: mulţi vor trece prin viaţă fără să fi avut şansa asta.

Politica determină felul în care vom fi îngrijiţi (sau nu) dacă ne îmbolnăvim, felul în care vom fi ajutaţi (sau nu) dacă rămânem fără job, felul în care vor fi educaţi (sau nu) copiii noştri, felul în care o să putem (sau nu) să ne exprimăm gândurile şi preferinţele în societate. 

Politichia e importantă. Politica determină felul în care vom fi îngrijiţi (sau nu) dacă ne îmbolnăvim, felul în care vom fi ajutaţi (sau nu) dacă rămânem fără job, felul în care vor fi educaţi (sau nu) copiii noştri, felul în care o să putem (sau nu) să ne exprimăm gândurile şi preferinţele în societate. Politica arde tare la buzunar, pentru că ea determină cât avem de plătit, prin taxe şi impozite, pentru oportunitatea de a trăi într-o ţară mai mult sau mai puţin sigură, mai mult sau mai puţin respectată în lume, mai mult sau mai puţin grijulie faţă de proprii cetăţeni. Pe scurt, politica va decide dacă vom trăi bine sau prost. Cu toţii, marea majoritate dintre noi, o bună parte dintre noi, destul de mulţi dintre noi, sau numai câţiva pe spatele tuturor celorlalţi. Politica se poate face în foarte mult feluri: nu-i musai să aderi la un partid, mai ales dacă eşti de părere că e „aceeaşi mizerie”. Poţi să susţii iniţiative civice, să susţii o organizaţie non-guvernamentală sau să ajuţi o familie la ananghie. Făcând ceva pentru ceilalţi, orice se înscrie în setul tău de valori, e o modalitate de a corecta derapaje politice cu care nu eşti de acord sau de a încuraja direcţii noi în societate. 

Cinci lucruri în 20 de ani. Cam unul la patru ani. O fi mult? O fi puţin? Drept e, că ar mai fi şi altele, dar am zis să fac o selecţie. Şi sunt tare curioasă: cititorii acestui articol ce ştiu azi şi nu ştiau acum 5 ani, 10 ani, 15 ani, 20 de ani? 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp