Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Cenzura CCR vs Ziua Justiției

Cum-necum, nici anul ăsta nu reușim s-avem parte de-o sărbătoare calmă și relaxantă de Ziua Justiției (anul ăsta, pe 2 iulie). Curtea Constituțională a României tocmai ne-a creat tuturor o problemă mare cât casa, publicând o hotărâre care privește opiniile separate (mai exact, are efectul de-a le constrânge și restrânge). Pot înțelege rațiunea introducerii unor reguli pentru redactarea și interpretarea motivărilor și opiniilor separate, dar nu pot accepta negarea rolului (judecătorilor) CCR în stat, mai ales când negarea asta se sprijină pe disprețul față de lege și se înfăptuiește prin putere discreționară! Explic mai jos aceste 4 considerații, separat, dar în ordine inversă:

Sursa: Hotnews

Art. 2 și 3 din Hotărârea CCR invocată aici reprezintă o combinație periculoasă, pentru că pun în mâna președintelui Curții puterea discreționară de-a decide care opinii corespund (sau nu) regulilor din art. 1, fără o procedură contradictorie, fără publicitate, fără cale de atac. Este rețeta perfectă pentru favorizarea abuzului de putere și/sau chiar a corupției, pentru că include

a) instituirea unei poziții de monopol decizional la nivelul președintelui CCR,

b) încărcarea acelei poziții cu putere de decizie imposibil de controlat dinafara persoanei președintelui,

c) învăluirea acelui proces decizional al președintelui în mantia opacității.

Toate aceste elemente conduc la tentația lipsei de responsabilitate, ceea ce ar trebui să evităm din toate răsputerile, mai ales atunci când e vorba de Curtea Constituțională a României!

Art. 1 din aceeași Hotărâre CCR adaugă la lege, deși nu se poate ca legea aprobată de Parlament să fie «completată» de vreo altă instituție sau autoritate publică. Și ține de conceptul/principiul constituțional al supremației legii (art. 1, alin. 5, alături de art. 61, alin. 1 și, surpriză, chiar art. 142, alin. 1) că așa ceva nu se poate face la nivelul unui regulament intern, cum este documentul adoptat de CCR în 22 iunie. Disprețul față de lege se vede, mai departe, în faptul că art. 59, alin. 3 din Legea 47/1992 privind organizarea și funcționarea CCR obligă la publicarea opiniei separate/concurente fără nicio altă calificare. Similar, art. 426 din Codul de procedură civilă (alături de art. 401, chiar și art. 603) obligă la acceptarea opiniei separate așa cum este ea redactată și la publicarea acesteia, fără nicio altă calificare. Iar aceste prevederi legale (vădit încălcate prin Hotărârea CCR din 22 iunie) pornesc de la premisa că judecătorul este responsabil și profesionist, deci știe să-și redacteze opinia într-un mod relevant față de cauza dedusă judecății!

CCR este o instituție politico-jurisdicțională, iar „judecătorii CCR” sunt numiți acolo pe criterii și prin mecanisme politice (folosesc ghilimele, pentru că CCR nu face parte din autoritatea judecătorească). Fiind ei numiți politic, e firesc să utilizeze argumente politice în redactarea opiniilor, deși recunosc că mă enervează atunci când exagerează. Însă nimeni nu poate pretinde că știe cu exactitate ce înseamnă „sentențios,” „ostentativ,” „provocator” sau „partinic” în exprimarea unei opinii (vezi și art. 30 din Constituție). Rolul judecătorului constituțional este legat în mod fundamental de libertatea de exprimare, pentru că nu ar mai putea cântări toate consecințele posibile și imposibile ale fiecărui cuvânt din reglementarea dedusă judecății sale, dacă ar trebui să fie atent, în același timp, la cenzură. Dimpotrivă, judecătorul constituțional trebuie lăsat cât mai liber în gândire, analiză și exprimare, pentru ca motivarea deciziilor să poată conduce la prevenirea altor obiecții de neconstituționaliate, în viitor.

Cum spuneam la început, da, recunosc că poate fi nevoie de reguli pentru redactarea opiniilor (mă gândesc la „obligația de rezervă” din art. 1). Dar aceste reguli trebuie să fie egale pentru opinia majoritară (motivarea deciziei) și pentru opiniile separate (concurente sau divergente). Astfel de reguli trebuie adoptate prin lege, nu printr-un simplu regulament; ele nu pot fi introduse pentru a limita, constrânge sau restrânge opiniile judecătorilor constituționali, nu pot adăuga la lege și nu pot fi aplicate prin exercițiul monopolist și opac al unei puteri dicreționare. Așa cum deduce Liviu Avram, sugerez că regulile pentru redactarea opiniilor ar trebui să fie aplicabile doar în materia elementelor care susțin dispozitivul sentinței (rationes decidendi) și ar trebui să fie însoțite de un ghid de interpretare, care să nu permită invocarea ca izvor de doctrină al acelor „remarci, opinii, aspecte care nu susțin prin ele însele dispozitivul” (obiter dicta). 

În caz contrar, există pericolul ca obiter dicta să devină, la rândul lor, izvor de doctrină, ceea ce ar da naștere la alte bazaconii—și pot înțelege că Hotărârea din 22 iunie a avut această intenție (vezi „obligația de rezervă”), dar execuția este lamentabilă! (Și poate fi suspectată de concordanță cu mecanismul deja pus la cale în Polonia.) Abia aștept ca Hotărârea CCR din 22 iunie să fie revocată sau abrogată, iar persoana care a propus-o să-și dea demisia! Dacă nu, măcar nutresc speranța că Hotărârea va fi atacată în contencios administrativ (fiindcă este un simplu regulament intern), eu intenționând să mă alătur ca intervenient în această cauză, cu unele dintre motivele expuse mai sus. Chiar dacă am alte proiecte în derulare, pentru chestia asta o să-mi fac timp, pentru că mi se pare crucială pentru încrederea cetățeanului în principiul constituțional al supremației legii!

Închei arătând că diversitatea opiniilor separate trebuie protejată ca izvor de doctrină juridică, respectiv ca o valoare intrinsecă a oricărui sistem jurisprudențial, așa cum vedem în această colecție europeană sau în acest proiect de liber acces la informații judiciare. Avem obligația morală de-a proteja și de-a încuraja opiniile separate, pentru că ele ne îmbogățesc capacitatea de înțelegere a dreptului, a calității relațiilor sociale dintre oameni, deci sunt unul dintre motoarele dezvoltării noastre intelectuale, un instrument de (re)afirmare a rațiunii care ne deosebește de celelalte mamifere… Pfff, ce m-am enervat!

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • rp check icon
    recomand
    https://www.luju.ro/opinii/editorial/ati-facut-din-sfanta-lege-un-rahat-de-n-ai-ce-alege
    • Like 0
  • check icon
    Am crezut ca nu pot exista derapaje mai penibile decat cele ale lui Zegrean,dar m-am inselat amarnic! Acest "vlastar" crescut din vremurile negre ale lui iliescu,numit Dorneanu,calca totul in picioare in materie de justitie.Cred ca doar strada il poate opri!
    • Like 2


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult