Chef Valentine Warner, producător de emisiuni pentru BBC, în habits by Republica: „Nu ești adult dacă nu știi să gătești. A hrăni - pe alții și pe tine - este o manifestare a iubirii”

Dacă ai lua 1000 de oameni de la oraș, din Londra să zicem, și i-ai duce pe o insulă plină de surse de hrană - animale sau plante, e foarte posibil ca mulți să moară de foame, pentru că pur și simplu nu știu să gătească - spune Chef Valentine Warner, autor de cărți și realizator de emisiuni culinare la BBC și Good Food, într-un interviu acordat habits by Republica. O persoană foarte pasionată de legătura directă între om, natură și hrană, un om care crede că oamenii de la oraș gătesc din ce în ce mai puțin fiindcă nu cunosc natura. Și pentru că nu cunosc natura, aruncă cu ușurință și din neștiință mult prea multă mâncare. Nu ești adult dacă nu știi să gătești. Pentru că a hrăni - pe alții și pe tine - este o acțiune esențială pentru oricine, dar și o manifestare a iubirii. Mâncarea este sinonimă cu a oferi dragoste, este ceva de care cu toții avem nevoie. Nu trebuie să ne placă să gătim, dar trebuie să știm să o facem. 

„Observăm că oamenii pretind că unul dintre motivele pentru care nu mai gătesc și nu mai mănâncă împreună este că nu au timp, deși petrec șase ore pe zi pe Instagram. Ce s-a întâmplat de fapt? Evoluția societății merge pe drumul ei, noi înaintăm odată cu ea și deși este foarte greu să ne întoarcem în timp, cred că este important să o facem - să înțelegem iar zona în care trăim, ritmul naturii, al plantelor, al animalelor… să știm iar unde cresc urzicile, când se taie porcul, cum se conservă mâncarea, cum să nu aruncăm nimic. Am observat în călătoriile mele că locurile unde vezi o puternică cultură a mâncării și economiei sunt locurile mai izolate”.

Principalele idei ale conversației noastre cu Chef Valentine Warner:

- dacă înveți să gătești, ai control asupra portofelului tău. Să faci o supă de praz cu cartofi îți ia tot atâta timp cât îi ia curierului să se urce pe scuter, să își pună casca și să traverseze orașul ca să ajungă la tine.

- cel mai bine gătești când ai frigiderul gol. Nu mai știm ce avem în frigider, tot cumpărăm și înghesuim și apoi aruncăm. Când nu ai, trebuie să inventezi - o conservă, o felie uscată de șuncă, toate sunt valoroase. Pesmetul, de exemplu, - cu toții avem resturi de pâine care se usucă. Le poți pisa, rumeni, pune peste paste, face o budincă.

- suprapopularea orașelor și supraabundența alimentară reprezintă o mare problemă în raport cu felul în care ne procurăm hrana și înțelegem relația cu natura. E obligatoriu să ne întoarcem spre trecut pentru a înțelege cum să tratăm și să respectăm sursele de hrană.

- falsa problemă a lui „nu am timp să gătesc”. Durează mai puțin să gătești o bucată de pește, să faci o salată sau o omletă, decât un serial Netflix. Dar pentru că nu vrem să gătim sau nu știm, preferăm să comandăm.

- mâncarea care „vine la noi” nu are nicio valoare emoțională - nu am pregătit-o, nu știm cine a pregătit-o, nu cunoaștem nimic despre unde au crescut plantele sau animalele ce o compun - cum poți să ai atașament față de așa ceva? Consumi și arunci, fără să stai pe gânduri.

- să știi lucruri despre mâncare înseamnă să știi să nu faci risipă - să consumi totul de la un animal sau fruct sau legumă - de exemplu când cureți un măr pune toată coaja la cuptor cu niște zahăr și scorțișoară și las-o să se rumenească. Să încercăm să consumăm toată leguma, să nu cumpărăm doar „bucățile bune” sau care arată frumos.

- e important să ne folosim simțurile când ne uităm la mâncare, toate simțurile. Nu la eticheta de expirare, ci la ceea ce ne spune alimentul din fața noastră - așa aruncăm mai puțin. Nu arunca un borcan cu gem care face floare deasupra. Dă-o la o parte și consumă liniștit.

Valentine Warner este un Chef din Marea Britanie. Din 2008 produce emisiuni pentru BBC unde a debutat cu emisiunea “What to Eat Now”, bazată pe prima lui carte cu același nume. A mai publicat volumele “ What to Eat Next”, “The Good Table”, “ The Consolation of Food”. A produs emisiuni pentru Good Food - “Coast to Coast”, cât și pentru publicația Yesterday - “Ration Book Britain” și Valentine Warner Eats in the Sixties. Este pasionat de legătura între om, hrană și natură.

Citește mai jos interviul nostru cu Chef Valentine Warner:

Încep direct: Ești o personă profund implicată în relația hranei cu natura. Un subiect personal pentru tine despre care ai publicat mult. Faci un apel la trezire - la a cunoaște ceea ce mâncăm. Spui că, dacă nu știi să gătești, nu ești adult. Ce vrei să spui cu asta?

Gătitul are o funcție esențială, aceea de a ne asigura hrana. Are legătură cu a-i hrăni pe alții sau a-i iubi, totuna, căci în multe cazuri mâncarea oferită este dragoste. Așadar este ceva de care avem nevoie cu toții. Nu trebuie să-ți placă să gătești, dar trebuie să știi. Gătitul ne pune în contact cu lumea din jur, afli mai multe despre locul unde te afli. Ai mai multe opțiuni, deci mai mult control. Înțelegi, în mod ideal, lumea naturală care te înconjoară. Prin urmare, da, dacă nu știi să gătești, nu ești un adult... Știi uneori mă gândesc că dacă ai lua omul modern, să zicem 1000 de persoane din Londra și i-ai duce pe o insulă pustie în care sursele de hrană - plante și animale - ar abunda - cred că mulți ar putea muri de foame, fiindcă nu mai știu cum să se hrănească și cum să-și prepare mâncarea.

Spui că oamenii care trăiesc în orașe gătesc din ce în ce mai puțin și fiindcă nu cunosc natura. Și fiindcă nu cunosc natura nu pot înțelege hrana. În același timp observăm că oamenii pretind că unul dintre motivele pentru care nu mai gătesc și nu mai mănâncă împreună este că nu au timp, deși petrec 6 ore pe zi pe Insta. Ce s-a întâmplat?

Evoluția își vede de drum, iar noi înaintăm odată cu ea. Este foarte greu să ne întoarcem în timp, dar uneori ne dăm seama că este important când vedem greșelile din jurul nostru. Dacă ne întoarcem nu cu mut timp în urmă, oamenii trăiau mai mult în zonele lor, în regiunile lor. Rar mergeau într-un oraș mare, poate niciodată. Și astfel oamenii înțelegeau cu adevărat zonele în care trăiau. Știau cum să crească animale și plante. Cum se conservă alimentele pentru iarnă… Pe măsură ce au migrat către orașe,  conexiunea aceea s-a pierdut. Nu mai trebuie să știm când găsim heringi sau unde cresc urzicile - acum sunt magazine, restaurante și alți oameni care se ocupă cu asta pentru tine. Și aceste informații dispar, pentru că nu mai sunt necesare pentru a supraviețui. Am observat în călătoriile mele că locurile în care vezi o puternică cultură gastronomică de care oamenii sunt mândri sunt ceva mai izolate. Asta este una din soluțiile prin care putem începe să reparăm… să ne îndreptăm atenția spre trecut și să învățăm lecțiile pe care ni le oferă hrana.

Există vreo legătură între a ști să gătești și risipa de alimente?

Aș spune întâi să te oprești și să observi ce te înconjoară și vei vedea că natura scrie singură meniul. Problema este că spunem mereu că nu avem timp să gătim. Peste tot găsim rețete ce se fac în 30 de minute sau chiar 10. De ce se întâmplă asta? Unele din cele mai simple feluri de mâncare nu au nevoie de mare atenție, nu ia mult să prepari o bucată de pește, să faci o salată sau o omletă. Dar pare mai simplu să ne jucăm cu telefonul, decât să ne adunăm cu toții în jurul unei farfurii cu paste. Dacă ne bazăm exclusiv pe faptul că mâncarea vine pur și simplu la tine, atunci cum poți să protejezi locul de unde îți vine hrana? Fără natură, nu avem hrană, nu putem trăi. Ar trebui să ne facem timp să gătim. Este și un gest de iubire pe care îl facem pentru noi și cei pe care îi hrănim. Să știi lucruri despre mâncare înseamnă să nu faci risipă.

Mâncarea a devenit ieftină în multe țări și acum oamenii nu mai vor să mănânce decât ce arată frumos și așa apare risipa. Dacă cureți un măr și în loc să arunci coaja o pui la cuptor cu niște zahăr și scorțișoară vei obține un desert rumenit și gustos. Hai să nu mai aruncăm capetele legumelor - ridichi, morcovi - sunt foarte bune.

Dacă înțelegi cum să gătești, atunci ai control și asupra portofelului tău.

Să faci o supă de praz cu cartofi îți ia tot atâta timp cât îi ia curierului să se urce pe scuter, să își pună casca și să traverseze orașul ca să ajungă la tine.

Am devenit exigenți sau mofturoși că facem risipă fiindcă aruncăm mâncarea care nu ne mai place „cum arată”?

Avem niște instrucțiuni pe spatele ambalajului care ne spun că alimentul nu mai e bun. Dar când ne uităm la mâncare trebuie să ne folosim toate simțurile - vederea, mirosul, câteodată chiar și auzul. Așa că dacă borcanul cu gem a făcut floare pe deasupra, dă-o la o parte și mănâncă sănătos.

În România, trăim și sindromul „frigiderului plin”. Eu, părinții mei, urâm să ne vedem frigiderul gol și asta se datorează decadelor în care chiar au fost goale și poate de asta alocăm foarte mult pentru alimente, cam 30-40% din bugetul lunar. Și apoi aruncăm o mare parte din ele, țara mea este în primele zece la risipa alimentară. Pe de altă parte, fiul meu merge la frigider, îl deschide, e plin cu alimente și el spune că nu are ce mânca. Explică-mi treaba asta.

Cred că rareori știm ce avem în frigider, asta e problema aici. Mergem la cumpărături și mai îndesăm în frigider, cele vechi ajung în spate și ne trezim că aruncăm o grămadă. Pentru mine o chemare la a găti este atunci când am frigiderul gol. Atunci mă întreb ce fac cu conserva din dulap, ce fermentează în sticle. Știi că nu îți trebuie decât o bucățică de șuncă uscată ca să dai aromă unei supe. Când nu sunt multe în frigider ai un moment grozav pentru a inventa. Asta e ceva ce francezii fac foarte bine. Pesmetul, de exemplu, că toți avem o bucată de pâine veche -poți să-l rumenești și să îl pui peste paste sau face o budincă. Se pot găti multe cu un singur cartof, important e că, dacă știi să gătești, atunci poți inventa multe din mai nimic.

De ani de zile vorbești despre consumul sustenabil de alimente. Ce înseamnă asta exact?

Când spunem asta, oamenii se gândesc imediat la ambalajul alimentelor. Ambalajele sunt foarte îngrijorătoare. Încă sunt materiale care nu se pot recicla, de ce? Problema ambalajelor în exces nu va face decât să se amplifice, dar eu aș insista și pe un anumit consum mai „raționalizat” și știu că în România e dificil să vorbești în acești termeni, dar mie îmi place ideea de cutii de alimente care prinde din ce în ce mai mult în Marea Britanie. Marile magazine și-au dat seama ce consumă omul săptămânal și pentru cei care efectiv nu au timp poate fi o opțiune - cutii cu carne, cu legume, cu fructe - e un fel în care tu vii și spui vreau ca cineva să preia grija asta de la mine, iar în schimb primești un minimum necesar, dar asta nu înseamnă că trebuie să mănânci prost. Oricum mâncăm prea mult și facem prea puțină mișcare, mai ales tinerii.

Ce este o cutie cu alimente și cum funcționează?

Inițial au fost doar cutii cu legume. Te abonai și în fiecare lună primeai o cutie cu legumele din sezon și de bază. O primeai în fiecare zi de luni și putea să fie de diferite dimensiuni. Acum au apărut și cu carne și fructe. Sunt produse de bună calitate, iar ambalajul este redus la minimum. Înseamnă și mai puțină risipă, pentru că nu cumperi fructe în fiecare săptămână, ca apoi să arunci jumătate. Oricum ideea este să nu arunci nimic. În Norvegia și Suedia, rădăcinoasele se culeg toamna târziu și sunt ținute în cutii cu nisip. Se ofilesc, dar morcovii aceia au un gust mai dulce și mai intens decât cei din sezon. Iar spun: să ne uităm în trecut, la ceea ce făceau oamenii care nu aveau hrană din belșug.

Dacă ai avea puterea să schimbi un singur lucru în lanțul alimentar de azi pentru a evita risipa și distrugerea naturii care ar fi acela?

Cred că m-aș opri la copii. Dacă te uiți la toate poveștile pe care le citim copiilor la culcare sau la jucăriile lor - 90% sunt cu și despre animale. Copiii au această iubire înnăscută pentru natură. Și pe măsură ce cresc, fie vor continua să o iubească, fie vor înceta. Deci singurul lucru care contează aici este să înveți copiii despre natură. Dacă aș putea, i-aș aduna pe toți, le-aș da să guste plante sau le-aș arăta un păstrăv frumos. Am predat la Fundația lui Jamie Oliver și erau niște adolescenți - toți cu gluga trasă pe ochi, cu nasul în telefon și căștile în urechi... am intrat și le-am spus că sunt bucătarul Valentine. S-au uitat la mine ca la un idiot, dar în clipa în care le-am pus iepurii pe masă și i-am rugat să îi jupuiască, din clipa în care le-am arătat cum se mișcă cleștii racilor sau le-am dat să miroasă tarhon și salvie și-au scos căștile, glugile și ochii din telefon și la sfârșitul celor două ore am stat cu toții la masă să mâncăm iepuri și raci. Mi s-a părut sfâșietor, dar este important să înțeleagă cât este de valoros ceea ce au.

Nu le spune că nu ar trebui să mănânce carne deloc sau că sarea este rea. Stimulează-le imaginația mai degrabă - e mult mai bine decât să le dai liste cu ce nu au voie - asta sigur le va tăia cheful pentru mâncare.

Dacă ar fi să spui trei lucruri pe care le putem face ca să evităm să risipim mâncare, care ar fi ele?

Mergeți și vorbiți cu bunicile numaidecât. Ele știu cum se face. Vedeți ce aveți în frigider, nu cumpărați înainte. Gătiți și mâncați împreună.

Multe familii nu mai iau masa împreună în țara ta și în România. A apărut încă cineva în rarele ocazii când suntem împreună. Telefonul. Ce i-ai spune unei astfel de familii care și-a pierdut echilibrul și energia colectivă? De unde să înceapă „recuperarea”?

Să își închidă telefoanele. Să-și ofere mâncare unii altora. Să-și pună întrebări, să facă glume... Se întâmplă întotdeauna lucruri minunate cu grupuri de oameni care stau în jurul unei mese pe care se așază mâncare. Aș vorbi cu mama acelei familii și aș ruga-o să așeze mâncarea în mijlocul mesei și să vadă cum, încetul cu încetul, lumea va începe să comunice.

Eu și fratele meu am crescut la țară. Tata era diplomat,  dar avea și o fermă de lactate. Mergeam în fiecare seară să luăm lapte. Pe drum, totul se însuflețea, copacii și gardurile vii erau pline de ciripituri și totul era plin de viață. Am știut mereu că voi fi bucătar și, deși am studiat arta, am împărțit mereu oamenii în comestibili și necomestibili. Când ești părinte,  gătitul este un act de iubire. Mâncarea este natura adusă în interior.

Puteți vedea mai jos interviul integral.

Acest articol despre sustenabilitate este realizat cu sprijinul Lidl Romania, promotor al faptelor pentru un viitor mai bun.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp