Foto: Dirk Waem/ Zuma Press/ Profimedia Images
Un efect major al crizei actuale îl reprezintă reîntoarcerea cetățeanului către stat, către instituțiile și organismele care ar trebui să ne reprezinte și să ne garanteze drepturi esențiale, precum accesul la serviciile de sănătate și la educație.
Panica generată de apariția acestui nou coronavirus, deși justificată, în opinia mea conduce la raporturi de subordonare exagerată a cetățenilor față de stat. Ni se solicită să dăm credit autorităților și să ne încredem în acte decizionale și ordonanțe militare, marcate în mod pregnant de lipsa transparenței. Autoritățile statului apelează astfel la cetățeni să le susțină în măsurile de prevenire și combatere a virusului, însă omit faptul că statul ar trebui să susțină foarte serios cetățeanul, vizibil afectat de îngrădirea, deși nenumită explicit, a drepturilor și libertăților cetățenești.
Iată-ne ajunși în postura în care cetățenii, în pur regim democratic, oferă statului putere pentru o hârtie de libertate.
Citiți și:
- Raluca Ion: Când dispare dosarul cu șină? Omul din Guvern care se ocupă de digitalizarea României face un apel către instituțiile publice: „Imediat ce au ieșit din starea de urgență, unele instituții s-au gândit că ar fi bine să revină la hârtii”
- Școala este acolo unde ești tu! Cu Telekom, ai acces la educație simplu și rapid (A)
Am pierdut în această perioadă bucuria naturală de a conviețui, de a ne îmbrățișa părinții și bunicii, iubitele sau iubiții, pentru a-i feri de riscuri.
Probabil că și alții din generația mea se revoltă împotriva lipsei transparenței și au nevoie de răspunsuri. Îmi e greu să trec cu vederea lipsa informării, având sentimentul clar că nimic nu va mai semăna cu ce a fost. Cred că paradigma relației dintre cetățean și stat necesită o schimbare, din perspectiva ideii că statul trebuie să fie la dispoziția cetățenilor, și nu cetățenii subordonați autorităților statului.
Pusă în postura de a mă confrunta cu realitatea trăită intens în fața unui virus împotriva căruia nu există antidot, cetățeanul din mine resimte acut nevoia unor preocupări care pot remodela relația, evident deteriorată, dintre stat și cetățean.
În acest sens, evenimentele actuale mă determină ca în perioada post-pandemie să fiu mai exigentă față de mine și de responsabilitățile mele în calitate de cetățean, dar și față de stat, ori față de cei care îndeplinesc funcții de autoritate publică și care sunt în slujba noastră. Atât eu, cât, poate, și alții din generația mea ne vom pune o serie de întrebări, în speranța ingenuă că vom primi niște răspunsuri care, în cele din urmă, vor sta la baza exprimării dreptului nostru de a vota.
Ce facem cu învățământul românesc?
S-a scris în nenumărate rânduri despre cum a fost afectat, alături de toate celelalte domenii, și domeniul educațional. Asta însă nu mă oprește să nu mă întreb: oare, în timpul pandemiei, s-a făcut într-adevăr tot ce trebuia și când trebuia în acest domeniu?
Văzând declarațiile de presă, pare că unicul impediment în educarea elevilor în aceste zile îl constituie echiparea insuficientă a școlilor cu mijloace tehnice care să susțină elevii și cadrele didactice în desfășurarea cursurilor online. Este oare singura problemă? Ce facem atunci când avem toate aceste mijloace, dar nu avem și personal pregătit în utilizarea lor? Pe de altă parte, ce facem atunci când avem atât tehnologie, cât și personal pregătit și nu se întâmplă nimic organizat? Ce ne împiedică să desfășurăm în mod continuu activitatea didactică, în diferite forme, fiind astfel responsabili pentru lacunele apărute în parcurgerea programei școlare?
Mi-aș dori ca aceste întrebări să nu rămână unele retorice și să primească răspunsuri informate, bazate pe date concrete. Distanțarea socială, măsură impusă la nivelul întregii țări, nu trebuie să fie asimilată încetării activității și misiunii cadrelor didactice. Și… de ce să nu transformăm distanțarea socială în responsabilitate și solidaritate socială?
Nu știm cât va dura această situație și, indiferent dacă starea de alertă va fi prelungită sau nu, se spune că activitatea didactică tradițională va fi reluată doar în momentul în care elevii vor fi în siguranță. Văzută drept un moment relativ îndepărtat, reluarea activității atrage după sine adaptarea la noi reguli de siguranță socială. Dar să nu uităm că distanțarea socială are drept urmare concretă, în conștiința colectivă, deteriorarea relațiilor interumane, începută încă din timpul pandemiei.
Cu speranța că lucrurile vor merge înspre bine și că viitorul nostru va sta în mâinile unor autorități responsabile, conchid că e absolut necesară continuarea educării tinerilor, chiar și în plină perioadă de pandemie, întrucât mai distructivă decât iresponsabilitatea socială este doar reducerea sau lipsa activității școlilor, asociată, ca o consecință firească, unei crase lipse de cultură.
În acest context, în perioada post-pandemie aștept răspunsuri la mai multe întrebări:
- De ce în toată perioada care a urmat datei de 11 martie 2020 autoritățile cu atribuții în domeniu nu și-au asumat nicio strategie coerentă cu privire la desfășurarea activităților didactice în România?
- De ce abia după aproape o lună și jumătate a fost emis de către Ministerul Educației și Cercetării un ordin care își propune, fără să reușească în opinia mea, legalizarea învățământului online?
- Ce se întâmplă cu școlile care și-au desfășurat activitatea, în integralitate, în sistem online, încă din data de 11 martie?
- De ce s-au luat măsuri de reducere a materiei pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat anterior emiterii ordinului conform căruia învățământul online devine obligatoriu?
- De ce nu s-a lucrat la planul de intervenție educațională în perioada pandemiei, până la emiterea Ordinului 4135/ 21.04.2020?
- Cum se va face dovada desfășurării activității online, cum și pentru ce vor fi plătite toate cadrele didactice, începând cu data de 11 martie 2020?
- De ce măsurile adoptate de autoritățile statului cu atribuții în domeniul învățământului se modifică în mod constant și cu o ritmicitate alarmantă?
Măsurile parțiale adoptate din când în când în legătură cu organizarea și desfășurarea Evaluării Naționale și a Examenului de Bacalaureat au menirea să asigure participarea elevilor la aceste examene pregătiți la capacitate maximă, echilibrați emoțional și feriți de orice fel de contaminare cu virusul Covid-19?
Eu sunt o fire optimistă. Sper că, deși am pierdut o splendidă primăvară, am câștigat o societate românească mai unită, mai exigentă și care știe ce vrea.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Chiulul pe care l-aş numi activ (adică eşti prezent doar fizic, dar mintea e în altă parte) devine mai simplu în cazul şcolii online, dar cine vrea să-şi treacă examenele o poate face fără probleme.
În plus copiii sunt mult mai echilibraţi. Au dispărut trezitul de la 6:30, mâncatul pe fugă, drumul etc. Întâlnirile cu prietenii au devenit şi ele online; un film comentat pe Discord, cu popcorn şi suc face minuni.
Trezitul la ora 6:30 şi mâncatul pe fugă sunt necesare dacă vorbim de o şcoală aflată mai departe de casă. Proporţia nu mi se pare importantă. Chiar dacă este mică, ideea că un copil e nevoit să se trezească la 6:30 şi să mănânce pe fugă nu mi se pare tocmai în regulă.
Vă asigur că şi trezitul la 7 fix e un chin pentru un copil al cărui sistem nervos cere mai mult somn comparativ cu cel al unui adult. Echilibrul dat de odihnă - în special pentru un copil - e totuşi un adevăr ştiinţific stabilit. Contribuie şi faptul că s-a mers mai mult pe materiile de examen şi s-au dat mai puţine teme acolo unde contează mai puţin.
"Trezitul la ora 6:30 şi mâncatul pe fugă sunt necesare dacă vorbim de o şcoală aflată mai departe de casă. Proporţia nu mi se pare importantă. " - pai vorbiti de parca mai toti ar trece prin asta. Ar mai fi de stabilit cam cat de des scoala cea mai apropiata e la o distanta atat de mare incat trezitul la 6:30 chiar e o necesitate.
"Vă asigur că şi trezitul la 7 fix e un chin pentru un copil al cărui sistem nervos cere mai mult somn comparativ cu cel al unui adult." - nu e un chin daca se culca seara suficient de devreme. Si eu ma trezeam la 7 si nu era un chin, ca nu ma culcam la 2 noaptea.
Desigur, insistaţi că nu ne putem face o opinie în lipsa unor procente clare, dar putem intui procentul după efectul său.
În mod logic, un procent infim nu va produce un efect important la nivel social. Vorbim de organizaţii naţionale puternice - (părinţi şi elevi) - a căror reacţie devine vizibilă dacă procentul este important.
Din experienţa mea pe aceste grupuri vă pot spune că aceste reacţii există deja, şi nu doar la nivel de postări, ci de iniţiative sociale clare (luări de poziţie, conferinţe, mass-media etc.) Cu alte cuvinte putem vorbi de o presiune socială, de unde şi intuiţia unui procent însemnat. Sau l-aş numi FUNCŢIONAL, pentru că produce reacţie.
Totuşi, povestea asta cu procentele îmi aduce aminte de fenomenul din 2013, cel cu animalele comunitare, când ni se spunea că totul e bine, că procentul e mic şi că în general problema nu prea există. A fost nevoie însă de un singur caz ca să se schimbe totul, şi s-a schimbat. Zicala românească cu buturga nu e lipsită de adevăr.
"dar putem intui procentul " - acum procentul se intuieste! Perfect! Dvs. chiar predati cursuri de stiinte socio-umane, nu?
"Vorbim de organizaţii naţionale puternice - (părinţi şi elevi) - a căror reacţie devine vizibilă dacă procentul este important." - un grup foarte mic poate deveni foarte vocal fara sa aiba vreun motiv intemeiat.
"Cu alte cuvinte putem vorbi de o presiune socială, de unde şi intuiţia unui procent însemnat." - nu. Si un grup mic si suficient de vocal poate sa puna presiune, nu inseamna insa ca argumentele sunt si corecte, sau ca masurile propuse sunt neaparat si bune. Daca intuitia era suficienta de ce ar mai avea sociologii slujbe? E simplu, e intuitiv, ce atata studiu, nu?
"când ni se spunea că totul e bine, că procentul e mic" - si Arafat a spus ca situatia e sub control la Colectiv.
In concluzie nu aveti date cu care sa va sustineti tezele, nu?
S-a facut vreo analiza serioasa sau studiu, ori audit independent al sistemului de invatamant?
Modificarile si "reformele" facute in nestire pana acum, au fost facute pe baza vreunui studiu?
Decizii idioate de-a lungul timpului sigur s-au luat, sunt aproape sigur ca alea nu au fost justificate si s-au luat la misto sau la repezeala din pix. Noroc ca n-au avut un impact *prea* mare.
Daca standardele lor sunt de rahat, asta ne da noua scuza sa lucram la aceleasi standarde de rahat? Exact acolo bat: decizii luate prost au avut deja rezultate nasoale, si deciziile respective priveau schimbari de anvergura mica. Poate crestem totusi standardul de lucru inainte sa ne apucam de schimbari de anvergura mare. Poate nu ne mai aruncam cu capu-n gard legati la ochi. Om avea noroc si om nimeri o gaura, dar poate nimerim ceva tare.
Şi nu doar părinţii sunt cei care trag un sistem de alarmă, ci şi specialiştii în educaţie. Manualele de pedagogie - unde găsiţi cu siguranţă şi studiile pe care le cereţi - intervenţiile publice indică aceste probleme în mod clar.
Astăzi orice modificare e aproape imposibil de aplicat, iar sistemul a devenit imposibil de curăţat.
"Manualele de pedagogie - unde găsiţi cu siguranţă şi studiile pe care le cereţi " - nu, nu sunt acolo. Studiile si datele statistice legate de sistemul romanesc atunci cand exista sunt foarte putine, vechi si de obicei prea putin sau deloc relevante problemelor aduse de obicei in discutie aici. Aceleasi probleme pe care le-am gasit in discursul dvs. le-am gasit si in acele manuale. Cand e vorba de tradus sau reluat lucruri din literatura internationala nu-i nici o problema, cand vine vorba de concluzii legate in particular de sistemul romanesc argumentele sunt slabe. Asta pe langa faptul ca se mentioneaza mult prea des alegerea unei opinii (!) a unui psiholog sau pedagog. Situatii in care o anumita problema e tratata diferit de autori diferiti, de pareri contradictorii, se alege o opinie. E ridicol, stiinta nu functioneaza cu opinii, functioneaza cu demonstratii.
Problemele acestea le-am vazut cel putin in ce ati recomandat dvs. Suspiciunile pe care le aveam si le am legate de standardele acelor manuale mi-au fost confirmate. Daca aveti lucrari mai bune care sa va sustina concluziile, va rog.
Sistemul nu e imposibil de modificat. Se pot da in continuare legi si ordonante si cu investitii suficient de mari se poate construi mult.