(Foto Guliver/Getty Images)
La o săptămână de la alegerile europarlamentare rezultatele continuă să producă comentarii și sentințe. Majoritatea analizelor converg către ideea că, din fericire, partidele naționaliste, populiste, suveraniste nu au avut un avans semnificativ, cu siguranță sub temerile inițiale.
O mobilizare la urne a europenilor, care au dus prezența la urne la peste 50%, cu aproape 10 puncte procentuale peste valoarea din 2014, a făcut totuși ca declinul partidelor pro-europene să fie limitat. De aici concluzii rapide și hotărâte: europenii au votat în favoarea continuării integrării europene profunde.
Să nu ne pripim. Nu este vorba de un vot necondiționat. Constat că în pofida semnalelor date de electoratul european în ultimele decenii, politicienii și o bună parte a analiștilor ignoră un lucru esențial. Pentru europeni, Uniunea Europeană este doar un vehicul, nu este câtuși de puțin un scop în sine. Este un vehicul în care s-au urcat și pe care l-au sprijinit pentru a fi duși spre prosperitate, spre o viață mai liberă și mai bună. Orice analiză cred că de la acest adevăr cât se poate de pragmatic și poate mai puțin înălțator ar trebui să plece.
Pacea pe continent este considerată a fi un dat și mă îndoiesc sincer că la nivelul maselor europene este un atribut dat existenței UE. Și asta chiar dacă istoria a demonstrat cât de ușor se pot deteriora lucurile chiar și pe un continent precum Europa.
Lucrurile stau însă diferit când vine vorba despre salariile luate lunar, puterea de cumpărare în scădere sau experiențele de viață cotidiene și “inedite” induse de prezența în creștere a emigranților ne-europeni, pentru intrarea cărora, la urma urmei, nu a existat nicio consultare populară.
Euroscepticismul în creștere exact din acest punct a plecat. Cel al declinului economic și cel al revenirii economice ulterioare pe alte dimensiuni. Cele ale polarizării sociale în creștere, cele ale erodării clasei de mijloc, cel al distanțării elitelor economice de restul populației. Și va rămâne aici.
Euroscepticismul nu va putea fi învins decât prin recrearea premiselor prosperității pentru populația UE. Este un obiectiv pe cât de simplu pe atât de ignorat și de mediul de afaceri și de către politicieni. Acesta este contextul în care tema emigranților a devenit una atât de importantă și a dus la ascensiunea partidelor de extrema dreaptă sau naționaliste. Acesta este contextul în care miopia de nescuzat a partidelor “main stream” a dus la apariția partidelor anti-sistem, multe dintre ele noi sau cu o importanță marginală până acum câțiva ani.
Să fim realiști. Adevărata preocupare a europenilor nu este integrare vs separare. Acestea sunt teme din turnul de fildeș al politicienilor și instituțiilor UE. Adevărata preocupare a europenilor este prosperitate vs. sărăcire și polarizare socială.
Bine, v-ați putea întreba, dar dacă această ipoteză este valabilă, cum se explică ascensiunea doar limitată a partidelor euro-sceptice la alegerile europarlamentare?
Cred că motivul este dat de faptul că propunerile partidelor eurosceptice au fost suficient de dure sau “exotice” ca să sperie o bună parte a europenilor. Posibilitatea ascensiunii lor la putere a creionat un tablou câtuși de puțin atractiv, îndemnând la crearea unei Europe mai puțin stabile politic și punând sub semnul întrebării valorile democratice. Partide care mai degrabă erau “contra” decât partide capabile să ofere ceva convingător constructiv în schimb, care să convingă marea masă a electorilor să renunțe la o orânduire pe care o cunosc în favoarea uneia incerte și experimentale.
Asta a făcut ca în final europenii să se hotărască să voteze răul mai mic. Dar atenție, tot un rău. Ceea ce înseamnă că acele partide care au câștigat ar face o eroare majoră să își imagineze că votul a fost pentru obiective politice de tip integrare mai profundă sau alte teme de “laborator politic”. Iar dacă nu se vor deștepta din această iluzie, următorul vot ar putea fi echivalent cu o aterizare forțată pentru ele.
De ce? Pentru că o continuare a tendinței de polarizare economică va duce la o continuă radicalizare. În același timp, partidele eurosceptice își vor modera discursul, devenind din ce în ce mai convingătoare și acceptabile în rândul electoratului. Deja sunt semne importante în acest sens.
Povestea fără de sfârșit și convulsiile politice aduse de Brexit au făcut ca partide eurosceptice să renunțe la obiectivul ieșirii din UE.
Un exemplu grăitor în acest sens este partidul Adunarea Națională, condus de Marine Le Pen, care nu și mai dorește să scoată Franța din UE, ci să realizeze o coagulare a forțelor de extremă dreaptă în interiorul UE. Demn de remarcat este renunțarea la părăsirea zonei euro pe care același partid o promovează mai nou. Retorica ani-emigrație rămâne și cu siguranță se va păstra în continuare.
Pericolul este ca, pe măsură ce astfel de partide vor veni cu propuneri din ce în ce mai “rezonabile”, popularitatea lor să fie în continuă creștere. această tendință, cuplată cu confuzia pe care partidele mainstream o fac între obiective, care ar trebui să fie în primul rând economice, și mijloace, care în mod evident sunt politice, riscă să ducă la consolidarea în viitor a forțelor antieuropene.
Pentru a evita această situație nu există decât o singură soluție. Și ea nu este deloc complicată, motiv pentru care ignorarea ei este de neînțeles. Recuplarea agendei politicienilor europeni “mainstream” la prioritățile majorității europenilor și explicarea, într-un limbaj pe înțelesul tuturor, a modului în care le vor reface prosperitatea pierdută.
Dar pentru asta e nevoie să coboare din turnul de fildeș în care se găsesc acum și să reechilibreze raportul de forțe dintre capital și muncă, acum aflat în gravă suferință.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Sincer, va spun, am votat pentru USR+, nu datorita orientarii lor pro-europene de tip autist , ci pentru ca urasc coruptia, incompetenta acestui guvern si imi era teama de revenirea unui regim autoritar in Romania daca Dragnea nu ar fi fost arestat. Pericolul n-a trecut inca, dar sper ca mai rau nu poate fi de acum inainte. Sunt constient ca USR nu ne poate aduce "visul european" pe pamant romanesc nici in 50 de ani , insa sunt convins ca daca ar avea si o majoritate in parlamentul Romaniei, pericolul revenirii la putere a unor regimuri autoritare n-ar mai exista.
Deocamdata, votul nostru nu a produs mari schimbari si, dupa cum spuneti in articol, nici mai multi bani in buzunare. Rabdare....? Nu stiu cata mai avem. Nu credeti ca am avut prea multa de 30 de ani incoace?