O nouă globalizare? Pentru cine?

(Foto: Guliver/Getty Images)

Am avut prilejul să asist de curând la o conferință organizată de INSEAD, prestigioasa instituție de studii post-universitare care se autoetichetează “The Business School for the World”. Conferința s-a intitulat “Managing disruption at the Board and Executive level” (Managementul schimbărilor de tip șoc la nivelul consiliului de administrație și al conducerii executive).

O conferință cu o participare de înalt nivel, provenind din mediul academic internațional și, în egală măsură, din rândurile membrilor de consilii de administrație sau executivi ai unor mari brand-uri internaționale. O garnitură de speakeri care urma să ne împărtășească din vasta ei experiență, dar și să ne facă să înțelegem perspectiva pe  care o au asupra lumii acești membri ai elitei internaționale.

Ideea centrală împărtășită de aceștia a fost aceea că globalizarea nu se află în retragere, ci trece de fapt într-o nouă etapă a evoluției sale.

Este pe cale de dispariție vechiul tip de globalizare, care se baza pe conceptul de piețe globale ca sumă a piețelor naționale existente și descoperim noua globalizare, în care se face trecerea de la „piețe globale” la o „lume globală”.

Catalizatorul acestei treceri este digitalizarea. Chiar dacă globalizarea și digitalizarea coexistă de peste un deceniu, evoluțiile tehnologice le-au adus acum în situația de a se potența reciproc.

Digitalizarea a adus globalizarea într-un punct ireversibil, în timp ce globalizarea duce digitalizarea în toate cotloanele lumii. Teoria celor prezenți este că noua globalizare nu mai este despre fluxuri de capital și de mărfuri, ci despre fluxuri masive de date și informații care traversează lumea în lung și în lat.

Libertatea și viteza cu care circulă informațiile la nivel global fac ca experții să fie conectați între ei, să-și împărtășească și să își îmbunătățească competențele și să se transforme în ultimă instanță în nuclee de experiență unice, capabile de o importantă diferențiere competitivă. Tehnologia face ca globalizarea să fie din ce în ce mai puțin despre conectarea companiilor și din ce în ce mai mult despre conectarea oamenilor.

Este vorba despre o explozie a fluxurilor informaționale, în fața cărora ridicarea de ziduri la granițe devine ridicolă. În locul unei globalizări ca sumă a părților ne mișcăm către o lume a „emergenței”, în care întregul are proprietăți pe care părțile lui luate individual, izolate, nu le au. Trecerea este de la globalizarea ca sumă a părților, la o globalizare care are caracteristici pe care banala însumare a părților nu a fost capabilă să le producă până acum.

Globalizarea în noile condiții încetează să mai fie un concept legat de loc geografic și devine un concept legat de timp. Sistemele digitale permit „prezența” virtuală în timp real la mari distante, ceea ce face distanțele irelevante.

Revoluțiile tehnologice induse de digitalizare diminuează relevanța acumulărilor istorice de capital și avuție și chiar de know-how ale țărilor. Sunt revoluții în care țările dezvoltate și cele în curs de dezvoltare pleacă de pe aceeași linie și în care ceea ce contează în primul rând este capitalul de inteligență. Aceasta face ca țări considerate în curs de dezvoltare să fie în anumite domenii mai avansate decât țările dezvoltate. Ceea ce pune țările ce au deținut timp de secole supremația tehnologică într-o poziție inedită, situație care le îngrijorează profund.

În ultimele decenii, avantajele competitive în lume au fost considerate a fi atribute naționale de tip german, american, japonez etc., exportul acestor modele culturale în alte țări fiind privit ca garanția succesului companiilor create de astfel de țări pe noi meridiane. Acum suntem în curs de a trece într-o nouă etapă, în care avantajul competitiv este „metanațional”.

Superioritatea nu va mai proveni din trăsături culturale naționale, ci din capacitatea unor entități și grupuri de competențe naționale sau transnaționale de a se organiza și de a fi conduse într-un mod performant. Aceste noi evoluții vor duce la o situație paradoxală. Cu cât lumea va fi mai globală, cu atât avantajul multinaționalelor va fi mai mic în condițiile în care grupuri de competențe locale se vor putea asocia mult mai ușor la nivel global. În mod paradoxal, cu cât lumea va fi mai globală, cu atât potențarea competențelor locale se va putea face mai ușor, făcându-le din ce în ce mai relevante.

Mă opresc aici cu prezentarea acestor idei care nu pot să nu dea de gândit, chiar dacă, din punctul meu de vedere, descriu mai degrabă cazuri incipiente, care nu sunt nicidecum în situația de fi generalizate încă. Subscriu la ele? Parțial, așa cum am explicat în “Al treilea val ne-a purtat. Al patrulea ne duce la fund?”. 

Cred că actuala revoluție digitală, spre deosebire de revoluția precedentă, cea informațională, va fi mai puțin democratică. În timp ce prima a creat învingători în orice state cu capital de inteligență, actuala revoluție are la bază într-o măsură mai mare nu doar capitalul de inteligență, ci și resursele financiare.

E adevărat, nici una, nici alta nu mai au naționalitate. Atât capitalul financiar, cât și cel de inteligență se pot grupa din ce în ce mai rapid transfrontalier, astfel încât să profite la maximum de oportunități. Dar asta nu rezolvă o problemă majoră care este pe cale să apară și care este sintetizată într-o întrebare simplă, dar de o importantă teribilă:

În folosul cui va fi noua globalizare? 

Pentru că vechea globalizare a fost inițiată de elitele economice, cu sprijinul elitelor politice, pentru beneficiile economice și efectul de înavuțire pe care urmau să-l creeze acestora. A fost un demers reușit, în condițiile în care globalizarea mai creat o a doua categorie de câștigători și promotori: țările emergente. Țări în care un număr important de locuitori au ieșit din sărăcie și în care clasele de mijloc au cunoscut o dezvoltare explozivă. Perdante au fost clasele de mijloc din țările dezvoltate, cu lovitură de ricoșeu pe care o vedem acum: puseul naționalist și populist care face britanici, francezi, germani, italieni, austrieci, dar și americani să contraatace prin puterea votului.

„Noua globalizare”, chiar și pe scenariile enunțate mai sus de panelisti, este pe cale să creeze o categorie mult mai restrânsă de câștigători: elitele financiare și cele intelectuale. „Globalizarea în folosul oamenilor” în detrimentul companiilor, menționată la conferință, va fi de fapt globalizarea în folosul unor categorii mai degrabă restrânse de oameni, situați în poziții de putere: cei care fie administrează sume mari de bani, fie dețin inteligență și competențele unice de natură a-i face indispensabili pentru revoluția tehnologică în desfășurare. O revoluție care, nota bene, de această dată va lovi fără nicio diferență forța de muncă atât din țările dezvoltate cât și din cele emergente. World Economic Forum estimează că în următorii cinci ani în 15 țări importante, țări emergente și dezvoltate, se vor pierde 5 milioane de locuri de muncă, după ajustarea pentru cele nou create.

O astfel de situație va duce la o creștere a polarizării sociale la nivel global în detrimentul consolidării unei clase de mijloc globale solide. De aici până la radicalizarea politică nu va fi decât un pas. Iar cei care țin frâiele politicilor naționale par să rămână surprinși și profund imobili în înțelegerea radicalizării politice cu care se confruntă astăzi. Așa că acest fenomen își continuă mersul netulburat în  SUA și Europa de Vest.

Vor fi capabile țări precum India sau China să stăvilească tensiunile sociale, tendințele naționaliste și populiste, odată ce largi categorii profesionale își vor pierde locurile de muncă, fiind afectate de înlocuirea lor prin sisteme automatizate și de inteligență artificială?

Să ne amintim că Banca Mondială estimează că 2/3 din locurile de muncă existente în țările emergente sunt amenințate cu dispariția de către revoluția digitală.

Așa că, înarmat cu aceste gânduri, am ridicat mâna și am întrebat panelul de distinși experți, membri ai elitelor internaționale și avocați ai noii globalizări:

„În condițiile în care vechea globalizare a avut câștigători elitele internaționale și țările în curs de dezvoltare, cine vor fi câștigătorii noii globalizări, având în vedere că ea va lovi fără discriminare populațiile din toate țările, indiferent de nivelul de dezvoltare?”

Ce credeți? Mi-au răspuns? 

Articol publicat și pe blogul autorului

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp