Foto: Guliver Getty Images
Civilizația umană se confruntă cu provocări fără precedent, care au ca origine un cumul de factori economici, demografici și climatici. Ar fi o iluzie să ne imaginăm că soluții „ortodoxe” aplicate cu prudență, din aproape în aproape, vor da rezultate. Așa ceva nu se va întâmpla. Rezultatele nu vor veni deloc, sau vor veni prea târziu. E nevoie de o schimbare totală de paradigmă în locul extrapolării soluțiilor trecutului. Evoluțiile sunt exponențiale, soluțiile trebuie să producă efecte exponențiale. Nu liniare…
Asta însă presupune viziune, curaj și capacitatea de a înfrunta zâmbetele condescendente sau sarcastice ale celor din jur, precum și un efort imens de explicare către public și chiar asumarea de costuri politice. Pentru că „teoria spune altceva”, pentru că „e o prostie” sau pentru că „nu s-a mai făcut niciodată așa ceva”, nu mai sunt argumente suficient de puternice împotriva unor abordări ieșite din comun.
La urma urmei, dacă acum 10 ani vreun economist ar fi avut curajul să vorbească despre faptul că băncile centrale vor ajunge să cumpere obligațiunile propriului stat, și-ar fi pierdut probabil definitiv orice urmă de credibilitate și onorabilitate în tagma economiștilor. Și totuși, în final exact asta s-a întâmplat pentru a salva economia mondială de la o criză devastatoare.
Cu cât vom gândi mai mult cu capul „afară din cutie”, cu atât șansele să găsim soluții vor fi mai mari. Iar astăzi vă adresez o invitație de a scoate capul „din cutie”.
Clima Pământului se schimbă într-un ritm mult mai rapid decât evaluau predicțiile statistice. Acordul de la Paris privind schimbările climatice semnat sub egida ONU fixează ca obiectiv limitarea creșterii temperaturii medii cu maximum 1,5 grade Celsius peste nivelul perioadei pre-industriale. Încălzirea însă se produce mult mai rapid și face ca atingerea obiectivului să devină improbabilă. Conform Godard Institute for Space Studies (GISS), care ține de NASA și funcționează în cadrul Universității Columbia, în comparație cu 1880, temperaturile s-au ridicat deja cu un grad Celsius. Două treimi din această încălzire - începând cu 1975.
Grupul de Lucru Interguvernamental privind Schimbările Climatice, creat sub egida ONU, estimează că limita celor 1,5 grade va fi atinsă între 2030 și 2052. Oprirea la acest nivel ar presupune reduceri dramatice ale emisiilor de bioxid de carbon pe termen mediu. Cât de dramatice? Aproximativ 50% în următorii 12 ani, estimează grupul de experți.
Să nu fim naivi... Așa ceva nu se va întâmpla. La orice semn de încetinire economică sau pericol de criză, primele sacrificate sunt costisitoarele măsuri de limitare a emisiilor de carbon. Dar chiar contează dacă se vor depăși cele 1,5 grade? Estimările experților ONU arată că pentru o depășire cu doar o jumătate de grad consecințele sunt catastrofale.
Astfel, numărul celor cu acces dificil la resurse de apă s-ar dubla, 10 milioane de oameni ar fi amenințați de ridicarea nivelului oceanelor și mărilor, sute de milioane de oameni ar cădea în sărăcie din cauza înfometării produse de prăbușirea producției agricole. Puteți adauga aici tensiunile geopolitice și sociale produse de deplasarea unor mari fluxuri de emigranți. Miza este imensă. Soluția găsită? Angajamentul statelor de a limită emisiile de carbon. Funcționează?
Greu și scump. Haideți să ne uităm la țara care își propune să fie o campioană în acest domeniu: Germania. O țară al cărei marș forțat spre energia verde este urmărit cu mare interes de țări mai puțin dezvoltate, care speră să sară peste etapa de generare a energiei din combustibili fosili. O anchetă recentă a ziarului der Spiegel semnalează că Energiewende, „cel mai mare proiect german de după reunificare” de trecere la energie verde, este pe punctul să nu își atingă scopul.
Doar în ultimii ani, Germania a pompat 32 de miliarde de euro în această revoluție energetică, pentru a constata că rezistența la energia verde este în creștere în zona rurală, cea mai afectată de necesitățile logistice ale generatoarelor eoliene. În acest context, construcția de astfel de generatoare s-a înjumătățit în 2018 în comparație cu 2017, tendința care va face ca Germania să nu-și atingă obiectivul asumat pentru emisiile de carbon din 2020.
Unde vreau să ajung? La faptul că, dacă limitarea emisiilor de carbon la nivelurile prescrise este un obiectiv atât de greu de atins pentru o țara bogată și motivată precum Germania, ce șanse au țările mai puțin bogate, neconvinse sau motivate doar pe jumătate, să își reducă emisiile de carbon?
De fapt această nu este soluția. Sau mai exact spus este doar jumătatea soluției. Bioxidul de carbon adăugat permanent atmosferei este rezultatul diferenței dintre cantitatea produsă de activitatea umană și cea absorbită în principal de vegetație sau de marile și oceanele lumii. Însă în timp ce vegetația absoarbe bioxidul de carbon și produce oxigen, oceanele nu fac decât să devină din ce în ce mai acide.
Problema este că actualul sistem de limitare a emisiilor abordează în mod exclusiv producția de CO2, încercând să o facă să scadă gradual pentru a plafona cantitatea de CO2 existența pe Pământ și, astfel, schimbările climatice. Este o misiune imposibilă, pentru că ignoră importanța pe care o au în atingerea acestui obiectiv consumatorii de CO2: pădurile.
Sigur, există permanent apeluri la protecția pădurilor, marșuri, demonstrații, plantări voluntare de copaci etc. etc., dar adevărul este că ele nu reușesc să împiedice procesul de dezpădurire a Pământului. Conform World Wide Fund for Nature (WWF), Pământul pierde în fiecare minut echivalentul a 22 de terenuri de fotbal de pădure. National Geographic estimează că, în ritmul actual, pădurile tropicale ar putea dispărea complet în următorii 100 de ani.
Ar trebui să mire această situație? Câtuși de puțin. Este chiar logic. Până la urmă, ceea ce prevalează în procesul decizional este valoare economică a unei păduri lăsată neatinsă, în raport cu valoarea economică a terenului de sub ea. Valoarea terenului e data de cele mai multe ori de utilizarea sa agricolă, sau de cea pentru exploatarea de resurse minerale. De fapt, această este cauza primordială a defrișărilor. Faptul că, de cele mai multe ori, pentru țările deținătoare ar avea mult mai mult sens să tăie o pădure decât să o păstreze ca să evite încălzirea globală produsă de economiile țărilor mai dezvoltate. În pofida apostrofărilor și indignărilor ecologiste ale celor din urmă.
Pentru că, până la urmă, să fim sinceri, despre asta este vorba. Marile țări dezvoltate ar dori ca țările subdezvoltate din emisfera sudică să-și păstreze pădurile neatinse, în beneficiul celor care vor putea să să utilizeze combustibili fosili: în centrale electrice, automobile, avioane și așa mai departe. Este o propunere lipsită de sens economic și care nu va duce în niciun moment la oprirea scăderii fondului forestier.
Toate țările vor să prospere economic și atâta vreme cât valoarea economică a unei păduri tăiate va fi mai mare decât a uneia care stă neatinsă, cu ce drept putem condamnă țările care iau decizii economice raționale? Problemă nu este la ele, ci în altă parte.
Haideți să ne uităm la sistemul care ar trebui să limiteze emisiile de carbon: sistemul certificatelor de carbon. Acestea sunt alocate țărilor parte din sistem în mod administrativ.
Ele sunt „create” de entități administrative pentru a le da mai departe poluatorilor. Chiar dacă logica este evitarea unui șoc economic prin ajustarea graduală a comportamentului emițătorilor de CO2, ajungem final la un sistem care nu va împiedica acumularea de CO2.
Soluția este că cel puțin o parte dintre aceste certificate, și în final cea mai mare parte, să fie vândute de țări în funcție de contribuția pe care mediul lor natural o are la absorbția de CO2 (producerea de O2). Dacă limitarea cantității de CO2 din atmosferă este cu adevărat o prioritate, atunci ar trebui să acceptăm ca civilizație umană și economică crearea unei noi categorii de țări: țări prospere prin conservarea naturii în scopul asigurării supraviețuirii planetei.
Va presupune asta un transfer de avuție? Fără doar și poate. De la țările industrializate și mari poluatoare către țările care vor fi chemate să absoarbă bioxidul de carbon produs. Este absurd? Nu cred. De ce acceptăm cu ușurință țări care prosperă doar prin resursele minerale pe care le au, dar nu am accepta țări prospere prin resursele ecologice pe care le au și pe care le păstrează, și care contribuie la stabilizarea climei planetei? E momentul să ne decidem. Ce e mai valoros? Petrolul din pământ sau aerul pe care îl respirăm?
Legea cererii și a ofertei ar funcționa perfect. Cu cât prețul certificatelor ar fi mai mare, deci sumele încasate de țările producătoare de oxigen (consumatoare de CO2) ar fi mai mare, cu atât motivația de a păstra pădurile și de a împăduri noi suprafețe va fi mai mare. Până când excesul de ofertă precum și descurajarea activităților poluante va duce la stabilizarea raportului dintre „plămânii” planetei și activitățile poluatoare.
Practic, astfel, valoarea pădurilor neatinse ar deveni comparabilă sau chiar mai mare decât valoarea pământului de sub pădurile tăiate, ceeea ce ar duce la decizia economică rațională de a le păstra.
Desigur, o astfel de decizie nu este ușor de luat. Transferul de avuție dinspre țări extrem de avansate economic către țări sărace, doar pentru că acestea din urmă să își conserve pădurile și să beneficieze astfel de fonduri importante, nu este ușor de acceptat de către elitele politice și economice, și nici de către populație. Dar... Vorbim de investiții de miliarde de euro în mașini de pompat CO2 în subteran, dar e scandalos să plătim aceeași bani pentru creșterea suprafeței împădurite pe Pământ doar pentru că merg în alte țări?
Cred că dacă preocuparea legată de acumulările de CO2 și de modificările climatice este reală și nu doar mimată, e nevoie de decizii îndrăznețe, care să spargă tiparele existente, care sunt în mod evident ineficiente. Și asta prin întoarcerea la teoria standard care spune că prețul și cantitățile comercializate pe o piață sunt stabilite prin ajustarea atât a cererii, cât și a ofertei. Nu doar a uneia dintre componente.
Întrebarea de 1000 de puncte la care țările industrializate trebuie să răspundă este: ați acceptă un transfer de avuție (și chiar o scădere sau stagnare a nivelului de trăi) pentru crearea unei noi categorii de țări prin transformarea lor în „plămânii planetei”?
Dacă răspunsul este „nu”, atunci ne merităm soartă ca civilizație. Restul e doar ipocrizie, naivitate și PR.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Marea problema in romania este ca enel-ul nu "cumpara" electricitatea de la proprietarii individuali la acelasi pret pe care ni-l vinde ci mult sub, doar cei declarati firme si cu contracte cu enelul pot sa vanda si cu pretz sub nivelul pe care ni-l vand, altfel ce produc multe case ajunge in retea gratuit. O corectare a situatiei asteia ar duce in 1-2 ani la o productie crescuta de energie verde, fara investitii/ proiecte mari din partea institutiilor, investitia fiind a fiecarui individ.
O alta idee este energia din deseuri, ce creste treptat in tarile verstice, dar la cum se misca proiectele cu statul roman vor mai curge multe spagi.
Germania a inchis juma daca nu mai mult din centralele nucleare si cele pe carbuni si trage tare sa puna eoliene si fotovoltaice in cat mai multe zone. Bravo lor, deja 35% din energie e verde in germania, pt industria asta de care zici si de care nu stiam trag tare, ma duc acusi sa vad cifele de la mercedes sa inteleg de ce.
Se poate, putem face mai bine, doar sa gandim si actionam diferit.
Targetul de 1,5 grade sa dovedit a nu fi realist, cel de 2 grade ar fi fost realist iar daca nu am intrat in thermal runout alias ambalare termica mai avem foarte putin timp. Ingrijorare mare in lumea stiintifica pentru dezghetarea permafrostului si eliberarea masiva a methanului(cantecul de lebada al rasei umane)care ici colo deja a inceput. Si chiar daca am aplica masuri de maine, ar trebui 200 de ani ca ele sa aiba efect. In clipa in care moderatorii principali de clima, oceanele vor fi absorbit caldura( a durat ceva timp datorita caldurii specifice ridicate a apei)
In scenariul moderat optimist, se asteapta ca pana in 2050(pentru cei ultraoptimisti) sa apara asa numitul moment B..O. E(Blue Ocean Event) gheata dispare total in timpul fiecarei veri, lucru care ar permite ca radiatia solara sa fie absorbita de apa iar nu reflectata. In clipa in care gheata nu se va reface in timpul iernii, am intrat deja intr-o lume noua. Cu alte cuvinte, aparatul de aer conditionat care raceste emisfera nordica ar inceta sa functioneze si am pierde notiunea de rece. Ar urma declansarea unor evenimente nefericite in cascada. Asta este scenarul optimist, unele voci cu autoritate spun ca deja este prea tarziu si ca nu mai este cu putinta umana a se face ceva. Numarul savantilor si climatologilor de aceasta parere creste in progresie geometrica. Mai rau este ca lumea, imbarcata pe Titanic si cu ochii in telefonul celular tot discuta ce masuri sa se aplice cand deja schimbarile au intrat pe rol, 80% din planeta pare cuprinsa de seceta,anul curent va avea caldura foarte mare datorita suprapunerii fenomenulu El Nino sute de specii de vietuitoare zilnic devin istorie, iar unii anunta ca in scurta vreme va urma prabusirea recoltelor de cereale pe glob. Adevarul este ca extinctia rasei umane pare un scenariu plauzibil cu fiecare zi care trece. Variabilele care intra in joc sant foarte greu de evaluat si masurat, efectele insa nu. Te uiti si te intrebi, de legile lui Dumnezeu nu ne pasa, de natura cu speciile ei nu ne pasa, de proprii copii nu ne pasa, de soarta noastra nu ne pasa, bani sa fie spre a trai clipa. La inceput de mileniu trei, fizica cuantica aduce dovezi in sprijinul exitentei lui Dumnezeu, dar omul se joaca cu A.I si I.O.T prizonier al corectitudinii politice si al transgenderismuluii(ca in rest am rezolvat toate problemele umanitatii, iar acum murim de plictiseala)I
Imi revine obsesiv in minte ce a spus Domnul nostru Isus Hristos:"Nu puteti face nimic fara mine" Ba cum nu, intr-un final omenesc altruist, ne putem omori in totalitate luind cu noi proprii copii si restul speciilor planetei. Doamne ai mila de noi ca santem orbi si nu stim ce facem.