China nu este atât de puternică pe cât ar putea crede Occidentul

Foto - Profimedia

Am ales să vorbim azi puțin mai mult despre cum economia Chinei s-a îmbolnăvit, iar acest lucru reprezintă o mare oportunitate pentru SUA și aliații săi:

◾ Președintele chinez Xi Jinping vrea să proiecteze China ca un partener comercial puternic (sau un adversar periculos) pentru aproape orice țară care speră să aibă succes în secolul 21.

◾ „Ascensiunea Estului și declinul Vestului” este motto-ul său, după cum scrie Politico Europe. Dar în rândul poporului chinez (și din ce în ce mai mult în cancelariile și consiliile de administrație din Europa) începe să se spună o poveste diferită: avântul regimului de la Beijing spre dominația economică globală s-ar putea să nu fie invincibil până la urmă.

◾ China a reușit să obțină doar o creștere slabă a PIB-ului după ce a relaxat cu întârziere restricțiile impuse în timpul pandemiei. Piața imobiliară este în criză, iar șomajul în rândul tinerilor a crescut la niveluri periculoase, unele estimări ridicându-se și la 50%. 

◾ Antreprenorii privați trăiesc din ce în ce mai mult cu teama de ceea ce va face statul cu afacerile lor, iar consumatorii au încetat să mai cheltuiască așa cum o făceau în vremurile bune de dinainte de COVID.

Liderii occidentali vorbesc în mod deschis despre „reducerea riscurilor” economice în ceea ce privește China

◾ Experții economici spun că riscurile unei crize economice majore în China sau, poate, mai probabil, o stagnare iminentă a creșterii economice durabile, sunt în creștere, iar ceea ce se întâmplă cu economia Chinei contează enorm pentru întreaga lume.

◾ Deocamdată încă nu se știe dacă Xi va afișa în viitorul apropiat o față mai prietenoasă sau dacă, în schimb, vremurile economice mai dificile vor încuraja linia dură a Partidului Comunist chinez să caute noi conflicte cu SUA sau Europa pentru a distrage atenția opiniei publice și pentru a consolida sentimentul naționalist.

◾ În Europa, precum și în SUA, guvernele și-au reevaluat în mod radical propriile vulnerabilități economice. Invazia Ucrainei de către Rusia i-a făcut pe liderii guvernelor din UE să-și revizuiască dependența de lanțurile de aprovizionare controlate de regimuri potențial neprietenoase.

◾ În cea mai mare parte, UE s-a decuplat de importurile de combustibili fosili ruși, dar rămâne dependentă de China pentru materii prime esențiale care alcătuiesc componentele bateriilor care vor fi vitale pentru tranziția la energia verde.

◾ Liderii occidentali (de la Ursula von der Leyen și până la Joe Biden) vorbesc acum în mod deschis despre „reducerea riscurilor” economice în ceea ce privește China. Concret, UE și SUA caută să înceteze sau să restrângă relațiile cu China pentru a evita, mai degrabă decât a gestiona, un eventual risc generat de o problemă.

◾ Pericolul unei legături prea strânse cu economia chineză a ajuns chiar și la Olaf Scholz, considerat în mod tradițional ca fiind cel mai important lider european în ceea ce privește politica față de China. În spatele ușilor închise, în cadrul summitului din octombrie al Consiliului European de anul trecut, Scholz și-a împărtășit temerile cu privire la perspectivele Chinei. Vorbind cu puțin timp înainte de prima sa călătorie ca lider al guvernului federal german la Beijing, el le-a spus omologilor săi din UE că „o criză financiară masivă” ar putea fi declanșată dacă Beijingul nu reușește să-și gestioneze criza proprietăților.

◾ Noul prim-ministru al Italiei, Giorgia Meloni, se pregătește să se retragă dintr-un acord prin care guvernul de la Roma l-a semnat pentru a face parte din planul global de infrastructură al lui Xi, Inițiativa Belt and Road, în timp ce guvernul francez al lui Emmanuel Macron a adoptat în ultimele săptămâni o atitudine mai critică față de regimul de la Beijing, în special față de poziția chineză în raport cu războiul pornit de ruși în Ucraina.

◾ În tot acest context, Beijingul dorește să liniștească mediul privat care este prezent pe piața chineză, dar nu prea pare că reușește. „Ceea ce am văzut a fost de fapt o scădere a nivelului general de încredere în rândul celor 570 de companii din UE care operează în China și care au participat la un sondaj recent”, potrivit lui Jens Eskelund, președintele Camerei de Comerț a UE din China. Acesta a mai precizat că „o mare parte din această situație are de-a face cu un nivel crescut de incertitudine în care se află China, în special în ceea ce privește economia”.

◾ Xi a demonstrat în mod constant o preferință pentru sectorul de stat. Cele mai radicale măsuri ale sale împotriva sectorului privat au vizat giganții din domeniul tehnologiei, deși aceștia sunt considerați în general ca fiind cea mai bună speranță a Chinei de a concura cu Occidentul. Sub supravegherea lui Xi, birocrația chineză a luat măsuri drastice împotriva fondatorului miliardar al platformei multinaționale de comerț electronic Alibaba, Jack Ma, a restricționat dezvoltarea jocurilor online și a cursurilor de meditații private și a reglementat puternic datele chiar și pentru companiile străine.

◾ Unele companii occidentale se uită deja în altă parte. Potrivit lui Eskelund, 11% dintre companiile internaționale prezente pe piața chineză (și care au fost chestionate anul trecut) au declarat că se gândesc dacă să părăsească China. În acest an, exact același procent de companii au declarat că au luat deja decizia de a pleca. „Când ești prezent pe o piață care are o economie ce crește cu 10% pe an, este bine pentru toată lumea. Dar dacă această creștere economică încetinește la 5% sau 5,5%, atunci vor exista sectoare ale economiei care nu vor mai crește la fel ca înainte”, a mai precizat Jens Eskelund. 

 Gravitatea problemei este indicată de scăderea atât a consumului de bunuri de folosință îndelungată din China, cât și a ratelor de investiții în sectorul privat

◾ O analiză realizată de revista Foreign Affairs la începutul lunii a arătat că pe măsură ce anul 2022 se apropia de sfârșit, creșteau speranțele că economia Chinei și, în consecință, economia mondială, erau pregătite pentru un nivel de creștere.

◾ După trei ani de restricții stricte de circulație, de testări obligatorii în masă și de închideri interminabile, guvernul chinez a decis brusc să renunțe la politica „zero-COVID”, care a suprimat cererea, a împiedicat producția, a deranjat liniile de aprovizionare și a produs cea mai semnificativă încetinire pe care a cunoscut-o economia Chinei de la începutul reformelor pro-piață adoptate la sfârșitul anilor ’70.

◾ În săptămânile care au urmat modificării politicii, prețurile globale ale petrolului, cuprului și ale altor mărfuri au crescut pe fondul așteptărilor că cererea chineză va crește. În martie, premierul chinez de atunci, Li Keqiang, a anunțat un obiectiv de creștere a PIB-ului real de aproximativ 5%, iar mulți analiști externi au prezis că acesta va fi mult mai mare.

◾ Inițial, unele părți ale economiei Chinei au crescut într-adevăr, cum ar fi cererea pentru turismul intern, serviciile în industria ospitalității și comerțul cu amănuntul. Exporturile au crescut în primele luni ale anului 2023 și s-a părut că până și piața imobiliară rezidențială începe să se redreseze. Dar, până la sfârșitul celui de-al doilea trimestru al anului, cele mai recente date privind PIB-ul au spus o poveste foarte diferită: creșterea generală a fost slabă și aparent a avut o tendință descendentă.

◾ Investitorii străini precauți și guvernele locale din China, care au probleme cu lichiditățile, au ales să nu profite de impulsul inițial. Pe scurt, această inversare a fost mai semnificativă decât prognoza prea optimistă care nu și-a atins ținta.

◾ Gravitatea problemei este indicată de scăderea atât a consumului de bunuri de folosință îndelungată din China, cât și a ratelor de investiții în sectorul privat la o fracțiune din nivelurile anterioare, precum și de preferința tot mai mare a gospodăriilor chineze de a plasa o mai mare parte din economiile lor în conturi bancare. Aceste tendințe reflectă deciziile economice pe termen lung ale oamenilor în ansamblu și sugerează că, în China, oamenii și companiile se tem din ce în ce mai mult să nu piardă accesul la activele lor și acordă prioritate lichidităților pe termen scurt în detrimentul investițiilor. Faptul că acești indicatori nu au revenit la nivelurile normale de dinainte de COVID este un semn al unor probleme profunde, după cum remarcă analiștii consultați de Foreign Affairs.

◾ Ceea ce a devenit clar este că primul trimestru al anului 2020, care a văzut debutul COVID, a fost un punct fără întoarcere pentru comportamentul economic chinez, care a început să se schimbe în 2015, când statul și-a extins controlul. De atunci, depozitele bancare ca pondere în PIB au crescut cu un procent enorm de 50% și se mențin la acest nivel ridicat.

◾ Mai mult, consumul de bunuri de folosință îndelungată din sectorul privat a scăzut cu aproximativ o treime față de începutul anului 2015, continuând să scadă de la redeschidere, mai degrabă decât să reflecte cererea care a fost reprimită în timpul restricțiilor.

◾ Investițiile private sunt și mai slabe, cu o scădere istorică de două treimi față de primul trimestru din 2015, inclusiv o scădere de 25% de la începutul pandemiei, iar tendința continuă să fie tot pe curbă descendentă.

◾ Piețele financiare și, probabil, chiar și guvernul chinez însuși, au trecut cu vederea gravitatea acestor slăbiciuni, care vor trage probabil în jos creșterea economică a Chinei timp de mai mulți ani de acum înainte.

Un bolnav de COVID cu formă mai puternică și de lungă durată. 

◾ Foreign Affairs aseamănă acest caz al economiei chineze precum cel al unui bolnav de COVID cu formă mai puternică și de lungă durată. Asemenea pacientului care suferă de această afecțiune cronică, corpul economic al Chinei nu și-a recăpătat vitalitatea și rămâne lent chiar și acum, când faza acută (trei ani de măsuri de izolare extrem de stricte și costisitoare) s-a încheiat. Afecțiunea este sistemică, iar singurul remediu fiabil (asigurarea credibilă a cetățenilor și companiilor chineze obișnuite că există limite în ceea ce privește ingerința guvernului în viața economică) nu poate fi oferit.

◾ Dezvoltarea economică în regimurile autoritare tinde să urmeze un tipar previzibil: o perioadă de creștere pe măsură ce regimul permite companiilor conforme din punct de vedere politic să prospere, alimentate de generozitatea publică. Dar, odată ce regimul și-a asigurat sprijinul, începe să intervină în economie în moduri din ce în ce mai arbitrare. În cele din urmă, în fața incertitudinii și a fricii, gospodăriile și companiile mici încep să prefere să dețină numerar în locul investițiilor lipsite de lichidități. Drept urmare, creșterea economică scade în mod constant.

◾ De când Deng Xiaoping a început „reforma și deschiderea” economiei chineze la sfârșitul anilor '70, conducerea Partidului Comunist Chinez (PCC) a rezistat în mod deliberat impulsului de a interveni în sectorul privat, mult mai mult timp decât au făcut-o majoritatea regimurilor autoritare. Dar lucrurile s-au schimbat sub conducerea lui Xi Jinping.

◾ În cazul Chinei, virusul nu este cauza principală a declin economic al țării. Principalul vinovat este răspunsul imun al publicului larg la intervenția extremă, care a produs o economie mai puțin dinamică. Acest ciclu descendent le oferă factorilor de decizie politică din SUA ocazia de a reseta componenta economică a strategiei Washingtonului față de China și de a adopta o abordare mai eficientă și mai puțin auto-vătămătoare decât cele urmate de administrația Trump și, până acum, de administrația Biden.

◾ Înainte de pandemie, majoritatea gospodăriilor chinezești și a întreprinderilor private mai mici se bazau pe o înțelegere implicită de tipul „fără politică, fără probleme”, în vigoare încă de la începutul anilor ‘80. PCC controla, în ultimă instanță, drepturile de proprietate, dar atâta timp cât oamenii nu se băgau în politică, partidul nu se amesteca în viața lor economică. Acest modus vivendi se regăsește în multe regimuri autocratice care doresc să își mențină cetățenii satisfăcuți și productivi și a funcționat minunat pentru China în ultimele patru decenii.

◾ Când Xi a preluat puterea, în 2013, a demarat o campanie agresivă de combatere a corupției, prin care, pe parcurs, i-a eliminat pe unii dintre principalii săi rivali. Măsurile au fost populare în rândul majorității cetățenilor, căci, până la urmă, toată lumea este acord cu pedepsirea funcționarilor corupți.

◾ Câțiva ani mai târziu, Xi a făcut un pas mai departe, vânând giganții tehnologici chinezi. În noiembrie 2020, liderii de partid au dat un exemplu cu Jack Ma, un magnat al tehnologiei care criticase public autoritățile de reglementare ale statului chinez, amânând cu forța oferta publică inițială a uneia dintre companiile sale, Ant Group, și alungându-l din viața publică. Investitorii occidentali au reacționat cu îngrijorare, dar și de această dată, majoritatea chinezilor au fost fie mulțumiți, fie indiferenți. Felul în care statul a tratat proprietatea câtorva oligarhi nu avea prea mare relevanță pentru viața lor economică de zi cu zi.

◾ Răspunsul guvernului la pandemie a fost o cu totul altă problemă, căci în acest caz a putut fi vizibilă și tangibilă puterea arbitrară a PCC asupra activităților comerciale ale tuturor, inclusiv asupra celor mai mici jucători. Au existat avertismente care presupuneau că în câteva ore un cartier sau un întreg oraș putea fi închis pe termen nelimitat. În acest caz, afacerile privind comerțul cu amănuntul puteau fi închise fără nicio cale de atac, iar locuitorii puteau rămâne blocați în locuințe, cu viețile și mijloacele de trai puse în așteptare.

◾ Toate marile economii au trecut printr-o versiune de închidere la începutul pandemiei, dar niciuna nu a avut parte de ceva atât de abrupt, sever și necruțător ca măsurile luate de China.

◾ Politica „Zero-COVID” a lui Xi a fost pe cât de necruțătoare, pe atât de arbitrară în ceea ce privește aplicarea sa locală, care părea să urmeze doar capriciile oficialilor de partid.

◾ Scriitorul chinez Murong Xuecun a comparat această experiență cu o campanie de încarcerare în masă. Uneori, lipsa alimentelor, a medicamentelor pe bază de rețetă și a îngrijirilor medicale esențiale a afectat chiar și comunitățile bogate din Beijing și Shanghai.

În prezent predomină o teamă generalizată, care nu a mai fost întâlnită de pe vremea lui Mao

◾ În tot acest timp, activitatea economică a scăzut extrem de mult. La Foxconn, unul dintre cei mai importanți producători chinezi de exporturi de tehnologie, atât lucrătorii, cât și directorii s-au plâns public că compania lor ar putea fi exclusă din lanțurile de aprovizionare globale.

◾ În prezent predomină o teamă generalizată, care nu a mai fost întâlnită de pe vremea lui Mao: teama cetățenilor de a-și pierde proprietatea sau mijloacele de trai, fie temporar, fie pentru totdeauna, fără avertisment și fără apel.

◾ Aceasta este povestea spusă de unii expatriați și este în concordanță cu datele economice. Politica „Zero-COVID” a lui Xi a reprezentat un răspuns la circumstanțe extraordinare, iar mulți chinezi cred în afirmația președintelui chinez potrivit căreia a salvat mai multe vieți decât ar fi făcut-o abordarea occidentală. Cu toate acestea, amintirile legate de modul dur în care oficialii locali au pus în aplicare strategia „Zero-COVID” rămân proaspete și nediluate.

◾ Unii spun că decizia PCC de a renunța la politica „Zero-COVID” la sfârșitul anului 2022, în urma unui val de proteste publice, a indicat cel puțin o considerație de bază, chiar dacă tardivă, față de opinia populară. Schimbarea de situație a reprezentat o „victorie” pentru protestatari, după cum a titrat atunci The New York Times.

◾ Cu toate acestea, nu se poate spune același lucru despre chinezii obișnuiți, cel puțin în ceea ce privește viața lor economică. Cu o lună înainte de încetarea bruscă a politicii „Zero-COVID”, înalții oficiali de partid au spus publicului intern să se aștepte la o retragere treptată a restricțiilor privind pandemia. Însă ceea ce a urmat câteva săptămâni mai târziu a fost o schimbare bruscă și totală care nu a făcut decât să întărească sentimentul chinezilor că locurile lor de muncă, afacerile și rutina zilnică rămân la mila partidului unic și a capriciilor acestuia.

◾ Desigur, în această perioadă, în imensa și complexa economie chineză au intervenit mulți alți factori. Eșecurile întreprinderilor și creditele neperformante au rezultat în urma unei bule imobiliare care a explodat în august 2021. Acestea rămân o povară persistentă asupra creșterii și continuă să limiteze finanțarea autorităților locale.

◾ De asemenea, persistă temerile legate de o reglementare excesivă sau mai gravă în rândul proprietarilor de companii tehnologice. Restricțiile comerciale și tehnologice impuse de SUA asupra Chinei au produs unele daune, la fel ca răspunsurile de retorsiune ale Chinei.

Economia politică a Chinei a cedat în cele din urmă unui model cunoscut în rândul regimurilor autocratice

◾ Cu mult înainte de debutul pandemiei, Xi începuse să stimuleze rolul întreprinderilor de stat și sporise supravegherea de către partid a economiei. Dar partidul a urmărit, de asemenea, unele politici pro-creștere, inclusiv planuri de salvare, investiții în sectorul de înaltă tehnologie și disponibilitate facilă a creditelor. Cu toate acestea, răspunsul față de pandemie a arătat clar că PCC este decidentul final în ceea ce privește capacitatea oamenilor de a-și câștiga traiul sau de a avea acces la activele lor și că va lua decizii într-un mod aparent arbitrar, pe măsură ce prioritățile conducerii partidului se schimbă.

◾ După ce a sfidat tentația timp de zeci de ani, economia politică a Chinei sub conducerea lui Xi a cedat în cele din urmă unui model cunoscut în rândul regimurilor autocratice. Acestea tind să pornească de la un pact „fără politică, fără probleme” care promite o viață lipsită de griji pentru cei care își țin capul plecat. Dar, până la al doilea sau, mai frecvent, al treilea mandat, conducătorii autoritari ignoră din ce în ce mai mult preocupările comerciale și urmăresc politici intervenționiste ori de câte ori le convine pentru obiectivele lor pe termen scurt. Aceștia arunca vina spre câțiva rivali politici și mari întreprinderi multinaționale. În timp, amenințarea controlului statului în comerțul de zi cu zi se extinde la pături din ce în ce mai largi ale populației. În perioade diferite, Hugo Chávez și Nicolás Maduro în Venezuela, Recep Tayyip Erdogan în Turcia, Viktor Orban în Ungaria și Vladimir Putin în Rusia au procedat în mod similar.

◾ Atunci când un regim autocratic înrădăcinat încalcă înțelegerea „fără politică, fără probleme”, ramificațiile economice sunt omniprezente. Confruntați cu o incertitudine dincolo de controlul lor, oamenii încearcă să își creeze propriile măsuri de siguranță. Aceștia își păstrează numerarul, investesc și cheltuiesc mai puțin decât o făceau înainte, în special pe active nelichide, cum ar fi automobilele, echipamentele și instalațiile pentru întreprinderile mici și bunurile imobiliare.

◾ Aversiunea lor crescută față de risc acționează ca un obstacol în calea creșterii economice. Între timp, capacitatea guvernului de a conduce economia și de a o proteja de șocurile macroeconomice scade.

◾ Deoarece oamenii știu că o anumită politică ar putea fi aplicată în mod arbitrar, că ar putea fi extinsă într-o zi și inversată în următoarea, ei devin mai puțin receptivi la planurile de stimulare și altele asemenea. Și acesta este un model familiar întâlnit în regimurile autocratice. În Turcia, de exemplu, Erdogan a făcut presiuni în ultimii ani pe banca centrală să reducă ratele dobânzilor, sperând astfel să alimenteze un boom investițional. Dar ceea ce a alimentat, în schimb, a fost inflația în creștere. Mai mult, în Ungaria, un pachet mare de stimulente fiscale și monetare nu a reușit să atenueze impactul economic al pandemiei, în ciuda succesului măsurilor similare în țările vecine.

◾ Aceeași tendință este deja vizibilă în China, deoarece Xi a stimulat răspunsul imun al sectorului privat chinez la intervenția guvernului. Pachetele de stimulare introduse de la sfârșitul politicii „Zero-COVID”, menite să stimuleze cheltuielile de consum pentru automobile și alte bunuri de folosință îndelungată, nu au avut prea multă tracțiune la public, iar în prima jumătate a acestui an, ponderea companiilor chineze care au solicitat împrumuturi bancare a rămas la fel de scăzută ca în 2021, adică la jumătate din media lor de dinainte de COVID, în ciuda eforturilor depuse de banca centrală chineză și de Ministerul de Finanțe pentru a încuraja împrumuturile la rate scăzute. Apetitul scăzut pentru investiții nelichide și reacția scăzută la politicile macroeconomice de susținere reprezintă acum una din principalele cauze ale îmbolnăvirii economiei chineze.

◾ Odată ce un regim autocratic a pierdut încrederea gospodăriilor și a mediului de afaceri mediu, este greu să o recâștige. O revenire la performanțe economice bune nu este suficientă, deoarece nu înlătură riscul unor întreruperi sau exproprieri viitoare.

◾ Călcâiul lui Ahile în ceea ce privește politica economică în regimurile autocratice este lipsa inerentă de autocontrol credibil. Dacă liderii autocrați se angajează în mod serios la o astfel de reținere ar însemna să recunoască potențialul de abuz de putere. Astfel de probleme de angajament sunt tocmai motivul pentru care țările mai democratice adoptă constituții și pentru care legislativele lor exercită un control asupra bugetelor de stat.

Îmbolnăvirea economiei chineze este mai mult decât o piedică de moment pentru creșterea economică

◾ În mod deliberat sau nu, PCC a mers mai departe în direcția opusă. În martie, parlamentul chinez (Congresul Național al Poporului) și-a modificat procedurile legislative pentru a facilita, nu pentru a îngreuna, adoptarea de legi de urgență. O astfel de legislație necesită acum doar aprobarea Comitetului permanent al Congresului, care este alcătuit dintr-o minoritate de membri loiali de rang înalt ai partidului comunist chinez. Mulți observatori externi au trecut cu vederea semnificația acestei schimbări, dar efectele sale practice asupra politicii economice nu vor trece neobservate în rândul gospodăriilor și întreprinderilor din China, care sunt acum și mai expuse la directivele date de partid.

◾ Rezultatul este că, pe termen lung, îmbolnăvirea economiei chineze este mai mult decât o piedică de moment pentru creșterea economică. Starea de acum probabil va afecta economia chineză timp de ani de zile, iar previziunile mai optimiste nu au luat încă în considerare această schimbare de durată.

◾ În măsura în care observatorii occidentali și organizațiile internaționale au pus sub semnul întrebării perspectivele de creștere economică ale Chinei pentru acest an sau anul viitor, aceștia s-au concentrat asupra unor probleme ușor de observat, cum ar fi temerile directorilor executivi cu privire la sectorul privat de înaltă tehnologie și fragilitatea financiară de pe piața imobiliară. Aceste povești specifice unui sector sunt importante, dar ele contează mult mai puțin pentru creșterea pe termen mediu decât îmbolnăvirea economiei chineze, care afectează consumatorii și întreprinderile mici în general, chiar dacă acest sindrom este mai puțin vizibil pentru investitorii și observatorii străini.

◾ Deși politicile specifice pot inversa problemele limitate la un anumit sector, sindromul mai larg va persista. Foreign Affairs scrie că este posibil ca actuala situație să fie evidentă pentru unii analiști chinezi, dar aceștia nu pot evidenția problemele în public de teamă că vor fi luați în vizor de regimul de la Beijing.

◾ În ultimele luni, Bank of America, Economist Intelligence Unit și Goldman Sachs, de exemplu, și-au ajustat fiecare previziunile privind creșterea PIB-ului chinezesc în 2023, reducând estimările cu cel puțin 0,4 puncte procentuale. Dar pentru că multe previziuni presupun, în mod eronat, că programele de stimulare ale Beijingului vor fi eficiente, observatorii Chinei supraestimează în continuare perspectivele de creștere economică pentru anul viitor și ulterior.

◾ Previziunile privind creșterea anuală a PIB-ului Chinei în 2024 ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (5,1 %) și ale Fondului Monetar Internațional (4,5 %) ar putea fi greșite cu 0,5 % sau chiar mai mult, se mai arată în analiza celor de la Foreign Affairs.

◾ Sectorul privat din China va economisi mai mult, va investi mai puțin și își va asuma mai puține riscuri decât o făcea înainte de îmbolnăvirea economiei chineze.

◾ Consumul de bunuri de folosință îndelungată și investițiile din sectorul privat vor fi mai puțin receptive la politicile de stimulare. Consecințele probabile vor genera o economie mai volatilă și o datorie publică mai mare, deoarece va fi nevoie de mai multe stimulente fiscale pentru a obține impactul dorit. Aceste aspecte vor duce la scăderea creșterii economice medii în timp, prin reducerea creșterii productivității, pe lângă reducerea investițiilor private pe termen scurt.

◾ Cu toate acestea, Xi și alți lideri ai PCC ar putea considera acest lucru drept o justificare a convingerii lor că viitorul economic al țării se află mai puțin legat de sectorul privat și mai degrabă de întreprinderile de stat.

◾ Chiar și înainte de pandemie, presiunea guvernamentală a determinat băncile și fondurile de investiții să favorizeze întreprinderile de stat în ceea ce privește acordarea de împrumuturi, în timp ce investițiile în sectorul privat se diminuau.

◾ Cercetările efectuate de economistul Nicholas Lardy au constatat că ponderea investițiilor anuale destinate firmelor din sectorul privat din China a atins un nivel maxim în 2015 și că, de atunci, ponderea investițiilor anuale destinate firmelor deținute de stat a crescut semnificativ de la an la an.

Dezavantaje pentru restul lumii

◾ Faptul că acum economia Chinei s-a îmbolnăvit nu va face decât să consolideze această tendință. Și aici există două motive: în primul rând, investitorii privați și întreprinderile mici vor adopta strategia prudenței mai degrabă decât să facă pariuri mari finanțate prin împrumuturi. În al doilea rând, orice reduceri de impozite sau programe de stimulare destinate sectorului privat vor oferi un randament imediat mai mic decât investițiile în sectorul de stat.

◾ În tot acest context trebuie adăugat impulsul continuu al lui Xi pentru autosuficiență în domeniul tehnologiei avansate, care supune o parte tot mai mare a deciziilor de investiții unui control și mai arbitrar din partea partidului, iar perspectivele de creștere a productivității și a randamentului capitalului nu fac decât să se diminueze în acest caz.

◾ Americanii și aliații lor, dintre care unii văd în creșterea economică puternică a Chinei o amenințare, ar putea să se bucure de situația actuală în care se află regimul de la Beijing.

◾ Dar o economie chineză cu o creștere mai lentă și mai puțin stabilă va genera, de asemenea, dezavantaje pentru restul lumii, inclusiv pentru Statele Unite, după cum mai spune Foreign Affairs.

◾ Dacă chinezii vor continua să prefere să economisească în depozite bancare în loc să investească și vor continua să cheltuiască mai mult pe servicii furnizate pe plan intern decât pe tehnologie și alte bunuri durabile care necesită importuri, excedentul lor comercial global cu restul lumii va continua să crească, în ciuda oricăror eforturi de a-l reduce. Iar atunci când o altă recesiune globală va lovi, creșterea economică a Chinei nu va contribui la relansarea cererii în străinătate, așa cum a făcut-o în trecut.

◾ Prin urmare, oficialii occidentali ar trebui să își ajusteze așteptările, dar nu ar trebui să sărbătorească prea mult. Și nici nu ar trebui să se aștepte că îmbolnăvirea economiei chineze va slăbi controlul lui Xi asupra puterii în viitorul apropiat.

◾ După cum s-a întâmplat în cazul lui Erdogan, la Putin și chiar la Maduro, liderii autocrați care încalcă pactul „fără politică, fără probleme” tind să rămână la putere în ciuda încetinirii creșterii economice.

◾ Realitatea perversă este că șefii din rândurile partidului și oficialii locali loiali partidului pot adesea să obțină și mai multă loialitate de la o populație suferindă, cel puțin pentru o vreme. Într-un mediu economic instabil, recompensele de a fi de partea lor cresc, iar alternativele sigure de a căuta patronajul statului sau un loc de muncă sunt mai puține.

◾ Xi ar putea lua măsuri economice pentru a mușamaliza fisurile pentru o vreme, așa cum au făcut cu succes Orban și Putin, folosind fonduri UE și, respectiv, veniturile din energie. Prin cheltuieli guvernamentale direcționate și măsuri sectoriale specifice, cum ar fi subvențiile pentru locuințe publice și asigurări publice că represiunea guvernului împotriva firmelor de tehnologie a luat sfârșit, Xi ar putea totuși să stimuleze temporar creșterea economică a Chinei.

◾ Dar această dinamică nu va dura la nesfârșit. După cum au subliniat pe bună dreptate mulți observatori, șomajul în rândul tinerilor din China este îngrijorător de ridicat, în special în rândul lucrătorilor cu studii superioare. Dacă politicile PCC continuă să diminueze oportunitățile economice și stabilitatea pe termen lung a oamenilor, nemulțumirea față de partid va crește.

◾ În fața nesiguranței, oamenii își mută economiile în străinătate, își delocalizează producția și investițiile în afaceri și chiar emigrează pe piețe mai puțin incerte. În timp, astfel de ieșiri vor părea din ce în ce mai atractive pentru segmente mai largi ale societății chineze.

◾ Pentru chinezii de nivel mediu care dețin majoritatea economiilor lor, poate chiar toate economiile, în yuani, cumpărarea de active în străinătate era o măsură logică chiar înainte de pandemie. Are și mai mult sens acum, când perspectivele de creștere la nivel național sunt în scădere, iar riscurile legate de capriciile PCC sunt în creștere.

◾ Observatorii internaționali spun că Statele Unite ar trebui să integreze în economia lor întreprinderile, investitorii, studenții și lucrătorii chinezi care pleacă în căutarea unor locuri mai bune pentru a trăi. Dar politicile actuale, adoptate atât de administrația Trump, cât și de cea a lui Biden, nu fac deloc acest lucru.

◾ Washingtonul încearcă să limiteze accesul studenților și lucrătorilor chinezi la universitățile și companiile americane. Mai mult, SUA restricționează investițiile străine interne și intrările de capital și descurajează companiile chineze să se mute în SUA și în economiile țărilor aliate, fie pentru producție, fie pentru cercetare și dezvoltare. SUA reduc presiunea în jos asupra yuanului (moneda națională chineză) și diminuează, în ochii chinezilor obișnuiți, contrastul dintre comportamentul guvernului lor și cel al Statelor Unite.

Flux de studenți, întreprinderi și capital chinezesc

◾ Diminuarea acestor restricții, spun experții consultați de Foreign Affairs, nu trebuie să implice neapărat reducerea barierelor comerciale, oricât de mult ar fi acest lucru benefic pentru politica economică și externă a SUA în termenii săi. De fapt, dacă economia americană ar reuși să atragă mai bine capitalul, forța de muncă și inovația chineză productivă, aceste intrări ar compensa parțial costurile economice substanțiale suportate ca urmare a conflictului comercial dintre SUA și China.

◾ De asemenea, Washingtonul nu ar fi nevoit nici să atenueze restricțiile de securitate națională privind tehnologiile critice. Pentru a preveni eventualele transferurile ilicite de tehnologie pe care le-ar putea face investitorii chinezi, Statele Unite și aliații săi ar trebui, desigur, să restricționeze accesul la anumite sectoare specifice, la fel cum restricționează anumite exporturi sensibile.

◾ Cu toate acestea, în realitate, cea mai mare parte a furturilor de proprietate intelectuală chinezești de la companiile americane iau forma criminalității cibernetice și a spionajului industrial de modă veche.

◾ Eliminarea majorității barierelor în calea talentelor și a capitalului chinezesc nu ar submina prosperitatea sau securitatea națională a SUA, mai arată Foreign Affairs.

◾ Totuși, o astfel de abordare ar îngreuna sarcina Beijingului de a menține o economie în creștere care să fie în același timp stabilă, autonomă și sub un control strict al partidului unic. În comparație cu actuala strategie economică a Statelor Unite față de China, care este mai conflictuală, restrictivă și punitivă, noua abordare ar reduce riscul unei escaladări periculoase între Washington și Beijing și s-ar dovedi mai puțin divizatoare în rândul aliaților SUA și al economiilor în curs de dezvoltare. Această abordare ar necesita comunicarea faptului că oamenii, economiile, tehnologia și mărcile chinezești sunt binevenite în Statele Unite, adică exact opusul eforturilor de blocare care le exclud acum în mod evident.

◾ Alte câteva economii, printre care Australia, Canada, Mexic, Singapore, Regatul Unit și Vietnam, beneficiază deja de fluxurile de studenți, întreprinderi și capital chinezesc. În acest fel, aceste state își îmbunătățesc propria putere economică și slăbesc influența PCC în țara lor. Acest efect ar fi maximizat dacă Statele Unite ar urma exemplul. În schimb, dacă Washingtonul își urmează propriul drum (poate pentru că următoarea administrație americană optează pentru o confruntare continuă sau pentru un mai mare izolaționism economic) ar trebui cel puțin să permită altor țări să ofere oportunități pentru populația și comerțul chinez, în loc să le preseze să adopte restricții pe care Statele Unite deja le aplică.

Cu cât Beijingul încearcă mai mult să împiedice întreprinderile chineze private să părăsească China, cu atât mai mult va accentua sentimentul de nesiguranță 

◾ Când vine vorba de comerțul privat chinez, Statele Unite ar trebui să gândească în termeni de aspirație, nu de sancțiuni, mai ales în condițiile în care PCC exercită un control mai ferm asupra întreprinderilor chineze.

◾ Iar cu cât Beijingul încearcă mai mult să împiedice întreprinderile chineze private să părăsească China, cu atât mai mult va accentua sentimentul de nesiguranță în rândul populației. Și alte regimuri autocratice au încercat această strategie contraproductivă, iar multe dintre aceste regimuri au fost nevoite să mențină controalele temporare de capital pe termen nelimitat, doar pentru a-i determina pe oameni și companii să facă mai multe eforturi pentru a le ocoli. După cum s-a văzut în mod repetat în America Latină și în alte părți de pe glob, inclusiv în timpul declinului final al Uniunii Sovietice, astfel de politici stimulează aproape invariabil mai multe ieșiri de oameni și de capital din țară.

◾ Îmbolnăvirea economiei chineze reprezintă o oportunitate pentru factorii de decizie politică din SUA de a schimba strategia. În loc să încerce să limiteze creșterea economică a Chinei prin costuri mari pentru propria economie, liderii americani îl pot lăsa pe Xi să facă treaba în locul lor și să-și poziționeze țara ca o alternativă mai bună și ca o destinație primitoare pentru activele economice chinezești de toate tipurile.

◾ Chiar și oficialii bine informați tind să treacă cu vederea cât de bine a servit această strategie Statelor Unite în confruntarea cu rivalii sistemici din secolul XX. Se uită adesea că, în timpul Marii Depresiuni, era departe de a fi evident faptul că economia americană ar putea să surclaseze regimurile fasciste din Europa, iar o incertitudine similară cu privire la performanța creșterii relative s-a repetat pe parcursul celei mai mari părți a Războiului Rece.

◾ În ciuda acestei incertitudini, Statele Unite au ieșit victorioase în parte pentru că au menținut o ușă deschisă pentru oameni și capital, au atras talente și investiții și, în cele din urmă, au întors împotriva regimurilor autocratice rezultatul propriilor controale economice impuse de acestea.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp