Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Republica împlinește opt ani de existență. Vă mulțumim că ne sunteți alături în această călătorie prin care ne poartă bunul simț, nevoia unei dezbateri de calitate și dorința pentru un loc mai bun în care să ne spunem ideile.

Chipul Floriilor - o sărbătoare, spun unii, păgână. Nu lăsați să treacă această seară, fără să vă sărutați copiii pe frunte...

E deja seară. O cumințenie de lumină a mângâiat Duminica aceasta creștetul de copil al României. Floriile. 

Un termen păgân, ne spun unii, o sărbătoare păgână. Iar noi le spunem că ea face dovada că cei dinaintea noastră au botezat păgânismul, au restaurat în Hristos oameni. Prin Florii avem dovada unei istorii umane care ne leagă cu istoria începuturilor creștinismului și Europei. 

Alții nu-și pot numi sărbătorile astfel. Și-atât. 

În Biserică, cine a ascultat Evanghelia, a aflat de ce Hristos era deranjant. Pe de o parte, o femeie varsă mir peste capul Său, semn de prețuire, mir scump. Și Iuda Iscarioteanul crede că e pierdere de fonduri pentru săraci. Pe de altă parte, Lazăr cel înviat în Betania, confirmând prin propria existență forța de Înviere a Mântuitorului, atrage de partea sa oamenii, lucru care supără pe farisei. Și pe cărturari asemeni. Iar ceea ce-i deranjează pe oamenii de la Templu cel mai tare este strigătul de bucurie al copiilor când Iisus Galileanul trece prin cetatea Ierusalimului. Copiii cred în El, asta deranjează cumplit.

Se pune la calea omorârea omului care-i tulbură. E deranjant pentru că aduce bucurie unde ei trebuie să inspire doar teamă, aduce lumină într-o lume a intereselor obscure. E prea mult pentru ei, e de nesuportat. Prin Iisus Hristos se face dovada că Dumnezeu nu are fișă de lucru, că nu ține cont de cei care cred în chestiunile tehnice ale credinței, că Dumnezeu e liber să fie Dumnezeu. 

E liber să învie morții, să vindece, să ierte sau să certe, să dăruiască pâine sau să usuce smochini- cum se va întâmpla mâine la revenirea din Betania, unde înoptează. Luând asupra Sa păcatele lumii, Hristos intră în Ierusalim. Ca un Miel spre junghiere. Copii recunosc Mielul, recunosc jertfa și sunt gata să-i lumineze ziua cât sunt lăsați. Seara coboară zăbravnic peste Ierusalim. Hristos este deja interogat- auzi tu ce zic aceștia...? Nu contează argumentele, nu contează logica mesianică a faptelor Sale, nu contează nimic din ceea ce va spune începând de astăzi dinaintea autorităților, fariseilor, cărturarilor ori saducheilor. Contează dor ce va rosti dinaintea Ucenicilor și nici aceștia nu sunt fideli Învățătorului până la capăt. 

Aici este drama săptămânii care începe. Dumnezeu permanent arătând iubire. Ceilalți confirmând că sunt doar oameni, schimbători și alunecoși. Istoria ne spune că Ponțiu Pilat aduce mai mulți soldați în Ierusalim decât de obicei. Simțea nevoia de liniște la Paștele iudeilor ce se apropia. În umbra Templului dau în clocot însă furiile, se plăsmuiesc deja plasele de prindere a Pescarului de oameni care este Hristos. Cel ce plânge de milă săracilor, din grija pungii, ține Evanghelistul să ne pomenească, vinde pe Învățător. Nu, nu săracii vor fi ajutați din arginții săi. Se va cumpăra un cimitir pentru sinucigași și străinii de Ierusalim. Prețul vânzării lui Dumnezeu este mereu un cimitir...

Duminica Floriilor

Acum este seară. Acasă, aici, în România, trăim deja din amintirea încă unei Duminici care a trecut. Grijulii așteptăm săptămâna ce vine. Copiii i-au surâs azi lui Dumnezeu. Nu lăsați să treacă seara fără să-i sărutați pe frunte. Ascund acolo o tainică și surâzătoare prietenie cu Dumnezeu. Ei știu. Și Dumnezeu îi prețuiește că se joacă mereu cu El. Sunt, fără nici o îndoială, preferații Lui. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Părintele Necula: o delectare să-l citeşti, o plăcere să-l asculţi! În Republica este ca o oază de încântare într-un deşert de încruntare. :))
    • Like 0
  • E reconfortant sufletește să citești o astfel de scriere creștină - o bună, benefică, predică în fond - oriunde și oricând, dar mai ales pe acest site, care pare a fi fieful necredincioșilor. Dar e puțin spus necredincioși. Sunt destui necredincioși decenți, care privesc cu bunăvoință și căldură sufletească pe cei credincioși, și care, în felul lor, de multe ori fac voia lui Dumnezeu fără măcar să știe și fără a face paradă de asta, la fel ca în parabola cu cei doi fii care sunt trimiși în vie, iar unul, deși spune că nu se duce, totuși, până la urmă se duce. Am văzut astfel de oameni. Dar pe acest site, din păcate, ”moda” e să consideri religia o unealtă a relelor pământești, pe credincioși să-i consideri niște imbecili înapoiați și demni de dispreț etc. Iar mințile înfierbântate de Rău, cred că trebuie luptat cu toate astea. Deci aici e mai mult decât necredință, e spirit malefic care se crede benefic, progresist, civilizator. Deci cu atât mai mult consider acest articol o gură de oxigen pentru suflet, care se opune tendinței generale de a-l sufoca.
    • Like 0
  • Filbert check icon
    Cum se impaca metafora mielului cu macelarirea a milioane de miei si cum ne face, chipurile, grozavia asta mai buni, eu unul nu pot intelege...
    • Like 1
    • @ Filbert
      Da, și mie îmi e milă de ei. Dar dacă nu am mânca miei, am mânca oricum alt fel de carne, deci alte ființe. Oricum există o palidă compensație în lungul post de dinainte, când nu se consumă produse de origine animală. Alternativa e să fim vegetarieni, ceea ce, în fond, nu e rău.
      • Like 0
  • Dragos check icon
    Eu unul, aș prefera să văd cum copiii sunt preferații domnului prin cum îi scutește de chinurile groaznice are cancerului, și alte boli cumplite, care îi ucide înainte să învețe alfabetul. Sau să pomenim de milioanele care mor anual din cauza malnutriției și a accesului la apă. Îmi veți spune că e vina omului, dar oare cât de greu îi este unui zeu atotputernic și atotbun să aducă ploaia acolo unde este nevoie și în cantitatea potrivită...dacă îi omorâm prin înec iar nu am făcut nimic (noroc că îi salvează botezul). Majoritatea dintre toate aceste victime nevinovate sunt credincioase și au părinți care se roagă în lacrimi să le fie salvat copilul. În același timp, în altă țară, un alt părinte povestește cu pietate cum dumnezeu i-a ajutat copilul să intre la facultate...
    • Like 3
    • @ Dragos
      Dumnezeu a creat lumea după rosturile sale, nu cele omenești. Oricum, cu siguranță nu după Declarația drepturilor omului. Nu s-a pus problema dreptului la viață, la fericire etc. Păcatul celor care nu sunt aplecați spre spiritualitate deloc sau doar superficial, este că judecă lucrările Domnului în această lume după principii omenești. de exemplu: ai făcut bine, trebuie să ai parte de bine în această lume. N-ai greșit cu nimic - cazul copilașilor - ar fi obligația lui Dumnezeu să te protejeze măcar, dacă nu chiar să te favorizeze. Oamenii gândesc așa fiindcă pentru ei nu există altă lume decât asta - deci dacă acum nu ai parte de bine, atunci când? În plus, consideră moartea o pedeapsă, ceea ce este total fals. Moartea este doar ”absolvirea școlii”, după care începe viața adevărată. Toate aceste greutăți sau chiar nenorociri din lume, pot fi privite ca ”lecții” care țin de școală. În funcție de acestea noi învățăm, ne dezvoltăm, devenim ceea ce putem să devenim. De multe ori moartea cuiva nu numai că nu e un rău pentru cel în cauză, dar poate fi în același timp o încercare pentru altcineva apropiat: cazul tipic al copilașului mort la botez - o mare încercare de viață pentru părinți și acel preot. Cum ar veni, o ”temă de casă” foarte grea dată de la școală. Nu vreau să par cinic, nimeni nu vrea să aibă parte de nenorociri și greutăți, dar astea se întâmplă din motivele menționate, plus probabil altele, de care nu suntem conștienți. Dacă ar fi după legile omenești, cum am judeca martiriul celor din închisorile comuniste, care de multe ori nu este mai prejos de martiriul sfinților? Dar condamnarea fără vină, umilirea și moartea prin tortura răstignirii a însuși Mântuitorului Iisus?
      În concluzie eu zic că nu contestarea voinței lui Dumnezeu în lume, de către noi, este atitudinea înțeleaptă, ci credința nestrămutată în binele final al acțiunilor Sale, combinată cu meditația, după puterile fiecăruia, în scopul deslușii sensurilor ascunse ale celor întâmplate. În grădina Ghetsimani, înainte de patimile Sale, Iisus s-a rugat lui Dumnezeu Tatăl așa: Părinte, de voiești, treacă de la Mine acest pahar. Dar nu voia Mea, ci voia Ta să se facă.
      • Like 0
  • Nu lasati sa treaca nicio seara fara sa va sarutati copiii. Iubiti-i, iubiti-va aproapele, Iubiti! Asa, veti fi fericiti, senini, plini si impliniti. Adaugati cat mai multe la iubire si fiti buni. Cat mai mult. Restul, sunt povesti...
    • Like 3
    • @ Danescu Cristina
      Dragos check icon
      și miturile își au locul lor, atâta timp cât nu le permiți să înlocuiască realitatea.
      • Like 3
  • Alexius check icon
    Corect grăit-ai părinte: ”Prin Iisus Hristos se face dovada că Dumnezeu nu are fișă de lucru, că nu ține cont de cei care cred în chestiunile tehnice ale credinței, că Dumnezeu e liber să fie Dumnezeu”. Fără a fi nepracticant, fără a fi ateu, fără avea tendințe spre catarism cred totuși că Biserica privește cu totul altfel această chestiune și tinde a deveni mult prea tehnică chiar și pe înțelesul lui Dumnezeu nu numai al credincioșilor.
    În ”Frații Karamazov” era pusă în discuție o ipotetică întoarcere a lui Hristos în Spania catolică, în secolul XV, pe timpul lui Torquemada și al temutei Inchiziții. Ghici ce ar fi pățit Fiul Domnului, deși Torquemada recunoaște că el crede în această întoarcere dar îi reproșează lui Isus întoarcerea. De ce? Tot pe chestiuni tehnice și sociologice.

    Ar trebui să întoarcem Biserica noastră născută în secolul VIII către oameni, cum a fost și la început. Și primul pas ar fi mai puțin mercantilism și mai multă modestie. Luați exemplul defunctului patriarh Pavle al Serbiei, este un model de urmat.
    • Like 5
    • @ Alexius
      Superb, felicitări din toată inima, o plăcere să citești niște erudiți.
      • Like 1
    • @ Schipor Stelian
      check icon
      Adică, așa cum spune înțelepciunea strămoșească „na-ți-o frântă că ți-am dres-o!”
      • Like 1
  • Andrei check icon
    toate sarbatorile sunt pagane, biserica crestina a furat tot ce a putut de la altii, la unele le-a schimbat denumirile, la altele nici nu s-a mai obosit, dar simbolistica a ramas aceeasi
    mai greu acum in epoca informatiei sa mai prostesti lumea cand raspunsurile sunt la un click distanta
    • Like 6
    • @ Andrei
      Bietul de tine! Tu chiar crezi că Răspunsurile, adevăratele Răspunsuri sunt la un click distanță. Cred că nu căutăm toți răspunsurile la aceleași întrebări.
      • Like 0
    • @ Dan Cojocaru
      Partea rea este ca nu le cautam in acelasi loc. Sunt prea multe locuri de unde si diverse raspunsuri la aceeasi intrebare. Fiecare ia raspunsul care-i place sau pe care il poate pricepe.
      Referitor la raspunsul catre dragos, avem ratiune deci nu putem fi acuzati ca gandim si analizam. Iar motive de contestare a religiei avem multe, furnizate chiar de "slujitorii domnului" la toate nivelurile. Dar grav este ca si de la nivel "superior".
      Ma uimeste faptul ca te crezi un mare intelegator al rostului religiei. Este, daca vrei, doar parerea ta, cele ce ai mentionat, nu are rost sa o consideri o lectie pentru toti ceilalti ce nu vad lucrurile ca tine si se indoiesc. De altfel nici nu ai considert-o lectie!? Valabil pentru toate postarile tale.
      • Like 1


Îți recomandăm

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult

RetuRO

Sunt pline rețelele sociale cu postări ale oamenilor care descriu că simt furie, frustrare, neputință, când văd deșeuri în Lacul Roșu sau lacul cu nuferi din Ipoteștii lui Eminescu, în stațiuni montane sau pe litoral. Le vedem peste tot - pe stradă, pe marginea drumurilor naționale, în tren, din tren, pe lângă calea ferată, în grădinile blocurilor, în gropile de gunoi de la marginea satelor, pe albiile pârâurilor și râurilor, în păduri.

Citește mai mult