Sari la continut
Sustenabilitate

Ciprian Sipos și-a construit la Sibiel o casă de cânepă. „Casa ta este construită pe fundația alteia: planeta. Dacă vei distruge fundația, nici casa ta nu va rezista”

Ciprian Sipos

Ciprian Sipos a lucrat în industria glossy, adică la reviste. A fost stilist, căutător într-ale armoniei și a frumosului pe care le-a studiat mult mai complex ani mai târziu, după ce a părăsit presa, la Barcelona la facultate. Acolo a învățat designul interior bazat pe economia circulară. E specialist în Zero Waste Thinking, adică este consultant în materie de construcții și design interior cu amprentă de carbon redusă.

Merge pe ideea că suntem cu toții angajați ai planetei, ceea ce este perfect adevărat, că singurul angajator la care ar trebui să lucrăm 24 din 24 este Mama Natură pentru că, în fond, ea este casa noastră, este mama noastră, ea este sursa noastră de viață.

Lumea se schimbă și apar din ce în ce mai mulți oameni preocupați de cum ar putea să-și schimbe felul de a trăi astfel încât amprenta de carbon și consumul de resurse să fie cât mai mici.

Ciprian Sipos folosește în proiectele sale materiale naturale, reciclate sau recuperate, cărora le oferă o viață nouă spre bucuria clienților săi preocupați de sustenabilitate.

Ciprian Sipos, pentru cine lucrezi?

Pentru Mama-Natură. Sunt angajatul ei. Este cea care, în ultimii 7, 8 ani, m-a căutat cel mai mult și am acceptat „jobul” pe care mi l-a oferit.

Te plătește bine?

Da! M-a făcut să-i cunosc foarte bine și pe cei din board: Aerul, Apa, Natura, Pădurea… E un board foarte important.

Dincolo de glumă, tu ai lucrat în industria glossy mulți ani. Ai fost stilist, un om care a căutat frumosul, armonia. La un moment dat ai plecat. Unde te-ai dus?

Mereu mi-a plăcut partea asta creativă și, după ce am lucrat ca stilist timp de 10 ani, am plecat pentru că m-au împins clienții care îmi tot spuneau „după ce îmi faci garderoba, te rog fă-mi și casa”. Așa am ajuns la Barcelona la o facultate de design unde am studiat design-ul interior timp de 4 ani, mai ales design-ul interior bazat pe economia circulară.

De ce te-a atras asta?

Am simțit că asta e calea mea. Nu știu, a fost ceva ce mi s-a potrivit foarte bine. Materiile pe care le studiam acolo vorbeau despre emoțional, despre experiență, dar și despre Zero Waste Thinking.

Și apoi?

Apoi am continuat să studiez domeniul la Londra, la Amsterdam unde o fac și acum. Lucrez cu parteneri care certifică „clădiri verzi”, cu constructori care fac aceste clădiri, cu furnizori și oameni care gândesc ca mine și toată această activitate o fac acum după ce, timp de 4 ani am studiat un nou mod de gândire. Am devenit, dincolo de un green interior designer, un zero waste creative thinker.

Bun, sună bine, dar nu înțeleg exact: ce înseamnă de fapt aceste concepte ca „zero waste” și „green interior” în design?

Aș începe cu construcțiile: ce materiale folosești? Ce fac ele? Lasă aerul să circule sau îl impactează printr-un produs chimic? Zero waste construction înseamnă să construiești în așa fel încât să reduci cât mai mult amprenta de carbon.

Orientarea ferestrelor, soarele, culorile, toate acestea sunt elemente cu care lucrezi în gândirea creativă al cărei rol este să reducă amprenta de carbon. Dacă o fereastră este orientată spre sud, îți va încălzi casa, una orientată spre nord va contribui la răcirea și întunecarea ei, culorile închise vor absorbi căldura și vei consuma multă energie pentru a-ți răci locuința.

Zero waste mai înseamnă să nu stai într-o cameră unde sunt doar o canapea și un televizor, pentru că atunci ești programabil. Te vei așeza pe canapea și te vei uita la televizor! O cameră este făcută pentru a te bucura de ceilalți oameni din jurul tău și de aceea trebuie să aibă mai multe funcțiuni. Să aibă locuri față în față, de vorbit sau locuri de citit, sau de plictis, de întins. Să ai mai multe experiențe, nu numai una singură.

Garderoba zero waste înseamnă să porți lucrurile de mai multe ori, să înveți să combini în mod inteligent 5-10 elemente în outfitul tău. Înseamnă să dai o utilizare îndelungată unui produs, nu să-l arunci. Natura o să zică „stop” la un moment dat pentru că se produc atât de multe deșeuri încât o vor sufoca. Natura nu este un angajator care vrea un profit financiar. Va fi singura care va spune nu mă interesează asta. Iar noi exact asta facem: prea mult profit financiar.

Avem nevoie mai mult de profit emoțional, sufletesc. Sigur și profitul financiar este bun, lucrăm cu el, dar este o valoare tranzacțională care îți poate asigura o locuință, o haină, traiul zilnic. Noi înșine suntem ființe tranzacționale, nu? Copiii vin la tine și te pupă și tu întrebi „de ce mă pupi, vrei ceva sau ai făcut ceva rău”? Deci tranzacționăm lucrurile. Însă wellbeing-ul ne spune cam de ce fel de profituri avem nevoie.

Noi am ajuns să facem în casă „autostrăzi” când noi de fapt avem nevoie de „poteci”

Colaborezi și cu structuri educaționale în acest domeniu?

Da, cu Waldkinder de la Sibiu, unde copiii învață fără note, fără teme, în natură, sustenabilitatea. Acolo eu le predau metacompetențe și gândire critică prin unelte ale design-ului: joc, imaginație, prin construcții de jocuri bazate de thinking structure. Deprind astfel un mod de a fi responsabili.

Dar faci asta și cu companii, cu specialiști?

Da, lucrez cu arhitecți, firme de construcții, cu dezvoltatori imobiliari. Mai lucrez cu hub-uri creative, sau de educație, companii multinaționale unde fac workshop-uri online sau offline.

Și ce aduci exact în colaborarea voastră?

Un mod de a gândi construcția: „fericire la metru părtrat” este un program prin care învață cum să construiască mai puțin, dar cu mai multe funcții în interior. Spațiile nu trebuie să fie neapărat mai mici, ci mai smart. Fiecare metru pătrat este calculat prin amprenta CO2. Noi am ajuns să facem în casă „autostrăzi” când noi de fapt avem nevoie de „poteci”.

Avem mai puține spații experiențiale în casă, în schimb avem holuri lungi și mari și spații multe de depozitare. Nu asta înseamnă viață. Wellbeing înseamnă mai multe tipuri de experiențe în casa ta, nu mai multe debarale.

A construi „verde” înseamnă a trăi conștient

Ce fel de casă ai tu?

E o întrebare bună… Eu stau în mai multe spații mici, mari sau medii… Eu mă testez mereu, sunt un om curios, am nevoie să știu ce se întâmplă în jurul meu că altfel risc să mă bag într-o altă bulă. „Mama natură” îmi dă provocări și mă îndeamnă să văd mai multe. Stau în Sibiel, în București, în Oradea, în Timișoara, Cluj… Merg mult cu mijloacele de transport în comun, vreau să văd cum sunt oamenii, ce obiceiuri au… Ca să contribui la o schimbare, trebuie să știu de unde trebuie să încep.

În Sibiel mi-am făcut o casă de cânepă, mai mică, situată lângă o casă de cânepă mai mare pe care am făcut-o pentru cineva. Este o căsuță foarte colorată, construită ca un inception. E o căsuță în căsuță, în căsuță, în căsuță… Și e făcută din deșeuri.

Cum adică din cânepă?

Din partea ei lemnoasă: „puzderie de cânepă” se numește. Cânepa se folosește în industria auto, industria textilă. Și, după folosire, rămâne o parte mică, lemnoasă, „puzderia”, care în combinație cu var stins și apă devine betonul verde. Acest amestec se întărește, e foarte rezistent și, în plus are calitatea că absoarbe pentru toată viața CO2. E un filtru permanent verde care, fiindcă are var stins, alungă și dăunătorii.

Și ce fel de mobilier ai?

Din materiale recuperate de pe șantierele unde am lucrat. Casa mea este zero waste la modul propriu. Am folosit foste uși sau foste materiale rămase sau recuperate pe care le-am transformat în mobilier sau în pardoseală. Draperiile sunt din resturile unui pat destrămat.

Zero waste thinking presupune și să practici recunoștință, să repeți obiceiurile care îți fac bine, să fii conștient, să acționezi prioritar, acordând astfel atenție tuturor problemelor tale.

Cum te privesc cei cărora le povestești toate astea? Își schimbă modul de a gândi?

Schimbarea nu vine peste noapte, pentru că zero waste presupune un slow thinking ca structură, dar un fast process în găsirea soluțiilor. A face o casă verde este o provocare, trebuie să fii sigur de ceea ce alegi. Pentru că a construi verde înseamnă a trăi conștient de cine ne dă aerul pe care îl respirăm sau apa pe care o bem.

Dacă nu stabilizăm sursa noastră principală de viață, vor avea loc fenomene pe care nu le mai putem controla

Și oamenii chiar reacționează la asta?

Da, uite puterea exemplului este cea mai mare. Regina Angliei a plecat fără nimic, cu doar o pereche de cercei și o broșă, pe mine asta m-a impresionat mult. Felul în care trăiești, emoțional vorbind, este mai important decât felul în care trăiești din punct de vedere material.

Zero waste thinking presupune și să practici recunoștință, să repeți obiceiurile care îți fac bine, să fii conștient, să acționezi prioritar, acordând atenție tuturor problemelor tale.

Și există arhitecți, muncitori, ingineri care pot lucra cu astfel de materiale și cu un astfel de concept?

Da, există. Sunt mai scumpi, pentru că nu este un proces mainstream, deși această mișcare de zero waste ar trebui să fie o mișcare a tuturor oamenilor de pe planetă în acest moment. Pentru că noi toți trăim într-o casă care se află într-o altă casă. Casa ta este construită pe o fundație a unei alte case: planeta. Dacă vei distruge fundația, nici casa ta, oricum ar fi ea, nu se va putea susține. Nu va rezista.

Citiți continuarea pe blogul autoarei, cristinastanciulescu.ro.

Imagini din proiectele lui Ciprian

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Nume check icon
    Chiar ma gandeam si eu sa fac un inception intr-un hub si sa scalez ideea de zero waste thinking intr-un start-up de zero waste construction practicand recunostiinta - nu stiu cui inca dar o sa imi dau seama - impreuna cu board-ul meu folosind canepa, dar nu pentru constructie.
    • Like 1
  • Niciodată nu mi-au plăcut extremele. În speța de față o extremă o reprezintă risipa și mai ales risipa de materiale care nu se reintegrează de la sine în natură, prin descompunere. Asta e rău. Cealaltă extremă, la fel de rea, o reprezintă ideile extremist-ecologiste, conform cărora nu ar trebui să aruncăm nimic, nu trebuie să mai păstrăm niciun standard al vieții moderne și civilizate, ci singura noastră grijă ar trebui să fie să trăim cât mai imperceptibil pentru ecosistem, din toate punctele de vedere. Adică consum cât mai mic de orice, deșeuri cât mai puține, să trăim în frig, foame, obsedați să recuperăm orice deșeu și să folosim numai materiale pur naturale etc etc. Îmi amintesc de pe vremea lui Ceaușescu una din lozincile nesuferite (fiindcă ne îndreptau și mai mult către sărăcie): ”recuperare, refolosire, revalorificare (cei 3 R)”.
    Părerea mea e că trebuie să ne ținem departe de extreme. Deci nici risipă inconștientă, dar nici întoarcerea civilizației în Comuna Primitivă, fiindcă acolo nu prea era mare amprenta de carbon. Noi trebuie să fim sustenabili ATÂT CÂT E REZONABIL fără a ne strica standardul de viață și civilizație, la care am ajuns greu și cu sacrificii mari după o istorie turbulentă. În prezent nici n-ar trebui să ne gândim la a da înapoi, către starea de care au vrut să scape înaintașii noștri. De fapt isteria amprentei mici de carbon vine, cred eu, și dintr-o înțelegere superficială și chiar greșită a naturii. Sigur, întotdeauna e benefic să scăpăm de poluarea cu plastic sau cu substanțe toxice, dar asta e altceva. În schimb isteria de a reduce emisiile de CO2 e o tâmpenie. CO2-ul e un gaz benefic, VITAL pentru plante. Fără CO2 nu poate exista vegetație. Plantele, prin fotosinteză, folosesc CO2-ul, pe care îl separă în carbon și oxigen. Carbonul le trebuie plantelor pentru dezvoltarea proprie, iar oxigenul (atât de necesar regnului animal (inclusiv oamenilor) îl elimină în atmosferă. Noi avem nevoie de oxigen, deci avem nevoie de plante, care la rândul lor au nevoie de CO2. Deci carbonul (alături de oxigen, desigur) este un element care stă la baza vieții. NU există materie vie (nici plante nici animale) acolo unde nu este carbon. De unde și până unde isteria asta cu ”amprenta de carbon” care trebuie redusă sau chiar anulată ca altfel... nu știu ce? Iar dacă vă preocupă pe voi, ecologiștii isterici că s-ar fi schimbat cumva proporția optimă de CO2 în natură, deci acesta ar fi prea mult, vă dau eu o soluție de revenire și simplă și elegantă și frumoasă și care nu trebuie să ne pună civilizația pe butuci: plantați cât mai mulți arbori, arbuști, flori etc. Reîmpăduriți zonele defrișate de unii cu furie. Să se legifereze (după niște calcule simple) de câtă vegetație e nevoie pentru a reveni la acel normal de care ziceți. La fiecare construcție nouă, să existe obligativitatea de a planta o anumită suprafață cu vegeție. Cred că nimeni nu ar fi supărat de o astfel de reglementare, în afară, desigur, de investitorii imobiliari inconștienți, care, dacă ar fi după ei, ar anula orice spațiu verde și l-ar folosi pentru construcții. Deci eu zic că decât să tindem să devenim, toată omenirea, un fel de ”hippie” obsedați de restricții ecologiste, mai bine să ne păstrăm stilul modern de viață. Doar că trebuie să reducem poluarea cu substanțe și produse într-adevăr dăunătoare (nu cu CO2, care nu e dăunător) și în același timp să ne transformăm habitatul într-un rai verde, benefic și agreabil pentru oricine. N-ar fi mai frumos așa? Dar poate că unii îndrăgesc restricțiile doar de dragul restricțiilor, nu pentru iluzoriile efecte benefice ale acestora. Iar asta e altă discuție.
    • Like 3


Îți recomandăm

e.on - energie

În viața de zi cu zi, când spunem energie, ne referim la lucrurile mici pe care le facem în mod uzual, fie că aprindem un bec, deschidem televizorul, gătim sau dăm drumul la centrală pentru a ne încălzi. Aceste acțiuni au devenit atât de uzuale, încât nu mai stăm să ne gândim cum a fost produsă energia respectivă - dacă vorbim despre energia electrică - sau de unde provine ea - dacă vorbim despre gazele naturale.

Citește mai mult

Cluj Napoca.

Persoanele care au în derulare credite cu dobândă variabilă, majorată ca urmare a creșterii indicilor de referință în funcție de care se calculează aceasta, ar putea avea parte de o perioadă în care ratele să nu mai crească atât de puternic, începând din a doua jumătate a anului. Foto: Andras Ferencz

Citește mai mult