Stau în fața televizorului, alături de un copil de zece ani. Amândoi privim cu ochi diferiți imaginile cozilor și degradării comunismului, iar el mă întreabă: ce e democrația?

Lângă mine, un copil de zece ani privește, cu poftă, imagini la tv, imagini dintr-o eră pe care nu a trăit-o. O alimentară plină cu un singur produs, așezat în mici piramide, ca să pară belșug. O voce spartă, vocea care multora dintre noi ne-a însoțit copilăria, ne anunță, din televizor, că producția a fost depășită, că hectarele și-au dăruit rodul mult peste nivelul preconizat, iar fabricile au scos pe porți, din brațele neobosiților oameni ai muncii, ce e nevoie, dar și ce nu e necesar, însă, întotdeauna, ce s-a scos e peste nivelul așteptat. Ce mai, tradus în cifrele economice ale zilelor noastre, ar părea că suntem o națiune destinată recordului. Râd amuzat de copilăria mea și prezentul maturității, dar îngheț cu zâmbetul pe buze când copilul de lângă mine mă întreabă, direct, înțelegând perfect sensul imaginilor, ce e democrația. 

Chiar așa, ce e democrația?

Știm, nu-i asa, încă din clasele primare, ce e eroismul, cum și-a pierdut Sinan Pașa dinții, cât de viteji am fost la Oituz. Și e bine că știm. Ne leagă ca națiune și ne face, sper, să fim mai îngăduitori atunci când Simona Halep pierde pentru România, când câștigă e limpede că nu o face pentru altcineva, doar citim cu toții comentariile de pe Facebook.

Dar când vine vorba despre democrație, despre credința în valori, când istoria ia o turnură rușinoasă pentru noi ca popor, avem tendința de a uita, de a nu preciza, de a lăsa locuri goale în manual. Noroc că mai vine Papa, de la Roma, să ne aducă aminte că șapte episcopi care au rezistat comunismului, dictaturii, au murit, de mâna și tortura celor în fața cărora au rezistat, între noi, tot niște bravi români cu pușca sau funcția în brațe.

Pe scurt, în școala românească primim de multe ori lecții care ne fac să credem că istoria noastră e o ca alimentară comunistă, multe realizări stivuite în mici piramide ce compun succesul național, unul pentru care nu simțim responsabilitate, ci doar dreptul de a-l revendica în nume persoanal. Ne compunem orgoliul și suntem împăcați, fiecare cu sinele nostru, furând din generalele cărți de istorie ce e bun, tragem apoi concluzii generoase despre țara căreia aparținem și ne însușim file de istorie pe persoană fizică, de parcă fiecare dintre noi am apărat Oituzul, i-am numărat dinții sultanului. 

Ori, libertatea, poate cea mai râvnită parte a democrației, nu e un câștig istoric, e o doar o redută mică, ce merită săpată și apărată zilnic, prin lupte cotidiene, cele mai grele, duse chiar cu bunul simț, al nostru și al celor din jur.

Cum poți să înveți pe cineva ce e democrația, dacă nu îi explici și cum arată opusul acesteia?

Eu sunt privilegiat, la o terasă din Bucureștiul democratic, liber la zgomot, dar plin de efervescență, am bucuria de a cunoaște un tânăr care îi învață pe alții ce e democrația.

Septimius Pârvu (foto) are 34 de ani și o pereche de ochelari care l-au ajutat să observe șapte runde de alegeri în România, Republica Moldova, Estonia, Muntenegru.

Stai puțin, cum adică, de zece ani, omul ăsta nu găsește altă plăcere, decât să stea de dimineața până seara să vadă dacă nimeni nu fură?

„Păi da, am văzut un anunț pe o platformă din asta de joburi, eu terminasem facultatea de științe politice și am vrut să mă angajez. Mă întrebau prietenii: «Te faci politician?»”, îmi spune, amuzat, tânărul din fața mea, care a ales societatea civilă, nu politica. Hmm, zic, „societate civilă”, Soroș cum ar veni, nu? Nu! Societatea civilă e compusă din oameni obișnuiți, ca noi, nu conspirații, dar oameni care aleg să schimbe ce e greșit, sau cum să facă să meargă mai bine ce e în jurul lor, iar când o fac de dimineața până seara, chiar au chiar o slujbă din asta, un job, nu ai cum să nu ridici din sprâncene, prins de îndoielile actualității.

Bun, concret, ce faceți, dumneavoastră, societatea civilă, la Expert Forum, pentru a ne învăța pe noi ce e democrația?

„Păi, inițial am început cu tineri", îmi spune Septimius. După care „ne-am dat seama că trebuie să începem cu profesori, iar impactul a fost mult mai mare".

E simplu de înțeles de ce. În doar câțiva ani au reușit să pună pe picioare o rețea de profesori care îi învață pe cei mici exerciții de democrație: dezbateri, evenimente. Programul se numește „Școala pentru democrație”, 1.000 de beneficiari în România și Republica Moldova, profesori care trec printr-un curs în care învață cum să se implice și cum să îi implice pe alții, inclusiv pe elevii lor. În ce, o să mă întrebați?

Iată un exemplu: „A fost o dezbatere la Zimnicea despre centrala nucleară aflată pe partea cealaltă a Dunării. Vor bulgarii să o construiască și profesorii noștri au organizat o dezbatere cu inspectori, prefectul, iar profesorii au adus elevii pe care îi puseseră în prealabil să facă research cu ce se întâmplă acolo. A fost o discuție foarte faină, dezbaterea a apărut la televiziunea locală, imaginați-vă că în câteva zile oamenii începuseră să discute pe stradă, ăsta e genul de impact pe care îl așteptăm. Dezbaterea înseamnă democrație!”, îmi povestește încântat Septimius Pârvu.

Cei de la Expert Forum, organizatia din care face parte și Septimius Pârvu, au căutat finanțare și au reușit cu proiectul lor să câștige un grant de la Raiffeisen Comunități, un program care a asigurat participarea profesorilor la proiect și a acoperit cheltuieli de logistică, training, pentru mesele participanților, costul experților, ale echipei de proiect și transportul acestora. De altfel, ei sunt și cei care m-au provocat să îl cunosc pe tânărul care a gândit acest program. „Tot din această finanțare am achiziționat materialele de care aveam nevoie pentru Școală, dar am putut să și acoperim costurile proiectelor civice”, îmi mai povestește Septimius.

Așadar, un partener privat, un business privat, investește într-un program din care nu are un profit imediat.

Să facem o mică paranteză și, dacă îmi permiteți, o parte de considerații personale. Societatea românească se dezvoltă plecând de sus în jos. Dacă e să judecăm modernitatea României, spiritul ei democratic, ieșim mult mai câștigați atunci când ne uităm la individ, nu la stat, cred că asta e clar pentru toată lumea. La fel de clar cum e faptul că statul nu e un bloc imobil, ci e compus din oameni, unii care iau democrația în derâdere, în sinea și acțiunile lor zilnice, alții însă care își fac treaba onest.

Iată un exemplu, povestit tot de Septimius Pârvu.

„La Bocșa, lângă Reșița, am organizat o cafenea publică, acolo e o comunitate în care sunt foarte mulți copii cu părinți plecați în străinătate, la muncă. Ce înseamnă o cafenea publică? Într-o sală sunt mai multe mese, fiecare cu un moderator. Ai o temă mare a întregii discuții, iar la fiecare masă se discută subteme ale acesteia, iese ceva extrem de interesant, pentru că fiecare se plimbă pe la toate mesele. Noi am aflat în felul ăsta niște lucruri pe care elevii ăia nu le-ar fi spus în alt context, pentru că nu îi întreabă nimeni. Ori asta e extrem de important, în școală, în multe locuri, din păcate, elevii nu sunt întrebați, pur și simplu, nu trec prin acest exercițiu democratic. Ei bine, în localitatea asta mică, după exercițiul ăsta, copiii au făcut un raport, foarte bine argumentat și s-au dus cu el în Consiliul Local. Eu la vârsta lor nici nu îmi închipuiam că așa ceva e posibil, să mă duc eu și să cer socoteală, argumentat, constructiv, autorităților locale. E sănătos pentru ambele părți."

Uneori, însă, părțile nu pot fi de față, din motive obiective.

„Ai însă parte și de momente mai stranii, care în final îți arată că e bine ce faci. În Reșița, spre exemplu, trebuia să vină primarul să le povestească elevilor ce fac autoritățile locale. Nu a venit. Mi s-a transmis că a trebuit să plece la Bruxelles. Seara am aflat că, de fapt, îl reținuse DNA-ul pe aeroport”. Râd și eu, râdeți și dumneavoastră, se amuză și Septimius Pârvu, când îmi povestește.

Țara e plină, iar democrația, în unele momente, umple și centrele de detenție, libertatea fiind o stare de spirit, dar și una juridică în care se află sau ar trebui să se afle oamenii onești și cinstiți.

Programul domnului Septimius Pârvu și al colegilor de la Expert Forum nu e unul ascuns. „Încercăm să le dezvoltăm gândirea critică, nu e cultura asta democratică o obișnuință la noi, să îi întrebi și pe cei mai mici, de la elevi la oameni din comunitate. Iar oamenii vor, își doresc să se implice în comunitățile lor, dar trebuie să îi ajute cineva și să înceapă dialogul ăsta.”

O discuție cu un om ca Septimus Pârvu e revigorantă, indiferent cât de cald e afară sau cât de fierbinți sunt vremurile.

Opusul democrației e tăcerea. Indiferent cât de mică e problema pe care pe care tu vrei să o rezolvi, democrația și păstrarea vie a simțului critic, un țel mare pe care și l-au propus domnul Pârvu și colegii săi, o cauză socială din jurul tău, sau oricare cauză vrei să o alegi, implică-te! Găsești susținere financiară, companiile mari au înțeles că au obligația morală de a întoarce beneficii locului în care fac business, iar românii au priceput de mult că istoriile reușitelor personale pot schimba istoria unei națiuni.

Mă întorc în fața televizorului, alături de un copil de zece ani. Amândoi privim cu ochi diferiți imaginile cozilor și ale degradării comunismului. Iar el mă întreabă: ce e democrația?

Democrația, tată dragă, e să îți pot spune fără să mă feresc, fără să îndulcesc și fără să simt vreo frică, ce e dictatura.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp