Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de șapte ani. Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Conjurația imbecililor. Șoferii, secretarele și rândașii partidului s-au instalat în funcții și se pregătesc să ne conducă

„În 26 de ani, s-a furat peste tot. Nu am reuşit să facem o autostradă de la un capăt al ţării la altul, din mai multe motive. În primul rând, s-au furat mulţi bani (...) În România s-au risipit banii, s-au risipit miliarde peste miliarde de euro, din hoţie, prostie, lipsă de strategie şi coerenţă, şi dorinţa de a guverna pentru mâine”- declara cu zâmbetul pe buze liderul PSD, Liviu Dragnea, în 06 noiembrie 2016, la o emisiune tv unde desena șosele și spitale de-a lungul și latul, tăia taxe și creștea pensii cu carioca.

La mai puțin de patru luni distanță, în februarie 2017, actualul premier Sorin Grindeanu constata că în societatea românească există un clivaj și anunța că abrogă vestita ordonanță 13. Vocile trimise la înaintare să propovăduiască marea dezbinare dintre susținătorii politicilor PSD și cei din piețele marilor orașe bruiază, dar nu reușesc să acopere hăul care separă clasa politică de cetățenii activi și plătitori de taxe.

Sutele de mii de oameni ieșiți pe străzi de la începutul anului și cei care împărtășesc mesajele lor sunt locuitorii zonelor libere de panseluțe. Sunt cei mai conștienți de adevărul din spusele lui Liviu Dragnea despre motivele pentru care nu s-a construit infrastructură în ultimele trei decenii. Acestei categorii nicio formațiune politică nu i s-a adresat vreodată cu adevărat. Este suficient ca un partid să adune toate mesajele de pe pancartele protestarilor ca să construiască o platformă politică sau civică. Simpla listare a doleanțelor sau glumelor amare de pe desene arată dorința de modernizare a României și prioritățile- educație, sănătate, infrastructură, transparență în cheltuirea banilor publici, valori morale. 

E prea bine în închisori/ V-aș închide în spitale- spune acest protestatar. 

În ultimii ani, politicienii au părut să cunoască în detaliu condițiile din penitenciare, dar deloc pe cele din unitățile sanitare. Ultimul studiu atestă ceea ce oamenii ieșiți la manifestații probează zi de zi: România are cel mai slab sistem medical din Europa, sub Albania, Bulgaria și țări trecute prin război, cum sunt cele din spațiul iugoslav. După 1989, nu a fost construit decât un singur spital, în Iași. În celelalte se moare din cauza infecțiilor instraspitalicești, aparatură nouă zace ferecată în subsoluri, iar o anchetă deschisă de curând este simbolul întregului sistem- o secție pentru marii arși se dovedește a fi o instalație performantă de tratament anti-aging luată la suprapreț.

Un alt afiș care s-a viralizat pe rețelele de socializare - între multele sute legate de infrastructură- este al acestui tânăr. Eram mai mulți, dar nu s-a terminat metroul din Drumul Taberei. 

Cei din categoria ieșiților în stradă asociază clar furtul, hoția, corupția, lipsa de transparență cu marile lipsuri de zi cu zi. Sunt cei mai conștienți că fiecare panseluță pusă de primari în rondurile din intersecții este, de fapt, o cărămidă lipsă la fundația unui spital. Toți știu că politicienii i-au privat de școli și șosele pentru că au cheltuit banii pe borduri și mobilier stradal cu bugete aberante. În ceea ce privește metroul spre Drumul Taberei, chinurile facerii nu arată decât impotența totală a tuturor guvernelor și primarilor Capitalei de până acum și lipsa vocației de a construi. E facil să dai tunuri schimbând la câteva săptămâni ghivecele cu flori din oraș decât să sapi în măruntaiele pământului sau să treci cu autostrada printr-un deal fără ca acesta să o ia la vale.

Acesta este marele clivaj din societate, acesta este principalul mesaj pe care actuala majoritate PSD-ALDE nu dorește și nu reușește să-l audă. Simpla evaluare a primelor măsuri cu care se laudă Guvernul Grindeanu indică orientarea evidentă a actualului cabinet spre priorități aflate la capătul opus. Cu alte cuvinte, oamenii din stradă și executivul susținut de PSD-ALDE vorbesc două limbi total diferite.

Unii cer etică, valori morale, ceilalți numesc manageri cu nota 2 la examene pe posturi de directori de școli.

Unii solicită ca doctoratele să nu mai fie fabrici de titluri pentru analfabeți, ceilalți aduc oameni politici care să impună tocmai impostura academică.

Unii cer condiții decente în spitale, ceilalți apasă butonul UNDO la reformele făcute de ministrul Vlad Voiculescu și își ung în funcții de management apropiații politici puși să dreneze sute de milioane de euro din sistem. Ultima numire făcută cu aroganță este „Vrăbi” a lui Sorin Oprescu, la Spitalul Municipal din București.

Unii vor metrou, autostrăzi până la Sibiu și Iași, ceilalți fac fonduri mamut și pun la cale împrumuturi fără limită pentru primăriile care le aduc voturi, ca să poată șefii orașelor și comunelor să toace milioane de euro pe bănci și terenuri de fotbal în pantă.

Cei din piețe cer transparență în cheltuirea banilor strânși de la ei, guvernanții se pregătesc să aloce miliarde dintr-o semnătură care stă în mâna vicepremierului Shaiddeh, la comanda lui Liviu Dragnea.

Generația indignaților ieșiți pe străzi în ianuarie și februarie 2017 a intrat într-o acută criză de timp. Stau într-o țară care se sufocă, în care 190 de kilometri de la București la Brașov se parcurg în 6 ore, iar trenurile merg cu o viteză mai mică decât în perioada interbelică. În Capitală, protestatarii de la Piața Victoriei au arătat că ceea ce primăriile fac cu milioane de euro- curățirea de zăpadă sau adunarea gunoiului- ei o fac din spirit civic, gratuit, cu lopeți cumpărate din benzinării.

La protestul mamelor cu copii, părinții au venit cu cărucioarele iar unul din subiectele principale era legat de faptul că în București, orașul aflat sub tirania șoferilor cu mașini de teren, este imposibil să-ți plimbi copilul sau să parcurgi zone centrale pe trotuar. 

În Piața Victoriei, chiar și pe timp de iarnă, mulți tineri cu biciclete și trotinete, alții erau veniți cu metroul și autobuzele- un semn că această categorie de oameni activi, care contribuie la bugetele țării- apreciază mai mult mișcarea, spațiile verzi și libere de autoturisme, chiar dacă-și pot permite o mașină. Ruptura dintre actuala administrație a orașului în mandatul Gabrielei Firea și acești oameni a devenit evidentă când primărița a redat în weekend bulevardul Kiseleff mașinilor și când toate eforturile ei sunt îndreptate către festivaluri de muzică populară și nu împăduririi metropolei, de exemplu, în urbea cu cel mai redus spațiu verde pe cap de locuitor. Despre risipa de la primăriile de sector este de prisos să amintim- ultimul tun pregătit la Sectorul 3 de primarul Negoiță valora 175 de milioane de euro (bani pentru mobilier stradal și parcuri pentru copii). Un spital regional costă în medie 350 de milioane de euro, suma pe care plănuia să o spulbere acest iresponsabil înseamnă jumătate de spital.

Criza de timp a indignaților se acutizează și provoacă disperare când ei observă că grupurile de șmecheri organizați în partide predau puterea progeniturilor. Acestea sunt chiar mai periculoase decât înaintașii, căci reprezintă combinația fatală pentru societate- lipsa educației, diplome luate pe la facultăți de duzină, fără meserii sau calificări care să le demonstreze competențele, acces nelimitat la rețelele de influență ce le permit locuri de muncă plătite din bani publici. Peste toate, tupeu fără limite. Obrăznicia vine din deficitul de școală și faptul că nu obțin nimic cu propriile puteri.

Ultimele exemple sunt fiica senatorului Țuțuianu, șeful comisiei de control SRI, care i-a făcut oi pe cei din Piața Victoriei. Altfel, domnița cu pricina nu a lucrat niciodată la privat, ci angajată la primăria condusă de Gabriela Firea. Fiica ministrului Iordache, tatăl formal al hulitei OUG 13, a lucrat la MAE, instituție care refuză să răspundă întrebărilor formulate de jurnaliști despre posturile pe care le-a ocupat. Din ianuarie 2017, probabil remarcată pentru calitățile profesionale deosebite, Delia Iordache a fost adusă la cancelaria BNR. Posturi importante în sectorul public sunt ocupate pe rând de membrii partidelor, copiii și cunoștințele lor, deși ar trebui să fie transparente și obținute prin concurs inclusiv angajați din privat.

Următoarea generație de politicieni cu probleme penale care urmăresc să poată croi și legea se instalează și în Parlament. Și-au făcut loc între alții nepoata lui Florentin Pandele de la Voluntari, dar și fiica condamnatului penal Cosma din Prahova. Când devine limpede faptul că cei care au ținut România pe loc și au furat-o constant în ultimele 3 decenii predau puterea copiilor, oamenii din stradă realizează și că țara riscă să fie condamnată să se zbată în această mlaștină și următoarele decenii. De aici vine și spiritul revoluționar al protestelor din aceste zile, astfel se traduce și sloganul că oamenii au ieșit să-și apere țara de hoți, să igienizeze societatea pentru cei mici.

În tot acest context, guvernul Grindeanu pare a fi alcătuit după principiile antiselecției. Personaje apărute de niciunde ca fostul ministru al justiției, cu doctorate la o universități obscure din Republica Moldova. Scurtele declarații sunt mostre de dezacorduri, le devoalează vocabularul precar, faptul că au driblat școlile, că nu au cunoștințe elementare de gramatică sau că nu au proprietatea cuvintelor. În legislatura 2016 asistăm la un asalt al submediocrității. Este stupefiant să auzi viziunea ministrului agriculturii în cabinetul Grindeanu, aberând despre milioanele de oi și milioanele de plăpumi. Postarea de pe Facebook a scretarei de stat Manuela Catrina de la Comunicații, care a văzut un diavol în fotografiile cu mulțimea luminând cerul cu telefoanele bagă orice om cu scaun la cap în depresie. O eroare corectată în ultimul ceas a fost șefa ANSVSA, Ionica Sfetcu, trimisă în judecată pentru 19 șpăgi, unsă și dez-unsă după 12 ore.

Șeful comisiei SRI comunică în miezul zilei o prostie mai mare ca el- cum că 85% din cei aflați în Piața Victoriei ar fi manipulați. Care o fi fost metoda de calcul, ce se află la baza unei asemenea enormități- greu de spus. De remarcat e atitudinea oficială pe care o afișează, ochelarii de om care citește pe care îi așază ostentativ pe nas, înălțimea funcției pe care o slujește. Oamenii aceștia au început să mintă și să zică tâmpenii de care râd și copiii cu aer de intelectuali bine informați. Te întrebi dacă își dau seama că sunt ridicoli dar aleg să mintă- ceea ce e grav- sau dacă ei chiar cred prostiile pe care le zic și atunci e și mai grav.

Este invazia idioților și hoților, indivizi pe care-i poți suspecta foarte ușor că au afecțiuni psihice, că trăiesc în universuri paralele unde sunt pândiți de pericole și conspirații la fiecare colț de stradă. Căci acolo unde nu sunt Soros sau multinaționalele care vor să ne fure țara sigur e necuratul. La Externe ne reprezintă un ins decrepit care-și ia de proști omologii europeni mințind și zâmbind despre cum cei ieșiți în stradă susțin PSD. 

Atât de jos a ajuns selecția celor din administrația țării, încât să nu vă fie cu mirare dacă veți constata că au publicat în Monitorul Oficial ordine să purtăm căști din staniol în cap ca să nu fim manipulați prin antenele de telefonie mobilă de pe clădiri (Foto: Facebook Ștefan Voinea).

Căci la cum își arată miniștrii măsura competenței și întreg aparatul de sub ei țara nu are nicio șansă să evolueze. Vorba unui amic apropiat, în timp ce societatea lupta să nu se grațieze infractori, PSD și cabinetul Grindeanu au grațiat nebunii și și-au pus șoferii, secretarele și grăjdarii în funcții de diriguitori. Cu asemenea garnitură de profesioniști, cei care speră la schimbare, spitale, școli și autostrăzi pot avea garanția că România va sta pe loc, în cel mai bun caz. O inversare totală a polilor, o răsplătire a imposturii și analfabetismului- la asta asistăm azi, văzând profesori cu nota 2 puși directori de școli după o administrație asigurată timp de un an de tehnocrați cu diplomele obținute afară.

Dacă aș fi premier mi-aș testa membrii cabinetului punându-i să treacă interviuri de angajare la privat. În cazul cabinetului Grindeanu e lesne de presupus, la cum se dezvăluie unul câte unul, că prea puțini ar fi în stare să obțină un job la mult hulitele multinaționale. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Alex Mag check icon
    Memoria colectiva si înțelepciunea populara este dovada ca ne înglodam intr-o repetarea ciclic ascendenta sigura spre colapsul general.
    Un medic in vârsta dintr-o comuna oarecare de pe meleagurile mioritice, printr-o interpretare statistica ca un profesionist bun ce era, s-a hotărât ca in acea perioada cu incidenta minima a bolilor după zeci de ani s-ai ia un concediu de odihna binemeritat. Drept pentru care la chemat pe vizitiu si i-a făcut un scurt instructaj: de la brâu in sus aspirina si de la brâu in jos purgative. La întoarcerea din concediu întrebând-ul pe vizitiu daca au fost probleme, acest i-a prezentat un raport detailat in baza indicațiilor date de medic cu o singura excepție, unuia care tușea i-a dat din greșeala purgativ. Îngrijorat medicul s-a deplasat urgent la domiciliul pacientului si l-a întrebat daca mai tușește. Bolnavul i-a răspuns ca nu mai tușește deoarece nu are curajul pentru ca se scăpa in pantaloni.
    Când se va realiza ca mizeria va ieși curând din pantalonii care au o limita de suportabiliate.
    • Like 0
  • Bine scris, onorabile. Imi aduc aminte din istorie de intrebarea:"Ce vor oamenii din piata? adresata unui slujitor, de Maria Antoaneta. "Vor paine maiestate" a venit raspunsul. "Nu au paine, sa manance cozonac" a vorbit regina, cunoscuta pentru excesele ei. A fost ghilotinata pentru niste acuze ridicole. Istoria a identificat-o ca una dintre cauzele revolutiei franceze. Peste timp, ceva similar se prefigureaza in Romania zilelor noastre. Lui Ceausescu nu ia venit a crede ce i se intampla, pana ce nu a ajuns in fata plutonului, bratul inarmat si lung al esalonului doi. Odata ajunsi sus, indiferent prin ce metode, oamenii isi pierd uzul ratiunii, devin orbi si surzi la tot ce se intampla celor multi si oropsiti. Numai in fata mortii realizeaza adevarul, ca sau inselat si sunt muritori.
    • Like 0
  • "S-au instalat", asa de capul lor, fara girul natiei. Noaptea ca hotii e urmarea lenii de duminica. Lenea ai apatia care domnesc de 26 de ani. Era o pancarta in multime "Mai bine ieseati dreaq la vot".
    • Like 0
  • tot respectul meu pentru tinerii din piata, pentru parintii sau banicii care si-au adus copii-nepotii in acest creuzet al democratiei.... Credeam ca totul este pierdut, ca Romania nu mai are nici o sansa.... Dar, Dumnezeu, sau alta forta care ne vegheaza destinul, ne-a desteptat spiritul.... Multumesc tinerilor, care ne-a spalat de mizeria in care ne-am bagat, in Duminica Orbului, cea mai blestemata zi din viata poporului roman....dupa insangerarea Craciunului 1989....
    • Like 3
  • "Ajuta-ma Doamne sa castig la LOTO! Bine , bine dar macar cumpara si tu un bilet la LOTO". Prima conditie ca sa conduci e sa vrei! Cei din piatza nu vor! Ei vor sa fie condusi de imbecili, randasi, secretare si soferi dar corect! Ei, atunci sunt condusi de cine vor! Cine "vrea" trebuie sa se inscrie intr-un partid politic. Nu cunosc o alta solutie democratica. Guvernare participativa, ONGuri ,grupuri de socializare sunt paliative cu care, spre disperarea mea, se imbata piatza. Piatza va ramine o amintire frumoasa.
    • Like 1
  • In opinia unor prieteni dragi, Serban Nicolae, Olguta si Iordache ne apara de unguri. De fantomele noastre de nationalisti frustrati. Adica, Nicolae e superman, Olguta e femeia fantastica si Iordache iron man? Dragnea e batman sau pinguinul?
    • Like 1
  • Alex check icon
    imi cer scuze, dar cu toate afirmatiile corecte si indignarea justificate din articol, nu pot "rezonez" cu semnatarul articolului. cand "dl" pres. Basescu si al sau guvern au inchis spitalele si au trimis medicii sa lucreze in strainatate daca nu le convine aici, banuiesc ca erati la fel de indignat, domnule livadaru? cand au taiat salariile profesorilor ( si ale medicilor)cu 25% in loc sa scoata banii de pe unde se furau, ati fost din nou indignat, nu? cand primarul chiliman si celalalt primar negoita (de dreapta) au plantat panselute, banuiesc de asemenea ca ati iesit in strada. cand d-na udrea,intelectuala rasata si ea, nevasta lui cocos, a ajuns ministereasa peste doua ministere, ati strigat "jos basescu", nu? SAFI va spune ceva? adriean videanu, etc etc.
    dupa cate vad eu se pare ca alegatorii de dreapta au o memorie extrem de selectiva.
    Daca tot sunteti un mare jurnalist , incercati ( totusi) si putina obiectivitate Atat timp cat nu prezentati decat ceea ce va convine si cum va convine, nu va pot banui de onestitate intelectuala. incercati sa faceti un efort de sinceritate: scrieti ca sunteti de dreapta, recunoasteti apoi toate greselile facute de tabara dvs, greseli pe care le-ati cautionat doar de dragul liberalismului in care credeti si abia atunci veti putea sa va indignati sincer de marsaviile celeilalte tabere. multe reale de altfel, dar nu asta e problema.
    A. apropo, vedeti ca IQ-ul e mostenit. deci, inainte de a va mai impauna cu el si a judeca pe toata lumea de la inaltimea everestului, ganditi-va ca altii au trebuit sa se descurce in viata si fara IQ-ul dvs, si fara alte avantaje materiale sau afective. si incearca sa supravietuiasca printre atatia colosi intelectuali ca dumneavoastra. cu salarii de mizerie, inghesuindu-se dis-de- dimineata in transportul in comun, stand in frig, mancand alimente de proasta calitate, si facandu-si concediile acasa, in apartamente de mana a treia, incinse vara si reci iarna. luptandu-se sa gaseasca un loc la gradinita pentru copil sau un pat in spital pentru parinti. asa ca incercati sa nu mai insultati pe toti cei care nu va impartasesc parerile, asa la gramada. mai lasati unul sau doi pe afara, macar pentru aparenta.
    • Like 2
    • @ Alex
      Alex, scrii frumos, dar scrie romaneste, omule! Redacteaza corect, daca vrei respect...
      • Like 1
    • @ Alex
      Dupa ce scrii, prietene, reciteste materialul. Elimina greselile, omisiunile si respecta regulile de redactare: Incepi propozitiile cu litera mare, pui virgula acolo unde trebuie, nu mananci cuvinte... Hai, sa zicem ca e mai greu cu diacriticele, dar daca vrei sa fii citit usor si cu placere, asculta-mi sfatul! In rest, esti pe treaba!
      • Like 1
    • @ Nedelcu Lucian Mihai
      uneori este tare greu dupa 30 de ani de destarare....
      • Like 0
  • Avem conducatorii pe care-I meritam, dupa procentul de absenteism de la votul din decembrie 2016 ... din pacate.
    • Like 3
  • Ioan check icon
    Va inselati, domnule Livadaru. Nu e vorba despre o conjuratie -ar fi trebuit sa fim bucurosi de era asa ceva; inca se mai puteau indrepta lucrurile, dar asa nu e cale de vindecare, pentru ca e o stare de fapt a acestui partid. Asa e el si nu va fi niciodata altfel, iar oamenii care-l compun NU POT sa inteleaga unde gresesc; anacronismul e o fantezie mov, manipulatoare! Vi se pare ca e nevoie de doctoranzi? Nu e de fapt o nascocire legislativa, nu are individul niste avantaje materiale, iar titlul raspunde acestui scop, fara a mai avea vreo legatura cu performanta, mandria personala, valoarea lui reala? Sunt oameni care merita din plin aceasta calificare, bazata pe munca si valoarea lor reala; de ce sa fie umbriti de niste "pinguini"?
    • Like 0
  • Foarte bun articolul, rezonez in totalitate.
    • Like 2


Îți recomandăm

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult

Testat e Hot

Vreau să vă arăt azi un program inedit de educație la firul ierbii: el începe chiar pe pajiștea a două festivaluri care atrag în fiecare an zeci de mii de tineri și își propune să fie un fel de curs introductiv într-o materie pe care școala românească se jenează să o predea.

Citește mai mult

BT Go

Într-o eră în care tehnologia avansează rapid, IMM-urile sunt nevoite să adopte rapid inovații digitale pentru a rămâne competitive și a profita de oportunitățile de pe piață. Serviciile care simplifică birocrația permit antreprenorilor să se concentreze pe inovație și dezvoltarea afacerilor lor.

Citește mai mult