Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de șapte ani. Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Copiii nu au nevoie de lucruri, ci de voi. Greșeala de a le cumpăra „tot ce vor” ca să fie „cuminți și mulțumiți”

Tantrum

Deseori, părinții se află într-o adevărată cursă pentru a-și mulțumi copiii, la capătul căruia cei mici nu sunt niciodată fericiți. „Sunt tot plângăcioși, prea dependenți, imperativi, agresivi, mofturoși și iraționali. Și asta ne lasă neputincoși”, crede expertul în parenting Ravid Aisenman Abramsohn (foto), care promovează ascultarea drept metodă prin care părinții se pot conecta la nevoile copiilor.

Aceasta este de părere că, la baza comportamentului irațional al fiecărui copil, stă sentimentul de deconectare. Acesta este cauzat de de un fel de durere pe care o simte: regret, frică, furie, frustrare etc, care îi poate întuneca abilitatea de a simți dragostea părintelui, atenția lui, crede aceasta. 

„Ce ne ajută pe noi, părinții, să ne simțim mai puțin frustrați și mai mult în control este să privim aceste reacții drept strigăte de ajutor. Ar trebui să ne imaginăm copilul în fața noastră, ridicând un steag roșu pe care scrie „Ajutor!” Este felul copilului tău de a-ți spune: „Sunt plin de trăiri negative și mi-am pierdut sentimentul de conectare cu tine. Poți să mă ajuți să simt din nou dragostea și atenția ta?””, spune Ravid Aisenman Abramsohn, lider regional pentru instructorii de Hand in Hand Parenting din Europa, Asia, Africa și Orientul Mijlociu. Aceasta va susține o conferință pe 16 iunie la București.

Mulți părinți ajung să petreacă din ce în ce mai puțin timp cu copiii lor, se simt vinovați din această cauză și tind să îi răsfețe în compensație. Li se pare dificil să îi frustreze pe cei mici punându-le limite. Cum poți depăși, ca părinte, acest sentiment și cum poți impune limite sănătoase?

Este adevărat. Părinții din ziua de azi muncesc foarte mult și în multe cazuri petrec din ce în ce mai puțin timp cu copiii lor. Ne amintim adesea cum era când eram noi copii și nu puteam petrece timp cu mama și tata. Ne simeam rău în legătură cu acest lucru, dar nimeni nu ne asculta cu adevărat. Așa că am decis, nu neapărat în mod conștient, să încercăm să găsim niște căi pentru a-i ajuta pe copiii noștri să evite această durere. Să le cumpărăm lucruri pare o opțiune bună. Să nu le spunem niciodată NU nu pare o idee atât de proastă. Și, în curând, ne găsim într-o cursă în care încercăm să îi mulțumim pe copii și, orice am face, tot nu sunt fericiți. Tot sunt plângăcioși, prea dependenți, imperativi, agresivi, mofturoși și iraționali. Și asta ne lasă neputincoși.

În primul rând, trebuie să înțelegem că copiii noștri au nevoie de noi. Nu există niciun cadou în lume care poate să ne înlocuiască. Conectarea, atenția și apropierea noastră fizică sunt la fel de vitale pentru ei precum mâncarea, somnul și igiena. Este timpul de relaxare pe care îl petrecem pe covor făcând ce vor ei, jocul de-a v-ați ascunselea înaintea cinei, îmbrățișare de când se trezesc. În Hand in Hand parenting numim acest lucru timp special sau timp de joacă și ascultare, unelte care ne permit să ne dăruim copiilor în acel fel în care au nevoie de noi, conectați, relaxați și jucăuși. 

E adevărat că suntem foarte stresați și avem multe de făcut, dar trebuie să privim acest lucru în termeni de management. Adesea durează doar cinci minute, cu adevărat, în care să îi dai copilului comanda până ce să devină cooperant și să te asculte. Dacă nu petreci acele cinci minute și intri în lupte de putere cu copilul tău, vei avea nevoie de mut mai mult decât de acele cinci minute de timp special.

Și, da, vor fi momente în care cele cinci minute nu vor fi suficiente, iar copilul va cere mai mult și mai mult. Aceasta va fi șansa ta de a stabili o limită iubitoare și de a-i spune: „Îmi pare rău, dragule, mi-aș dori să mă pot juca mai mult cu tine, dar acum chiar trebuie să plec” și să mai stai puțin și să asculți sentimentele pe care copilul tău le are față de faptul că nu primește ceea ce vrea.

Făcând asta, îi dai copilului cel mai de preț dar pe care îl poate face un părinte: „Știu că acest lucru nu pare corect, dar sunt aici să ascult ce simți despre asta”. Nu cauți să repari sau să îți distragi copilul de la frustrare, ești acolo doar să asculți.

De obicei, stabilirea unei limite poate crea tensiune între părinte și copil. Cum trebuie gestionat acest moment?

Pentru a putea face asta, trebuie să înțelegem că la baza comportamentului irațional al fiecărui copil stă sentimentul de deconectare. Acesta este cauzat de de un fel de durere pe care o simte: regret, frică, furie, frustrare etc, care îi poate întuneca abilitatea de a simți dragostea părintelui, atenția lui, bucuria pe care o regăsește în copil. Și când aceste sentimente apar, partea rațională a creierului copilului, cortexul frontal, se închide pur și simplu. În acest moment, noi, părinții, ne simțim foarte frustrați, pentru că facem tot ce ne stă în putință să fim raționali și să îi convingem pe copii să fie raționali. „Știu că voiai să te joci mai mult, dar se face târziu și trebuie să dormi...” Astfel de cerințe sunt raționale și un copil care poate să gândească le poate auzi și urma. De multe ori însă, sunt întâmpinate fără niciun fel de cooperare.

Deseori, copiii noștri sunt năpădiți de sentimente și când venim și le cerem ceva pur și simplu nu mai pot să suporte. Așa că încep să facă tot felul de nebunii. Aruncă fursecurile din borcan și fug, ne ignoră când le vorbim, se iau de frații lor care nu le-au făcut nimic. Sună cunoscut?

Ce ne ajută pe noi, părinții , să ne simțim mai puțin frustrați și mai mult în control este să privim aceste reacții drept strigăte de ajutor. Ar trebui să ne imaginăm copilul în fața noastră, ridicând un steag roșu pe care scrie „Ajutor!” Este felul copilului tău de a-ți spune: „Sunt plin de trăiri negative și mi-am pierdut sentimentul de conectare cu tine. Poți să mă ajuți să simt din nou dragostea și atenția ta?”

Dacă ne putem uita la aceste momente în acest fel, în loc să țipăm, plesnim, pedepsim, ignorăm, avertizăm și să oferim căldura, atenția și apropierea noastre ne vom ajuta copilul să scape de aceste sentimente nedorite. Acesta este felul nostru de a ajuta procesul sănătos prin care creierul copilului elimină povara emoțională care se afla acolo. Îl ajutăm să își repună creierul rațional în formă.

În mod evident, un copil nu este fericit când nu poate face un anumit lucru. Cum îi putem convinge pe copii să respecte o limită?

Punerea limitelor este un proces în trei pași: Ascultă-Pune limita-Ascultă.

Începi prin a evalua dacă limita este necesară. Te gândești la asta și asculți ce spune sau ce face copilul tău. Apoi mergi înainte și aduci limita. Să încecăm să vorbim cu un copil al cărui creier nu mai funcționează și să îș convingem să accepte limita nu este o așteptare rezonabilă din partea noastră. Când copilul nostru este ieșit de pe linie și ne-o arată, ne semnalizează că se simte rău. Ce trebuie să facem este să ne apropiem, să spunem foarte puțin („Nu te pot lăsa să faci asta”), să oprim fizic comportamentul irațional (tras de păr, smuls jucăria, aruncat pantofii), să încercăm să stăm aproape și să ascultăm toate sentimentele rănite care au cauzat această acțiune din capul locului.

Abordarea Hand in Hand nu este una permisivă, în care lași copilul să se comporte oricum are chef. Este a abordare respectuoasă care îi ajută pe copii să oprească comportamentele nedorite, oprim întodeauna toate lucrurile iraționale care se întâmplă, dar lăsăm sentimentele care stau la baza lor să curgă. Așa că punem o limtă acțiunilor, nu sentimentelor.

În acest fel, îi ajutăm pe copii să scape de povara emoțională pentru a putea gândi și acționa mai bine și pentru a-i ajuta să se simtă mai în siguranță cu noi, pentru că am rămas atunci când lucrurile erau dificile.

Care este rolul constanței în stabilirea limitelor?

Cred că mulți dintre părinții de astăzi cred că, pentru a fi părinți buni, trebuie să fim constanți cu orice preț. Cred cu tărire că să avem reguli și proceduri în felul în care ne creștem copiii e un lucru bun. E bine să aibă o rutină de culcare, să ne gândim bine la normele de igienă și de alimentație. Cu toate acestea, este important pentru noi, ca părinți, să fim flexibili în gândire. E OK să avem reguli despre consumul de bomboane sau timpul de ecran, dar este de asemenea OK ca, în anumite circumstanțe, să fim flexibili în privința acestor reguli. Cred că să fii constant este un lucru bun, câtă vreme ești rezonabil și folosești cea mai bună judecată. Dacă constanța devine legiuitorul în casă și facem lucruri doar pentru că vrem să fim constanți, nu pentru că au sens, trebuie să ne oprim o secundă și să revizuim.

De exemplu, în cartea „Listen”, Patty Wipfler and Tosha Schore vorbesc despre o familie care are drept regulă nicio prăjitură în cursul săptămânii. Dar când un vecin vine cu o tavă de prăjituri proaspete, are sens să îi permiți copilului să ia o prăjitură chiar dacă este o zi a săptămânii. Când permiți ca acest lucru să se întâmple, când ești respectuos și flexibil în legătură cu situația, copilul tău nu doar că învață să respecte regulile, dar învață, de asemenea, să respecte un adult care dă dovadă de creativitate și gândire flexibilă.

Ăsta e genul de parenting care încurajează judecata sănătoasă în detrimentul supunerii oarbe. 

Așadar, cum putem stabili limite sănătoase?

Primul lucru este să ne asigurăm că limita este potrivită vârstei. Dacă te duci cu un copil de 2 ani la supermarket, nu te poți aștepta să nu pună mâna pe produse. Asta ar trebui să facă un copil de 2 ani, sunt exploratori ai lumii și orice loc în care mergem este terenul lor de joacă. Așadar, ori facem cumpărăturile fără ei, ori facem vizite foarte scurte în care le lăsăm un timp în care să exploreze și îi urmărim ca să îi ținem în siguranță.

Ajustându-ne așteptările în acest caz, ne scutim și pe noi, și pe copii de frustrarea nenecesară de a stabili limite care sunt încălcate iar și iar. Al doilea lucru este acela că abordarea Hand in Hand ne învață că respectul funcționează în două sensuri. Nu doar copilul are nevoie de respect și merită respect, ci și noi, părinții. Să ne susținem copiii și să îi ascultăm atunci când se descarcă de sentimente rele nu este o misiune ușoară și, pentru a putea face acest lucru bine, trebuie să fim susținuți noi înșine. Noi, la Hand in hand, am învățat că, dacă vorbim cu rândul cu cineva despre grjile, greutățile, fricile și frustrările noastre, ne facem să ne simțim mai relaxați și mai în largul nostru. Când avem resurse, suntem mult mai capabili să oferim conectare prin joc, să punem limite cu iubire și să ascultăm sentimentele copiilor în întregime.

Însă există zile când nu putem face nimic din toate astea. În astfel de zile, este în regulă să ne arătăm compasiune, să ne ascultăm propriile nevoi și să îi lăsăm pe copii să înțeleagă că au probabil nevoie să se joace cu noi sau să îi ascultăm, dar nu putem face asta azi. În acest fel, le transmitem copiilor mesajul că îi vedem, nu suntem supărați pe ei pentru ceea ce au nevoie sau vor să facă, dar, din respect pentru noi, vor trebui să aștepte o altă zi.

Dacă nu ai stabilit limite la timp, de unde ai putea începe. Pe măsură ce copiii cresc, problemele se agravează, copiii par din ce în ce mai neascultători…

Noi, la Hand in Hand, credem că nu e niciodată prea târziu să începi să asculți un copil, indiferent ce vârstă are. Facem asta de peste 40 de ani și am ajutat mii și mii de familii și am văzut părinții făcând schimbări transformaționale în familie.

Da, poate lua mai mult timp pentru ca un copil rănit din punct de vedere emoțional să se vindece dacă e mai mare, dar dacă un părinte face din conectare o prioritate și e hotărât să aibă grijă de propria bunăstare emoțională, atunci va funcționa. Copiii noștri sunt buni și sunt, de asemenea, foarte optimiști. Nu vor renunța prea ușor la speranța că, la un moment at, ne vom da seama cum să îi ajutăm și să îi ascultăm așa cum au atât de mare nevoie. Așa că atunci când începe să folosim aceste unelte și ne conectăm la nevoile lor se vor agăța de ele cu ambele mâini. Și s-ar putea să pară, la început că situația se înrăutățește la început, din cauza acelor ani de stagnare emoțională, dar, încet și sigur, veți putea vedea schimbarea atât în copilul vostru cât și în relația dvs. cu el. Acesta este cel mai mare dar pe care părinții îl pot face copiilor lor. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • check icon
    Sigur că da, a cumpăra copiilor orice, de la mâncare cu nemiluita (gen fast food), care îi face deja obezi la 12 ani până la cel mai scump smartphone este o prostie. Circa 10–15 % dintre români au venituri peste medie, iar unii mult peste medie. Toate acestea conduc la comportamentul numit în presa noastră «de beizadea», acei șmecheri cu mașini puternice și scumpe care fac atâtea probleme. Unii fac și spectacole televizate. Doar rareori li se și întâmplă ceva la modul serios. Ei cred că li se cuvine să fie șmecheri de cartier. Aceștia sunt exact copiii descriși de autoare sau unii dintre ei. Este un text care ar trebui citit, mai ales, de acei părinți cu venituri mari și foarte mari. Nu, nu e ură de clasă, e constatare socio-psihologică.
    @Adrian Rafail. Da, am copii. Nu știu dacă și autoarea are, dar ceea ce scrie este corect și confirmat de mii de studii în domeniu.
    • Like 1
  • Sa vina parintii cu argumentul "pana nu ai copii nu-ti da cu parerea"...
    • Like 0
    • @ Adrian Rafail
      check icon
      Pana nu ai copii nu-ti da cu parerea :-)
      Multumit?
      • Like 0
    • @
      Perfect!
      • Like 2


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult