Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Cum să-i reobișnuim pe copii cu școala după vacanța de vară. Otilia Mantelers: „Cel mai puternic instrument al unui părinte este ascultarea”

Copiii care se reîntorc la școală după vacanța de vară se tem adesea de două feluri de separare. 

Prima este despărțirea fizică de părinți, cu care vor ajunge, în multe dintre cazuri, să petreacă și mai puțin timp decât înainte. 

Cea de-a doua este separarea emoțională. „Copiii își amintesc interacțiunile cu părinții din anul precedent, care de cele mai multe ori se învârteau în jurul temelor, notelor, concursurilor. Interacțiuni care de multe ori erau încărcate de teamă care poate cauza reproșuri, amenințări și pedepse. Aceste amintiri îi fac pe copii să se teamă de pierderea conectării relaxate din timpul vacanței, când aveau alt tip de conversații cu părinții”, crede Otilia Mantelers, mamă a trei copii și instructor Hand in Hand Parenting. 

Cel mai bine în această situație este ca părintele să îi transmită celui mic că va avea grijă cu religiozitate de timpul său de joacă și de distracție, oricât de multe teme ar avea și oricât de mult ar trebui să învețe. „Și nu numai atât: vom petrece zilnic timp special cu ei, 10-15 minute în care vom face tot ce vor ei! Iar dacă vor avea teme, noi vom fi aliatul lor, îi vom asculta dacă li se pare doamna învățătoare prea nedreaptă și îi vom sprijini! Practic, îi reasigurăm că vom păstra conectarea asta frumoasă din vacanță. Iar pentru a o face credibilă și reală pentru ei, le putem da repere orare”, este de părere aceasta.

Un alt motiv pentru care unii copii se tem să se întoarcă la școală sau la grădiniță este o experiență anterioară neplăcută cu colegii. Atunci când vede că există ceva care îl neliniștește, primul lucru pe care ar trebui să îl facă un părinte este să își asculte copilul. Apoi, poate iniția un joc care să rezume situația stresantă și care să ducă spre o serie de soluții. 

„Dacă îi zic copilului că la școală vor fi copii cu note mici și cu note mari, atunci voi crea panica că el nu va avea note mari”

„Uite, hai să luăm ursuleții ăștia de pluș și să facem un joc cu tine, cu băiețelul acela care te scoate afară din joc și cu alți copii. Care vrei să fii tu? Cine mai vrei să fie în joc? Tata urs? Educatoarea? Acesta este începutul unui joc terapeutic. Este simplu. Părintele doar face invitația la joc, iar copilul continuă jocul așa cum dorește. Poate ca ursulețul care îi dă lui de furcă să se transforme în unul bun. Poate ursulețul care îl reprezintă pe copilul meu să își ia puteri din arborele bătrân al pădurii și să îi țină piept. Sau să facă un târg. Jocul acesta poate duce în orice direcție. Important e ca noi să nu dirijăm jocul, copilul trebuie să fie regizorul. Rolul meu ca părinte este să ascult și să mânuiesc plușurile așa cum vrea copilașul. Jocul acesta are darul de a-l face pe copil să vadă situația cu mintea limpede, pentru că atunci când e implicat în ea e copleșit de emoții. Având acum atenția și ascultarea părintelui, copilul poate să se gândească la soluții și strategii. În paralel, teama lui se disipează”, spune Otilia Mantelers. Dacă este vorba despre copiii mai mari, jocul poate fi făcut cu alte personaje, precum pokemonii sau Harry Potter. Iar după acesta, părintele poate avea cu copilul o discuție despre soluțiile realiste la problema lui. „Însă cel mai puternic și vindecător instrument pe care îl putem folosi în conversațiile și discuțiile cu ei este ascultarea”, crede instructorul de parenting.

Cum am putea să îi pregătim pe copii pentru eventualele situații neplăcute de la școală? Otilia Mantelers crede că este o greșeală să le vorbim de dinainte despre situațiile negative de care s-ar putea lovi, pentru că astfel pot apărea frici noi. „Dacă îi zic copilului că la școală vor fi copii cu note mici și cu note mari, atunci voi crea panica că el nu va avea note mari. Ceea ce pot face este să îi spun că vor exista calificative / note, iar dacă el mă întreabă ce se întâmplă dacă el nu ia FB (foarte bine), atunci eu îi pot asculta teama, apoi îl pot asigura că dacă pentru el va fi important să ia FB, eu îl voi susține să reușească. Fără ceartă și pedepse. Eu sunt aliatul lui.

Un alt argument pentru care nu aș povesti despre potențiale situații neplăcute este acela că aș exemplifica unele care pentru copilul meu nu ar fi o problemă. Dacă eu, spre exemplu, am avut dificultăți în a-mi face prieteni la școală sau am primit bătaie de la copiii, atunci eu practic îi vorbesc despre propriile mele traume și i le-aș transmite și lui! Iar copilul meu, poate, nu are probleme în a-și face prieteni sau a sta deoparte de conflicte”, crede Otilia Mantelers. Pe 1 octombrie, ea va susține, pentru părinți și cadre didactice, o conferință intitulată „Cum a fost azi la școală”. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • "Cel mai bine în această situație este ca părintele să îi transmită celui mic că va avea grijă cu religiozitate de timpul său de joacă și de distracție, oricât de multe teme ar avea și oricât de mult ar trebui să învețe. „Și nu numai atât: vom petrece zilnic timp special cu ei, 10-15 minute în care vom face tot ce vor ei! Iar dacă vor avea teme, noi vom fi aliatul lor, îi vom asculta dacă li se pare doamna învățătoare prea nedreaptă și îi vom sprijini! Practic, îi reasigurăm că vom păstra conectarea asta frumoasă din vacanță. Iar pentru a o face credibilă și reală pentru ei, le putem da repere orare”
    Asta poate fi o minciuna sau in cel mai bun caz, o promisiune neacoperita (sau "neacoperibila") pentru ca uneori eu am mai mult timp liber decat el. In plus daca autoarea ar avea copil ar stii ca idealul de timp liber al acestuia, e sa joace vreun joc in retea cu prietenii, nu sa-i explic eu cine stie ce chestie stiintifica.
    Cat priveste cele 10-15 minute in care vom face ce vor ei..... Nu stiti ce imaginatie au si ce dorinte scumpe.
    • Like 1
  • Pot fi spuse foarte multe, dar un de lucru sunt sigur: școala înseamnă mult mai mult decât citit, scris, socotit: înseamnă în primul rând relații interumane, interacțiune copii-copii și învățăto(a)r(e)-copii. Cred că n-ar strica să fie "treinuiți" mai mult învățătorii în privința acestor relații și a posibilelor probleme care pot apărea la începutul formării acestor relații.
    • Like 1
  • Valentin check icon
    Şi părinţii încep să-şi dea seama ce sistem de învăţământ infernal avem şi preferă sănătatea în locul notelor. Încep să-şi dea seama comparând sistemul nostru osificat şi stupid cu sistemul din alte ţări, unde fie merg, fie se întorc preieteni şi le povestesc cum e acolo. În final totul se reduce nu la învăţătură, ci la o târguială pentru note. Asta reuşeste învăţământul nostru să facă. După ce te vezi cu sacii în căruţă uiţi tot, pentru că ce e legat de traume se uită repede.
    • Like 1
    • @ Valentin
      Anon check icon
      Ce e legat de traume se uita repede? Sigur ati stat de vorba cu o persoana intr-adevar traumatizata? Haideti sa nu exageram, sitemul de invatamant are hibele lui, sigur, dar chiar traume nu provoaca. In plus de asta, conform noului regulament, elevii vor putea face tot felul de lucruri interesante: sa conteste note, sa evalueze profesorii si cred ca mai sunt si altele. Sunt curios sa vad cum o sa functioneze toate astea.
      • Like 0


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult