Copiii care se reîntorc la școală după vacanța de vară se tem adesea de două feluri de separare.
Prima este despărțirea fizică de părinți, cu care vor ajunge, în multe dintre cazuri, să petreacă și mai puțin timp decât înainte.
Cea de-a doua este separarea emoțională. „Copiii își amintesc interacțiunile cu părinții din anul precedent, care de cele mai multe ori se învârteau în jurul temelor, notelor, concursurilor. Interacțiuni care de multe ori erau încărcate de teamă care poate cauza reproșuri, amenințări și pedepse. Aceste amintiri îi fac pe copii să se teamă de pierderea conectării relaxate din timpul vacanței, când aveau alt tip de conversații cu părinții”, crede Otilia Mantelers, mamă a trei copii și instructor Hand in Hand Parenting.
Cel mai bine în această situație este ca părintele să îi transmită celui mic că va avea grijă cu religiozitate de timpul său de joacă și de distracție, oricât de multe teme ar avea și oricât de mult ar trebui să învețe. „Și nu numai atât: vom petrece zilnic timp special cu ei, 10-15 minute în care vom face tot ce vor ei! Iar dacă vor avea teme, noi vom fi aliatul lor, îi vom asculta dacă li se pare doamna învățătoare prea nedreaptă și îi vom sprijini! Practic, îi reasigurăm că vom păstra conectarea asta frumoasă din vacanță. Iar pentru a o face credibilă și reală pentru ei, le putem da repere orare”, este de părere aceasta.
Un alt motiv pentru care unii copii se tem să se întoarcă la școală sau la grădiniță este o experiență anterioară neplăcută cu colegii. Atunci când vede că există ceva care îl neliniștește, primul lucru pe care ar trebui să îl facă un părinte este să își asculte copilul. Apoi, poate iniția un joc care să rezume situația stresantă și care să ducă spre o serie de soluții.
„Dacă îi zic copilului că la școală vor fi copii cu note mici și cu note mari, atunci voi crea panica că el nu va avea note mari”
„Uite, hai să luăm ursuleții ăștia de pluș și să facem un joc cu tine, cu băiețelul acela care te scoate afară din joc și cu alți copii. Care vrei să fii tu? Cine mai vrei să fie în joc? Tata urs? Educatoarea? Acesta este începutul unui joc terapeutic. Este simplu. Părintele doar face invitația la joc, iar copilul continuă jocul așa cum dorește. Poate ca ursulețul care îi dă lui de furcă să se transforme în unul bun. Poate ursulețul care îl reprezintă pe copilul meu să își ia puteri din arborele bătrân al pădurii și să îi țină piept. Sau să facă un târg. Jocul acesta poate duce în orice direcție. Important e ca noi să nu dirijăm jocul, copilul trebuie să fie regizorul. Rolul meu ca părinte este să ascult și să mânuiesc plușurile așa cum vrea copilașul. Jocul acesta are darul de a-l face pe copil să vadă situația cu mintea limpede, pentru că atunci când e implicat în ea e copleșit de emoții. Având acum atenția și ascultarea părintelui, copilul poate să se gândească la soluții și strategii. În paralel, teama lui se disipează”, spune Otilia Mantelers. Dacă este vorba despre copiii mai mari, jocul poate fi făcut cu alte personaje, precum pokemonii sau Harry Potter. Iar după acesta, părintele poate avea cu copilul o discuție despre soluțiile realiste la problema lui. „Însă cel mai puternic și vindecător instrument pe care îl putem folosi în conversațiile și discuțiile cu ei este ascultarea”, crede instructorul de parenting.
Cum am putea să îi pregătim pe copii pentru eventualele situații neplăcute de la școală? Otilia Mantelers crede că este o greșeală să le vorbim de dinainte despre situațiile negative de care s-ar putea lovi, pentru că astfel pot apărea frici noi. „Dacă îi zic copilului că la școală vor fi copii cu note mici și cu note mari, atunci voi crea panica că el nu va avea note mari. Ceea ce pot face este să îi spun că vor exista calificative / note, iar dacă el mă întreabă ce se întâmplă dacă el nu ia FB (foarte bine), atunci eu îi pot asculta teama, apoi îl pot asigura că dacă pentru el va fi important să ia FB, eu îl voi susține să reușească. Fără ceartă și pedepse. Eu sunt aliatul lui.
Un alt argument pentru care nu aș povesti despre potențiale situații neplăcute este acela că aș exemplifica unele care pentru copilul meu nu ar fi o problemă. Dacă eu, spre exemplu, am avut dificultăți în a-mi face prieteni la școală sau am primit bătaie de la copiii, atunci eu practic îi vorbesc despre propriile mele traume și i le-aș transmite și lui! Iar copilul meu, poate, nu are probleme în a-și face prieteni sau a sta deoparte de conflicte”, crede Otilia Mantelers. Pe 1 octombrie, ea va susține, pentru părinți și cadre didactice, o conferință intitulată „Cum a fost azi la școală”.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Asta poate fi o minciuna sau in cel mai bun caz, o promisiune neacoperita (sau "neacoperibila") pentru ca uneori eu am mai mult timp liber decat el. In plus daca autoarea ar avea copil ar stii ca idealul de timp liber al acestuia, e sa joace vreun joc in retea cu prietenii, nu sa-i explic eu cine stie ce chestie stiintifica.
Cat priveste cele 10-15 minute in care vom face ce vor ei..... Nu stiti ce imaginatie au si ce dorinte scumpe.