Foto Guliver/Getty Images
Ne-am dori ca zilele acestea să scoată ce este mai bun și mai frumos din oameni, să învățăm să fim mai solidari, mai altruiști, mai empatici, mai deschiși către comunicare și relaționare, chiar și prin distanțarea aceasta socială impusă care nu ne place, dar pe care trebuie să o respectăm.
Din păcate, astfel de vremuri nu ne feresc de greșeli, de minciună, de furt, de ipocrizie. Așa am ajuns să aud de la prieteni care merg încă la serviciu, deși activitatea le-ar permite să lucreze de acasă, că li se cere prezența la locul de muncă de către șefii care stau liniștiți acasă. „Popescu” este real, numele însă nu, din motive obiective. Mi-a explicat foarte clar că nu poate scrie el articolul de teamă să nu-și piardă locul de muncă. Știe că face un mare compromis și că după criză va trebui să ia niște decizii. Zilele acestea am stat de vorbă cu câțiva Popescu și iată ce a ieșit.
Corporatismul prost înţeles, demagogia înrămată în tot felul de fotografii cu „echipa” fac casă bună cu egoismul şi nepăsarea, cu lipsa de omenie şi de viziunea despre care se discută pompos în tot felul de buletine interne ale multinaţionalelor și nu numai.
Această viziune şi spiritul de echipă, promovate drept valori fundamentale de-a lungul anilor, se dovedesc doar gargară, care nici măcar corporatistă nu poate fi catalogată, este doar lipsa de educaţie şi de omenie.
Altfel nu se poate explica de ce managerii, aceia care discută despre „echipă”, despre „valorile fundamentale ale companiei noastre”, despre „suntem o echipă, uniţi la greu”, lucrează de acasă, în timp ce angajaţilor li se impune să vină la birou, desi există soluţii tehnice care să le permită să-şi desfăşoare activitatea în condiţii de siguranţă.
Între timp ce angajaţii, da, cei cărora li s-a vorbit ani de zile despre viziune şi echipă, lucrează de la birou şi citesc comunicate interne cu măsurile luate de guvern, şefuleţii lor îşi pun pe Facebook poze cu textul „STOP COVID-19” şi hashtag-ul #StămAcasă.
În timp ce vizionarii conducători de oşti stau acasă, căci valori precum acestea nu merită să se expună inutil, „echipa“ vine la birou. Să sperăm că această criză se va termina cât de curând, iar la final pozele vor fi unele în care angajaţii zâmbesc în faţa acelor tablouri unde se vorbeşte despre solidaritate şi viziune, nu de pe patul spitalului.
În timp unii angajaţi află că o parte dintre colegii lor lucrează din bucătăria casei lor, lucru pe care l-ar putea face mai mulţi membri ai „echipei“, dar nu ai cu cine să discuţi, deoarece dacă vrei să pui problema în mod obiectiv, nu găseşti pe nimeni, iar la telefon, dacă ți se răspunde, primeşti un răspuns jenant prin care eşti anunţat că „firma s-a gândit să aplice cele mai bune procese şi să implementeze procedurile cele mai potrivite pentru ca activitatea să nu fie afectată“.
Deşi până la partea cu cele mai bune procese şi cele mai potrivite proceduri părea doar vorbărie goală corporatistă, partea cu „activitatea să nu fie afectată“ arată nivelul de indiferenţă de care au parte angajaţii.
Dacă șefuleții îşi beau cafeluţa aromată postând sfaturi pe Facebook, ce fac angajaţii? Păi muncesc, unii dintre ei înjură, alţii sunt dezamăgiţi (de obicei, cei mai tineri), cei experimentaţi zâmbesc, fiind rodați deja. Dar angajații ţin legătura cu clienţii şi află că aceştia, deşi activează în acelaşi domeniu de activitate, lucrează de acasă. Bun, atunci te întrebi: este rea voinţă, este nesimţire, este lipsă de solidaritate, vorbim de lipsă de omenie şi de empatie, de frica de a nu pierde controlul?
Câte puţin din fiecare, dar data viitoare, dacă vom fi în echipă completă şi vom trece cu bine prin această criză, avem rugămintea să nu mai daţi sfaturi sforăitoare şi să nu ne mai spuneţi cum se învărte lumea.
Cu toţii sunteţi erori de recrutare, aţi fost numiţi pe poziţii de conducere pentru a conduce, pentru a da un exemplu, nu pentru a vă izola de plebe şi a da sfaturi din bucătărie. Acesta este sclavagismul modern, aşa vă comportaţi şi acţionaţi faţă de oamenii pe care îi forţaţi să se expună inutil, doar pentru că nu vă pasă și pentru că voi nu știți să vă controlați fricile.
Semnează: Popescu, un angajat performant.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
1. persoane care vin la serviciu pentru că altfel nu se poate;
2. persoane care sunt obligate să vină la serviciu, deşi ar putea lucra de-acasă;
Nu mi se pare ok ca patronul unui non-stop să stea în ceafa angajaţilor - care nu pot vinde de-acasă - în semn de solidaritate.
În plus n-am înţeles cum vine treaba asta cu relaxarea. Credeţi că virusul îşi va lua o vacanţă după 15 mai? Mizăm pe faptul că ar putea fi sezonier. Dar dacă nu este?
Ce faci? Toate lumea la birou in semn de solidaritate cu ceilalti colegi care nu sunt atat de norocosi sa poata lucra de acasa si toata ziua sunt in situatia sa fie expusi de terte persoane sau impartim riscul si trimitem personalul "TESA" acasa?!
Si aici nu este vorba de valori - care toate sunt bune pentru ca nu am vazut un exemple de valori in care sa minti, inseli, etc. - ci de modul in care acestea sunt implementate si "traite" in fiecare zi. Este mult de discutat aici.
Si sunt corporatii care stau bine si prost in acelasi timp si firme romanesti mari si mici care se comporta la fel.
P.S. In acelasi timp folosim atat de des cuvantul acesta de corporatii incat si-a pierdut sensul. Sper ca nu catalogam ca o corporatie o firma mare sau care are un sediu in Romania si inca o tara...