Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Coronavirusul are o putere fantastică de transmitere, iar mâinile sunt principala cale. Așa că dragi medici, asistente, infirmiere, vă rog să renunțați la bijuterii, la unghii false, la ceasuri

Nu sunt medic, nu sunt specialist, nu sunt nimic de genul ăsta.

Scriu acest text asumându-mi eventuala supărare a unor profesioniști din sănătate, care vor considera că nu au de ce să primească lecții de la cineva care nu e de specialitate. Tocmai de aceea spun de la început că acest text nu se vrea o lecție. E mai mult o rugăminte.

După Colectiv am încercat să aflăm de ce la noi sunt atât de multe infecții nosocomiale? De ce mor anual zeci de mii de oameni din cauza infecțiilor, de ce avem cei mai rezistenți germeni, de ce nu îi putem combate?

Așa am ajuns să aflăm că la noi NU se respectă protocoalele „mâini curate,” cele atât de invocate în ultimele zile. Grav este că aceste protocoale NU sunt respectate de personalul medical (iertare pentru generalizare, dar nivelul nosocomialelor obligă la asta) fie din necunoaștere, fie din lipsă de timp (prea puțin personal pentru numărul de pacienți), fie din neglijență.

Acum este cel mai bun moment sa vorbim despre asta, pentru că acum poate fi grav. Pentru toți.

În ultimii ani am mers mult prin spitale (și publice, și private) și nu există spital în care să fi intrat să nu văd asistente, infirmiere, brancardieri, medici care să nu aibă pe mână bijuterii, verighete, ceasuri, brățări, unghii lungi și lăcuite (lacul de unghii este poros), uneori unghii false.

Toate acestea înseamnă focare de infecții. Nu, nu zic eu asta. O zic specialiștii și aici trebuie să-i mulțumesc Andreei Moldovan, medic infecționist și epidemiolog totodată, cea care a reușit să obțină în 2011 premiul pentru cel mai curat spital din Europa. Andreea mi-a explicat că aceste bijuterii, oricât s-ar spăla pe mâini o persoana sau s-ar dezinfecta, este imposibil să fie perfect curățate, așa că ele sunt adevărate focare de infecții.

Coronavirusul are o putere fantastică de transmitere, iar mâinile sunt principal cale. Așa că dragi medici, asistente, infirmiere, vă rog să renunțați la bijuterii, la unghii, la ceasuri. Și atenție la telefoanele mobile… ele sunt cele mai murdare obiecte pe care fiecare dintre noi le are. Așa cum zicea Andreea, cu mâinile acelea, pe care aveți bijuterii, care pot fi purtătoarele unor virusuri sau bacterii, pregătiți seara, acasă, mâncare copiilor voștri. E despre voi, despre familiile voastre și apoi despre pacienți.

Acesta este un apel, mai ales, către medicii epidemiologi din spitale, pe care îi rog să nu se lase, să se impună, să controleze și să semnaleze nerespectarea protocoalelor. Nu mai e de glumă.

În fotografiile de mai jos puteți vedea culturile de pe inelele unor asistente. Specialiștii înțeleg ce e acolo.

Așa că vă rog, aveți grijă de voi, ca să puteți avea grijă de familiile voastre și de cei bolnavi.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Da, si BMW-urile de mana a doua sunt aspiratoare la fel de bune de virus, basca ca ...dar sa nu divagam aiuristic.
    • Like 0
  • Ada check icon
    Nu pot intelege ce placere au unele persoane sa isi creasca unghii lungi si murdare. Si peste ele aplica unghii false si cu modelase si sclipici. Probabil ca doar asa pot trai sa isi vada murdaria. In mintea mea le-as fi taiat unghile cu cutitul sau cu polizorul.
    Si cand te gandesti ca acest coronavirus moare cand te speli pe maini... .
    • Like 0
  • check icon
    Da-da-da... toți medicii și toate asistentele se vor repezi s-o asculte pe Oana Gheorghiu, din afara „sistemului”.
    • Like 1
  • dupa ani de zile de dezbatut scandalul Colectiv, hexipharma, infectiilor intraspitalicesti, mi se pare crunt ca inca sunt cadre medicale ce nu respecta una din primele reguli invatate in facultatea de medicina/ asistente: unghii scurt, fara oja, fara bijuterii.
    Despre celelalte proceduri care nu sunt asa de evidente - va las sa va ganditi singuri cum le respecta.
    • Like 2
  • Delia MC Delia MC check icon
    Să renunțe la unghii? Specia asta fără unghii nu există încă.
    • Like 2
  • mike mike check icon
    Breaking news: Prostii vor intra in carantina. Izolare totala timp de cateva luni, intr-o camera plina cu carti si fara acces la net.
    • Like 4


Îți recomandăm

Călin Georgescu Alba Iulia

“Azi nu simt bucurie, ci durere”. Asta a spus Călin Georgescu la Alba Iulia, locul simbol în care se întâlnesc românii de Ziua Națională să își amintească de faptul că în unire stă puterea. Nu voi comenta azi în niciun fel faptul că un om care este considerat de autoritățile române un “candidat al Moscovei” are libertatea de a convoca mitinguri în zile simbolice și nici că își permite sub ochii forțelor de ordine să cheme românii “la luptă” și la “sacrificiu”. El având un dosar penal pentru complicitate la tentativa de răsturnare a ordinii constituționale. Foto: Inquam Photos

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Hadi Rahimian

Există copii în România născuți de două ori. Nu, nu e o greșeală de scriere și nici o eroare a serviciilor de stare civilă. Hadi Rahimian, un medic român, născut în Iran, operează feți aflați în uterul mamei oferindu-le viață. Cei mai mici dintre ei au 18 săptămâni gestaționale.

Citește mai mult

CTP

Pe vremuri, sărbătoarea națională a României era 23 August. După `89 a fost desființată. O greșeală, după părerea mea. Semnificația ei trebuia recuperată, înlăturând minciuna comunistă a rolului principal în insurecție pe care l-ar fi jucat PCR, partid anexă a URSS. Regele Mihai și partidele istorice, PNȚ, PNL, Social-Democrații, conducerea Armatei, factorii principali ai loviturii de stat care l-a înlăturat pe liderul militaro-fascist Ion Antonescu, repuși în drepturi.

Citește mai mult